Anulare act. Decizia 181/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 181/R-CM
Ședința publică din 04 Februarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Irina Tănase JUDECĂTOR 2: Lică Togan
JUDECĂTOR 3: Maria Ploscă
Judecător: - -
Grefier: - -
S-au luat în examinare, pentru pronunțare, recursurile civile declarate de reclamanta DIN, domiciliată în Curtea de A,-, județul A și de pârâta RO -prin, cu sediul în P,-, județul A, împotriva sentinței civile nr.972/CM din data de 6 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
Recursurile sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru.
Curtea constată că dezbaterile în fond asupra recursurilor au avut loc în ședința publică din data de 28 ianuarie 2009, concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie și se retrage pentru deliberare.
CURTEA:
Asupra recursurilor civile de față:
Constată că prin acțiunea înregistrată la data de 25 mai 2007, la Tribunalul Argeș, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta RO, solicitând:
- anularea mențiunilor din carnetul de muncă, trecute la poziția nr.42/09.03.2007, prin care se menționează încetarea contractului de muncă în condițiile art.61 lit.a Codul muncii, precum și 3 zile de absențe nemotivate, urmând ca mențiunea să fie modificată în sensul încetării contactului de muncă în baza disp. art.79 din Codul muncii;
- obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale reprezentând ore lucrate suplimentar în perioada august 2006 - februarie 2007, c/val concediilor de odihnă pentru anii 2005 și 2006, drepturile salariale și tichetele de masă pentru lunile februarie și martie 2007;
- plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii reclamanta a susținut că a fost încadrată la societatea pârâtă din 04.01.2005, în calitate de lucrător comercial cu gestiune, iar din data de 13.01.2006 a devenit șefă de magazin. Reclamanta a mai susținut că în data de 23.02.2007 și-a depus demisia, de care a avut cunoștință chiar administratorul societății, căruia i-a solicitat efectuarea inventarului în gestiunea magazinului, iar la expirarea termenului de preaviz nu s-a mai prezentat la muncă. La ridicarea carnetului de muncă pârâta s-a opus pe motiv că reclamanta nu participase la efectuarea inventarului, inventar care s-a făcut la 15 zile după expirarea termenului de preaviz. La momentul restituirii carnetului de muncă a observat mențiunile greșite de la poziția 41, precum și mențiunea că are trei absențe nemotivate, mențiunile fiind apreciate ca nelegale, determinate de comportamentul abuziv al administratorului societății.
În ceea ce privește drepturile salariale solicitate, reclamanta a susținut că în intervalul 2005 - februarie 2007 efectuat ore suplimentare ce i-au fost refuzate la plată, nu a efectuat concediu de odihnă, iar pentru luna februarie și martie nu i s-a acordat salariul și tichetele de masă.
La data de 03.07.2007 pârâta a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 2.240 lei cu titlu de prejudiciu adus societății din vina și în legătură cu munca acesteia, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reconvenționale s-a susținut că în perioada 22.03. - 23.03.2007 s-a dispus inventarierea generală a magazinului "", al cărei șef a fost reclamanta-pârâtă, inventariere la care a fost invitată și aceasta, dar de la care a lipsit. În urma efectuării acestei inventarieri a rezultat o pagubă totală în gestiunea magazinului de 19.683,67 lei, din care suma de 14.791,20 lei cu titlu de prejudiciu imputabil angajaților. această sumă s-a calculat și individualizat răspunderea patrimonială a reclamantei-pârâte, în cuantum de 2240 lei.
