Pretenţii. Sentința nr. 599/2015. Judecătoria ZALĂU

Sentința nr. 599/2015 pronunțată de Judecătoria ZALĂU la data de 03-03-2015 în dosarul nr. 599/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ZALAU

JUDETUL S.

Dosar nr._

Nr. operator 2520

SENTINTA CIVILĂ NR. 599/2015

Ședința publica din data de 03 Martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: A. M. P.

GREFIER: T. D. H.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă privind pe reclamantul T. S.-A. cu domiciliul în Z., .. 39, ., ., județ S., în contradictoriu cu pârâții . SRL cu sediul în sector 2, București, .. 19, . și K. K. cu domiciliul în Z., .. 34, județ S., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni, procedura fiind legal îndeplinită fără citarea părților.

Mersul dezbaterilor și concluziile părților pe fond sunt consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 17 februarie 2015, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

JUDECĂTORIA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Z. sub nr._, reclamantul T. S. A., în contradictoriu cu pârâta . SRL și pârâta K. K., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâtele la plata sumei de 1000 lei, reprezentând restituire prestație contractuală, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, la data de 21.03.2011, între părți a intervenit un contract de prestări servicii având ca obiect căutarea unui loc de muncă în străinătate, prețul acestor servicii plătit de reclamant fiind de 1000 lei, însă pârâta nu și-a mai îndeplinit obligația asumată prin contract.

În drept, cererea nu a fost motivată.

În probațiune, au fost anexate înscrisuri (f. 4-5).

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 75 lei.

Deși legal citat, pârâta . SRL nu a depus întâmpinare.

Pârâta K. K. a depus întâmpinare, prin care a arătat că a fost angajată a societății pârâte, neasumându-și personal nicio obligație, iar încheierea acelui contract de prestări servicii s-a efectuat în numele societății pârâte.

Reclamantul a depus precizare de acțiune, prin care a solicitat rezoluțiunea contractului încheiat între părți, obligarea societății pârâte la restituirea sumei de 1000 lei, actualizată cu rata inflației, precum și la obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

La dosarul cauzei s-a dispus acvirarea dos. nr. 2373/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Z..

Instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisuri, iar la termenul din 17 februarie 2015 a rămas în pronunțare.

Analizând ansamblul probatoriului administrat în cauză, instanța reține următoarele:

În fapt, între reclamantul T. S. A., în calitate de beneficiar, și pârâta . SRL, în calitate de prestator, s-a încheiat, la data de 21.03.2011, contractul de prestări servicii nr. 177, având ca obiect întocmirea unui dosar personal al aplicantului în vederea obținerii unui loc de muncă în străinătate. Astfel cum rezultă din chitanțele aflate la filele 13-15 ale dosarului nr. 2373/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Z., reclamantul a achitat societății pârâte suma de 1000 lei cu titlu de taxă procesare dosar.

Cu toate acestea, reclamantul nu a obținut prestarea serviciilor de către pârâtă, întrucât împotriva asociaților societății . SRL s-a dispus începerea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de persoane în vederea exploatării prin muncă, iar activitatea societății a fost întreruptă până la finalizarea dosarului penal, așa cum rezultă din Rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria Z. din dos. nr. 2373/P/2011 (f. 33).

În drept, potrivit art. 1020 C.civ., condiția rezolutorie este subînțeleasă întotdeauna în contractele sinalagmatice, în caz când una dintre părți nu îndeplinește angajamentul său, art. 1021 stabilind că rezoluțiunea nu oprează de drept, partea îndreptățită trebuind să se adreseze instanței judecătorești cu o acțiune în rezoluțiune.

În speță, instanța reține că rezoluțiunea este o sancțiune a neexecutării culpabile a contractului sinalagmatic, constând în desființarea retroactivă a acestuia și repunerea părților în situația avută anterior încheierii contractului și, pentru a opera, trebuie îndeplinite anumite condiții.

Analizând cererea din perspectiva condițiilor de admisibilitate acțiunii în rezoluțiune, instanța reține că una dintre părți, anume . SRL, nu și-a executat obligațiile ce îi reveneau conform contractului, respectiv nu a efectuat demersurile necesare căutării unui loc de muncă în străinătate reclamantului.

De asemenea, din probele administrate rezultă că neexecutarea este imputabilă părții care nu și-a îndeplinit obligația, și anume societății pârâte, activitatea acesteia fiind întreruptă de către organele de urmărire penală din cauza comiterii infracțiunilor de trafic de persoane în vederea exploatării prin muncă.

Constatând că sunt îndeplinite condițiile legale, instanța va dispune rezoluțiunea contractului de prestări servicii nr. 177/21.03.2011, cu consecința restabilirii situației anterioare, în sensul obligării societății pârâte să-i restituie reclamantului suma de 1000 lei, achitată cu titlu de preț al serviciilor, actualizată cu rata inflației la data plății efective.

În privința cererii de obligare a pârâtei K. K. în solidar cu societatea pârâtă la restituirea sumelor încasate, instanța constată că pârâta K. K. a acționat în calitate de angajat cu contract de colaborare în relațiile cu reclamantul, iar nu în nume propriu. Astfel, atât semnarea contractului de prestări servicii, cât și încasarea sumelor de bani reprezentând avans și tranșe preț s-a făcut în numele societății, fiind aplicată ștampila acesteia pe înscrisuri, iar în lipsa unei obligații exprese de solidaritate în condițiile art. 1652 C.civ., aceasta nu poate fi obligată în solidar cu societatea pârâtă.

În baza art. 453 C.pr.civ., fiind partea care a căzut în pretenții, instanța va obliga pârâta . SRL la plata către reclamantă a sumei de 75 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂSTE:

Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul T. S. A., cu domiciliul în Z., .. 39, ., în contradictoriu cu pârâții . SRL cu sediul în sector 2, București, .. 19, . și K. K. cu domiciliul în Z., .. 34, județ S..

Dispune rezoluțiunea contractului de prestări servicii nr. 177/21.03.2011, cu consecința repunerii părților în situația anterioară, în sensul obligării societății pârâte să-i restituie reclamantului suma de 1000 lei, achitată cu titlu de preț al serviciilor, actualizată cu rata inflației la data plății efective.

Respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta K. K., cu domiciliul în Z., .. 34, ..

Obligă pârâta . SRL la plata către reclamant a sumei de 75 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel, în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea urmând a se depune la Judecătoria Z..

Pronunțată în ședința publică, astăzi, 3 martie 2015.

Președinte, Grefier,

A. M. P. T. D. H.

Red. A.M.P../13.03.2015

Dact. A.B.M./16.03.2015

Ex. 6/4 .>

Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 599/2015. Judecătoria ZALĂU