Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 1882/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA nr. 1882
Ședința publică din data de 20 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Vera Andrea Popescu
JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Elena Simona Lazăr
- --- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, cu sediul în B,-, sector 5 și Curtea de APEL PLOIEȘTI,-, județ P, împotriva sentinței civile nr.1415 din 24.06.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, -, și - în propriu și ca reprezentant ales al intimaților-reclamanți, cu domiciliul ales la Judecătoria Moreni,-, județ D și intimații-pârâți Tribunalul Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, Calea B, nr.3, județ D, Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în B,-, sector 5 și prin D, cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească nr.166, județ D și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în B, nr.1-3, sector 1.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că pârâții, prin motivele de recurs, au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și după deliberare a pronunțat următoarea decizie.
Curtea
Deliberând asupra recursurilor civile de față, reține următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița sub nr-, reclamanții, - și, prin reprezentant, au chemat în judecată pe pârâții Tribunalul Dâmbovița, Curtea de APEL PLOIEȘTI, Ministerul Justiției și Libertăților și Ministerul Finanțelor Publice, cu citarea Consiliului Național Pentru Combaterea Discriminării, în temeiul dispozițiilor OG nr.137/2000 solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților să calculeze și să plătească drepturile reprezentând sporul de confidențialitate de până la 15 % începând cu iulie 2004 și până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești, precum și pe viitor, să plătească drepturile respective actualizate cu indicele de inflație, ca urmare a devalorizării monedei naționale, începând cu data nașterii drepturilor și până la data executării hotărârii judecătorești, să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă și să fie obligat Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății sumelor neîncasate.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că pentru asigurarea mai eficientă a confidențialității privind informațiile clasificate, au fost emise o serie de acte normative menite să confere anumitor categorii de persoane, salariați civili și militari, care gestionează informații clasificate, sporuri salariale corespunzătoare gradului de acces la asemenea informații.
Au mai susținut reclamanții că prin art. 3 din Legea nr. 444/2006 pentru aprobarea OG nr. 19/2006, pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate, în funcție de certificatul -avizul de securitate deținut, cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statut special, militarii angajați pe bază de contract și personalul civil din instituțiile publice de apărare națională beneficiază de un spor lunar de până la 15% din solda lunară, respectiv din salariul de bază.
De asemenea, prin disp.art. 15 alin. 1 din OG nr. 6/2007 privind unele măsuri de reglementare a drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici, s-a prevăzut acordarea sporului de confidențialitate nu numai funcționarilor publici prevăzuți de Legea nr. 444/2006, ci și altor categorii de funcționari publici, ce au fost indicați, sporul de confidențialitate acordându-se și altor categorii de salariați în temeiul unor acte normative speciale:Legea nr.656/2002, cu modificările ulterioare, OG nr.137/2000, pentru prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
S-a mai învederat că deși grefierii, conform art.78 din Legea nr.567/2004, sunt obligați să păstreze secretul profesional, confidențialitatea în legătură cu faptele și procesele aflate în curs de desfășurare sau asupra unor cauze cu care a fost sesizat Parchetul, aceștia sunt discriminați întrucât nu beneficiază de sporul de confidențialitate acordat altor categorii de persoane, care exercită funcții ce implică păstrarea confidențialității invocându-se și disp.art.16 din Constituția României, ce consacră egalitatea în drepturi, precum și art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care interzice discriminarea.
Ministerul Finanțelor Publice, prin DGFP D, a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive susținând că acest minister răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat numai pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, arătând totodată că este un terț care nu are atribuții privind angajare și salarizarea reclamanților.
Și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, arătând că nu poate fi chemat în această calitate deoarece, conform art. 16-20 din OG nr. 137/2000 republicată, este instituția abilitată și învestită prin lege să aplice dispozițiile legislației în materie de nediscriminare pe teritoriul României, calitatea în procese fiind aceea de expert în domeniul nediscriminării pentru a-și prezenta poziția cu privire la o posibilă încălcare a legislației în materie de nediscriminare.