La aceeași dată pârâta-reclamantă a depus la dosar și întâmpinare, prin care a solicitat respingerea primului capăt de cerere ca inadmisibil, lipsit de obiect și tardiv formulat, precum și respingerea ca neîntemeiat al capătului doi al acțiunii, pentru următoarele considerente:
- reclamanta-pârâtă nu a înregistrat nici o demisie la pârâta-reclamantă, pentru a putea fi operabile dispozițiile art.79 din Codul muncii;
- aceasta nu s-a aflat în perioada de preaviz în intervalul 22.02-09.03.2007, iar în perioada 05.03.-08.03.2007 a fost absentă nemotivat, sens în care s-a întocmit Referatul nr.1599/08.03.2007 și Convocarea nr. 1605/08.03.2007, însă reclamanta a refuzat primirea și semnarea acesteia, întocmindu-se procesul-verbal nr.1611/08.03.2007 de constatare a situației;
- prin Decizia nr.1610/09.03.2007 a încetat contractul de muncă al reclamantei în temeiul art.61 lit. a din Codul muncii, însă aceasta a refuzat primirea deciziei;
- carnetul de muncă nu putea fi restituit de către pârâtă deoarece aceste documente sunt ținute în păstrare, evidență și completare la A;
- în data de 22.03.2007 s-a desfășurat un inventar general la magazinul unde fusese încadrată și reclamanta, i s-a solicitat să participe, dar a refuzat;
- reclamanta trebuia să conteste actul care a stat la baza înscrierii mențiunilor, iar apoi să ceară rectificarea acestora, astfel încât acest capăt de cerere este inadmisibil și lipsit de obiect;
- contestația împotriva Deciziei nr.1610/09.03.2007 este tardiv formulată, aceasta fiind adusă la cunoștința reclamantei la data de 09.03.2007, însă aceasta a refuzat primirea deciziei, iar ulterior, prin adresa nr.180/13.04.2007, reclamanta a luat cunoștință de încetarea raporturilor de muncă, cu mențiunea de a se prezenta la A pentru ridicarea carnetului de muncă;
- reclamanta și-a primit toate drepturile salariale aferente perioadei 04.01.2005 - 09.03.2007, iar pentru concediul de odihnă și orele lucrate suplimentar, i s-a achitat suplimentar suma de 900 lei, așa încât apare ca neîntemeiat acest capăt de cerere;
- în privința tichetelor de masă, s-a susținut de către pârâtă că nu există prevedere legală pentru acordarea acestora, așa încât și aceasta apare ca neîntemeiată.
La data de 18.09.2007 reclamanta-pârâtă depune la dosar întâmpinare prin care solicită respingerea cererii reconvenționale pentru următoarele considerente:
- din carnetul de muncă rezultă că înscrierile au fost finalizate la data de 09.03.2007, așa încât nu mai era posibilă participarea sa la inventarul din data de 22.03.2007, nemaiavând calitatea de salariat;
- este evidentă poziția pârâtei de aop edepsi pe reclamantă din modul de calcul al imputării lipsei în gestiune, deoarece prejudiciul nu s-a imputat întregului personal angajat, ci numai unui număr de 9 salariați.
La data de 29.10.2007 reclamanta-pârâtă a formulat o cerere completatoare și precizatoare a acțiunii inițiale, prin care a solicitat anularea deciziei nr.1610/09.03.2007, decizie ce se susține că nu i-a fost comunicată niciodată reclamantei și de care aceasta a luat cunoștință în momentul depunerii lor în fața instanței.
În temeiul art.137 alin.1 pr.civ. tribunalul a pus în discuția părților excepția tardivității formulării contestației împotriva deciziei de concediere nr.1610/09.03.2007, excepție pe care a găsit-o neîntemeiată și pe care a respins-o la data de 20.02.2008.
Prin sentința civilă nr.972/CM din 6 octombrie 2008, Tribunalul Argeșa admis acțiunea completată și precizată formulată de reclamantă, a dispus anularea deciziei nr.1610/09.03.2007, emisă de intimată, a anulat mențiunile din carnetul de muncă al contestatoarei de la poziția 42 și a obligat pe intimată să-i plătească contestatoarei următoarele drepturi bănești:
- 1565 lei reprezentând contravaloare ore suplimentare efectuate în perioada august 2006 - februarie 2007;
- 865 lei reprezentând contravaloare concedii de odihnă aferente anului 2005 și 2006;
- 821 lei reprezentând drepturi salariale corespunzătoare lunilor februarie și martie 2007;
- 200 lei reprezentând contravaloare tichete de masă.
A fost obligată intimata la cheltuieli de judecată în cuantum de 1000 lei.
