Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 305/2009. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU -
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE, PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA NR. 305/
Ședința publică din 25 martie 2009
PREȘEDINTE: Nemenționat
Judecător:
Judecător:
Grefier:
Pe rol judecarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B,-, sector 5, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TÂRGU -M, cu sediul în Târgu-M,-, județul M, și Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în B,-, sector 5, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice M, cu sediul în Târgu-M,--3, județul M, împotriva sentinței civile nr. 104 din 2 decembrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL TÂRGU -M, în dosarul nr-.
La apelul nominal se prezintă pentru pârâții recurenți Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TÂRGU -M, consilier juridic, lipsă restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatând-se că recursurile sunt declarate și motivate în termenul prevăzut de lege, scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
Reprezentanta pârâților recurenți depune la dosar delegațiile de reprezentare și declară că nu mai are alte cereri.
Neformulându-se cereri, instanța acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentanta pârâților recurenți solicită admiterea recursurilor astfel cum au fost formulate în scris și modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii introductive.
CURTEA DE APEL
Prin sentința civilă nr. 104/2 decembrie 2008, Curtea de APEL TÂRGUMa respins excepția necompetenței materiale a Tribunalului Mureș, a respins excepția inadmisibilității acțiunii și excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, a admis în parte acțiunea civilă, având ca obiect un conflict de drepturi, formulată de reclamanții, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TÂRGUM, Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș, Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice M și, drept consecință:
- a obligat în solidar pârâții la plata în favoarea fiecărui reclamant a primei de vacanță pe anul 2006;
- a dispus că sumele mai sus menționate cuvenite reclamanților vor fi actualizate în funcție de rata inflației, calculată de la data scadenței primei și până la data executării efective a prezentei hotărâri;
- a admis cererea de chemare în garanție formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în contradictoriu cu chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor;
- a obligat chematul în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce în favoarea Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, fondurile necesare plății drepturilor bănești acordate reclamanților prin prezenta hotărâre.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TÂRGUM și Ministerul Finanțelor Publice (fost Ministerul Economiei și Finanțelor ), prin Direcția Generală a Finanțelor Publice M,solicitând modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamanților.
În motivarea căii de atac promovate, pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TÂRGUM au invocat dispozițiile art. 304 pct. 4 și 9 Cod procedură civilă, susținând, în primul rând, că instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești, încălcând prevederile art.329 Cod procedură civilă, în contextul în care, prin Decizia nr. XXIII/12 decembrie 2005, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii promovat de Procurorul General, s-a stabilit că prima de concediu, pe lângă indemnizația de concediu, respectiv o sumă egală cu indemnizația brută sau, după caz, salariul brut din luna anterioară plecării în concediu, pentru magistrați și personalul auxiliar, se acordă numai pentru perioada anilor 2001 - 2002.
S-a mai arătat că, începând cu data de 1 ianuarie 2003, dreptul magistraților la prima de vacanță a fost abrogat prin art. 50 din nr.OUG 177/2002, astfel că solicitarea reclamanților, vizând acordarea aceluiași drept pentru anul 2006 este nelegală.
În ceea ce privește solicitarea cu același obiect a personalului auxiliar de specialitate, recurenții au arătat că, față de dispozițiile nr.OUG 146/2007, pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001 - 2006, sumele solicitate prin acțiune de această categorie profesională vor fi plătite eșalonat, în trei tranșe, potrivit art. 2 din actul normativ menționat.
De asemenea, hotărârea instanței de fond a fost criticată și sub aspectul actualizării drepturilor bănești acordate cu rata inflației, susținându-se că angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate, or, fondurile alocate Ministerului Public pe anul 2007 nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata diferențelor de drepturi salariale acordate de către instanță.
În fine, cei doi recurenți au invocat Decizia nr. 821/3 iulie 2008 Curții Constituționale, arătând că prin aceasta s-a declarat neconstituționalitatea prevederilor art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin.1 din nr.OG 137/2000,astfel că, prin admiterea acțiunii reclamanților, raportat la dispozițiile legale menționate, instanța de fond a încălcat principiul separației puterilor în stat.
La rândul său, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a solicitat, în principal, respingerea ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată, precum și a cererii de chemare în garanție, susținând că respectiva instituție nu are calitate procesuală pasivă în cauză, nefiind parte în raportul juridic de muncă al reclamanților, astfel că nu poate fi obligat la plata drepturilor salariale pretinse de aceștia.
În subsidiar, s-a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, susținându-se că instanța de fond a aplicat greșit prevederile art. 1 alin. 2 lit. e pct. i din nr.OG 137/2000 și a ignorat prevederile art. 1 din nr.OUG 146/2007, care îi exclud pe reclamanți de la beneficiul primei de concediu pentru anul 2006.
Prin Decizia nr.104/20 ianuarie 2009 Curții Constituționale, prevederile art. I și II din nr.OUG 75/2008 au fost declarate neconstituționale, astfel că revine Curții de APEL TÂRGUM competența de soluționare a recursurilor declarate în prezenta cauză.
