Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 170/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ,PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 170/R-CM
Ședința publică din 04 Februarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Lică Togan JUDECĂTOR 2: Maria Ploscă
JUDECĂTOR 3: Irina Tănase
Judecător: - -
Grefier: - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de pârâta - RM., împotriva sentinței civile nr.897 din data 23 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns: recurenta-pârâtă, prin președinte, asistat de avocat, cu delegație de substituire pentru avocat, în baza împuternicirii avocațiale din 7.01.2009, emisă de Baroul Vâlcea -Cabinet individual și intimata-reclamantă, asistată de avocat - în baza împuternicirii avocațiale N/2008, emisă de Baroul Vâlcea - Cabinet individual.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat, pentru intimata-reclamantă depune la dosar întâmpinare.
Avocat, pentru recurenta- pârâtă invocă excepția necompetenței materiale de soluționare a cauzei întrucât obiectul acțiunii îl constituie pretenții bănești ce derivă dintr- convenție individuală de muncă și nu dintr-un contract de muncă și astfel nu se încadrează în categoria conflictelor de muncă reglementate de Legea nr. 168/1999, astfel că se impune trimiterea cauzei spre soluționare Judecătoriei Rm.V.
Apărătorul intimatei- reclamante susține că a mai fost invocată această excepția, care a fost respinsă.
Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lui.
Avocat, pentru recurenta- pârâtă invocă ca temei de drept art. 304 pct.9 Cod procedură civilă, susține pe larg recursul așa cum a fost motivat în scris și solicită admiterea lui, casarea sentinței pronunțată de Tribunalul Vâlcea, iar pe fond respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată.
Solicită obligarea intimatei- reclamante la plata cheltuielilor de judecată.
Avocat, pentru intimata- reclamante solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică pentru motivele invocate în scris depuse la dosar pe care le-a susținut pe larg în ședință publică, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată la data de 03 octombrie 2007 pe rolul Tribunalului Vâlcea, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâta - Râmnicu V ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei să-i plătească salariul stipulat în carnetul de muncă, pe ultimii 3 ani, să se renegocieze salariul trecut în contractul individual de muncă în funcție de fluctuațiile salariale periodice, să se comunice modalitatea de calcul a salariului lunar întrucât procentul acordat nu este același, în funcție de realizările lunare, să-i plătească retribuția lunară pentru munca de casier pe care o prestează în sa, pe ultimii 3 ani și să-i comunice cuantumul sumelor de bani reținute drept garanție în baza contractului de garanție, începând cu anul 1986, deoarece din momentul opririi acestor sume și până în prezent nu a fost necesară acoperirea vreunei pagube în gestiune.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că este angajată în muncă din anul 1976, în specialitatea coafeză, iar începând cu anul 1986 primit gestiunea punctului de lucru, iar din anul 1994 i-a fost acordată și sarcina de casieră pe sa, fără a i se plăti vreo retribuție suplimentară. Întrucât în profesia ei nu se poate estima un anumit număr de clienți pe lună, societatea angajatoare i-a stabilit un salariu fix, cel menționat în carnetul de muncă și pe care integral nu l-a primit niciodată. Mai arată că obligațiile societății sunt acelea de a asigura un cadru optim prestării acestei meserii, însă nu i se asigură ustensilele necesare sau cursuri de perfecționare, astfel încât nu reușește să facă o normă lunară, încasările fiind din ce în ce mai mici.
Reclamanta precizează că din luna mai 2007 are un salariu fix de încadrare de 450 lei, însă această sumă nu a primit-o niciodată, astfel cum s-a întâmplat și în anii anteriori.
Prin întâmpinarea formulată, pârâta a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind neîntemeiată pentru toate capetele de cerere.
Cu prioritate, pârâta a invocat excepția necompetenței materiale de soluționare a cauzei, întrucât obiectul acțiunii îl constituie pretențiile bănești ce derivă dintr-o convenție individuală de muncă și nu dintr-un contract individual de muncă și astfel nu se încadrează în categoria conflictelor de muncă reglementate de Legea nr.168/1999, prin urmare se impune trimiterea cauzei spre soluționare Judecătoriei Râmnicu Vâlcea.