A fost respinsă cererea reconvențională formulată de pârâta RO
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut pe baza probatoriului administrat în cauză, următoarea situație de fapt:
" data de 13.01.2006 reclamanta a devenit salariata pârâtei, îndeplinind funcția de șef magazin. În acest sens s-a încheiat între cele două părți contractul individual de muncă nr.172, înregistrat la ITM A sub nr.4052/01.02.2006, pentru o durată nedeterminată.
În data de 23.10.2006, potrivit procesului verbal de predare- primire, angajații pârâtei, printre care și reclamanta, au luat în primire stocul de marfă rezultat la inventarul nr.961/12.09.2006 și 963/13.09.2006, aflat la magazinul nr.1 din- (parter ).
La data de 09.03.2007, pârâta a emis decizia nr.1610, prin care s-a decis ca începând cu data de 09.03.2007 să înceteze raporturile de muncă intervenite între părți potrivit art.61 lit.a din Codul muncii. S-a reținut în motivarea acestei decizii de concediere că reclamanta a absentat nemotivat timp de 3 zile.
Anterior emiterii deciziei, la data de 08.03.2007, reclamanta a fost convocată la efectuarea cercetării disciplinare prealabile, iar din procesul verbal încheiat la data de 08.03.2007 reiese că aceasta s-a prezentat, i s-a adus la cunoștință convocarea, i s-a cerut să dea o notă explicativă referitor la cele 3 zile de absențe nemotivate, însă ar fi refuzat.
Reclamanta, de cealaltă parte, a susținut că nu a absentat nemotivat, că a anunțat conducerea societății de intenția sa de a demisiona, trimițând prin fax la sediul societății o astfel de demisie, solicitând apoi telefonic un număr de înregistrare cererii formulate, iar ulterior formulării acestei cereri a mai venit la serviciu doar în perioada de preaviz.
Având în vedere poziția contradictorie a părților, tribunalul a administrat proba testimonială pentru a clarifica modalitatea de încetare a raporturilor de muncă ale părților.
declarațiile martorilor - și a reieșit că la data de 23.02.2007, aflată fiind la punctul de lucru din Curtea de A, reclamanta a transmis prin fax la sediul societății din P cererea sa de demisie, iar ulterior acestei cereri a continuat să vină la serviciu până în data de 09.03.2008, inclusiv. De asemenea, cu ocazia transmiterii cererii de demisie prin fax, reclamanta-pârâtă a solicitat și transmiterea unui număr de înregistrare pentru aceasta.
Faptul că reclamanta și-a manifestat intenția de a demisiona a reieșit chiar și din declarația martorului pârâtei-reclamante, aceasta susținând că pe la sfârșitul lunii ianuarie, începutul lunii februarie, reclamanta-pârâtă și-a manifestat intenția în acest sens. Mai mult, din foaia colectivă de prezență reiese că în perioada 05.03-08.03.2007, perioadă în care se susține în decizia de concediere că reclamanta a lipsit nemotivat, aceasta a semnat de prezență și a efectuat program normal de lucru de 8 ore.
Astfel tribunalul a apreciat că reclamanta-pârâtă nu se face vinovată de vreo abatere disciplinară care să atragă desfacerea contractului individual de muncă, reținându-se în concret că aceasta nu a absentat nemotivat în perioada menționată în decizia de concediere, 05.03.-08.03.2007. Tribunalul a apreciat că raporturile dintre părți au încetat ca urmare a demisiei reclamantei-pârâte, potrivit art.79 alin.2 muncii.
Având în vedere cele expuse anterior, în temeiul art.78 alin. 1. muncii, urmează a anula decizia de concediere emisă de către pârâta-reclamantă și a anula mențiunile de la poziția 42 din carnetul de muncă al reclamantei-pârâte.
În ceea ce privește solicitarea reclamantei-pârâte privind acordarea unor drepturi bănești tribunalul a apreciat-o întemeiată, pentru următoarele considerente:
declarațiile martorilor - și a reieșit că reclamanta, ca de altfel toți salariați, lucrau zilnic de la ora 7 la ora 22, pe două schimburi, programul pentru sâmbăta și duminica fiind același, cu deosebirea că fiecare schimb lucra doar câte două sâmbete și duminici pe lună, restul de două sâmbete și duminici având liber. Se apreciază astfel că este întemeiată cererea privind acordarea contravalorii orelor suplimentare efectuate de către reclamanta-pârâtă în perioada august 2006-februarie 2007.
