Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 1868/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA nr. 1868
Ședința publică din data de 20 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Vera Andrea Popescu
JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Simona Petruța Buzoianu
- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta SC SA cu sediul în B, sector 1, Calea, nr. 239, împotriva sentinței civile nr. 280 din 2 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, domiciliat în P,-, 2. Sc.C, etaj 4,.60, județ
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta-pârâtă reprezentată de avocat din Baroul Prahova, în substituire avocat titular din același barou, lipsind intimatul-reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Avocat având cuvântul depune la dosar concluzii scrise și arată că nu mai are cereri noi de formulat, solicitând cuvântul pe fond.
Curtea ia act de declarația acesteia și, constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat având cuvântul pentru recurenta-pârâtă solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței primei instanțe și pe fond respingerea și a capătului de cerere referitor la obligarea pârâtei la plata primei de aprovizionare toamnă-iarnă.
Mai arată că acest spor salarial a fost introdus în salariul de bază al fiecărui reclamant, așa cum rezultă din mențiunile făcute în carnetele de muncă. În ceea ce privește cheltuielile de judecată arată că urmează să le solicite pe cale separată.
Curtea
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta SC SA, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța sa fie obligată pârâta la plata diferenței neachitate, cu titlu de indemnizație de concediere/plată compensatorie, sumă ce va fi actualizată, precum și la plata drepturilor bănești neacordate conform art.176 din CCM la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze pe anul 2005, reprezentând aprovizionarea de toamnă-iarnă, în luna octombrie, în cuantum de un salariu minim pe ramură pentru fiecare an în parte, începând cu 31.03.2005, pentru perioada lucrată, drepturi actualizate la data plății, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a fost salariatul pârâtei până în anul 2006, iar conform art.50 din CCM și art.4 din Planul Social, salariații disponibilizați prin concedieri colective trebuia să beneficieze de indemnizații de concediere, în funcție de vechimea în, calculate la nivelul a 15 salarii medii brute, dacă aveau o vechime de peste 15 ani.
A mai arătat reclamantul că potrivit Planului Social, salariul mediu brut la nivel de, care va fi luat în calcul pentru stabilirea indemnizației de concediere, se va stabili pe baza celui din 2004 majorat în anii următori direct proporțional cu același procentaj cu care se majorează salariile prevăzute în CCM, iar începând cu 01.01.2006 salariul mediu brut la nivelul societății a fost majorat prin efectul CCM cu 10%.
De asemenea, s-a arătat de către reclamant că prin contractul individual de muncă, pârâta s-a obligat să acorde salariatului toate drepturile ce decurg din CCM la nivel de unitate și CCM la nivel de ramură, astfel că reclamantul urma să beneficieze și de drepturile acordate în baza contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură constând în suplimentari salariale cu ocazia aprovizionării toamnă-iarnă, executarea contractului colectiv de muncă fiind obligatorie pentru părți conform art.243 Codul muncii.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului în ceea ce privește prima de aprovizionare toamnă-iarnă susținând că reclamantul nu este creditorul raportului juridic privind drepturile solicitate, atâta timp cât s-a stabilit acordarea acestor drepturi în funcție de negocierile dintre patronat și sindicat.De asemenea, s-a invocat și prescripția dreptului la acțiune arătându-se că în speță, dreptul la acțiune este prescris în raport de art.283 lit.e Codul muncii, fiind depășit termenul de prescripție de 6 luni.Pe fond, s-a cerut respingerea cererii privitoare la prima de aprovizionare toamnă-iarnă întrucât drepturile solicitate au fost incluse în salariul de bază începând cu anul 1998.
Și în privința cererii referitoare la plata indemnizației de concediere s-a invocat prescripția dreptului la acțiune invocându-se disp.art.283 alin.1 lit.a din Codul muncii, arătându-se că nu s-a contestat decizia de concediere pe acest aspect, acceptându-se irevocabil cuantumul compensației.