Pe fondul cauzei, pârâta a precizat că pretenția privind plata salariului stipulat în cartea de muncă pe ultimii 3 ani este nelegală, întrucât reclamanta a consimțit să fie asociată la muncă și capital, astfel că împreună cu ceilalți membrii ai adunării generale din cadrul a adoptat actul constitutiv al societății și celelalte clauze privind raporturile de muncă.
Potrivit sistemului de salarizare aprobat de adunarea generală, reclamantei i se aplică salariul de bază de 450 lei, forma de salarizare fiind în acord individual și cotă procentuală din tarif, respectiv de 35% lunar, dar pentru aplicarea integrală a acestei cote, fiecare lucrător trebuie să realizeze un volum de încasări de 1500 lei lunar, în caz negativ, salariul fiind diminuat proporțional cu volumul încasărilor.
Cât privește capătul de cerere ce are ca obiect renegocierea salariului, arată că această solicitare este lipsită de fundament, întrucât în fiecare an s-a procedat la renegocierea salariilor de bază individuale pentru fiecare membru cooperator, cu respectarea salariului minim brut pe țară.
Referitor la plata retribuției lunare pentru munca de casier, se arată că reclamanta a primit și gestiunea unității pe sa, conform contractului de administrare și gestionare a unității nr.1172/2003 și pentru această activitate suplimentară i se acordă un spor de gestiune de 3%.
La data de 29 ianuarie 2008, având în vedere dispozițiile art.137 alin.1 Cod procedură civilă, instanța a respins excepția necompetenței materiale de soluționare a cauzei de către Tribunalul Vâlcea și a constatat propria competență de soluționare, având în vedere faptul că între părți s-a încheiat convenție individuală de muncă, ceea ce presupune că părțile se află într-o pluralitate de raporturi juridice, în temeiul art.33 alin.1 din Legea nr.1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației, convenția generând inclusiv raporturi de muncă suprapuse peste cele cooperatiste.
La fila 59 dosar, reclamanta a precizat instanței că înțelege să renunțe la judecata capătului de cerere ce are ca obiect comunicarea cuantumului sumelor de bani reținute drept garanție în baza contractului de garanție.
Tribunalul Vâlcea, prin sentința civilă nr.897 din 23 octombrie 2008, a admis în parte acțiunea precizată și a obligat pe pârâtă să plătească reclamantei diferențele de drepturi salariale de până la salariul de bază minim brut pe țară garantat în plăți pentru perioada 03.10.2004 și până la data introducerii acțiunii, 03.10.2007.
Prin aceeași sentință a fost obligată pârâta să plătească reclamantei sporul de 3% pentru activitatea desfășurată în calitate de casier, pe aceeași perioadă de mai sus.
Totodată, s-a respins capătul de cerere privind renegocierea salariului, precum și ca rămas fără obiect capătul de cerere privind comunicarea modalității de calcul a salariului lunar.
S-a luat act că reclamanta a renunțat la judecata capătului de cerere nr.5 și s-a respins cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a se pronunța în acest sens, prima instanță a reținut că eclamanta este membru cooperator în cadrul, desfășurând activitatea de coafeză, în baza convenției individuale de muncă și a contractului de administrare și gestionare a unității de prestări.
Potrivit dispozițiilor art.33 alin.1 din Legea nr.1/2005, între societatea cooperativă și membrul cooperator există următoarele categorii de raporturi: patrimoniale, concretizate în obligația membrului cooperator de a depune părțile sociale și/sau aporturi în natură, de muncă în cazul membrilor cooperatori asociați la muncă și capital, în temeiul contractului individual de muncă încheiat cu societatea cooperativă al cărei membru este și comerciale cooperatiste pentru livrările de produse și prestările de servicii efectuate de membrul cooperator.
În cazul reclamantei, care a încheiat convenție individuală de muncă cu pârâtă, există raporturi tipice de muncă suprapuse pe raporturile juridice cooperatiste.
Potrivit clauzelor inserate în convenția individuală de muncă înregistrată sub nr.57, reclamanta, în calitate de membru cooperator, are, printre alte drepturi, și acela la salarizare pentru munca depusă la securitate și sănătate în muncă, iar organizației cooperatiste îi revine în principal obligația de a acorda toate drepturile ce decurg din convențiile individuale de muncă și din legislația generală a muncii. Așadar, obligația principală a angajatorului este aceea de plată a salariului, a contraprestației pentru munca îndeplinită de salariat.