Pe fond, s-a arătat că CNCD nu are competența materială de a se pronunța cu privire la sesizările având ca obiect măsurile legislative adoptate în contextul stabiliri politicii de salarizare a personalului din sistemul bugetar, dar această împrejurare nu înlătură competența instituției de a-și exprima un punct de vedere în legătură cu obiectul unei asemenea spețe, arătându-se, în continuare, care sunt liniile directoare de care trebuie să se țină cont în procesul de soluționare a unei pricini în care se invocă încălcarea principiului nediscriminării și al egalității de tratament.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr. 1415 din 24 iunie 2009, Tribunalul Dâmbovițaa admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării respingând cererea reclamanților formulată față de acești pârâți.
Prin aceeași sentință s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamanților, invocată din oficiu pe perioada iulie 2004- 20.05.2006 și s-a respins cererea reclamanților pentru această perioadă ca fiind prescrisă, iar pe fond, s-a admis în parte acțiunea în contradictoriu cu Tribunalul Dâmbovița, Curtea de APEL PLOIEȘTI, Ministerul Justiției și Libertăților ce au fost obligați să calculeze și să plătească reclamanților drepturile bănești ce reprezintă spor de confidențialitate de 15% pe perioada 20.05.2006 la zi și în viitor, actualizat cu indicele de inflație de la data scadenței până la plata efectivă, calculat la salariul de încadrare brut lunar, cu efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă, ținându-se cont de perioada lucrată de fiecare reclamant.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că excepțiile lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării sunt întemeiate întrucât potrivit art. 281 din Codul muncii, scopul jurisdicției muncii este acela al soluționării conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau după caz, colective de muncă, prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, părți în conflictele de muncă, putând fi, potrivit art. 282 din Codul muncii, salariații, angajatorii, sindicatele și patronatele ori alte persoane juridice sau fizice care au această vocație în temeiul legilor speciale sau a codului d e procedură civilă.
S-a mai arătat că aceste instituții nu au calitate procesuală pasivă, Ministerul Finanțelor Publice având rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, iar CNCD - ul fiind instituția abilitată prin lege să aplice dispozițiile legislației în materie de nediscriminare, ambele fiind terți față de raporturile juridice de muncă din speță, neputând avea calitatea de pârâți.
În ceea ce privește excepția lipsei prescripției dreptului material la acțiune invocată de instanță, aceasta a fost admisă pe perioada iulie 2004-20.05.2006 în raport de prevederile art. 283 alin.1 lit. c din Codul muncii, care stabilesc că cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și de dispozițiile art. 1, 3 și 7 din Decretul nr. 167/1958, care prevăd că dreptul la acțiune se prescrie dacă nu a fost exercitat în termenul de prescripție de 3 ani, care începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune.
Așa fiind, s-a respins ca prescrisă acțiunea pentru această perioadă.
Pe fond, tribunalul a reținut că prin decizia nr. 46/15.12.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, obligatorie pentru instanțe potrivit art. 329 alin. 3 din Cod pr. civilă, s-a stabilit că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 lit. d din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 18 alin.1 și 2 din Codul deontologic al magistraților și art. 78 alin.1 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art. 9 din Codul deontologic al acestora, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15 % calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
Întrucât, potrivit art. 329 alin.3 din Cod pr.civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate într-un recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțe, tribunalul a admis în parte acțiunea, în sensul celor sus-arătate.
Actualizarea cu indicele de inflație a sumei reprezentând sporul de confidențialitate de 15 % neacordat a fost dispusă apreciindu-se că prin admiterea și a acestui capăt de cerere are loc o reparație integrală a prejudiciului cauzat reclamanților pentru neacordarea la timp a acestor drepturi.