Potrivit art. 39 alin. 1 lit. c din muncii salariatul are dreptul la concediu de odihnă anual, iar în cazul în care acest concediu a fost imposibil de efectuat, salariatul are dreptul la contravaloarea acestuia. Tot din declarațiile celor doi martori s-a reținut de către tribunal că în anul 2005 reclamanta-pârâtă nu a efectuat deloc concediu de odihnă iar în anul 2006 avut concediu circa 10-14 zile, după care și-a reluat activitatea. Astfel, se apreciază că și această solicitare este întemeiată, urmând a fi admisă.
De asemenea, tribunalul a mai reținut că pentru luna februarie și zilele lucrate de către reclamanta-pârâtă în luna martie, aceasta nu a primit salariul corespunzător muncii prestate, drept ce-i este recunoscut salariatului prin art. 39 alin. 1 lit. a din muncii.
Martorul a mai relatat faptul că în toată perioada cât a lucrat la societatea pârâtă a primit tichete de masă, așa încât nu poate reține apărarea pârâtei-reclamante că nu avea bază legală pentru acordarea acestor tichete reclamantei. Potrivit art. 5 alin. 1 din muncii, în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații, așa încât angajatorul avea de ales între a acorda tuturor salariaților tichete de masă și a nu acorda acest beneficiu niciunui salariat.
Pentru motivele expuse, tribunalul a apreciat întemeiat cel de-al doilea capăt de cerere, obligând pârâta să-i plătească reclamantei contravaloarea orelor suplimentare efectuate în perioada august 2006-februarie 2007, contravaloarea concediilor de odihnă corespunzătoare anilor 2005 și 2006, drepturile salariale corespunzătoare lunilor februarie și martie 2007 și contravaloarea tichetelor de masă.
Pentru a determina cuantumul concret al tuturor acestor drepturi s-a dispus efectuarea unei expertize contabile, lucrare ce a fost efectuată de către expert. Acesta a calculat toate drepturile bănești solicitate de către reclamanta-pârâtă. Singura discuție ce s-a purtat a fost asupra cuantumului orelor suplimentare, susținându-se de către apărătorul reclamantei că suma calculată de către expert, respectiv 1565 lei, ar trebui dublată, dat fiind faptul că în zilele de sâmbătă și duminică reclamanta lucra în medie câte 16 ore.
Tribunalul a apreciat că este corect calculul efectuat de expert din moment ce din declarațiile martorilor a reieșit că reclamanta lucra numai două week-end-uri pe lună, în celelalte două fiind liberă.
Pentru aceste considerente tribunalul a considerat că, cuantumul concret al drepturilor bănești solicitate de către reclamantă este cel calculat de către expert în lucrarea prezentată.
În temeiul art. 274.pr.civ. pârâta va fi obligată să plătească reclamantei și cheltuieli de judecată în cuantum de 1.000 lei.
Asupra cererii reconvenționale formulată de către pârâta-reclamantă, tribunalul reține că aceasta nu este întemeiată pentru următoarele considerente:
Reclamanta-pârâtă a preluat gestiunea magazinului din Curtea de A la data de 23.10.2006.
La plecarea sa din cadrul societății pârâte nu s-a efectuat inventarierea bunurilor rămase în gestiune. Abia la data de 22.03.2007 s-a efectuat un astfel de inventar rezultând o lipsă în gestiune iar din aceasta suma de 2240 lei a fost pusă în sarcina reclamantei.
Societatea reclamantă a considerat că de producerea acestui prejudiciu se face vinovată reclamanta-pârâtă.
Pentru instituirea răspunderii patrimoniale a salariatului instanța a verificat îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 270 alin. 1 Codul muncii.
