Validare poprire. Sentința nr. 11/2015. Judecătoria ZALĂU

Sentința nr. 11/2015 pronunțată de Judecătoria ZALĂU la data de 07-01-2015 în dosarul nr. 11/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ZALAU

JUDETUL S.

Dosar nr._

Nr. operator 2519

SENTINȚA CIVILĂ NR. 11/2015

Ședința publică din data de 07 ianuarie 2015

Instanța constituită din:

Președinte: L. P.

Grefier: C. G.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petent B. C. R. G., cu sediul în Z., .. 1, ., . și creditor . reprezentant legal ., cu sediul în sector 4, București, ., . în contradictoriu cu debitor T. V. M., cu domiciliul în ., nr. 240, județul Cluj și terțul poprit ., cu sediul în Cluj-N., ., .,având ca obiect validare poprire.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța, în baza art. 131 alin. 1 Cod procedură civilă, verifică dacă este competentă să soluționeze prezenta cauză și constată că este competentă general, material și teritorial în baza art. 789 alin. 1 raportat la art. 650 alin.1 Cod procedură civilă.

În baza art. 258 al. 1 raportat la art. 255 C.p.c, apreciind ca fiind pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei, instanța încuviințează proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Nemaifiind excepții de ridicat și alte cereri de formulat sau probe de administrat, în baza art. 394 Cod procedură civilă instanța declară închise dezbaterile, constată cauza în stare de judecată și reține cauza spre soluționare pe baza înscrisurilor existente la dosar.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 12.08.2014 sub nr. de mai sus, petentul B. E. JUDECĂTORESC C. R.-G. a solicitat instanței, în contradictoriu cu terțul poprit S.C. E. T. S.R.L. și debitorul Ț. V.-M., validarea popririi și amendarea terțului poprit, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii s-a arătat că executorul judecătoresc a dispus poprirea asupra cotei de 1/3 din venitul salarial al debitorului, până la concurența sumei de 11.381,64 lei, măsură luată în favoarea creditoarei S.C. S. S.a.R.L. Petentul a arătat că între debitor și terțul poprit se derulează un raport de muncă, în temeiul căruia terțul poprit îi datorează debitorului sume de bani și, deși adresa de înființare a popririi i-a fost comunicată terțului poprit, acesta cu rea-credință nu s-a conformat obligației instituite în sarcina sa.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 789 alin. 1, art. 786 alin. 1 și art. 789 alin. 9 C.pr.civ.

În probațiune, la cererea de chemare în judecată au fost anexate înscrisuri din dosarul execuțional (f. 4-38)

Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru (chitanța la f. 39), conform art. 27 din O.U.G. nr. 80/2013.

La data de 23.09.2014, terțul poprit a formulat întâmpinare (f. 60), prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii de validare a popririi, arătând că și-a îndeplinit obligațiile privind înființarea popririi, iar începând cu data de 16.05.2014, debitorul nu mai este angajatul său.

La întâmpinare au fost anexate următoarele înscrisuri: decizie de defacere a contractului individual de muncă (f. 61), extras de cont (f. 62).

Deși legal citat, debitorul nu a depus întâmpinare și nu s-a prezentat în fața instanței pentru a formula apărări.

La data de 17.11.2014, petentul a depus la dosar o adresă (f. 72), prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, arătând că nu poate fi parte într-o acțiune privind actele de executare îndeplinite, neavând interes propriu, rolul executorului judecătoresc fiind acela de a îndeplini un serviciu de interes public.

Petentul a reiterat excepția lipsei calității sale procesuale pasive prin adresa depusă la dosar la data de 10.12.2014 (f. 81).

La data de 12.12.2014 s-a depus la dosar răspuns din partea I.T.M. Cluj (f. 82-84), la adresa dispusă de instanță.

La termenul din data de 07.01.2014, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Analizând cu prioritate, conform art. 248 alin. 1 C.p.c., excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de petent, instanța reține următoarele:

În fapt, cererea de validare a popririi a fost formulată de B. E. Judecătoresc C. R.-G., acesta fiind și cel care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive.

În drept, art. 36 C.p.c. prevede că „Calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății.”

Conform art. 643 alin. 1 C.p.c. „Participanții la executarea silită sunt: 1. părțile; (...) 5. executorul judecătoresc (...)”, iar conform art. 644 alin. 1 C.p.c. „Sunt părți în procedura de executare silită creditorul și debitorul.”

În fine, potrivit art. 789 alin. 1 C.p.c. „(...) creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc (…) poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi.”

Astfel cum reiese din prevederile legale menționate, precum și din Decizia Curții Constituționale a României nr. 162/2003 evocată de petent, executorul judecătoresc nu are calitatea de parte în procedura de executare silită, prin urmare nu are calitatea de parte nici într-o acțiune în justiție în legătură cu procedura de executare silită, precum este validarea popririi. Neîndoielnic nu există identitate între executorul judecătoresc și vreunul dintre subiectele raportului juridic litigios.

