Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 896/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR.1078,-
DECIZIA NR.896
Ședința publică din data de 29 aprilie 2009
PREȘEDINTE: Maria Stoicescu
JUDECĂTORI: Maria Stoicescu, Adriana Florina Secrețeanu Ana
- - -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B, cu sediul în B,--14, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 94 din 02 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI, în contradictoriu cu intimatul-reclamant G- Direcția națională Anticorupție -Serviciul Teritorial Ploiești, cu sediul în P, str. -. -., nr.257, jud. P și intimații-pârâțiParchetul de pe Lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B -Direcția Națională Anticorupție -B,--81, sec tor 1 șiMinisterul Economiei și Finanțelor Publice, cu sediul în B,-, sector 5.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit recurentul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B, intimatul-reclamant G și intimații -pârâți Parchetul de pe Lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B -Direcția Națională Anticorupție și Ministerul Economiei și Finanțelor Publice.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Curtea, față de împrejurarea că prin notele de ședință depuse la dosarul cauzei, intimatul -pârât Parchetul de pe Lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, a invocat excepția necompetenței materiale a Curții de APEL PLOIEȘTI, respinge această excepție, întrucât instanța este competentă să soluționeze prezenta cauză, conform art. 3 Cod procedură civilă, întrucât nr.OUG 75/2008 fost declarată neconstituțională prin decizia nr. 104/20.01.2009 a Curții Constituționale.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, față de împrejurarea că s-a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 242 alin.2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și rămânând în deliberare, pronunță următoarea hotărâre:
CURTEA:
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin cererea inițială înregistrată la data de 16 octombrie 2008 sub nr- pe rolul Curții de APEL PLOIEȘTI - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, eclamantul Gac hemat în judecată pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B - Direcția Națională Anticorupție și Ministerul Economiei și Finanțelor Publice B, solicitând plata drepturilor bănești reprezentând sporul de 50% în raport de salariul de bază brut lunar începând cu 22.11.2007 și în continuare, sume actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței fiecărei sume până la data plății efective.
În motivarea acțiunii se arată, în esență, că sunt aplicabile disp.rt. 47 din Legea nr. 50/1996, care prevăd că, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar.
S-a învederat totodată că un astfel de drept nu poate fi înlăturat pentru că menținerea lui este impusă de condițiile concrete în care magistrații și personalul auxiliar de specialitate își desfășoară activitatea, caracterizate prin risc și suprasolicitare neuropsihică ce se accentuează continuu.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor - prin a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive cu motivarea că are în atribuții elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite și că între reclamant și acest minister nu există nici un fel de raporturi de muncă care să poată justifica obligarea la plata unor sume reprezentând drepturi salariale.
Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat, de asemenea, întâmpinare, prin care solicită respingerea acțiunii ca inadmisibilă față de împrejurarea că instanța nu poate dispune plata și în continuare a sporului de risc și suprasolicitate neuropsihică, adăugând la legea specială de salarizare a magistraților, deoarece numai legiuitorul poate stabili acordarea sau neacordarea unor drepturi. S-a formulat de către același pârât și cerere de chemare în garanție a pârâtului MEF.
Prin sentința nr. 94 din 02 decembrie 2008, Curtea de APEL PLOIEȘTI - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, a respins acțiunea și cererea de chemare în garanție formulate împotriva Ministerului Economiei și Finanțelor ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Prin aceeași sentință a admis acțiunea formulată de reclamantul G, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și în consecință, a obligat pârâții - Parchetul de pe lângă ICCJ și Direcția Națională Anticorupție să plătească reclamantului sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, de 50%, calculat în funcție de indemnizația lunară brută, începând cu 22.11.2007 și pe viitor, până la încetarea dreptului, sume ce se vor actualiza în funcție de indicele de inflație de la data scadenței fiecărei sume la data plății efective.
Pentru a hotărî astfel, xaminând actele și lucrările dosarului, dispozițiile legale în materie și decizia pronunțată de ICCJ în interesul legii - nr.21/10.03.2008, a reținut următoarele:
În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul MEF - prin DGFP P, Curtea a admis-o, întrucât această instituție are în atribuții elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, iar între reclamant și acest minister nu există nici un fel de raporturi de muncă care să poată justifica obligarea la plata unor sume reprezentând drepturi salariale. Pe cale de consecință, Curtea a respins acțiunea față de MEF ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
De asemenea, Curtea a respins și cererea de chemare în garanție a MEF formulată de MP - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru aceleași considerente.
Pe fondul cauzei, Curtea a constatat următoarele:
Prin decizia nr.21/10.03.2008 pronunțată de ICCJ în interesul legii s-a stabilit că n interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Potrivit art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă această decizie este obligatorie.