Verificând legalitatea hotărârii atacate, prin raportare la motivele invocate de către recurenți, precum și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 3041și 306 alin.2 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Drepturile pretinse de reclamanții care fac parte din categoria personalului auxiliar de specialitate au fost recunoscute prin dispozițiile art. 411alin.1 din Legea nr. 50/1996, introduse prin art. I pct. 38 din nr.OG 83/2000, textul menționat prevăzând că "magistrații și celelalte categorii de personal. au dreptul pe perioada concediului de odihnă, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu indemnizația brută sau, după caz, salariul de bază brut, din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat."
Este adevărat că prin dispozițiile art. III alin. 2 din nr.OUG 33/2001, aplicarea prevederilor legale anterior menționate a fost suspendată până la data de 1 ianuarie 2002, iar ulterior acest termen a fost prelungit succesiv, prin art. 12 alin. 4 din Legea nr. 743/2001, art. 10 alin. 3 din Legea nr. 631/2002, art. 9 alin. 7 din Legea nr. 507/2003, art. 8 alin. 7 din Legea nr. 511/2004 și art. 5 alin. 5 din Legea nr. 379/2005, până la data de 31 decembrie 2006.
Trebuie precizat, însă, că suspendarea acordării primei de vacanță prin actele normative menționate, contravine prevederilor art. 41 alin. 2 din Constituția României, care garantează dreptul salariaților la măsuri de protecție socială, printre care "concediul de odihnă plătitși alte situații specifice", precum și dispozițiilor art. 53 alin. 2 din legea fundamentală, care limitează restrângerea exercițiului unor drepturi doar la situații în care măsura este necesară într-o societate democratică, aceasta trebuind a fi, însă, proporțională cu situația care a determinat-o, aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a se aduce atingere existenței dreptului.
Or, actele normative prin care a fost suspendată acordarea dreptului la prima de vacanță anuală în favoarea personalului auxiliar de specialitate din instanțele judecătorești și parchete, nu pot fi apreciate decât ca fiind date cu eludarea prevederilor constituționale anterior enunțate, cu atât mai mult cu cât acestea prevăd posibilitatea restrângerii unor drepturi sau libertăți, iar nu suspendarea lor.
Pe de altă parte, actele normative la care s-a făcut referire nu prevăd desființarea dreptului la prima de concediu, ci doar suspendarea exercițiului acestuia, ceea ce nu echivalează cu însăși înlăturarea lui.
Prin urmare, suspendarea exercițiului unui drept nu poate atrage suprimarea acestuia, în caz contrar ajungându-se la situația ca un drept prevăzut de lege să devină o obligație lipsită de conținut, redusă la "nudum jus", ceea ce ar constitui o îngrădire nelegitimă a exercitării lui.
În atare situație, concluzia ce se impune este aceea de a se constata că beneficiul primei de concediu pentru personalul auxiliar de specialitate din instanțele judecătorești și parchete, salarizat, până la apariția nr.OG 8/24 ianuarie 2007, conform Legii nr. 50/1996, se cuvine a fi recunoscut și pentru perioada în care exercițiul dreptului a fost suspendat, prin urmare și pentru anul 2006.
Invocarea Deciziei nr. XXIII/12 decembrie 2005 Înaltei Curți de Casație și Justiție nu prezintă relevanță sub aspectul supus examinării, deoarece prin încheierea din 21 mai 2007 s-a dispus din oficiu îndreptarea erorii materiale de tehnoredactare, în sensul eliminării din cuprinsul considerentelor și dispozitivului a mențiunii "și personalul auxiliar de specialitate". Prin urmare, limitarea drepturilor la prima de concediu doar pentru anii 2001 și 2002 îi vizează, în mod evident, numai pe reclamanții magistrați, iar nu și pe cei din categoria personalului auxiliar de specialitate.
Pentru considerentele expuse, Curtea constată că acțiunea acestora din urmă a fost în mod corect admisă, neputând fi primită critica pârâților recurenți - prin raportare la prevederile art. 2 din nr.OUG 146/2007 - întrucât cererea de chemare în judecată a fost formulată anterior adoptării actului normativ menționat, iar prin adresa nr. 4880/14 noiembrie 2008, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TÂRGUMa comunicat instanței de fond împrejurarea că reclamanții nu au beneficiat de prima de vacanță pentru anul 2006. Prin urmare, nici chiar dispozițiile legale invocate nu au fost respectate de către pârâți și nici pe parcursul judecății recursului aceștia nu au făcut dovada plății către reclamanții din categoria personalului auxiliar de specialitate a drepturilor pretinse prin acțiune.
