Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 122/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZI A CIVILA Nr. 122/
Ședința publică din 06 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Ștefăniță
JUDECĂTOR 2: Nicoleta Grigorescu
JUDECĂTOR 3: Anca Pîrvulescu
Grefier - -
Pe rol fiind judecarea recursurilor formulate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin, împotriva sentinței civile nr. 882 din 29.03.2007, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr- - cauză trimisă spre soluționare de către Înalta Curte de Casație și Justiție.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa recurenților pârâți Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP C, a intimaților reclamanți, -, G, -, -, G, G, G, R, precum și a intimaților pârâți Curtea De Apel Cluj, Tribunalul Cluj, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței că recursurile sunt declarate și motivate în termen și sunt scutite de la taxa judiciară de timbru.
Se constată că prin motivele de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
Față de actele și lucrările dosarului, precum și față de recursurile declarate în cauză, instanța rămâne în pronunțare.
CURTEA
Constată că prin sentința civilă nr.882/2007 a Tribunalului Cluj pe fondul cauzei pârâții Ministerul Justiției, MEF și Curtea de Apel Cluj au fost obligați să recunoască, să calculeze și să plătească reclamanților menționați în preambulul prezentei sporul de vechime începând cu data de 18 octombrie 2003 și să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale acestora. De asemenea, a fost admisă cererea de chemare în garanție a MFP care a fost obligat să vireze fondurile necesare achitării sumelor solicitate.
Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs pârâții Ministerul Justiției și MEF prin DGFP
Prin motivele de recurs invocate de Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP C este reiterată excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei instituții pe considerentul inexistenței unor raporturi juridice de dreptul muncii între reclamantă și acest minister.
Prin motivele de recurs formulate pe fondul cauzei, recurenții au invocat, în esență, aceleași apărări formulate în fața instanței de fond, respectiv faptul că magistrații beneficiază de o lege specială privind salarizarea acestora, în raport de nivelul instanțelor sau parchetelor, de funcția deținută și de vechimea în magistratură, pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare.
Indemnizația stabilită prin lege este unica formă de remunerare lunară a activității magistraților, iar în lipsa unor dispoziții legale exprese care să reglementeze sporul de vechime în muncă nu în magistratură, acordarea acestuia constituie o adăugare la lege.
Prin motivele de recurs formulate de Ministerul Justiției se arată că actualizarea sumelor cu titlu de spor de vechime cu indicele de inflație reprezintă o încălcare a prevederilor art.1088 Cod civil.
Examinând sentința atacată, curtea se va pronunța cu precădere asupra excepțiilor invocate.
În ceea ce privește recursul Ministerului Economiei și Finanțelor, curtea reține că potrivit HG nr.736/2003 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, instanțele sunt instituții publice finanțate integral de la bugetul de stat, iar potrivit art.131 pct.1 din Legea 303/2004 stipulează că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat. Prin art.19 din Legea 500/2002 - privind finanțele publice - se prevede că Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează activitatea de pregătire a proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, astfel încât este necesar ca hotărârea să fie opozabilă acestei instituții care asigură fondurile necesare salarizării puterii judecătorești.
În ceea ce privește motivele de recurs invocate pe fondul cauzei, curtea reține că problema de drept ce stă la baza pretențiilor din acțiune a fost dezlegată prin decizia nr.36/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în cadrul recursului în interesul legii, iar potrivit art.329 alin.3 teza ultimă Cod procedură civilă, aceste dezlegări sunt obligatorii pentru instanțe.
Referitor la motivul de recurs referitor la actualizarea pretențiilor, curtea reține că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
În cazul neexecutării sau executării cu întârziere a obligațiilor bănești sau contractuale, creditorul este îndreptățit să solicite repararea prejudiciului suferit prin obligarea debitului la plata de daune interese. Daunele interese trebuie să asigure repararea integrală a prejudiciului cauzat, acestea putând să cuprindă atât pierderea suferită cât și beneficul de care a fost lipsit creditorul. Actualizarea debitului ține de îndeplinirea exactă a obligației de plată și constă în obligarea debitorului la plata sumei cu aplicarea indicelui de inflație pentru perioada întârzierii suma obținută în plus nu constituie un beneficiu de care a fost lipsit creditorul, ci ține de îndeplinirea exactă a obligației debitorului, urmărindu-se acoperirea prejudiciului cauzat prin deprecierea creanței înregistrată de la data exigibilității și până la data recuperării efective a acesteia.
În plus, creditorul poate solicita și dobânda legală în condițiile art.1088 Cod civil, dobândă care se poate cumula cu actualizarea creanței întrucât reprezintă beneficiul de care a fost lipsit creditorul.
Față de aceste considerente, în baza art.312 Cod procedură civilă, recursurile vor fi respinse.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile formulate de recurenții Ministerul Justiției și MEF prin DGFP jud. împotriva sentinței civile nr.882/29.03.2007 a Tribunalului Cluj pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 06 Februarie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red: CȘ/25.02.2008
Dact: MD/26.02.2008 - 2 ex.
Jud.fond: /
Președinte:Cristina ȘtefănițăJudecători:Cristina Ștefăniță, Nicoleta Grigorescu, Anca Pîrvulescu