Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 119/2008. Curtea de Apel Brasov
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZI A CIVILA Nr. 119/
Ședința publică din 05 Februarie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Pîrvulescu
JUDECĂTOR 2: Cristina Ștefăniță
JUDECĂTOR 3: Nicoleta Grigorescu
Grefier șef secție -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursurilor declarate de pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL BRAȘOV, TRIBUNALUL BRAȘOV, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR prin DGFP B și CURTEA DE APEL CLUJ împotriva sentinței civile nr.1300/3.12.2007 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față, au avut loc în ședința publică din data de 30 ianuarie 2007 când părțile au lipsit, iar încheierea din acea zi face parte integrantă din prezenta hotărâre. Instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei la data de 5 februarie 2008.
CURTEA,
Asupra recursurilor de față,
Constată că, prin sentința civilă nr.1300/3.12.2007 Tribunalul Brașova dispus următoarele:
A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a paratei Curtea de Apel Brașov, invocata de acesta prin întâmpinare.
A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, invocata de acesta prin întâmpinare.
A admis în parte acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Brașov, Curtea de Apel Brașov, Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Maramureș, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor.
A obligat pârâții Tribunalul Brașov, Curtea de Apel Brașov, Tribunalul Maramureș, Curtea de Apel Cluj și Ministerul Justiției să calculeze și să plătească reclamantului diferențele de drepturi de natura salariala, echivalente cu sporul de 50% din indemnizația de încadrare bruta lunara începând cu data de 3.10.2004 și până la data pronunțării sentinței atacate.
A obligat pârâții Tribunalul Brașov, Curtea de Apel Brașov, Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Maramureș și Ministerul Justiției să plătească reclamantului sumele ce rezulta din reactualizarea diferențelor de drepturi de natura salariala menționate anterior,reactualizate conform indicelui de inflație la data plății și cu aplicarea dobânzii legale prevăzute de OG 9/2000.
A obligat pârâta Curtea de Apel Brașov să facă cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al reclamantului.
A obligat paratul Ministerul Economiei și Finanțelor să vireze fondurile de bani necesare achitării diferențelor de drepturi de natura salariala, reactualizate, menționate anterior.
A respins celelalte pretenții ale reclamantului.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele:
In ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Curtea de Apel Brașov, instanța a apreciat că aceasta este neîntemeiată întrucât, la momentul solicitării drepturilor salariale ce fac obiectul prezentei acțiuni, Curtea de Apel Brașov are calitatea de ordonator de credite ceea ce îi conferă posibilitatea de a sta în judecată în calitate de pârâtă.
Această excepție a fost respinsă.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, invocată de Direcția Generală a Finanțelor Publice B, instanța a constatat că potrivit art. 15 din nr.HG83/2005, instanțele judecătorești sunt instituții publice din sistemul justiției, finanțate de la bugetul de stat.
De asemenea, art. 118 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, stipulează că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Ca urmare, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, invocată de Direcția Generală a Finanțelor Publice
Pe fondul cauzei, instanța a reținut că reclamantul are calitatea de judecător, aspect ce rezultă din înscrisurile din carnetele de muncă depuse în copie la dosar.
Potrivit dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/ 1996 (republicată) "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate, beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Ulterior, prin art.50 din OUG nr.177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, s-a abrogat art.47 din Legea nr.50/1996.
Potrivit art. 1 din Protocolul adițional nr.1 la CEDO "orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale.
Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional".
Pretențiile reclamantului se bazează pe un serviciu deja prestat ele constituind "un bun " în sensul practicii CEDO, așa cum rezultă și din Hotărârea Van Marle împotriva Olandei, din 26.06.1986.
Măsura eliminării sporului de risc și suprasolicitare nervoasă pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate nu se justifică, întrucât limitarea drepturilor nu era "necesară" într-o societate democratică, pentru a garanta respectarea drepturilor și libertăților altora sau pentru a proteja ordinea publică, securitatea națională, sănătatea publică sau bunele moravuri.