Astfel, trebuie să existe o pagubă materială adusă angajatorului, condiție ce este îndeplinită prin faptul că aceasta a înregistrat un minus în gestiune, după cum reiese din procesul verbal încheiat cu ocazia inventarierii.
În al doilea rând trebuie ca paguba să fie produsă de către angajat și să aibă legătură cu munca pe care acesta o prestează în cadrul angajatorului.
Tribunalul a apreciat că nu este îndeplinită condiția ca paguba să fie produsă de către angajat în legătură cu munca sa, dat fiind faptul că inventarierea s-a efectuat la circa 12 zile distanță de momentul de la care reclamanta a încetat raporturile de muncă cu pârâta.
Nefiind îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art.270 alin.1 Codul muncii, tribunalul a apreciat că nu se poate institui răspunderea salariatului, urmând a fi respinsă cererea reconvențională a pârâtei-reclamante."
Împotriva acestei sentințe, în termen legal au formulat recurs atât reclamanta, cât și pârâta.
Reclamanta a susținut că sentința este dată cu încălcarea dispozițiilor art.304 pct.9 Cod procedură civilă, întrucât s-a făcut o greșită aplicare a legii când s-a apreciat că pentru zilele de lucru efectuate suplimentar sâmbăta și duminica, drepturile salariale cuvenite recurentei au o valoare de 1565 lei, deși din probele administrate în cauză rezultă că tipul de muncă suplimentar se ridică la 64 de ore pe lună și nu la 32 de ore pe lună, cât a apreciat expertul, situație în care i se cuvine suma de 3130 lei.
S-a susținut că în acest sens a efectuat și obiecțiuni la raportul de expertiză și s-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul acordării drepturilor salariale pentru zilele lucrate suplimentar în intervalul august 2006 - februarie 2007, în cuantum de 3130 lei.
Pârâta-reclamantă " RO" a susținut că sentința este nelegală și netemeinică pentru motivele de recurs încadrate în art.304 pct.6, 8 și 9 din Codul d e procedură civilă.
În dezvoltarea acestor motive de recurs s-a susținut următoarele:
1) - În ceea ce privește anularea deciziei nr.1610 din 9 martie 2007, se susține că soluția este nelegală pentru că instanța de fond a interpretat discreționar și aleatoriu condițiile reale ale încetării raporturilor de muncă, respectiv a dat eficiență declarațiilor de martori prin care se arăta că intimata-reclamantă "intenționa să-și prezinte demisia" și în fapt aceasta ar fi fost trimisă prin fax, ignorând dispozițiile art.79 alin.1 din Codul muncii care stipulează "că prin demisie se înțelege actul unilateral de voință a salariatului care, printr-o notificare scrisă comunică angajatorului încetarea contractului individual de muncă după împlinirea unui termen de preaviz".
2) - În mod greșit tribunalul a acordat reclamantei suma de 1565 lei reprezentând contravaloare ore suplimentare efectuate în perioada august 2006 - februarie 2007, conform raportului de expertiză, fără a observa că expertul cauzei a considerat aleatoriu că intimata a lucrat în fiecare lună câte două sâmbete și duminici, câte 8 ore/zi, fără a se verifica pontajele și condica de prezență în acest sens, precum și că în cursul săptămânii a efectuat ore suplimentare 1-2 ore zilnic, ignorându-se dispozițiile art.120 alin.2 și art.137 alin.2 din Codul muncii. De asemenea, se susține că expertul nu a avut în vedere statele de plată suplimentare aferente anului 2006 și că din suma calculată și acordată, de 1565 lei, trebuia scăzută suma de 900 lei și calculată cu un spor de 75%.
3) - În mod greșit instanța de fond a acordat suma de 865 lei cu titlu de concedii de odihnă pe anii 2005 și 2006, deși din probele dosarului rezultă fără dubiu că în cursul anului 2006 reclamanta a efectuat 10-14 zile de concediu de odihnă, expertul neavând în vedere, sub acest aspect, indicația instanței ca expertiza să se desfășoare pe baza actelor din dosar.