În subsidiar, s-a invocat excepția prescripției raportat la art.283 alin.1 lit.e din Codul muncii, mai sus menționate, iar pe fond, s-a cerut respingerea acestei cereri ca neîntemeiată, indemnizația de concediere fiind corect calculată.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr.280 din 2 februarie 2009, Tribunalul Prahovaa respins excepția prescripției și excepția lipsei calității procesuale active invocate de parată, iar pe fond, a admis acțiunea în parte și a obligat pârâta să plătească reclamantului drepturile salariale neacordate conform art.176 din CCM la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze, reprezentând aprovizionare toamnă-iarnă, în cuantum de un salariu minim pe ramură, pentru fiecare an, începând cu 31.03.2005, pentru perioada lucrată, sumă ce va fi reactualizată cu indicele de inflație de la data scadenței la data plății efective.
Prin aceeași sentință, a fost respins capătul de cerere privind plata diferenței neachitate cu titlu de indemnizație de concediere ca neîntemeiat.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că
excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă este neîntemeiată întrucât în speță sunt aplicabile disp. art.283 alin.1 lit. c din Codul muncii, prezenta acțiune fiind supusă termenului de prescripție 3 ani, ce nu se împlinise la data înregistrării cererii.
De asemenea, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului reținând că drepturile negociate la nivel de ramură sunt stipulate în favoarea salariaților, care sunt îndrituiți să formuleze acțiune, fiind creditori în raportul juridic obligațional în raport de societatea pârâtă.
Pe fond, s-a reținut că reclamantul a fost salariatul pârâtei până la data de 03.05.2006, iar disp.art.176 din CCM la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze pe anii 2005-2007 stipulează dreptul reclamantului de a beneficia, în luna octombrie, pentru aprovizionare de toamnă-iarnă, de o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum minim de un salariu minim pe ramură, pârâta nefăcând dovada acordării acestor drepturi și nici includerii acestora în salariul de bază deși potrivit art.236 alin.4 din Codul muncii, contractele colective de muncă produc efecte pentru toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul, considerente pentru care acțiunea a fost admisă în parte, în sensul celor sus-arătate.
În privința celuilalt capăt de cerere, s-a reținut că acesta este neîntemeiat întrucât potrivit art.50 din CCM pe anii 2005- 2006, în cazul concedierii pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, angajatorul îi plătește, în funcție de vechimea acestuia, o indemnizație minimă de concediere după cum urmează: de la 0 la 3 ani - 1,5 salarii medii nete; de la 3 la 10 ani trei salarii medii nete; peste 10 ani cinci salarii medii nete, menționându-se la alin.4 al aceluiași articol că prevederile domeniului vizat se completează cu prevederile Planului Social însușit de părți.
S-a mai arătat că la punctul 4 din Planul social se prevede că angajații vor primi, în funcție de vechimea în, următoarele pachete financiare cu titlu de indemnizații de concediere și anume: 0,5 - 5 ani - opt salarii medii brute pe; 5-15 ani - douăsprezece salarii medii brute pe și peste 15 ani cincisprezece salarii brute pe, iar la încetarea contractului de muncă reclamantul a primit o sumă de bani cu titlu de indemnizație de concediere în funcție de vechimea avută în, în conformitate cu dispozițiile art.50 din CCM completat cu art. 4 din Planul Social, în cuantum net de 19993 lei, nereieșind din probe că suma este mai mică decât cea datorată de pârâtă.
Împotriva sentinței primei instanțe pârâta a declarat în termen legal recurs, criticând-o ca nelegală și netemeinică, invocând disp.art. 304 pct.9 și art. 3041Cod pr.civilă
Susține recurenta că hotărârea este lipsită de temei legal reținându-se eronat de către prima instanță că acțiunea reclamantului este întemeiată în condițiile în care venitul anual pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă nu se datorează conform alin. 1 și 2 din art. 176 CCM ramură întrucât fost introdus în salariul de bază al fiecărui salariat SA, excepție de la aplicarea alin 1 și 2 al art. 176.
