Plângere contravenţională. Sentința nr. 2111/2015. Judecătoria ZALĂU

Sentința nr. 2111/2015 pronunțată de Judecătoria ZALĂU la data de 02-10-2015 în dosarul nr. 2111/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA Z.

Dosar nr._

Nr. operator 2519

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2111

Ședința publică din 2 octombrie 2015

Completul compus din:

Președinte:S. V. N., judecător

Grefier:G. S.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe petent V. M. V. cu domiciliul în D., .. 8, județ Hunedoara, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean S., cu sediul în Z., .. 14, județul S. având ca obiect plângere contravențională la OUG 195/2002 pv PSJX nr._.

La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni.

Instanța, conform dispozițiilor art. 104 al.13 din Regulamentul de Ordine Interioară a Instanțelor Judecătorești, dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.

La apelul nominal făcut în cauză la a doua strigare a cauzei lipsesc părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată depus răspunsul la adresa înaintată Direcției Regionale de drumuri și Poduri Cluj.

Instanța, în baza art. 258 Cod procedură civilă, încuviințează proba cu înscrisurile existente la dosar, pentru a se dovedi starea de fapt reținută în actul contestat, apreciind ca fiind întrunite condițiile de la art. 255 alin. 1 Cod procedură civilă.

În baza art. 244 Cod procedură civilă, se declară cercetarea procesului încheiată și nemaifiind alte cereri de formulat și nici alte incidente de soluționat, conform art. 392 Cod procedură civilă, instanța deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, constată că niciuna dintre părți nu este prezentă pentru a pune concluzii, închide dezbaterile pe fond, conform art.394 al.1 Cod procedură civilă, și reține cauza în pronunțare.

JUDECĂTORIA

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de dosar_ la data de 11.05.2015 petentul V. M. V., a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție . nr._ din 03.05.2015 încheiat de I.P.J. S. cu consecința exonerării de executarea sancțiunilor aplicate.

În motivare, petentul a arătat că agentul a reținut că nu a respectat regimul legal de viteză, respectiv că a circulat cu viteza de 71 km/ora, dar in zona singurul indicator care reglementa viteza de circulație la . Sălajului pe direcția Z. - Cluj N., este indicatorul cu viteza maxima de 70 km/ora, iar el se încadrează așadar în marja de eroare.

Plângerea nu a motivată în drept.

Cererea a fost legal timbrată cu 20 lei potrivit art. 19 din OG 2/2001.

La cerere s-a atașat procesul verbal contestat, permis de conducere și carte de identitate.

Prin întâmpinarea depusă prin Serviciul Registratură la data de 09.07.2015 intimatul I.P.J. S. a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, cu motivarea că din punct de vedere al legalității, procesul-verbal a fost întocmit cu respectarea prevederilor O.G. nr.2/2001, nu lipsește nici un element care să atragă nulitatea absolută și nu există cauze care înlătură caracterul contravențional al faptei, iar din punct de vedere al temeiniciei, fapta a fost comisă în împrejurările descrise de agentul constatator și determinată de nesocotirea prevederilor referitoare la viteza de deplasare a autovehiculelor în localități, iar la constatarea contravenției au fost respectate toate normele incidente.

Astfel a precizat că la data de 03.05.2015, orele 12,45 petentul a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_, pe DE 81 prin localitatea Poarta Sălajului, fiind înregistrat de aparatul radar cu viteza de 71 km/h .

În dovedirea temeiniciei procesului verbal intimatul a anexat imagini înregistrate de aparatul radar (f. 22-23); buletinul de verificare metrologică a aparatului radar (f. 16), atestatul operatorului radar conform căruia a fost atestat ca operator „Autovision”de către MAI-IPJ S. (f.17) ; raportul agentului constatator (f.18), DVD cu înregistrarea video.

În drept au fost invocate disp. art. 205 C. și OUG 195/2002.

Petentul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a reiterat aspectele relatate în cuprinsul cererii introductive.

În cauză s-au administrat probele cu înscrisuri și imagini foto și video și s-a dispus emiterea unei adrese la administratorul de drum pentru a comunica viteza legală maximă admisă pe acel sector..

Instanța este competentă conform art.32, alin.2 din O.G. nr.2/2001, locul săvârșirii faptei fiind localitatea Poarta Sălajului, iar plângerea a fost introdusă în termenul legal de 15 zile.

Analizând probele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt: La data de 03.05.2015 a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul IPJ S. procesul-verbal de contravenție . nr._ prin care petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 390 lei și aplicarea a 3 puncte penalizare, pentru fapta prevăzută de art. 49 al. 1 din O.U.G. 195/2002 și sancționată de art.108 alin 1 lit. b pct. 2 din același act normativ.

Agentul a reținut că la data menționată orele 12,45 petentul a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_, pe DE 81, km 65 +600m prin localitatea Poarta Sălajului, fiind înregistrat de aparatul radar cu viteza de 71 km/h.

În conformitate cu art. art. 49 al. 1 din O.U.G. 195/2002 limita maximă de viteză în localități este de 50 km/h, iar potrivit art. art. 48 din O.U.G. 195/2002 Conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză și să o adapteze în funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță.

Conform art. 100 alin 2 Amenda contravențională prevăzută la alin. (1) [respectiv cea prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni] se aplică și conducătorului de autovehicul sau tramvai care săvârșește o faptă pentru care se aplică 3 puncte de penalizare, conform art. 108 alin. (1) lit. b), adică 3 puncte de penalizare pentru săvârșirea următoarelor fapte ...depășirea cu 21 - 30 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic;

Petentul a semnat actul de sancționare, iar la rubrica „alte mențiuni” a consemnat „singurul indicator era cu viteza maximă de 70 km/h”.

