Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1870/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ

DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA nr. 1870

Ședința publică din data de 20 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Vera Andrea Popescu

JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Simona Petruța Buzoianu

- -

Grefier -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta SC SA cu sediul în B, sector 1, Calea, nr. 239, împotriva sentinței civile nr. 300 din 4 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, G și, toți cu domiciliul ales la Cabinet avocatură - P,-, -.A,.13, județ

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta-pârâtă reprezentată de avocat din Baroul Prahova, în substituire avocat titular din același barou și intimații-reclamanți reprezentați de avocat din Baroul Prahova.

Procedura legal îndeplinită.

Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:

Avocat având cuvântul depune la dosar concluzii scrise, arătând că un exemplar a fost comunicat și apărătoarei intimaților-reclamanți.

Avocat având cuvântul arată că a luat cunoștință de concluziile scrise depunând, la rândul său, întâmpinare despre care arată că a fost comunicată și apărătoarei recurentei-pârâte.

Apărătorii părților având pe rând cuvântul arată că nu mai au cereri noi de formulat și solicită cuvântul pe fond.

Avocat având cuvântul pentru recurenta-pârâtă solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței primei instanțe și pe fond respingerea și a capătului de cerere referitor la obligarea pârâtei la plata primei de aprovizionare toamnă-iarnă.

Mai arată că acest spor salarial a fost introdus în salariul de bază al fiecărui reclamant, așa cum rezultă din mențiunile făcute în carnetele de muncă.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată arată că urmează să le solicite pe cale separată.

Avocat având cuvântul pentru intimații-reclamanți solicită respingerea recursului și pe fond menținerea sentinței primei instanțe.

Arată, în esență, că instanța de fond a apreciat în mod corect cererea reclamanților, având în vedere dispozițiile, din care rezultă că salariații trebuiau să primească o sumă în lei reprezentând prime pentru aprovizionare toamnă-iarnă, sumă ce nu era inclusă în salariul de bază al fiecărui salariat, neputând fi luată în considerare susținerea recurentei în sensul că acordarea acestui spor salarial rezultă din mențiunile făcute în carnetele de muncă ale acestora, în realitate fiind vorba doar de o majorare a salariilor.

Precizează, în ceea ce privește cheltuielile de judecată, că urmează să le solicite pe cale separată.

CURTEA:

Deliberând asupra recursului civil de față, în baza lucrărilor dosarului, reține următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub - reclamanții, și G au chemat în judecată pe pârâta SC SA solicitând obligarea acesteia la plata primei de aprovizionare toamnă-iarnă pe anii 2005-2007, drepturi salariale actualizate potrivit indicelui de salarizare până la plata efectivă, precum și la plata drepturilor bănești reprezentând cota de benzină cuvenită fiecăruia dintre ei.

În motivarea acțiunii reclamanții au susținut că sunt salariații pârâtei așa cum rezulta din mențiunile carnetelor de munca și în virtutea acestor calității sunt îndreptăți să li se plătească cota parte din profitul societății pe anii 2005-2007 așa cum se stipulează expres de art. 139 CCM încheiat la nivelul anului 2005 și menținut și pe anii 2006, 2007 iar conform art.176 din CCM la nivel de ramură pe anul 2005 aveau dreptul la prime pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă în cuantum de un salariu minim pe ramură, care nu le-au fost acordate în perioada 2005-2007.

În dovedirea acțiunii, reclamații au depus înscrisuri (filele 4-48).

SC SA Baf ormulat întâmpinare(filele 76-101) prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune și lipsei calității procesuale active a reclamanților, iar pe fond respingerea acțiunii ca nefondate, susținând că potrivit art. 176 din contractul colectiv pe ramură, capitolul VII cuprinde dispoziții privind protecția socială a salariaților distincte de cele privind salarizarea.

În ceea ce privește excepția prescripției s-a susținut că cererea reprezintă o acțiune pentru plata unor venituri, altele decât cele salariale, ceea ce atrage aplicarea dispozițiilor art. 283 lit. e din codul muncii privind la modul de calcul al termenului de prescripție, pentru că termenul de 6 luni începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune.

Pârâta mai susținut că reclamanții nu au calitate procesuală activă, prin invocarea art. 176 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură care reprezintă însa doar premisele acordării unui drept patrimonial salariatului, constând în venitul anual din luna octombrie pentru aprovizionare toamnă-iarnă și nu un drept cert al salariaților de a încasa o sumă de bani, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată deoarece venitul anual din luna octombrie pentru aprovizionarea de toamnă iarnă nu se datorează potrivit alin. 1 si 2 din art. 176 din CCM deoarece a fost introdus în salariul de bază al fiecărui salariat.

Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr. 300 din 4 februarie 2009, Tribunalul Prahovaa respins excepția prescripției dreptului material la acțiune și excepția lipsei calității procesuale active a reclamaților invocate de pârâtă, a admis acțiunea în parte obligând pârâta să plătească fiecărui reclamant drepturile bănești cuvenite și neacordate reprezentând aprovizionarea toamnă-iarnă conform art. 176 din CCM ramură, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței la data plății efective.

Totodată, a respins capătul de cerere reprezentând cota de benzină pentru perioada 2005-2007, ca neîntemeiat.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță reținut că potrivit art. 283 din codul muncii cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri și, respectiv în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, pentru cazul cererilor referitoare la neexecutarea contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.

În cauză s-a solicitat de către reclamanți obligarea pârâtei la plata unor drepturi salariale și nu neexecutarea unor clauze salariale, fiind incidente dispozițiile art.282 lit.c din codul muncii referitoare la termenul de prescripție de 3 ani, considerente față de care în baza art. 137 cod pr. Civ. tribunalul a respins excepția prescripției dreptului la acțiune ca neîntemeiată.

Referitor la excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților s-a retinut că nici aceasta nu este întemeiată deoarece potrivit art. 176 alin. 1-2 la nivel de ramură condițiile și criteriile de acordare a drepturilor se stabilesc în contractele colective de muncă încheiate la nivel de ramură.

Reiese că între reclamanți și titularii dreptului există identitate, considerente față de care tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților.

Pe fondul cauzei, analizând actele depuse, prima instanță constatat că acțiunea este întemeiată numai în parte potrivit considerentelor ce urmează:

Prin contractul colectiv de muncă la nivel de ramura pe anii 2005-2007 s-a prevăzut ca salariații societăților semnatare beneficiază cu ocazia: sărbătorilor de Paște și C și în luna octombrie de o suplimentare a drepturilor salariale constând într-o suma fixă ce reprezintă salariul minim la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze, obligație pe care pârâta nu a îndeplinit-o în sensul că nu a acordat aceste drepturi reclamanților.

Ca urmare, tribunalul a admis în parte acțiunea obligând pârâta să plătească fiecărui reclamant drepturile bănești cuvenite și neacordate reprezentând aprovizionarea de toamnă-iarnă, în cuantum de un salariu minim pe ramură pe anii 2005-2007, sume ce vor fi reactualizate cu indicele de inflație de la data scadentei la data plății efective.

În ceea ce privește cererea privind acordarea cotei de benzină pe perioada 2005-2007 s-a reținut că aceasta este neîntemeiată întrucât nu s-a făcut dovada acestor drepturi prin CCM.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC SA B(filele 4-10) criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Invocând cazul de recurs prevăzut de art.304 alin.1, pct.9 cod pr.civ, recurenta-pârâtă SC SA Bar eiterat cele două excepții ridicate în fața primei instanțe și a susținut că acestea au fost greșit respinse iar în fondul cauzei, a arătat în esență că hotărârea a fost dată cu greșita aplicare a legii constând în faptul că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă a fost inclusă în salariile de bază ale tuturor angajaților, începând cu anul 1997 așa cum rezultă din adresa nr.2412/1998 (telex) și art.168 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate - încheiat și semnat de Patronat și salariați reprezentați de - înscrisuri depuse la instanța de fond și pe care aceasta nu le-a luat în seamă.

Recurenta-pârâtă a mai susținut că lipsa negocierilor dintre și societate cu privire la aceste drepturi corespunde situației introducerii lor în salariile de bază și explică renunțarea implicită a angajaților de a pretinde acordarea separată a venitului privind aprovizionarea toamnă-iarnă.

Pentru aceste motive, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și în principal,respingerea acțiunii ca prescrise sau, după caz formulate de o persoană fără calitate procesuală iar în fond, în subsidiar,ca neîntemeiate.

Recurenta-pârâtă a formulat și depus concluzii scrise (filele 66-85).

Intimații au depus întâmpinare (fila 85) solicitând prin intermediul apărătorului ales, respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii primei instanțe.

Examinând soluția prin prisma actelor și lucrărilor de la dosar, a criticilor formulate de recurenți, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză, dar și sub toate aspectele conform art.3041cod.pr.civ. Curtea constată și reține următoarele:

Sub aspectul criticii privind soluționarea excepțiilor, Curtea constată că instanța de fond a respins în mod corect excepția prescripției dreptului material la acțiune, întrucât potrivit art. 283 alin.1 lit.c codul muncii în situația în care obiectul litigiului constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat termenul de prescripție este de 3 ani indiferent de izvorul acestor drepturi salariale, fiind de neconceput ca pentru aceleași drepturi să existe termene de prescripție diferite în funcție de izvorul acestora și în plus dispozițiile art. 283 alin.1 lit.c codul muncii au caracter de normă specială în raport cu disp. art. 283.1 lit.e codul muncii care se referă la toate drepturile, respectiv obligațiile prevăzute într-un contract colectiv de muncă între care și drepturile salariale.