4) - S-a apreciat greșit de instanța de fond că reclamanta are dreptul la plata sumei de 200 lei cu titlu de contravaloare tichete de masă pe perioada 1 februarie - 9 martie 2007, pe considerentul că potrivit principiului egalității de tratament prevăzut de art.5 din Codul muncii, aceasta avea de ales între a acorda tuturor angajaților tichetele de masă sau a nu acorda nici unuia acest beneficiu, fără nici o bază legală. Sub acest aspect se susține că nu au existat prevederi în bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2007 privind sume alocate tichetelor de masă, nu a existat un contract colectiv de muncă la nivel de societate cu clauza de acordare de tichete de masă în conformitate cu art.1 din Legea nr.142/1998 și nu s-a avut în vedere că legislația privind acordarea tichetelor de masă nu este obligatorie (angajatorul poate acorda) și se impune o condiție de restricție: aceea ca angajatorul să nu înregistreze pierderi în activitatea financiar-economică (în speță s-a înregistrat o pierdere de 19.683,67 lei conform procesului verbal de inventariere nr.604/30 martie 2007).
5) - Instanța de fond a apreciat în mod eronat că nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art.270 alin.1 din Codul muncii, respectiv nu se poate institui răspunderea materială a intimatei-reclamante, deoarece nu este îndeplinită condiția ca paguba să fie produsă de către angajat în legătură cu munca sa și că inventarierea s-a făcut la circa 12 zile distanță de momentul în care au încetat raporturile de muncă cu pârâta, fără a se avea în vedere că tot această instanță a reținut că reclamanta a preluat gestiunea magazinului la 23 octombrie 2006, fără însă să fie descărcată această gestiune conform Legii nr.22/1969. Se susține că răspunderea patrimonială a intimatei-reclamante este angajată în temeiul art.270 alin.1 și 2 din Codul muncii și art.32 din Legea nr.22/1969 pentru perioada în care a gestionat bunurile (23 octombrie 2006 - 21 martie 2007), pentru că a avut calitatea de gestionar conform mențiunilor din contractul individual de muncă nr.4052/01.02.2006, procesul-verbal nr.247 din 23 octombrie 2006 de preluare a gestiunii magazinului, procesului-verbal de inventariere nr.604/30 martie 2007, referatul nr.1670/30 martie 2007 și refuzul acesteia de a participa la inventarierea magazinului.
Examinând sentința recurată sub aspectul motivelor de recurs invocate de către părți și în raport cu actele dosarului, Curtea constată următoarele:
Instanța de fond nu a stabilit în totalitate situația de fapt, respectiv nu a verificat susținerile și apărările părților cu privire la fiecare capăt de cerere cu care a fost investită, a interpretat greșit dispozițiile convenționale rezultate din contractul individual de muncă și drept consecință a aplicat greșit prevederile legale din Codul muncii.
Rezultă că pentru stabilirea corectă a situației de fapt, respectiv pentru a verifica dacă unitatea intimată datorează sau nu contestatoarei drepturile salariale pretinse la pct.2 din acțiune, prin încheierea din 22 mai 2008 a încuviințat proba cu o expertiză contabilă care să stabilească drepturile salariale pentru zilele lucrate suplimentar sâmbăta și duminica, ore suplimentare lucrate în 2006 și 2007, contravaloarea concediilor de odihnă pentru anii 2005-2006 și drepturile salariale și tichetele de masă pentru lunile februarie și martie 2007 (fila 127 verso).
La data de 14 august 2008, expertul numit în cauză a depus o cerere prin care a încunoștiințat instanța că este în imposibilitate de a efectua raportul de expertiză pentru că nu a reușit să ia legătura cu pârâta și se impune a se pune în vedere acesteia din urmă să depună la dosarul cauzei actele necesare efectuării lucrării, respectiv: pontaje, ștate de plată pentru reclamantă pentru perioada 4 ianuarie 2005 - 9 martie 2007, contractul colectiv de muncă pentru această perioadă, dacă există, declarații, șomaj, pentru reclamantă (fila 136).
Prin încheierea din 21 august 2008 i se pune în vedere expertului de către instanță (sub amenințarea aplicării amenzii) ca în situația în care nu i se pun la dispoziție înscrisurile necesare, lucrarea să fie întocmită în raport de actele de la dosar, fără a exista la dosar o cerere adresată pârâtei prin care să i se pună în vedere să depună la dosar actele solicitate de către expert (avându-se în vedere că la acest termen a lipsit pârâta).