Analizând cu precădere legalitatea, se constată că au fost respectate dispozițiile art.15-20 din același act normativ, în ceea ce privește modalitatea de întocmire și mențiunile obligatorii pe care trebuie să le cuprindă actul de constatare, nefiind incidentă niciuna din cauzele de nulitate prevăzute de art.17 din OG 2/2001, ce ar putea fi constatate din oficiu.

Cu privire la temeinicia procesului verbal de contravenție contestat instanța constată existența faptei așa cum a reținut-o agentul în cuprinsul procesului verbal.

Astfel din probele administrate reiese că viteza autoturismului condus de petent a fost înregistrată cu mijloc tehnic montat pe autoturismul cu numărul de înmatriculare MAI_ ce aparține I.P.J. S.

Cinemometrul utilizat este verificat metrologic conform art.109, alin.2 din O.U.G. nr.195/2002, fiind autorizat să efectueze înregistrări în regim staționar și de deplasare (buletin de verificare nr._/23.04.2015) cu termen de valabilitate de un an, iar agentul constatator este atestat să folosească și să exploateze echipamentul video de supraveghere a traficului de rutier și de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor.

De asemenea, fotografiile depuse la filele 22-23 cuprind toate mențiunile prevăzute de art.3.5.1 din NML 021-05/07.12.2005, iar din vizualizarea acestora reiese fără putință de tăgadă că viteza de 71 km/h aparține autoturismului cu nr. de înmatriculare_ .

Contrar afirmațiilor petentului, instanța mai constată din adresa nr.6548/29.09.2015 a CNADNR, că pe DE 81, km 65 +600m la viteza maximă legală este de 50 km/h.

Raportat la acuratețea funcționării aparatului radar și incidența erorilor tolerate la care face referire petentul. Această apărarea nu poate fi reținută, deoarece respectarea acestora și precizia cinemometrului se stabilesc numai cu ocazia evaluărilor în vederea acordării aprobărilor de model (omologare) și verificărilor metrologice periodice. Cerințele menționate nu se aplică în funcționarea propriu-zisă a cinemometrelor, în condiții normale de utilizare. Această concluzie rezultă din aceea că erorile maxime tolerate sunt cuprinse în Capitolul 3.1 „Cerințe metrologice” din N.M.L. nr.021-05 (aprobată prin Ordinul B.R.M.L. nr.301/2005, publicat în M.O. nr. 1.102 bis/7.12.2005) și nu în Capitolul 3.3 referitor la „Cerințe tehnice de funcționare cu caracter general”.Or, dacă marjele precizate anterior se aplicau în funcționarea propriu-zisă a aparatelor radar, ar fi existat prevederi corespunzătoare în capitolul referitor la utilizarea lor.

Prezumția de nevinovăție a petentului a fost răsturnată de către intimat care a depus probe tehnice din care reiese comiterea faptei așa cum este reținută în procesul verbal atacat, iar la constarea abaterii au fost respectate toate normele legale incidente.

Astfel, instanța concluzionează că procesul-verbal face pe deplin dovada împrejurărilor de fapt constatate. Având în vedere dispozițiile art.49, alin.1 din O.U.G. nr.195/2002: „Limita maximă de viteză în localități este de 50 km/h” se constată că sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției pentru care a fost sancționat petentul, în mod corect angajându-se răspunderea contravențională.

Cu toate acestea, în temeiul art.34 și 38 din O.G. nr.2/2001, consideră că sancțiunea avertismentului este totuși suficientă pentru a i se atrage atenția petentului asupra obligațiilor care îi revin în calitate conducător auto atunci când circulă în afara localităților, în zone cu limitare de viteză.

Aprecierea instanței are ca bază, pe de o parte, dispozițiile art.5, alin.5 din O.G. nr.2/2001 potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gravitatea faptei săvârșite și art.21, alin.3 conform căruia, la aplicarea sancțiunii trebuie să se țină cont de „împrejurările în care s-a săvârșit fapta, modul și mijloacele de săvârșire ale acesteia, scopul urmărit, urmarea produsă și circumstanțele personale ale contravenientului”, precum și art.7, alin.3, prin care se prevede că avertismentul se aplică și în cazul în care actul normativ de stabilire a contravențiilor respective nu prevede în mod expres această sancțiune.

În concret, se are în vedere că petentul a depășit viteza legală cu 21 km/h, într-o perioadă în care traficul era rarefiat și fapta nu a avut ca urmare producerea unui eveniment rutier.

Din aceste împrejurări, se formează convingerea instanței că în concret fapta petentului prezintă un grad de pericol social redus și că petentul nu va mai repeta aceeași faptă, chiar fără aplicarea unei sancțiuni pecuniare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite în parte plângerea contravențională formulată de petentul V. M. V., domiciliat în D., .. 8, jud. Hunedoara, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean S., cu sediul în Z. ..14 jud. S. împotriva procesului verbal . nr._ din 03.05.2015.

Înlocuiește sancțiunea amenzii în cuantum de 390 lei aplicată cu avertisment, atrăgând atenția petentului asupra pericolului social al faptei.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Z..

Pronunțată în ședință publică, azi, 02.10.2015.

Președinte, Grefier,

S. V. N. G. S.

Red. S.V.N./20.10.2015

Dact. S.J.G./20.10.2015

Ex. 4/2 .>

Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2111/2015. Judecătoria ZALĂU