Referitor la cea de a doua excepție, respinsă de asemenea ca neîntemeiată de prima instanță, Curtea reține următoarele:

Calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care ar fi titular al dreptului afirmat (calitate procesuală activă) și între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății (calitate procesuală pasivă).

Reclamantul, fiind cel care pornește acțiunea, trebuie să justifice atât calitatea sa procesuală cât și pe cea a pârâtului chemat în judecată, prin indicarea obiectului cererii și a motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază pretenția sa.

În cauză de față, reclamanții au indicat cu claritate în cererea introductivă de instanță atât obiectul pretențiilor lor cât și motivele de fapt și de drept pentru care au chemat în judecată societatea pârâtă, astfel că aceștia au calitatea procesuală de a sta în judecată în raportul juridic cu pârâta pentru drepturile bănești pe care le-au cerut în nume propriu, afirmând că acestea decurg din relațiile lor de muncă cu unitatea angajatoare, astfel că excepția a fost corect respinsă de instanța de fond.

În ceea ce privește criticile aduse fondului dreptului dezlegat de prima instanță, Curtea stabilește următoarele:

Reclamanții sunt salariați ai societății pârâte SC SA B, Sucursala - astfel cum rezultă din copiile carnetelor lor de muncă anexate acțiunii (filele 5-48).

Dreptul salariaților de a beneficia, între altele, în luna octombrie de o suplimentare salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă sub forma unui adaos în sumă fixă având cuantumul de un salariu minim pe ramură este stabilit prin dispozițiile art.168 alin.1 și 2 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de unitate (denumit în continuare ) pe anul 1997 (filele 69-70 dosar fond).

Potrivit art.168 al.2 din același contract, începând cu 1.06.1997 suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă iarnă va fi introdusă în salariul de bază după un mod de calcul ce va face obiectul unui act adițional la prezentul contract.

Așadar voința părților contractante a fost aceea ca, suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă să fie inclusă în salariul de bază, stipulându-se expres despre aceasta în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, așa cum s-a arătat.

În acești termeni, cum reclamanții au susținut că suplimentarea salarială privind aprovizionarea de toamnă nu a fost inclusă în salariile lor, iar pârâta s-a apărat susținând contrariul, iar în recurs a reiterat această susținere, Curtea va verifica dacă instanța de fond a stabilit în mod legal și temeinic dreptul reclamanților la plata sumei revendicate cu acest titlu pentru anii 2005-2007.

Curtea reține că recurenta-pârâtă a susținut și dovedit cu înscrisurile depuse la dosar atât la instanța de fond cât și în recurs (filele 20-43) că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă a fost inclusă în salariile de bază ale angajaților, inclusiv al reclamanților, astfel cum se va arăta în continuare:

Prin art.168 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Unitate pe anul 1997 (denumit în continuare ) încheiat de fosta Regie Autonomă a RA, pe de o parte și salariați, reprezentați de pe de alta, s-a prevăzut dreptul la suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă în cuantum minim de un salariu minim pe RA, valoarea concretă a acestui drept urmând a fi introdusă în salariul de bază începând cu data de 1 iunie 1997.

Apoi, pentru anul 1998, art.168 alin.2 prevede expres (filele 71-72) că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost efectiv inclusă în salariul de bază - conform telexului nr.2412/1998 (fila 73 dosar fond).

Acest înscris depus la instanța fondului, emis și semnat de SN SA pe de o parte și pe de alta, stabilește ca prima anuală de aprovizionare pentru toamnă să fie inclusă în salariu sub forma unei cote procentuale începând cu data de 1 martie 1998, astfel: salarii brute de bază până la 1.000.000 lei-10%; salarii brute de bază între 1.000.000-2.000.000 lei-7% și salarii peste 2.000.000 lei-5%, salariile brute de bază fiind astfel majorate de la această dată, și constituind baza la care au fost calculate și acordate creșteri salariale rezultate din indexările periodice stabilite prin hotărâri ale Guvernului României (nr.860/1996, nr.466/1997, nr.208/1998).

Și în continuare, în contractele colective de muncă la nivel de unitate aferente anilor 1999-2002 dreptul salarial suplimentar pentru aprovizionarea de toamnă este prevăzut în aceiași termeni de mai sus (filele 74-75) iar ulterior anului 2002, deși reglementarea nu mai este stipulată, nu s-a susținut și nici nu s-a probat că nu ar mai fi fost plătit, fiindcă salariile angajaților nu au fost diminuate cu sumele sau cotele procentuale arătate expres în adresa semnată și însușită de părțile contractante, așa cum a fost analizată în cele ce preced.