Prin abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996, instanța a apreciat că a fost încălcat dreptul reclamantului privind proprietatea unui bun, acesta constând în contravaloarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Cât privește actualizarea creanței, instanța a constatat că potrivit prevederilor art.1084 cod civil creditorul este îndreptățit să pretindă atât repararea pagubei suferite, reprezentând suma datorată, cât și beneficiul de care a fost lipsit. Pentru o reală despăgubire, se impune actualizarea creanței în raport de indicele de inflație și cu aplicarea dobânzii legale, conform art.1084 Cod civil.
Instanța a respins solicitarea reclamantului de a se acorda acest spor și în continuare pentru viitor întrucât, diferențele de drepturi de natură salarială sunt acordate cu titlu de despăgubiri și de aceea ele au un caracter limitat în timp.
Împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță au formulat recurs Curtea de Apel Brașov, Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Brașov, Ministerul Justiției și MEF prin DGFP
Prin motivele de recurs formulate de MEF prin DGFP B este reiterată apărarea formulată și în fața instanței de fond potrivit căreia pretențiile din acțiune constituind drepturi salariale nu pot fi admise în contradictoriu cu această instituție întrucât între părți nu există raporturi juridice de dreptul muncii, astfel încât nu are calitate procesuală pasivă.
Prin motivele de recurs formulate de recurenta Curtea de Apel Brașov s-a reiterat excepția lipsei calității procesuale pasive pentru perioada 3.2004-1.VII.2005 când pârâta nu avea calitatea de ordonator secundar de credite.
Curtea de Apel Cluj prin motivele de recurs critică sentința de fond susținând că nu există temei legal pentru acordarea sporului de suprasolicitare, întrucât art.47 din Legea 50/1996 pe care și-au întemeiat acțiunea reclamanții și pe baza cărora instanța de fond a admis acțiunea a fost abrogat expres prin art.1 pct.42 din OG 83/2000.
Pe fond, prin motivele de recurs ale recurenților, hotărârea atacată a fost criticată pentru nelegalitate și interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății și depășirea atribuțiilor puterii judecătorești.
Astfel, recurenții invocă faptul că pretențiile din acțiunea dedusă judecății nu au nici o bază legală, instanța de fond depășind atribuțiile puterii judecătorești, iar acordarea pe cale judecătorească a unui drept care nu este prevăzut în nici o normă legală în vigoare nu poate fi privită decât ca o încălcare a principiului separației puterilor în stat.
Art.47 din Legea 50/1996 a fost abrogat total și explicit prin OG nr.83/2000 cu respectarea tuturor condițiilor și limitărilor prevăzute de Constituție, Legea 24/2000 și de Legea nr.125/2000.
În privința incidenței prevederilor art.1 din Protocolul 1 și art.20 din Constituție, prin motivele de recurs se arată că norma internațională invocată nu vine să suplinească sau să recunoască un drept pe care legislația internă nu îl prevede. Prin urmare, reclamanții nu sunt și nici nu au fost titularii unui drept existent în patrimoniul lor pe care angajatorul refuză să-l plătească și care să determine incidența art.1 din Protocolul 1.
Recursurile formulate sunt fondate pentru următoarele considerente:
Art.47 din Legea 50/1996 prevedea că "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Ulterior, acest text de lege a fost abrogat expres prin art.I punctul 42 din OG nr.83/2000, ordonanță ce a fost aprobată prin Legea nr.334/6.07.2001.
Reclamanții invocată faptul că au fost încălcate normele de tehnică legislativă în sensul că nu putea fi abrogată prevederea dintr-o lege printr-un act normativ cu forță juridică inferioară, respectiv Ordonanță, însă ignoră faptul că la rândul său această ordonanță a fost aprobată prin lege, aspect ce ține tot de tehnica legislativă, fiind un procedeu legal.
Ceea ce invocă reclamanții în susținerea acțiunii reprezintă argumente ce țin de neconstituționalitatea unui text de lege și nu pot fi verificate de instanțele de drept comun
Potrivit art.62 alin.3 din Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată "abrogarea unei dispoziții sau a unui act normativ are caracter definitiv. Nu este admis ca, prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ inițial".