În acest context, soluția primei instanțe este apreciată ca fiind legală în privința reclamanților, și, în mod corect fiind admisă și cererea de actualizare a drepturilor bănești acordate, în funcție de rata inflației. Sub acest aspect sunt incidente prevederile art. 1084 Cod civil, conform cărora daunele-interese cuprind prejudiciul efectiv suferit, precum și beneficiul de care creditorul a fost lipsit pe perioada de referință. Or, este de notorietate devalorizarea continuă a monedei naționale, astfel că în mod corect s-a dispus actualizarea sumelor acordate în primă instanță cu indicele de inflație, până în momentul plății.
De asemenea, nu vor fi primite criticile aduse aceleiași soluții de către pârâtul - recurent Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice M, reținându-se că, potrivit dispozițiilor art.19 din Legea nr. 500/2002, acesta coordonează acțiunile care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, iar potrivit art. 3 alin. 1 pct. 6 din nr.HG 34/2009, ( care reiau dispozițiile art. 3 alin. 1 pct. 2 din nr.HG 386/2007 privind organizarea și funcționarea fostului Minister al Economiei și Finanțelor ), acesta elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetului de stat și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare. Prin urmare, rolul Ministerului Finanțelor Publice este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Pe de altă parte, în virtutea prevederilor art. 1 din nr.OG 22/2002, aprobată prin Legea nr. 288/2002, Ministerul Finanțelor Publice răspunde de executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă. Acest minister a fost obligat la plata sumelor solicitate de reclamanți nu în considerarea unui raport de muncă, ci în baza atribuțiilor ce-i revin, decurgând din legea sa de organizare și funcționare. Or, una dintre aceste atribuții este aceea de a asigura instituțiilor bugetare care nu au venituri proprii, cum este și Ministerul Public, sursele financiare necesare pentru desfășurarea corespunzătoare a activității, surse prevăzute fie prin bugetele anuale, fie prin rectificările bugetare. Prin urmare, în mod corect a fost admisă și cererea de chemare în garanție.
În ceea ce privește acțiunea formulată de reclamanții care au calitatea de magistrați - procurori (, ), Curtea constată că soluția instanței de fond atrage incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, în sensul că aceasta este lipsită de temei legal.
Sub acest aspect, trebuie avută în vedere Decizia nr. XXIII/12 decembrie 2005 Înaltei Curți de Casație și Justiție, (îndreptată prin încheierea din 21 mai 2007 ), prin care, soluționându-se recursul în interesul legii declarat de procurorul general, s-a stabilit că, în aplicarea dispozițiilor art. 411alin.1 din Legea nr. 50/1996 - privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, introdus prin Ordonanța Guvernului nr.83/2000, prima de concediu, pe lângă indemnizația de concediu, respectiv o sumă egală cu indemnizația brută sau, după caz, salariul brut din luna anterioară plecării în concediu, pentru magistrați, se acordă numai pentru perioada anilor 2001 - 2002.
Cum, potrivit dispozițiilor art. 329 alin.3 din Codul d e procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate prin admiterea recursului în interesul legii este obligatorie pentru instanțe, Curtea constată că solicitările reclamanților - magistrați au fost în mod greșit apreciate ca fiind justificate din punct de vedere legal.
De asemenea, reținând că, prin excluderea acestora de la beneficiul primei de vacanță pentru perioada anterioară intrării în vigoare a actului normativ prin care acest drept a fost recunoscut din nou magistraților ( art. 1 pct. 11 din Legea nr. 45/2007, pentru aprobarea și modificarea nr.OUG 27/2006 ), s-a creat o stare de discriminare față de alte categorii de salariați, aflați într-o situație similară, instanța de fond a ignorat în mod vădit deciziile recente ale Curții Constituționale, prin care dispozițiile nr.OG 137/2000 au fost declarate neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. ( deciziile nr. 818 - 821 din 3 iulie 2008 ).
Potrivit, dispozițiilor art. 31 alin.1 din Legea nr. 47/1992, decizia prin care se constată neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare este definitivă și obligatorie.
Cum prin hotărârea pronunțată, instanța de fond a acordat reclamanților-magistrați beneficiul primei de concediu pentru anul 2006, în lipsa unei reglementări legale care să vizeze, sub aspectul dreptului pretins, respectiva categorie profesională, Curtea constată incidența motivului de recurs reglementat de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, soluția instanței de fond fiind lipsită de temei legal.
Pentru considerentele expuse, în baza prevederilor art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, recursurile deduse judecății vor fi admise, iar hotărârea atacată va fi modificată în parte, în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamanții, menținându-se dispozițiile privindu-i pe ceilalți reclamanți ( personal auxiliar de specialitate ).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TÂRGU -M, cu sediul în Târgu-M,-, județul M, Ministerul Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice M, cu sediul în Târgu-M,--3, județul M și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B,-, sector 5, prin împotriva sentinței civile nr. 104/2 decembrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL TÂRGU -
Modifică în parte hotărârea atacată.
Respinge acțiunea formulată de reclamanții:, și.
Menține restul dispozițiilor hotărârii atacate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25 martie 2009.
Președinte, | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehnored.
2 exp./30.04.2009
Jud.fond.;
Asist.jud.;
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