Curtea mai reține că această adresă a cărei natură juridică este aceea a unui veritabil act adițional la, nu a vizat Sucursala -unde au fost salariați reclamanții, fiindcă în anul 1997, această sucursală nu făcea parte din subunitățile Regiei Autonome a - RA, dar pentru considerentele care urmează a fi expuse, clauzele negociate în conținutul lor le sunt opozabile în sensul includerii efective a suplimentării salariale pentru aprovizionarea de toamnă în salariul de bază.

Prin OUG nr.49/15 septembrie 1997, aprobată prin Legea 70/1998, s-a înființat Societatea Națională a SA B, societate pe acțiuni, prin reorganizarea fostei Regii Autonome a -care a fost desființată - astfel că pentru anul 1998, a fost încheiat și semnat de SNP SA și .

Prin același act normativ - Anexa 2, Sucursala a fuzionat prin absorbție cu Societatea Națională a SA B, noul proprietar preluând prin transfer în interesul serviciului atât personalul fostei Regii Autonome cât și personalul din societățile nominalizate în Anexa 2 ordonanței, adică și salariații Sucursalei, cu toate drepturile și obligațiile de la data transferului, decurgând din: contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, contractul individual de muncă și orice alte dispoziții privind condițiile de muncă și salarizare, conform art.13 din OUG.nr.49/1997).

Sindicatul liber al salariaților Sucursalei aparținea, înaintea fuziunii, de Federația Sindicală din -" " iar la data de 28 februarie 1998 s-a afiliat la, urmare absorbției stabilite prin actul normativ sus-citat, astfel că toate contractele colective de muncă încheiate și semnate în numele salariaților de această federație sindicală le sunt opozabile, inclusiv actele prin care s-a negociat și aplicat efectiv modalitatea de acordare a suplimentării pentru aprovizionarea de toamnă, aflată în disputa juridică a părților în cauza de față.

În plus, din copiile carnetelor de muncă ale reclamanților rezultă că la data de 1 iunie 1999 au fost majorate și reașezate salariile acestora conform adresei nr.3552/1999 prin egalizarea grilelor de salarizare și a claselor de salarizare cu cele ale personalului SNP SA, salariații beneficiind de toate drepturile salariale și indexările acordate până la această dată și incluse în salariul de bază începând cu data de 1 martie 1998, în conformitate cu adresa (telex) nr.2412/1998.

În egală măsură, din aceleași înscrisuri mai rezultă că atunci când angajatorul a procedat la indexarea periodică a salariilor, iar nu la majorarea ori reașezarea lor ca efect al transferului la noua societate, mențiunea a fost operată ca atare în carnetele de muncă, inclusiv actul normativ care a generat-o, respectiv. nr.684/1993, nr.443/1994, nr.466/1997 sau nr.208/1998, iar împrejurarea de netăgăduit a încasării efective a suplimentării salariale pentru aprovizionarea de toamnă, prin includerea sumei cuvenite cu acest titlu în salariul de bază încă din anul 1998, explică de ce reclamanții nu au înțeles să revendice acest drept timp de aproximativ 10 ani, fără vreo justificare verosimilă.

În concluzie, Curtea constată că recursul formulat de pârâtă este fondat deoarece aceasta a făcut dovada introducerii dreptului la prima de aprovizionare toamnă-iarnă în salariile brute de bază ale angajaților, prin efectul includerii și menținerii lui în salariul brut de bază începând cu anul 1998 și până în prezent, astfel că acțiunea prin care același drept salarial este revendicat din nou pentru anii 2005-2007, fost în mod greșit admisă.

Drept urmare, Curtea va admite recursul, în temeiul art.312 cod pr.civ. va modifica în parte sentința în sensul că va respinge și capătul de cerere privind contravaloarea aprovizionării pentru toamnă-iarnă ca neîntemeiat, menținând celelalte dispoziții ale hotărârii recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă SC SA cu sediul în B, sector 1, Calea, nr. 239, împotriva sentinței civile nr. 300 din 4 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, G și, toți cu domiciliul ales la Cabinet avocatură - P,-, -.A,.13, județ P, și în consecință:

Modifică în parte sentința în sensul că respinge ca neîntemeiat și capătul de cerere privind contravaloarea primei de aprovizionare toamnă-iarnă pentru perioada 2005-2007, actualizată.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată astăzi, 20 octombrie 2009 în ședință publică.

Președinte JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Simona Petruța Buzoianu

--- - --- - -

Grefier

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

/FA

7 ex.

2009-11-16

Trib.P nr. -

-

Președinte:Vera Andrea Popescu
Judecători:Vera Andrea Popescu, Simona Petruța Buzoianu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1870/2009. Curtea de Apel Ploiesti