Pe cale de consecință, Curtea a constatat că potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.
Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, reglementat prin art. 47 din Legea nr. 50/1996 și prin art. 231din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, a fost efectiv plătit magistraților și personalului auxiliar de specialitate, fiind evidențiat ca atare în carnetele de muncă.
Prin art. I pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, s-a dispus că art. 47 se abrogă. Această ordonanță a Guvernului a fost aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 a fost emisă în baza art. 1 lit. Q pct. 1 din Legea nr. 125/2000, prin care Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată. La rândul ei, Legea nr. 24/2000, în vigoare la data emiterii Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, definind modificarea, completarea sau abrogarea unui act normativ, prin art. 57, 58 și 62, precizează că modificarea unui astfel de act constă în schimbarea expresă a textului unora sau mai multor articole ori alineate ale acestuia și redarea lor într-o nouă formulare, iar completarea actului normativ constă în introducerea unor dispoziții noi, cuprinzând soluții legislative și ipoteze suplimentare, exprimate în texte care se adaugă elementelor structurale existente, și, în fine, că abrogarea se referă la prevederile cuprinse într-un act normativ, contrare unei noi reglementări de același nivel sau de nivel superior, care trebuie să își înceteze aplicabilitatea.
Reiese că modificarea, completarea sau abrogarea totală sau parțială a unui act normativ reprezintă instituții juridice diferite, cu efecte distincte, or, prin Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze, iar nu să și abroge Legea nr. 50/1996, nici total și nici parțial.
Prin emiterea Ordonanței Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele legii speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României, încălcându-se astfel dispozițiile art. 108 alin. (3), cu referire la art. 73 alin. (1) din Constituția României.
În raport de cele de mai sus, rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.
Acest lucru presupune că nici în prezent dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 231din Legea nr. 56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege.
Pentru aceste considerente, Curtea, văzând disp. art. 47 din Legea nr. 50/1996 și ale art. 231din Legea nr. 56/1996, a admis acțiunea și a obligat pârâții - Parchetul de pe lângă și Direcția Națională Anticorupție să plătească reclamantului sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, de 50%, calculat în funcție de indemnizația lunară brută, începând cu 22.11.2007 și pe viitor, până la încetarea dreptului, sume ce se vor actualiza în funcție de indicele de inflație de la data scadenței fiecărei sume la data plății efective.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie prin aceea că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii pentru următoarele considerente:
Intimatul reclamant a solicitat acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată și modificată, invocând în susținerea acțiunii decizia nr. 21/10.03.2008 pronunțată de ICCJ - Secțiile Unite pronunțată în dosarul nr. 5/2008 și să respectivul articol nu a fost aprobat la data de 01 octombrie 2000, când a fost emisă nr.OG 83/2000 - pentru modificarea și completarea Legii nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului în organele autorității judecătorești, care a abrogat în mod expres acest articol.
Conform mai sus menționatei decizii art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, nu a fost abrogat prin art.1, pct. 2 din OG nr. 83/2000, art. 37, acest text de lege fiind aplicabil și după data de 1 octombrie 2000, data intrării în vigoare a OG nr. 83/2000.
S-a susținut că raportat la cele arătat mai sus, raționamentul intimatului și al instanței de fond este corect, dar numai pentru perioada 1 octombrie 2000 - 3 februarie 2007, această dată fiind momentul intrării în vigoare a nr.OG 8/20007, act normativ care prin art. 30 abrogă în mod explicit întreaga Lege nr.50/1996, deci și art.47. De altfel arată că nu se poate susține că art. 47 este singurul care își găsește aplicarea, în condițiile în care chiar legea din care face parte a fost abrogată în totalitate.
S-a susținut de recurentă faptul că instanța supremă statuează că judecătorii, procurorii și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de prevederile art. 47 din Legea nr. 50/1996 și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, dar nu precizează întinderea în timp a acestei aplicări.
Consideră că ICCJ soluționând recursul în interesul legii a avut în vedere dispozițiile nr.OG 8/2007 și faptul că Legea nr. 50/1996 a fost abrogată prin această ordonanță.
In concluzie, precizează faptul că Decizia nr. 21/10.03.2008 pronunțată de ICCJ - Secțiile Unite pronunțată în dosarul nr. 5/208 trebuie interpretată în sensul că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, dar numai până la abrogarea Legii nr. 50/1996 prin nr.OG8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, aprobată prin Legea nr. 247/12 iulie 2007.
