Curatelă. Sentința nr. 2648/2015. Judecătoria ZALĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2648/2015 pronunțată de Judecătoria ZALĂU la data de 17-11-2015 în dosarul nr. 2648/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ZALAU
JUDETUL S.
Dosar nr._ Nr. operator 2519
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2648
Ședința publică din data de 17 noiembrie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M.-D. L.
GREFIER: A. B.
Ministerul Public este reprezentat de P. de pe lângă Judecătoria Z. prin procuror C. B.
Pentru astăzi fiind amânată judecarea cauzei civile privind pe reclamantul V. N. cu sediul în localitatea Răstolțu Deșert, nr. 110, . în contradictoriu cu pârâta H. GHORGHINA cu domiciliul în P. Nou, nr. 95, județul T., autoritate tutelară – C. L. AGRIJ – SERVICIUL AUTORITATE TUTELARĂ, având ca obiect curatelă.
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că procedura de citare este legal îndeplinită.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din 12 noiembrie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 alin.1 din Cod procedură civilă a amânat pronunțarea pentru data de 17 noiembrie 2015.
JUDECĂTORIA
Deliberând asupra prezentei cauze constată că :
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de dosar_ din data de 21.10.2015 petentul V. N. a solicitat instanței să autorizeze vânzarea de către fiica sa minoră a cotei-părți de 29/480 deținută din imobilul situat în loc.P. Nou nr.685 înscris în CF_, nr.top.217/b/17/31/a/1/a/73 dobândită prin moștenire conform Certificatului de moștenitor nr. 19/10.09.2015, eliberat de BNPA C. A.-V.. A mai solicitat numirea unui curator special pentru a reprezenta interesele minorei la înstrăinarea cotei de moștenire din imobilul situat în loc.P. Nou nr.685 înscris în CF_, nr.top.217/b/17/31/a/1/a/73, indicând în acest sens pe numita H. G..
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Codului Civil.
În probațiune, au fost anexate, în copie, certificat de moștenitor nr.19/2015 emis de BNP C. A.-V., certificat de naștere minor, certificat de deces, extras CF, acte de identitate petent și curator.
Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri și a dispus din oficiu efectuarea anchetei sociale la locuința minorei V. N. M..
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele:
Textul art. 527 Cod procedură civilă enumără cu în mod expres și cu titlu exemplificativ cererile de luare a unor măsuri de ocrotire ca făcând parte dintre acele acțiuni care se judecă potrivit dispozițiilor privitoare la procedurile necontencioase.
Astfel, printr-o cerere de luare a unei măsuri de ocrotire, deși este nevoie de mijlocirea instanței, nu se urmărește „stabilirea unui drept potrivnic față de o altă persoană”.
Caracterul necontencios al cererilor privind luarea măsurilor de ocrotire este reafirmat și de art. 104 alin. 1 și art. 106 alin. 2 din Noul Cod Civil.
Potrivit art. 104 alin. 1 din Noul Cod civil: „ Orice măsură de ocrotire a persoanei fizice se stabilește numai în interesul acesteia”.
Instanța reține faptul că, în conformitate cu prevederile art. 144 alin. 2 cod civil „ tutorele nu poate, fără avizul consiliului de familie și autorizarea instanței de tutelă să facă acte de înstrăinare, împărțeală, ipotecare ori de grevare cu alte sarcini reale a bunurilor minorului, să renunțe la drepturile patrimoniale ale acestuia, precum și să încheie în mod valabil orice alte acte care depășesc dreptul de administrare”. În același timp, potrivit art.145 alin.1 din Codul Civil, „instanța de tutelă acordă tutorelui autorizarea numai dacă actul răspunde unei nevoi sau prezintă un folos neîndoielnic pentru minor”, iar alin.2 al aceluiași articol prevede că „autorizarea se va da pentru fiecare act în parte, stabilindu-se, când este cazul, condițiile de încheiere a actului”.
Cu privire la cererea pendinte, instanța constată că, potrivit Certificatului de moștenitor nr. 19/10.09.2015, eliberat de BNPA C. A.-V., minora V. N.-M. este moștenitoare, alături de tatăl și frații săi, după def. V. M. decedată la data de 05.02.2008, precum și după def.L. V., alături de alți 6 moștenitori, având în total cota de 29/480 din imobilul înscris în CF_ P. Nou, nr.top.217/b/17/31/a/1/a/73.
Minora V. N.-M. este elevă în clasa a IV-a la Liceul de Artă din Z. și locuiește în prezent la o mătușă paternă din Z., iar tatăl și frații săi locuiesc în loc.Răstolțu Deșert nr.110, ., veniturile familiei compunându-se dintr-o pensie de urmaș în cuantum de 400 lei și alocația pentru copii în cuantum de 84 lei de care beneficiază minora, starea materală a familiei fiind modestă, astfel cum se relevă din conținutul anchetei sociale dispusă de instanță la domiciliul petentului.