Expertiza contabilă efectuată în cauză, ce a fost însușită de către instanța de judecată fără nici o cenzură a concluziilor, așa cum precizează însuși expertul, nu a avut la bază actele corespunzătoare necesare efectuării lucrării, pontaje, condica de prezență, ștatele de plată (filele 148-153).
În lucrarea sa expertul menționează că sumele stabilite de acesta nu sunt confirmate de actele de la dosar și că aceste acte sunt insuficiente în a aprecia obiectiv dacă drepturile salariale solicitate de contestatoare sunt cuvenite și dacă da, în ce proporție au fost sau nu achitate de pârâtă la data datorării lor.
În această situație, reținerea de către prima instanță a faptului că, cuantumul concret al despăgubirilor bănești solicitate de reclamantă este cel calculat de expert, nu este corectă, neavând nici o putere probantă această expertiză.
Potrivit art.129 (5) Cod procedură civilă "judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale".
În speță, se impunea ca instanța în virtutea rolului activ conferit de dispozițiile art.129 (5) Cod procedură civilă, față de cererea expertului din data de 14 august 2008, să-i pună în vedere pârâtei să depună actele solicitate de către acesta pentru întocmirea unei lucrări obiective și nu să-și însușească concluziile unui raport de expertiză contabilă întocmit numai pe susținerile în exclusivitate a unei părți, fără a fi confirmate de nici un act.
Întrucât atât recursul formulat de reclamantă, cât și recursul declarat de pârâtă, cuprinde critici cu referire la calculul greșit al drepturilor bănești și acestea nu pot fi stabilite decât pe baza unui probatoriu complet și lipsit de echivoc, respectiv printr-o expertiză contabilă care să aibă în vedere actele contabile, ștatele de plată, pontaje și actele de personal ce privesc cauza, Curtea constată că acestea sunt întemeiate și urmează a fi admise.
Potrivit art.305 din Codul d e procedură civilă, în instanța de recurs nu se pot produce probe noi cu excepția înscrisurilor.
Neavând putere să decidă prin administrare de noi probe asupra existenței sau inexistenței drepturilor bănești solicitate și a cuantumurilor acestora, Curtea constată că împrejurările de fapt ale cauzei nu au fost pe deplin stabilite, situație ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei și drept urmare se impune casarea cu trimitere în conformitate cu dispozițiile art.312 pct.5 Cod procedură civilă la aceeași instanță.
Celelalte critici formulate de către pârâta-reclamantă împotriva sentinței, cu privire la anularea greșită a Dispoziției nr.1610/9 martie 2007, în raport de dispozițiile art.79 alin.1 și 2 din Codul muncii și respingerea greșită a cererii reconvenționale având ca obiect răspunderea patrimonială a reclamantei pe perioada cât a gestionat bunurile, 23.10.2006 - 21.03.2007, conform art.270 alin.1 și 2 Codul muncii și art.32 din Legea nr.22/1969, nu se mai impun a fi analizate față de cele reținute anterior, ele urmând a fi avute în vedere de instanța de fond sub forma unor apărări de fond.
Pentru considerentele expuse mai sus se constată că soluția pronunțată de tribunal este nelegală și netemeinică, motiv pentru care în temeiul art.312 Cod procedură civilă, urmează a se admite recursurile și a se casa sentința, cu trimiterea spre rejudecare a cauzei la aceeași instanță, în vederea refacerii expertizei contabile și verificării susținerilor părților din cererile cu care a fost investită în raport de dispozițiile legale în materie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile formulate de reclamanta DIN și de pârâta RO, împotriva sentinței civile nr.972/CM din data de 6 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș.
Casează sentința și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04 februarie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
, Pl.
Grefier,
Red.Pl.
Tehnored.
Ex.4/20.02.2009.
Jud.fond:.
.
Președinte:Irina TănaseJudecători:Irina Tănase, Lică Togan, Maria Ploscă
