Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art. 300,319^1,325 CPC. Sentința nr. 1557/2015. Judecătoria ZALĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1557/2015 pronunțată de Judecătoria ZALĂU la data de 18-06-2015 în dosarul nr. 1557/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA Z.
JUDETUL S.
DOSAR NR._
Nr. operator 2519 / 2520
SENTINTA CIVILĂ NR. 1557
Ședința publică din data de 18 iunie 2015
Președinte: C. R. P., judecător
Grefier: M. N.
Pe rol se află soluționarea contestației la executare formulată de contestatorul Inspectoratul de Poliție Județean S. împotriva intimatei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj N. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice S. și a intimatului-creditor P. G. A., cu domiciliul în loc. Bădăcini, nr. 42, jud. S..
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru intimatul-creditor av. M. O., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Intimatul-creditor prin av. M. O. nu are alte cereri.
Nefiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată încheiată faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul pentru concluzii pe fondul cauzei.
Intimatul-creditor prin av. M. O. solicită respingerea contestației la executare, pentru motivele arătate pe larg în întâmpinare și a se menține ca fiind temeinică hotărârea pronunțată de instanță, fără cheltuieli de judecată. Contestatorul avea obligația de a reține și păstra bunul confiscat, respectiv semințele de ghizdei. Acesta însă a încălcat legea specială și a distrus aceste semințe.
INSTANȚA
Asupra cauzei civile de față:
Prin contestația înregistrată la această instanță sub nr. 12 din 05.01.2015, contestatorul-debitor Inspectoratul de Poliție Județean S. a chemat în judecată intimatul-creditor P. G. A., precum și organul financiar: „T. S.”, respectiv Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj N. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice S., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, în principal, să anuleze poprirea înființată împotriva sa, să dispună încetarea executării silite declanșate împotriva sa în dosarul execuțional nr. 3848/2014 pe rolul Biroului E. Judecătoresc „C. R. G.” din mun. Z..
Cererea contestatorului pentru suspendarea executării silite până la soluționarea contestației a fost admisă prin Încheierea de ședință din 09.04.2015, pentru motivele acolo arătate, încheierea rămânând definitivă prin neapelare. Suspendarea durează până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești pronunțate asupra contestației.
În motivare, contestatorul a arătat, în esență, că restituirea unor bunuri confiscate se face la cererea creditorului, fără a fi nevoie de executare silită, iar pe de altă parte, bunurile pretinse de intimat au fost valorificate prin intermediul organului financiar de stat competent, astfel că se află în imposibilitate de a le restitui creditorului-intimat, așa cum pretinde acesta.
Autoritatea financiară de stat chemată în judecată a ridicat excepția lipsei calității sale procesuale pasive.
Prin întâmpinare, intimatul-creditor a solicitat respingerea contestației, arătând, în esență, că nu există niciun motiv concret de nulitate a executării silite, înființarea popririi, de asemenea, nu este viciată în niciun mod, iar critica privind imposibilitatea contestatorului de a executa obligația, respectiv restituirea unei cantități de semințe de ghizdei, a cărei confiscare fost anulată prin hotărâre judecătorească definitivă, trebuie înlăturată deoarece contestatorul nu a respectat procedura prevăzută de lege cu privire la modul și condițiile de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului – O.G. nr. 14/2007.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Este în curs de desfășurare executarea silită nr. 3848/2014 pe rolul Biroului E. Judecătoresc „C. R. G.” din mun. Z., împotriva contestatorului, la cererea intimatului, pentru „obligația de a face”, respectiv restituirea „…către creditor a cantității de 17,600 kg semințe de ghizdei confiscată prin procesul-verbal de contravenție…”, această creanță fiind stabilită prin Sentința civilă nr. 686 din 25.09.2014 a Judecătoriei Șimleu Silvaniei, definitivă prin neapelare, care constituie titlu executoriu.
Dispoziția din hotărârea judecătorească pe baza căreia s-a început executarea silită este următoarea: „Înlătură măsura complementară a confiscării.”