În acest sens sunt stabilite și Normele de reglementare a raporturilor de muncă ce au ca temei legal convenția individuală de muncă prin care la art.23 s-a stabilit că membrul cooperator asociat la muncă într-o societate cooperativă are și dreptul la remunerare pentru munca depusă în funcție de rezultatele obținute corelativ obligației de a participa la activitățile pe care le desfășoară societatea cooperativă, prin munca personală în timpul programului de lucru și de a realiza norma de muncă sau, după caz, să îndeplinească integral atribuțiile ce îi revin conform fișei postului.
În art.98 din aceste norme se prevede că plata muncii prestate de membrii cooperatori se face după cantitatea, calitatea, importanța și responsabilitatea muncii în raport cu rezultatele obținute potrivit sistemului de salarizare al fiecărei societăți cooperative.
Având în vedere că legislația muncii are valoarea unei reglementări minimale, iar clauzele contractuale încheiate între părți sunt mai favorabile salariaților, instanța de fond a constatat că partenerii sociali pot negocia și stabili salarii minime superioare celor prevăzute de stat.
Prin dispozițiile art.159 din Codul muncii, prin care se prevede că salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, corespunzător programului normal de muncă se stabilește prin hotărâre a Guvernului, după consultarea sindicatelor și a patronatelor, au fost reiterate de fapt principiile constituirii Organizației Internaționale a care a militat încă de la înființarea sa pentru garantarea unui salariu care să asigure condiții de viață convenabile pentru toți lucrătorii. Angajatorul nu poate negocia și stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariul de bază minim brut orar pe țară și el este obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puțin egal cu salariul de bază minim brut pe țară. În acest sens, este și adresa nr.2/10.01.2008 emisă de Uniunea Națională a Cooperației Meșteșugărești, prin care s-a statuat că în cazul persoanelor încadrate cu contract individual de muncă în cadrul organizației cooperației meșteșugărești sunt aplicabile prevederile nr.HG1507/2007 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată.
Față de aceste dispoziții legale, în baza prevederilor art.159 alin.3 Codul muncii, instanța a obligat pârâta să plătească reclamantei diferențele de drepturi salariale de până la salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată pentru perioada 03.10.2004 și până la data introducerii acțiunii, respectiv 03.10.2007.
În ceea ce privește capătul de cerere ce are ca obiect obligarea pârâtei să plătească sporul de 3% pentru activitatea desfășurată în calitate de casier în cadrul unității, tribunalul a constatat că între părți s-a încheiat contractul de administrare și gestionare a unității de producție, prestări desfacere, prin care reclamanta și-a asumat îndatorirea de a administra și gestiona judicios și eficient gestiunea acestei unități.
Din probele administrate în cauză a rezultat că reclamanta îndeplinește și activitate specifică muncii de casier, însă nu este retribuită pentru această activitate suplimentară, iar prin adunarea generală a aprobat un spor de gestiune de 3% pentru responsabilii de unități.
Conform dispozițiilor art.154 alin.2 din Codul muncii, pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă, fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani.
Față de aceste dispoziții, tribunalul a obligat pârâta să plătească reclamantei și sporul de 3% pentru activitatea desfășurată în calitate de casier pentru perioada 03.10.2004 - 03.10.2007.
Cât privește cel de-al doilea capăt de cerere ce are ca obiect renegocierea salariului menționat în contractul individual de muncă, tribunalul a constatat că este neîntemeiat, întrucât din consemnările efectuate în carnetul de muncă al reclamantei (124-134), rezultă că s-a negociat salariul la data de 01.03.2003, 01.04.2004, 01.04.2005, 01.05.2006, 01.05.2007.
În consecință, s-a constatat că s-au respectat dispozițiile art.157 alin.1 din Codul muncii, potrivit cu care, salariile se stabilesc prin negocieri individuale sau/și colective între angajator și salariați sau reprezentanți ai acestuia, astfel încât s-a respins acest capăt de cerere.
Referitor la capătul de cerere ce are ca obiect comunicarea modalității de calcul a salariului lunar, a fost respins ca rămas fără obiect, întrucât pe parcursul judecării cauzei, pârâtul Râmnicu Vad epus la dosar cotele procentuale aprobate de Adunarea Generală a Râmnicu V și precizări asupra modului de calcul a salariilor realizate de fiecare lucrător în parte, prin adresa nr.2797/27.11.2007, aflată la fila 11 dosar. Astfel, s-a reținut că pârâtul și-a respectat obligația comunicării situației economice și a modului de calcul al salariului pentru ca reclamanta să aprecieze asupra stabilității raporturilor de muncă și a perspectivelor de realizare a drepturilor sale.