Astfel, se arată că prin SA din anul 1997, s-a prevăzut, la art. 168 alin.3, că începând cu 1.06.1997, suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă va fi introdusă în salariul de bază după un mod de calcul ce va face obiectul unui act adițional la contract, iar adresele comune RA SA- nr. 2328/8.10.1997 și nr. 2412/29.05.1998 atestă că din 1998 majorarea salariului de bază prin introducerea acestui venit a fost operată în mod efectiv.
De asemenea, în CCM din perioada 1998-2001 s-a stipulat că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază, conform telexului nr. 2412/1998, în același sens făcându-se mențiunea și în cuprinsul CCM SA din anul 2002, iar din 1998 sindicatul nu a mai intrat în negocieri pe tema acordării distincte a venitului anual din luna octombrie pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă și inexistența negocierii, materializării și prevederii acestui venit în CCM SA din anul 2003 până în prezent semnifică inexistența dreptului pretins prin cererea de chemare în judecată, drepturile respective fiind introduse în salariile de bază, astfel explicându-se renunțarea implicită la acest drept pretins în prezent, la acordarea separată a venitului privind aprovizionarea toamnă-iarnă.
O altă critică se referă la prescripția cererii reclamantului susținându-se că venitul pretins prin acțiune nu poate fi considerat un drept salarial, ci un alt venit reglementat ca măsură de protecție socială, în cauză fiind aplicabil termenul de prescripție de 6 luni prevăzut de art. 283 litera e din Codul muncii.
Într-un alt motiv de recurs, se arată că intimatul - reclamant nu are calitate procesuală activă, care presupune calitatea acestuia de creditor în raportul juridic de drept substanțial - obligațional - invocat, creanța acestuia trebuind să fie certă, lichidă și exigibilă și să nu fi fost acoperită încă, iar în cauză, sindicatul nu mai intrat în negocieri cu patronatul încă din 1998, pe tema acordării distincte a venitului pentru aprovizionarea de toamnă- iarnă conform alin. 1 și 2 din art. 176 CCM ramură.
Se concluzionează că întrucât nu există un drept al salariaților la un venit anual în luna octombrie pentru aprovizionarea de toamnă- iarnă, care să fie acordat în mod distinct pentru anii 2005, 2006, 2007, rezultă că reclamantul nu este creditor în raportul juridic de drept substanțial invocat, neavând calitate procesuală activă.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii cererii privind obligarea pârâtei la plata drepturilor pretinse pentru aprovizionarea toamnă-iarnă ca prescrisă, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă, iar pe fond, ca neîntemeiată, depunându-se la dosar și o serie de înscrisuri în copie, precum și concluzii scrise.
Deși a fost legal citat cu această mențiune, intimatul-reclamant nu a formulat întâmpinare cu privire la recursul declarat în cauză.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea constată că recursul este fondat potrivit considerentelor ce urmează:
Prin sentința pronunțată tribunalul a respins excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantului și prescripției dreptului la acțiune invocate de recurenta-pârâtă, soluție care este corectă.
Astfel, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, se reține că aceasta presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care ar fi titular al dreptului afirmat, pe când, calitatea procesuală pasivă presupune existența identității între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății.
Reclamantul, fiind cel care pornește acțiunea, trebuie să justifice atât calitatea sa procesuală, cât și pe cea a pârâtului chemat în judecată, prin indicarea obiectului cererii și a motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază pretenția sa.
În cauză de față, reclamantul a indicat cu claritate în cererea introductivă de instanță atât obiectul pretențiilor acestuia, cât și motivele de fapt și de drept pentru care a chemat în judecată societatea-pârâtă-inclusiv referitor la prima de aprovizionare toamnă-iarnă cu privire la care s-a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive- astfel că acesta are calitate procesuală de a sta în judecată în raportul juridic cu pârâta pentru drepturile bănești pe care le-a cerut, afirmând că acestea decurg din relațiile lui de muncă cu unitatea angajatoare, iar împrejurarea că cererea acestuia este neîntemeiată, după cum se va arăta în continuare, nu justifică admiterea excepției lipsei calității procesuale active a reclamantului.