Această dispoziție a unei hotărâri judecătorești, ca oricare altă dispoziție prin care se constată nevalabilitatea sau ineficacitatea unei măsuri, desființând acea măsură sau înlăturând-o, nu doar că nu instituie o obligație de a face, în sensul legii, dar nu conține nicio o obligație susceptibilă de executare silită, așa cum rezultă și din prevederile art. 622 și art. 628 Cod procedură civilă.
Conform art. 632 Cod procedură civilă, executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu. Constituie titluri executorii hotărârile executorii prevăzute la art. 633, hotărârile cu executare provizorie, hotărârile definitive, precum și orice alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare.
Prin urmare, în cauză, nu există un titlu executoriu valabil care să justifice executarea silită împotriva contestatorului. Executarea silită este nulă, fiind încălcată o dispoziție legală imperativă de ordine publică. Potrivit art. 703 Cod procedură civilă, nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită însăși sau la efectuarea oricărui act de executare atrage nulitatea actului nelegal, precum și a actelor de executare subsecvente.
Desigur, intimatul este îndreptățit la restituirea bunurilor care au făcut obiectul confiscării, această măsură fiind înlăturată de instanța de fond. În acest sens, O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor prevede la art. 41 alin.2 și 3: în caz de anulare sau de constatare a nulității procesului-verbal, bunurile confiscate, cu excepția celor a căror deținere sau circulație este interzisă prin lege, se restituie de îndată celui în drept; dacă bunurile prevăzute la alin. (2) au fost valorificate, instanța va dispune să se achite celui în drept o despăgubire care se stabilește în raport cu valoarea de circulație a bunurilor.
Prin urmare, pentru restituirea bunurilor confiscate există o procedură specială pe care partea interesată trebuie să o urmeze, reglementată prin O.G. nr. 14/2007, solicitând totuși, în primul rând, executarea voluntară a obligației de restituire din partea autorităților competente, în funcție și de circuitul pe care l-au urmat bunurile: dacă acestea mai există în materialitatea lor sau nu, dacă da, în posesia cui se află, dacă au fost valorificate, care este cuantumul datorat al despăgubirilor, și alte asemenea.
În privința calității procesuale în cadrul contestației la executare, aceasta aparține, de regulă, înseși părților executării silite: creditorul și debitorul. În speță, organul financiar de stat chemat în judecată nu are calitate procesuală pasivă, nici în calitate de organ de stat căruia i s-au predat bunurile spre valorificare, nefiind parte a raportului juridic de executare silită, nici în calitate de terț poprit cu privire la cheltuielile de executare, nefiind pus în discuție raportul juridic dintre contestatorul-debitor și intimatul-terț poprit pe baza căruia s-a înființat poprirea.
În raport de aceste considerente, instanța:
Va admite excepția lipsei calității sale procesuale pasive invocată de intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj N. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice S. și va respinge contestația la executare formulată de contestatorul Inspectoratul de Poliție Județean S. împotriva acestei intimate ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Va admite contestația la executare în contradictoriu cu intimatul-creditor P. G. A., va constata nulă executarea silită însăși, va desființa toate actele și formele acestei executări, în baza art. 720 Cod procedură civilă.
Contestatorul nu a avansat cheltuieli de judecată.
Pentru aceste motive,
În Numele Legii,
H O T Ă R Â Ș T E
Admite excepția lipsei calității sale procesuale pasive invocată de intimata Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj N. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice S..
Respinge contestația la executare formulată de contestatorul Inspectoratul de Poliție Județean S. împotriva intimatei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj N. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice S., ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Admite contestația la executare formulată de contestatorul-debitor Inspectoratul de Poliție Județean S. în contradictoriu cu intimatul-creditor P. G. A., cu domiciliul în loc. Bădăcini, nr. 42, jud. S..
Constată nulă executarea silită însăși, care formează obiectul dosarului execuțional nr. 3848/2014 pe rolul Biroului E. Judecătoresc „C. R. G.”, desființează toate actele și formele acestei executări.
Cu drept numai de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea căii de atac se depune la Judecătoria Z..
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.06.2015.
Președinte, Grefier,
C. R. P., judecător M. N.
Red.C.R.P.19.06.2015
Dact.M.N.19.06.2015.5ex.
.>
Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 959/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1559/2015.... → |
|---|