Prin urmare, pretențiile din acțiune au la bază un text de lege abrogat în mod expres iar, în plus, modificările legislative operate prin OG nr.83/2000, OUG nr.177/2002 precum și OUG nr.27/2006 nu au condus la diminuarea drepturilor salariale ale magistraților ci, dimpotrivă, la creșterea acestora, prin crearea unui nou sistem de salarizare bazat pe noi principii care au la bază grila de intervale pentru stabilirea indemnizațiilor, valoarea de referință sectorială, coeficientul de multiplicare, aceste din urmă elemente de determinare a veniturilor salariale fiind majorate substanțial, prin includerea sporurilor de care beneficiau magistrații.
În consecință, prin acordarea unor drepturi abrogate și neprevăzute în nici un act normativ în vigoare la data introducerii acțiunii, instanța de fond a pronunțat o hotărâre lipsită de temei legal, fapt ce atrage incidența motivului de recurs prevăzut de art.304 pct.9 teza I Cod procedură civilă.
În ceea ce privește invocarea art.1 alin.1 din Protocolul adițional nr.1 al Convenției României pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale curtea reține că soluția primei instanțe are la bază o interpretare eronată a acestei reglementări internaționale, precum și a practicii CEDO invocată în considerentele sentinței recurate.
Astfel art.1 alin.1 din Protocolul nr.1 al CEDO garantează dreptul de proprietate al oricărei persoane asupra bunurilor sale însă nu are rolul de a suplini ori de a recunoaște un drept pe care legislația internă nu îl prevede. Reclamanții nu beneficiază de sporul invocat pentru că nu există o lege care să- prevadă și, prin urmare, nu sunt nici titularii unui drept de creanță care să poată fi ocrotit pe calea justiției.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg a subliniat în nenumărate rânduri că anumite drepturi sunt drepturi patrimoniale în sensul art.1 din Protocolul nr.1 "numai în măsura în care sunt prevăzute în legislația națională" (a se vedea în acest sens cauza Beian împotriva României paragraful 51, cauza Gaygusuz, paragraful 41). De asemenea, CEDO nu negat niciodată dreptul fiecărui stat de a crea legislația națională în funcție de specificul relațiilor sociale din fiecare stat membru, legislație care în mod evident evoluează de la un moment istoric la altul, schimbarea legislației prin abrogarea unor acte normative vechi și intrarea în vigoare a altora noi ținând de însuși progresul normal în cadrul unei societăți aflată în tranziție cum este cea din țara noastră.
Prin urmare, modificările legislative operate prin OG nr.83/2000, OUG 177/2002 și OUG nr.27/2006, Ordonanțe care au fost aprobate prin legi diferite (ex.: OUG 177/2002 aprobată prin Legea 347/2003) au condus în permanență la îmbunătățirea nivelului de trai al magistraților prin creșteri importante ale indemnizațiilor acestora și nicidecum nu s-a adus atingere vreunui drept de natura celui invocat.
Față de aceste considerente, curtea va admite recursurile părților și va modifica hotărârea de la fond în sensul respingerii acțiunii reclamanților în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă raportat la art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
În legătură cu motivele de recurs ce vizează soluționarea excepțiilor de procedură, Curtea constată că Tribunalul a dispus corect cu privire la acestea și împărtășind argumentele juridice ale instanței de fond avute în vedere la soluționarea excepțiilor urmează a aprecia neîntemeiate criticile recurenților drept pentru care vor fi menținute dispozițiile sentinței de fond cu privire la soluționarea excepțiilor.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile formulate de recurenții pârâți Curtea de Apel Brașov, MEF prin DGFP, Tribunalul Brașov, Ministerul Justiției, Curtea de Apel Cluj împotriva sentinței civile 1300/2007 a Tribunalului Brașov, pe care o modifică în parte, în sensul că:
Respinge acțiunea formulată și precizată de reclamantul împotriva pârâților: Tribunalul Brașov, Curtea de Apel Brașov, Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Maramureș, Ministerul Justiției, MEF prin DGFP.
Menține dispozițiile din sentință cu privire la soluționarea excepțiilor lipsei capacității procesuale pasive a pârâților: Curtea de Apel Brașov și MEF și la respingerea pretențiilor reclamantului și pentru viitor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 05 Februarie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier șef sectie, - |
Red: AP/28.02.2008
Dact: MD/29.02.2008 - 3 ex.
Jud.fond: /
Președinte:Anca PîrvulescuJudecători:Anca Pîrvulescu, Cristina Ștefăniță, Nicoleta Grigorescu