Legea îi conferă executorului judecătoresc legitimitatea de a formula o cerere de validare a popririi tocmai în calitatea sa de participant la procedura de executare silită, în exercitarea atribuțiilor de serviciu pentru îndeplinirea unui serviciu de interes public, astfel cum însuși a arătat prin adresa depusă la dosar.

Având în vedere că în prezenta cauză cererea a fost formulată de executorul judecătoresc, acesta are calitatea de petent și a fost citat la proces în această calitate și nu în calitate de parte. Părți în această cauză sunt numai creditorul și terțul poprit.

De asemenea, este de menționat faptul că în privința unei persoane care formulează o cerere de chemare în judecată se pune problema calității procesuale active și nu a calității procesuale pasive. Executorul judecătoresc a formulat cererea de chemare în judecată și de asemenea a invocat lipsa calității sale procesuale pasive, ceea ce reprezintă o vădită inadvertență.

Prin urmare, instanța nu va analiza dacă există identitate între petent și vreunul din subiectele raportului juridic litigios, fiind evident că excepția lipsei calității procesuale pasive este lipsită de obiect, astfel că va fi respinsă ca atare.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, prin Încheierea civilă nr. 2857/C/16.12.2013 pronunțată de Judecătoria Z. în dosar nr._ (f. 7-8), a fost încuviințată executarea silită împotriva debitorului Ț. V.-M..

Prin adresa emisă în data de 03.04.2014 (f. 4), în dosarul execuțional nr. 1465/2013 aflat pe rolul B.E.J. C. R.-G., s-a dispus înființarea popririi asupra cotei de 1/3 din veniturile din muncă ale debitorului. Adresa a fost comunicată terțului poprit S.C. E. T. S.R.L. la data de 07.04.2014, astfel cum reiese din procesul-verbal aflat la dosar (f. 5).

Conform deciziei nr. 21/19.05.2014 (f. 61), coroborată cu informațiile comunicate de I.T.M. Cluj (f. 84), debitorul nu mai este angajatul terțului poprit începând cu data de 16.05.2014.

La data de 19.09.2014, terțul poprit a consemnat suma de 333 lei în contul biroului executorului judecătoresc (f. 62), suma reprezentând cota de 1/3 din salariul debitorului, aferentă lunilor martie-mai 2014.

În drept, astfel cum prevede art. 786 alin. 1 C.p.c. ,,În termen de 5 zile de la comunicarea popririi, iar în cazul sumelor de bani datorate în viitor, de la scadența acestora, terțul poprit este obligat: 1. să consemneze suma de bani, dacă creanța poprită este exigibilă, sau, după caz, să indisponibilizeze bunurile mobile incorporale poprite și să trimită dovada executorului judecătoresc, în cazul popririi înființate pentru realizarea altor creanțe decât cele arătate la pct. 2 (...)”.

Conform art. 789 C.pr.civ. „(1) Dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi” (...) „(4) Dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit îi datorează sume de bani debitorului, instanța va da o hotărâre de validare a popririi, prin care îl va obliga pe terțul poprit să îi plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar, în caz contrar, va hotărî desființarea popririi.”

În speță, astfel cum reiese din probele administrate în cauză, terțul poprit S.C. E. T. S.R.L. nu îi mai datorează vreo sumă de bani debitorului Ț. V.-M., raporturile de muncă între cele două părți fiind încetate din data de 16.05.2014.

De asemenea, instanța reține că, deși terțul poprit nu și-a îndeplinit obligațiile ce îi reveneau în legătură cu efectuarea popririi, respectiv nu a consemnat în termen de 5 zile de la data scadenței cota de 1/3 din venitul salarial al debitorului aferent lunii aprilie 2014, suma a fost consemnată înainte de judecarea prezentei cauze, iar debitorul nu mai este angajatul terțului poprit, astfel că cererea de validarea a popririi nu mai poate fi admisă.

Prin urmare, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru validarea popririi, cererea urmează a fi respinsă ca neîntemeiată, cu consecința desființării popririi.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca lipsită de obiect excepția lipsei calității procesuale pasive a Biroului E. Judecătoresc C. R.-G. invocată de către petent.

Respinge ca neîntemeiată cererea de validare a popririi formulată de petentul B. E. JUDECĂTORESC C. R.-G. cu sediul în Z., .. 1, ., ., în contradictoriu cu debitorul Ț. V.-M. CNP_, cu domiciliul în J. de Sus nr. 240, jud. Cluj și terțul poprit S.C. E. T. S.R.L., cu sediul în Cluj-N., ., ..

Desființează poprirea înființată prin adresa emisă în data de 03.04.2014 (comunicată terțului poprit în data de 07.04.2014) în dosarul execuțional nr. 1465/2013 al B.E.J. C. R.-G..

Cu drept de apel, în termen de 5 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Z..

Pronunțată în ședință publică azi, 07.01.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

L. P. C. G.

Red./ dact. L.P./ 21 ianuarie 2015

Ex. 6/ .>

Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 11/2015. Judecătoria ZALĂU