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, se reține că într-adevăr, potrivit art. 283 alin. 1 lit. e Codul muncii, dreptul la acțiune în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia se prescrie în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului, așa cum se susține de către recurentă, legea nefăcând nicio diferențiere în ce privește natura acestui drept, însă în ce privește drepturile salariale, prin același articol, la lit. c, s-a prevăzut un termen de 3 ani aplicabil în toate situațiile în care obiectul acțiunii este dat de pretenții salariale, indiferent de izvorul acestora- ca în situația de față, astfel că în mod corect instanța de fond a respins și excepția prescripției invocată de recurentă.
Nu există reglementare și nici nu a fost în intenția legiuitorului vreodată ca pentru drepturile salariale să existe termene de prescripție diferite în funcție de izvorul acestora.
Criticile privind modalitatea greșită de soluționare a fondului cauzei sunt însă întemeiate.
Astfel, în conformitate cu disp.art.176 alin.1 din CCM la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze invocat de reclamant, cu ocazia unor evenimente anuale, Paște, ziua meseriei, C, precum și în luna octombrie (pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă), salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaos, în sumă fixă.
Art.176 alin.6 din același contract statuează, cu titlu de excepție, că fiecare din adaosurile de mai sus- printre care și cel în discuție în cauză- se acordă în condițiile în care, prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic, nu s-a convenit introducerea lui în salariul de bază.
Cum reclamantul a susținut că suplimentarea salarială privind aprovizionarea de toamnă-iarnă nu a fost inclusă în salariul său, iar pârâta s-a apărat susținând contrariul, iar în recurs a reiterat această susținere, Curtea va verifica dacă instanța de fond a stabilit în mod legal și temeinic dreptul reclamantului la plata sumelor revendicate cu acest titlu, așa cum s-a solicitat prin acțiune.
Recurenta a susținut și dovedit cu înscrisurile depuse la dosar că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă a fost inclusă în salariile de bază ale angajaților, inclusiv ale intimatului-reclamant, astfel cum se va arăta în continuare:
Prin art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 1997 încheiat de fosta Regie Autonomă a RA, pe de o parte și salariați, reprezentați de, pe de alta, s-a prevăzut dreptul la suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă în cuantum minim de un salariu minim pe RA, valoarea concretă a acestui drept urmând a fi introdusă în salariul de bază începând cu data de 1 iunie 1997, potrivit art.168 alin.3 din același contract.
Apoi, pentru anul 1998, art.168 alin.2 din prevede expres că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost efectiv inclusă în salariul de bază, conform telexului nr.2412/1998.
Acest înscris emis și semnat de SN SA, pe de o parte și, pe de alta, stabilește ca pentru aplicarea prevederilor art.168 alin.3 din CCM pe anul 2007, începând cu data de 1 martie 1998, prima anuală de aprovizionare pentru toamnă să fie inclusă în salariul de bază brut sub forma unei cote procentuale, astfel: pentru salarii brute de bază până la 1.000.000 lei-10%; pentru salarii brute de bază între 1.000.001-2.000.000 lei-7% și pentru salarii brute de bază de peste 2.000.001 lei-5%, salariile brute de bază fiind astfel majorate de la această dată și constituind baza la care au fost calculate și acordate creșteri salariale rezultate din indexările periodice.
Deși ulterior anului 2002, reglementarea nu mai este stipulată, nu s-a susținut și nici nu s-a probat că nu ar mai fi fost plătit, fiindcă salariile angajaților nu au fost diminuate cu sumele sau cotele procentuale arătate expres în adresa semnată și însușită de părțile contractante, așa cum s-a arătat mai sus.
Curtea mai reține că aceste adrese nu au vizat Societatea -unde a fost salariat reclamantul, fiindcă în anul 1997 această societate nu făcea parte din subunitățile Regiei Autonome a - RA, dar, pentru considerentele care urmează a fi expuse, clauzele negociate în conținutul lor le sunt opozabile în sensul includerii efective a suplimentării salariale pentru aprovizionarea de toamnă în salariul de bază.