De asemenea, în temeiul dispozițiilor Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de muncă, a fost admis și capătul de cerere privind efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
Împotriva sentinței primei instanțe au declarat recurs pârâții Curtea de APEL PLOIEȘTI și Ministerului Justiției și Libertăților
În recursul său, pârâta Curtea de APEL PLOIEȘTI a criticat hotărârea primei instanțe ca nelegală și netemeinică, invocând disp.art. 304 pct.9, 3041Cod pr.civilă.
Se arată că soluția dată de instanța de fond este în parte lipsită de temei legal în ceea ce privește obligarea pârâților la plata drepturilor salariale în continuare, respectiv de la data pronunțării hotărârii.
Pretențiile reclamanților privind acordarea drepturilor salariale solicitate pentru o perioadă ulterioară pronunțării hotărârii din prezenta cauză, trebuie respinse ca vădit nefondate, în absența unui cadru legislativ corespunzător.
Se susține că acordarea de către instanță, pentru viitor, a drepturilor salariale solicitate înseamnă ca aceasta să legifereze acordarea unui drept salarial neprevăzut în legislația specifică, ceea ce presupune o depășire a limitelor puterii judecătorești și o imixiune de nepermis în sfera de atribuții a autorității legiuitorului exercitate de judecătorul fondului, care trebuie sancționate ca atare de instanța de control, iar obiectul cererii nu este o creanță certă, lichidă și exigibilă.
Se mai arată că sarcina instanței de judecată se rezumă doar la a interpreta și aplica legea în vigoare și nici într-un caz, nu este îndrituită să modifice sau să completeze un act normativ, acest atribut aparținând în exclusivitate legiuitorului.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate și pe fond admiterea în parte a acțiunii.
În recursul său, pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților a criticat hotărârea primei instanțe, invocând disp.art. 304 pct. 4 și 9 Cod pr.civilă.
Se susține că acordarea sporului de confidențialitate de 15 % constituie o adăugare la textul de lege, o încălcare a atribuțiilor conferite puterii judecătorești întrucât drepturile solicitate de reclamanți nu sunt prevăzute de legislația în vigoare.
Instanța de fond, prin acordarea unor drepturi neprevăzute de lege, a depășit atribuțiile puterii judecătorești și a legiferat acordarea unui drept salarial neprevăzut de legislația specifică, invocându-se decizia din data de 27 mai a Curții Constituționale, prin care s-a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte și prin care s-a statuat că ÎCCJ nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituționalitate al acestora.
În raport de această decizie, se susține că decizia nr.46/15.12.2008 a ÎCCJ nu poate constitui temei pentru admiterea acțiunii.
Se mai arată că obligarea recurentului și a celorlalți pârâți la plata sporului de 15% constituie o adăugare la textul de lege, o încălcare a atribuțiilor puterii judecătorești, prin acțiunile în justiție putând fi valorificate numai drepturi prevăzute de legislația în vigoare, dovadă în acest sens fiind decizia nr.819/3.07.2008 a Curții Constituționale prin care s-a constat că prev.art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din OG nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, în același sens fiind și decizia nr. 1325/2008 a Curții Constituționale.
Astfel, recurentul solicită să se observe că nu există nici un act normativ în vigoare care să prevadă ori să garanteze dreptul la sporul de confidențialitate pentru personalul din sistemul justiției, iar instanța de fond trebuia să aibă în vedere deciziile Curții Constituționale care de asemenea sunt obligatorii și să aplice și să interpreteze strict acte normative care reglementează salarizarea personalului în cauză.
O altă critică se referă la lipsa de temei legal a sentinței susținându-se că nu există niciun act normativ în vigoare care să prevadă ori să garanteze sporul de confidențialitate categoriei profesionale a magistraților sau a personalului auxiliar de specialitate, confidențialitatea fiind o atribuție de serviciu normală, compensarea salariatului nefiind o condiție de validitate a acestei obligații.
Se mai învederează că sunt expres prevăzute de lege categoriile de personal salarizate de la bugetul de stat care beneficiază de sporul de confidențialitate, iar personalul auxiliar al instanțelor judecătorești reprezintă o categorie aparte de salariați, cu statutul reglementat de Legea nr.567/2004, cu drepturi și îndatoriri specifice, salarizarea acestora fiind reglementată de OG nr.8/2007 și legiuitorul este în drept să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă.