Având în vedere faptul că veniturile minorei și ale reclamantului sunt insuficiente pentru acoperirea costurilor legate de întreținerea copilului minor, dar și ai celorlalți membri ai familiei, toți coproprietari asupra imobilului înscris în CF_ P. Nou, nr.top.217/b/17/31/a/1/a/73, instanța, în baza 145 Cod civil, va autoriza vânzarea la prețul pieței, prin acordul părților (prin acord cu cumpărătorul, în urma unei negocieri) a cotei de moștenire de 29/480 parte a minorei V. N.-M. din imobilul înscris în CF_ P. Nou, nr.top.217/b/17/31/a/1/a/73, stabilită prin Certificatul de moștenitor nr. 19/10.09.2015, eliberat de BNPA C. A.-V..
C.-parte corespunzătoare din prețul încasat din vânzarea imobilului va fi depusă în contul deschis pe numele minorei V. N.-M. la o unitate bancară, în termen de cel mult 5 zile de la data încasării lui și se va întrebuința strict pentru acoperirea nevoilor de întreținere a minorei.
Totodată, potrivit art. 150 C. Civil- (1) Ori de câte ori între tutore și minor se ivesc interese contrare, care nu sunt dintre cele ce trebuie să ducă la înlocuirea tutorelui, instanța de tutelă va numi un curator special. (2) De asemenea, dacă din cauza bolii sau din alte motive tutorele este împiedicat să îndeplinească un anumit act în numele minorului pe care îl reprezintă sau ale cărui acte le încuviințează, instanța de tutelă va numi un curator special.(3) Pentru motive temeinice, în cadrul procedurilor succesorale, notarul public, la cererea oricărei persoane interesate sau din oficiu, poate numi provizoriu un curator special, care va fi validat ori, după caz, înlocuit de către instanța de tutelă.
Potrivit art 501 Cod civil (1) Părinții au dreptul și îndatorirea de a administra bunurile copilului lor minor, precum și de a-l reprezenta în actele juridice civile ori de a-i încuviința aceste acte, după caz iar potrivit art. 502. (1) Drepturile și îndatoririle părinților cu privire la bunurile copilului sunt aceleași cu cele ale tutorelui, dispozițiile care reglementează tutela fiind aplicabile în mod corespunzător.
Din coroborarea acestor dispoziții legale, rezulta că, ori de cate ori se ivesc interese contrare între minor și părinți, instanța de tutelă va numi un curator special.
Față de cele mai sus prezentate, considerând că există un conflict de interese între petent și copilul său minor și apreciind că, aparent nu există o cauză de incompatibilitate raportat la dispozițiile art. 113 lit.f C. Civil aplicabile în temeiul art.186 din C.Civil, în baza art. 150 C. Civil instanța va numi curator special pentru minora V. N.-M., pe numitaH. G., CNP_, care și-a exprimat expres acordul în acest sens în fața instanței de judecată, pentru reprezentarea intereselor minorei V. N.-M. la înstrăinarea cotei de moștenire din imobilul înscris în CF_ P. Nou, nr.top.217/b/17/31/a/1/a/73.
Totodată, instanța va pune în vedere petentului și curatorului desemnat ca, în termen de maxim 6 luni de la pronunțarea prezentei hotărâri să depună la dosar finalizării tranzacției și a depunerii sumei corespunzătoare într-un cont bancar deschis pe numele minorei (copie după contractul autentic încheiat cu ocazia înstrăinării imobilului moștenit și extras bancar )
Prezenta hotărâre se va comunica și Consiliului L. al Comunei Agrij -Autotitatea Tutelară și Protecția Copilului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată de către petentul V. N. cu domiciliul în loc.Răstolțu Deșert nr.110, ..
Autorizează vânzarea la prețul pieței, prin acordul părților (prin acord cu cumpărătorul, în urma unei negocieri) a cotei de moștenire de 29/480 parte a minorei V. N.-M. stabilită prin Certificatul de moștenitor nr. 19/10.09.2015, eliberat de BNPA C. A.-V., din imobilul înscris în CF_ P. Nou, nr.top.217/b/17/31/a/1/a/73.
C.-parte corespunzătoare din prețul încasat din vânzarea imobilului va fi depusă în contul deschis pe numele minorei V. N.-M. la o unitate bancară, în termen de cel mult 5 zile de la data încasării lui și se va întrebuința strict pentru acoperirea nevoilor de întreținere a minorei.
Numește curator special al minorei V. N.-M., născută la data de 29.07.2006, CNP_, pe numita numita H. G., CNP_, cu domiciliul în loc.P. Nou ..95, jud.T., pentru a reprezenta interesele minorei V. N.-M. la înstrăinarea cotei de moștenire din imobilul înscris în CF_ P. Nou, nr.top.217/b/17/31/a/1/a/73.
Pune în vedere petentului și curatorului desemnat ca, în termen de maxim 6 luni de la pronunțarea prezentei hotărâri să depună la dosar dovada finalizării tranzacției și a depunerii sumei corespunzătoare într-un cont bancar deschis pe numele minorei (copie după contractul autentic încheiat cu ocazia înstrăinării imobilului moștenit și extras bancar )
Prezenta hotărâre se comunică și Consiliului L. al Comunei Agrij -Autotitatea Tutelară și Protecția Copilului.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 17 noiembrie 2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
M.-D. L. A. B.
Red. M.D.L./17.11.2015
Dact. A.B./18.11.2015
Ex. 6 .>
Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001
| ← Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 2587/2015.... | Pensie întreţinere. Sentința nr. 1587/2015. Judecătoria ZALĂU → |
|---|








