Contestaţie la executare. Sentința nr. 1936/2015. Judecătoria ZALĂU

Sentința nr. 1936/2015 pronunțată de Judecătoria ZALĂU la data de 17-09-2015 în dosarul nr. 1936/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ZALAU

JUDETUL S.

Dosar nr._

Nr. operator 2519

SENTINTA CIVILĂ NR. 1936

Ședința publica din data de 17 septembrie 2015

Completul constituit din:

Președinte: C. R. P.

Grefier: M. N.

Pe rol se află soluționarea contestației la executare formulată de contestatoarea S.C. E. S.A. cu sediul în Crișeni, ./E, jud. S. în contradictoriu cu intimata Administrația F. de Mediu cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294, corp A, Sector 6, având ca obiect anularea Titlului executoriu nr._ din 30.10.2012.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru contestatoare av. P. C. M. în substituirea av. S. C., lipsă fiind intimata.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Instanța constată că nu s-au ridicat excepții de necompetență. Stabilește că este competentă general, material și teritorial să judece pricina.

Contestatoarea prin av. C. M. depune la dosar două hotărâri pronunțate în contestația la executare.

Instanța, din oficiu, ridică excepția autorității de lucru judecat și acordă cuvântul pentru concluzii asupra acestei excepții.

Contestatoarea prin av. C. M. formulează concluzii de admitere a excepției.

Instanța lasă cauza în pronunțarea asupra excepției autorității de lucru judecat.

După deliberare,

JUDECATORIA

Prin cererea sa, reclamanta S.C. E. S.A. CRIȘENI a solicitat în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, anularea in întregime a deciziei de impunere nr. 319/13.09.2012, a raportului de inspecție fiscala nr. 319/13.09.2012 si titlului executoriu nr._/30.10.2012 emise de parată, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Cererea a fost înregistrată la Tribunalul S. sub nr. 6345/84 din 23.12.2012.

Înalta Curte a dat regulator de competență în cadrul conflictului negativ ivit între Tribunalul S. și Curtea de Apel Cluj, stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului S..

Cauza s-a repus pe rolul Tribunalului S., primind un nou număr de dosar – nr._ .

În recursul declarat împotriva sentinței pronunțate de tribunal în acest dosar, Curtea de Apel Cluj, prin Decizia nr. 2597 din 11.03.2015, a casat în parte sentința și, rejudecând, a dispus disjungerea petitului având ca obiect anularea titlului executoriu, trimițându-l spre competentă soluționare Judecătoriei Z..

Pronunțându-se astfel, Curtea de Apel a mai reținut:

„Referitor la restul capetelor de cerere formulate în recurs, în principal la excepția autorității de lucru judecat, Curtea are în vedere faptul că aceasta se referă la titlu executoriu nr. 15.288/30.10.2012, iar această excepție se invocă prin raportare la dosarul nr._ al Judecătoriei Z.. Măsura în care excepția autorității de lucru judecat va putea fi reținută ulterior disjungerii, va putea fi analizată numai de instanța competentă, subsecvent disjungerii, astfel încât se va respinge cererea de analizare a acestei excepții în cadrul prezentului recurs.”

Pe rolul Judecătoriei Z. s-a format astfel prezentul dosar.

Instanța a invocat, din oficiu, excepția autorității de lucru judecat în raport cu Sentința civilă nr. 1291 din 29.04.2013 pronunțată de Judecătoria Z. în dosarul nr._ .

Prin această sentință, instanța a respins ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatoarea S.C. E. S.A. Crișeni în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect anularea Titlului executoriu nr._ din 30.10.2012, precum și a executării silite efectuate în baza acestuia.

Prin Decizia civilă nr. 775 din 13.08.2013, Tribunalul S. a respins ca nefondat recursul declarat de contestatoare împotriva sentinței judecătoriei. Decizia este irevocabilă.

Este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este făcută între aceleași părți, de ele și în contra lor în aceeași calitate, prevedea art. 1201 din Codul civil de la 1864.

Instanța va admite excepția autorității de lucru judecat invocată în baza art. 166 din codul de procedură civilă de la 1865, sub imperiul căruia s-a deschis prezenta cauză. Pe cale de consecință, va fi respinsă contestația la executare ca având autoritate de lucru judecat.

Părțile nu au solicitat cheltuieli de judecată în acest dosar nou-format.

Pentru aceste motive,

În Numele Legii,

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția autorității de lucru judecat invocată de instanță, din oficiu.

Respinge ca având autoritate de lucru judecat contestația la executare formulată de contestatoarea S.C. E. S.A. cu sediul în Crișeni, ./E, jud. S. în contradictoriu cu intimata Administrația F. de Mediu cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294, corp A, Sector 6, având ca obiect anularea Titlului executoriu nr._ din 30.10.2012.

Ia act că părțile nu solicită cheltuieli de judecată.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 17.09.2015.

Președinte, Grefier,

C. R. P., judecător M. N.

Red.R.C.P.29.10. 2015

Dact.M.N.29.10..2015.4ex.

.>

Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 1936/2015. Judecătoria ZALĂU