Într-o ultimă critică se susține că în mod greșit au fost acordate drepturile în continuare, aceste drepturi nefiind născute și actuale.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului, modificarea sentinței, iar pe fond respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, cerându-se judecarea cauzei în lipsă.
Deși legal citați cu această mențiune, intimații-reclamanți nu au depus la dosar întâmpinare cu privire la recursurile declarate în cauză.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recursurile declarate, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul pârâtei Curtea de APEL PLOIEȘTI este nefondat, iar al pârâtului Ministerului Justiției și Libertăților este fondat, în limitele și potrivit considerentelor ce urmează:
Referitor la recursul pârâtei Curtea de APEL PLOIEȘTI, se reține că prin decizia nr.46/15.12.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, admițând-se recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a constatat, în interpretarea și aplicarea unitară a disp.art.99 alin.1 lit.d din Legea nr.303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art.16 alin.1, 2 din Codul deontologic al magistraților și a art.78 alin.1 din Legea nr.567/2004, privind Statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art.9 din Codul deontologic al acestora, că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
Decizia sus-menționată, a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în interesul legii, este obligatorie pentru instanțe, conform at.329 alin.3 Cod pr.civilă.
Critica privitoare la greșita acordare pe viitor a drepturilor este neîntemeiată întrucât, așa cum rezultă din cuprinsul deciziei nr. 46/15.12.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, publicată în Monitorul Oficial nr.495/16.07.200, despăgubirile trebuie să fie date până la încetarea situației de discriminare, astfel că nu se poate conchide că prin soluția pronunțată pe acest aspect s-ar fi depășit atribuțiile puterii judecătorești sau s-ar fi aplicat greșit legea.
Față de cele ce preced, Curtea privește recursul pârâtei Curtea de APEL PLOIEȘTI ca nefondat, motiv pentru care, în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă îl va respinge.
În ceea ce privește recursul pârâtului Ministerului Justiției și Libertăților, se reține, așa cum s-a arătat și în recursul pârâtei Curtea de APEL PLOIEȘTI, că decizia nr.46/15.12.2008 pronunțată în interesul legii, este obligatorie pentru instanțe, conform at.329 alin.3 Cod pr.civilă, astfel că nu se poate conchide că prin soluția pronunțată instanța ar fi depășit atribuțiile puterii judecătorești, adăugând la lege, deciziile Curții Constituționale nr.819/2008 și nr.1325/2008 ale Curții Constituționale, pronunțate anterior deciziei nr.46/15.12.2008 a ÎCCJ, dată în interesul legii, neputând constitui un argument pentru admiterea recursului.
De asemenea, decizia nr.838 din 27.05.2009 a Curții Constituționale nu poate justifica admiterea recursului fiind evident că decizia respectivă- pronunțată în soluționarea conflictului juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte- nu poate produce niciun efect cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în exercitarea atribuției consacrate de art.329 Cod pr.civilă, așa cum s-a reținut chiar în motivarea deciziei respective, publicată în Monitorul Oficial al României, nr.461 din 03.07.2009.
Critica privitoare la greșita acordare, în continuare, a sporului de confidențialitate nu poate fi primită pentru argumentele arătate în recursul pârâtei Curtea de APEL PLOIEȘTI, ce nu se impun a fi reluate.
Se constată, însă, așa cum rezultă din copia cărții de muncă a intimatului-reclamant, depusă la dosarul de fond, că acesta figurează încadrat ca șofer începând cu data de 10.12.2003.
În conformitate cu disp. art.3 alin.3 din Legea nr. 567/2004 privind Statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr.17/2006, sunt conexe personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea funcțiile de agent procedural, aprod și șofer.