În baza dispozițiilor art.246 Cod procedură civilă, tribunalul a luat act de manifestarea de voință a reclamantei referitoare la renunțarea la judecata capătului de cerere nr.5 privitor la comunicarea cuantumului sumelor de bani reținute drept garanție în baza contractului de garanție.
Întrucât reclamanta nu a produs dovezi în sprijinul solicitării sale de a se acorda cheltuieli de judecată, în baza dispozițiilor art.274 Cod procedură civilă, s-a respins cererea privind obligarea pârâtei la plata acestor cheltuieli.
Împotriva sentinței civile nr.897 din 23 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, a formulat în termen recurs pârâtul Râmnicu V, criticând-o pentru nelegalitate, în sensul motivelor de modificare prevăzute de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, invocând aplicarea greșită a legii.
Motivând recursul, pârâtul susține, în esență, că în mod greșit tribunalul a admis primul capăt de cerere în ce privește plata diferenței de drepturi salariale de până la salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată pentru perioada 03 octombrie 2004 - 03 octombrie 2007, întrucât în speță nu sunt aplicabile dispozițiile Codului muncii. Salarizarea membrilor cooperatori este reglementată prin Hotărârea nr.11/2006 privind raporturile de muncă în cooperația meșteșugărească adoptată în conformitate cu art.104 (2) din Legea nr.1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației.
Se critică soluția instanței de fond în sensul că se bazează pe o gravă confuzie între persoanele angajate în societățile cooperative cu contract individual de muncă ale căror raporturi sunt reglementate de Codul muncii și membrii cooperatori cooptați în baza convenției individuale de muncă.
Este greșită de asemenea soluția obligării societății la plata sporului de 3% pentru munca de casier, fiind considerată de tribunal ca o activitate suplimentară ce trebuie retribuită.
În contextul celor de mai sus se solicită admiterea recursului, casarea sentinței civile nr.897/23 octombrie 2008, iar pe fond respingerea acțiunii.
Examinând criticile formulate se constată că nu sunt întemeiate, iar recursul nu este fondat.
Conform Hotărârii Adunării generale a societății cooperative Râmnicu V, rezultă că în ce privește salarizarea, "Consiliul de Administrație și personalul tehnic administrativ va lua măsuri tehnice și organizatorice care să permită realizarea de către membrii cooperatori a unui venit brut lunar corespunzător cel puțin salariului minim brut pe țară". În același sens urmează a se observa și Normele de Reglementare a raporturilor de muncă ce au ca temei legal convenția individuală de muncă (anexă la Hotărârea Consiliului Național nr.11/15 decembrie 2006) și care în Titlul IV ce privește salarizarea, la art.102 (3) se prevede expres că "la elaborarea bugetului de venituri și cheltuieli a fiecărei structuri de producție, prestări servicii sau comerciale, societatea cooperativă trebuie să ia în calcul cel puțin salariul de bază minim brut pe țară stabilit prin hotărâre a Guvernului".
În ce privește celelalte două critici sunt de asemenea neîntemeiate, întrucât, deși au la bază o convenție de asociere, raporturile juridice dintre cooperative și membrii cooperatori sunt considerate forme tipice ale raporturilor juridice de muncă.
În această situație, dezacordurile intervenite între partenerii raporturilor juridice analizate constituie, potrivit art.248 alin.1 Codul muncii, conflicte de muncă și sunt supuse regulilor jurisdicției muncii.
Conform celor de mai sus, urmează a se observa că hotărârea pronunțată de tribunal este legală și în conformitate cu dispozițiile art.312 Cod procedură civilă, recursul va fi respins.
În baza art.274 Cod procedură civilă, obligă pe pârât la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta - Râmnicu, împotriva sentinței civile nr.897 din 23 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimată fiind reclamanta .
Obligă pe recurenta-pârâtă - Râmnicu să plătească intimatei-reclamante suma de 500 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04 februarie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./13.02.2009
Jud.fond: /
Președinte:Lică ToganJudecători:Lică Togan, Maria Ploscă, Irina Tănase
