Plângere contravenţională. Sentința nr. 2200/2015. Judecătoria ZALĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2200/2015 pronunțată de Judecătoria ZALĂU la data de 08-10-2015 în dosarul nr. 2200/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA Z.
JUDEȚUL S.
DOSAR NR._
Nr. operator 2519 / 2520
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2200
Ședința publică din 08 octombrie 2015
Președinte: C. R. P., judecător
Grefier: M. N.
Pe rol se află soluționarea plângerii contravențională formulată de petenta DAF A. TRANS S.R.L. B. împotriva procesului verbal încheiat la 24.04.2015 de I.T.M. S..
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut un scurt referat al cauzei după care,
Instanța, din oficiu, ridică excepția de necompetență teritorială exclusivă și lasă cauza în pronunțare pe această excepție.
După deliberare,
JUDECATORIA
Asupra cauzei civile de față:
Prin procesul-verbal încheiat la 24.04.2015 de I.T.M. S., s-a aplicat amenda de 20.000 lei petentei DAF A. TRANS S.R.L. B. pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 260 al. 1 lit. e) din Legea nr. 53/2003 Codul muncii, constând în aceea că, la data de 22.04.2015, la punctul de lucru balastieră situat pe raza loc. Chechiș, . identificate la muncă persoane fără să fie încheiate contractele individuale de muncă.
Împotriva procesului-verbal a formulat plângere petenta DAF A. TRANS S.R.L. B., la data de 13.05.2015 – depusă la registratură prin reprezentant, solicitând anularea acestuia.
Potrivit art. 32 alin.2 din O.G. 2/2001 raportat la art. 129 alin.2 pct. 3 Cod procedură civilă, plângerea contravențională este de competența exclusivă a judecătoriei în circumscripția căreia a fost săvârșită contravenția.
S-a constatat prin procesul-verbal atacat de petentă săvârșirea contravenției pe raza localității Chechiș din . circumscripția Judecătoriei Jibou. Primirea la muncă a avut loc la punctul de lucru – balastieră situat în această localitate.
Competentă exclusiv a soluționa prezenta cauză este Judecătoria Jibou, jud. S..
În baza art. 132 Cod procedură civilă, instanța va admite excepția invocată din oficiu și își va declina competența.
Pentru aceste motive,
În Numele Legii,
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția de necompetență teritorială exclusivă invocată din oficiu de instanță.
Declină competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Jibou din circumscripția Tribunalului S..
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi, 08.10.2015.
Președinte, Grefier,
C. R. P., judecător M. N.
Red.P.C.R.09.10.2015
Dact.M.N.09.10.2015.2ex.
Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.
| ← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... | Partaj judiciar. Sentința nr. 2210/2015. Judecătoria ZALĂU → |
|---|