De asemenea, art.VII din Legea nr.17/2006 statuează că aceasta intră în vigoare la data intrării în vigoare a legii speciale de salarizare a personalului auxiliar de specialitate - cu excepția anumitor prevederi, expres indicate, dar neincidente în speță, care au intrat în vigoare la trei zile de la data publicării legii în Monitorul Oficial. Legea specială de salarizare la care face trimitere textul de lege este Ordonanța nr.8/2007 publicată în Monitorul Oficial nr.72/31.01.2007, ce a intrat în vigoare la 3 zile de la publicarea acesteia în Monitorul Oficial, deci la data de 3.02.2007.
, ca personal conex personalului auxiliar de specialitate, sunt salarizați în baza OG nr.8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, intrată în vigoare la 3.02.2007, care cuprinde în anexele acesteia, pe lângă personalul auxiliar de specialitate definit de art.3 alin.1 din Legea nr.567/2004, cu modificările și completările ulterioare, și personalul conex definit de art.3 alin.3 din același act normativ, respectiv pe șoferi, agenții procedurali și aprozi, personalul conex beneficiind, așadar, de drepturi salariale cuvenite în temeiul aceluiași act normativ ca și personalului auxiliar de specialitate.
Având în vedere că începând cu data de 3.02.2007 șoferii fac parte din categoria personalului conex al personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești, alături de agenții procedurali și aprozi, ce sunt salarizați prin același act normativ care reglementează salarizarea personalului auxiliar al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, respectiv OG nr.8/2007, beneficiind de aceleași drepturi și ținând cont de decizia nr.46/15.12.2008 a Secțiilor Unite ale ÎCCJ pronunțată în interesul legii, rezultă că începând cu data de 3.02.2007 se cuvine și șoferilor acordarea sporului de confidențialitate, de 15%, calculat lunar, la salariul de bază brut lunar - anterior acestei date șoferii făcând parte din categoria personalului contractual nefiind, în consecință, îndreptățiți la acordarea sporului respectiv pentru perioada anterioară datei de 03.02.2007, astfel că în mod greșit prima instanță a obligat pârâții la plata acestui spor către intimatul-reclamant începând cu data de 20.05.2006, acesta fiind îndreptățit la acordarea sporului respectiv numai începând cu 03.02.2007.
Concluzionând, pentru considerentele de mai sus, Curtea privește recursul Ministerului Justiției și Libertăților ca fondat, astfel încât în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă îl va admite, în cauză fiind incident motivul de modificare a sentinței prev. de art.304 pct.9 Cod pr.civilă, iar conform art.312 alin.2 și 3 Cod pr.civilă va modifica în parte sentința în sensul că dreptul la sporul de confidențialitate de 15% se cuvine reclamantului începând cu data de 03.02.2007 în loc de 02. 05.2006, urmând a se menține restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Curtea de APEL PLOIEȘTI, cu sediul în P,-, județul P, împotriva sentinței civile nr.1415 din 24 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, -, și - în propriu și ca reprezentant ales al intimaților-reclamanți, cu domiciliul ales la Judecătoria Moreni,-, județ D, intimații-pârâți Tribunalul Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, Calea B, nr.3, județ D, Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în B,-, sector 5 și prin Direcția Generală a Finanțelor Publice D, cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească nr.166, județ D și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în B, nr.1-3, sector 1și recurentul-pârât Ministerul Justiției și Libertăților, cu sediul în B,-, sector 5.
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, cu sediul în B,-, sector 5 împotriva aceleiași sentințe și în consecință:
Modifică în parte sentința în sensul că dreptul la sporul de confidențialitate de 15% se cuvine reclamantului începând cu data de 3.02.2007 în loc de 2. 05.2006.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20 octombrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Elena Simona Lazăr
--- - --- - - -- -
GREFIER
Fiind în concediu fără plată,
Se semnează de prim-grefier
/VS
10 ex/18.11.2009
f--Trib.
,
Operator de date cu caracter personal,Nr. notificare 3120
Președinte:Vera Andrea PopescuJudecători:Vera Andrea Popescu, Elena Simona Lazăr