Astfel, prin OUG nr.49/15 septembrie 1997, aprobată prin Legea 70/1998, s-a înființat Societatea Națională a SA B, societate pe acțiuni, prin reorganizarea fostei Regii Autonome a -care a fost desființată- astfel că pentru anul 1998, a fost încheiat și semnat de SNP SA și.
Prin același act normativ-Anexa 2, Societatea a fuzionat prin absorbție cu Societatea Națională a SA B, noul proprietar preluând prin transfer în interesul serviciului atât personalul fostei Regii Autonome, cât și personalul din societățile nominalizate în Anexa 2 ordonanței, adică și salariații SC, cu toate drepturile și obligațiile de la data transferului, decurgând din: contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, contractul individual de muncă și orice alte dispoziții privind condițiile de muncă și salarizare, conform art.13 din OUG nr.49/1997.
Sindicatul liber al salariaților Societății aparținea, înaintea fuziunii, de Federația Sindicală din - " ", iar la data de 28 februarie 1998 s-a afiliat la, urmare absorbției stabilite prin actul normativ sus-citat, astfel că toate contractele colective de muncă încheiate și semnate în numele salariaților de această din urmă federație sindicală le sunt opozabile, inclusiv actele prin care s-a negociat și aplicat efectiv modalitatea de acordare a suplimentării pentru aprovizionarea de toamnă, aflată în disputa juridică a părților din cauza de față.
La data de 1 iunie 1999 au fost majorate și reașezate salariile angajaților conform adresei nr.3552/1999, prin egalizarea indicilor de ierarhizare și a grilelor de salarizare cu cele ale personalului SNP SA, salariații beneficiind de toate drepturile salariale și indexările acordate până la această dată și incluse în salariul de bază începând cu data de 1 martie 1998, în conformitate cu adresa (telex) nr.2412/1998.
Prin urmare, la data de 1 iunie 1999 s-au egalizat grilele de salarizare ale SC cu cele ale SN SA, iar acestea din urmă cuprindeau toate drepturile acordate salariaților, precum și indexările care au avut loc până la 30.05.1999.
În egală măsură, din carnetul de muncă al reclamantului, mai rezultă că atunci când angajatorul a procedat la indexarea periodică a salariilor, iar nu la majorarea ori reașezarea lor ca efect al transferului la noua societate, mențiunea a fost operată ca atare în carnetul de muncă, inclusiv actul normativ care a generat-o, iar împrejurarea de netăgăduit, a încasării efective a suplimentării salariale pentru aprovizionarea de toamnă, prin includerea sumei cuvenite cu acest titlu în salariul brut de bază, explică de ce reclamantul nu a înțeles să revendice acest drept până în prezent, fără vreo justificare verosimilă.
În concluzie, pentru considerentele mai sus arătate, rezultă că în mod greșit prima instanță a admis în parte acțiunea reclamantului.
Față de cele ce preced, Curtea privește recursul ca fondat, astfel că în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă îl va admite, iar conform art. 312 alin. 2 și 3 Cod pr.civilă va modifica în parte sentința în sensul că va respinge ca neîntemeiat și capătul de cerere privind plata contravalorii primei pentru aprovizionare toamnă-iarnă, actualizate, pentru perioada solicitată de reclamantul-intimat, urmând a se menține restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC SA cu sediul în B, sector 1, Calea, nr. 239, împotriva sentinței civile nr. 280 din 2 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, domiciliat în P,-, 2. Sc.C, etaj 4,.60, județ P și în consecință:
Modifică în parte sentința în sensul că respinge ca neîntemeiat și capătul de cerere privind plata contravalorii primei pentru aprovizionare toamnă-iarnă, actualizate, pentru perioada solicitată de reclamantul-intimat.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată astăzi, 20 octombrie 2009, în ședință publică.
Președinte JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Simona Petruța Buzoianu
--- - --- - -
Grefier
fiind în concediu fără plată
prezenta se semnează de prim-grefier
/VS
5 ex./18.11.2009
f--Trib.
-
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Vera Andrea PopescuJudecători:Vera Andrea Popescu, Simona Petruța Buzoianu