Un alt motiv de recurs invocat se referă la faptul că instanța de fond în mod nelegal a dispus plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu rata inflației, în situația în care Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ICCJ ca instituție bugetară, nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Sub acest aspect învederează faptul că fondurile alocate Ministerului Public pe anul 2008 pentru plata drepturilor de personal au fost aprobate prin Legea de stat nr. 388 din 31 decembrie 2007, lege ce nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata diferențelor de drepturi salariale acordate de către instanță, astfel că acordarea ulterioară a unei sume de bani peste cea datorată - chiar reprezentând indicele de inflație - nu se justifică.
Neaplicarea indicelui de inflație se datorează și faptului că, în conformitate cu dispozițiile art. 14 alin. 2 din Legea nr. 500/2002 - privind finanțele publice, nici o cheltuială nu poate fi înscrisă în buget și nici angajată și efectuată în acesta dacă nu există bază legală pentru respectiva cheltuială ".
Totodată, în conformitate cu prevederile art. 29 alin. 3 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cheltuielile prevăzute în capitole și articole au destinație precisă și limitată ", iar potrivit art. 47, creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol ".
Prin urmare, din dispozițiile legale precizate anterior reiese că angajarea cheltuielilor din bugetul de stat se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate și din aceste motive apreciază că obligarea pârâților la plata sumelor acordate de instanță ar reprezenta stabilirea în sarcina instituțiilor pârâte a unei obligații imposibile.
In cauză pârâții nu pot fi ținuți să execute obligațiile de a face, invocate de reclamant, eventuala obligare a acestora la plata acestor sume actualizate conform indicelui de inflație, fiind lipsită de cauză juridică.
Față de dispoziția instanței privind plata către reclamanți a drepturilor pretinse, actualizate cu indicele de inflație, apreciază că aceste obligații nu sunt întemeiate și nu se justifică.
Un alt motiv de recurs invocat vizează faptul că instanța de fond nu putea dispune plata și în continuare a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, adăugând la legea specială de salarizare a magistraților, deoarece numai legiuitorul - deci puterea legislativă - poate stabili acordarea sau neacordarea unor drepturi.
Instanțele judecătorești nu sunt abilitate să creeze și să adopte legi, ci doar să le aplice pe cele deja existente care au girul puterii legislative - respectiv parlamentului sau, în anumite cazuri, pe cel al puterii executive - reprezentate de Guvern.
In consecință, susține faptul că și capătul de cerere privind acordarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică și în continuare este inadmisibil.
Un ultim motiv de recurs invocat de recurent se referă la faptul că instanța de fond în mod greșit a respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor.
Astfel, potrivit Hotărârii de Guvern nr. 736/2003 - privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, instanțele judecătorești sunt instituții publice finanțate integral de la bugetul de stat.
Totodată, art. 131 pct. 1 din Legea nr. 304/2004 republicată - privind organizarea judiciară, stipulează că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Art.19 din Legea nr. 500/2002 - privind finanțele publice - prevede că Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Astfel, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și de proiectele de rectificare a acestor bugete.
S-a mai susținut faptul că Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ICCJ, în calitate de ordonator principal de credite este în imposibilitate de a dispune fonduri bugetare pentru plata diferențelor bănești solicitate, iar în situația în care acțiunea reclamanților va fi admisă, acesta va fi obligat să procedeze la elaborarea unui proiect de rectificare a bugetului pe anul 2008, în care să includă sumele necesare plății drepturilor bănești solicitate în prezenta cauză.
In concluzi, a menționat că, cerere de chemare în garanție are interes, fiind îndeplinite condițiile cerute de legea procesuală, prin interes înțelegându-se folosul practic urmărit de cele ce a pus în mișcare acțiunea civilă,iar interesul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă ICCJ este născut și actual, personal și direct, legitim, juridic.
In considerarea celor menționate mai sus, apreciază că în speță sunt întrunite cerințele dispozițiilor art. 60-63 din pr.civ. în scopul asigurării opozabilității sentinței pronunțate în prezenta cauză față de Ministerul Finanțelor Publice pentru elaborarea proiectului de rectificare a bugetului Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Inalta C de Casație și Justiție pe anul 2008.
Se solicită admiterea recursului pentru motivele prevăzute de art. 304 pct.3, pct.4 și pct.9 din pr.civ cu aplicarea art. 304 ind. 1.pr.civ. casarea sentinței nr. 94/2 decembrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI - Secția Litigii de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr- și respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
Cauza a fost înaintată la Inalta de Casație și Justiție - Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală în vederea soluționării recursului, fiind înregistrată sub nr-.
Având în vedere prevederile deciziei Curții Constituționale nr. 104 din data de 20 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73/6 februarie 2009, prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. I și II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2008 ridicată, din oficiu, de către ICCJ - Secția Civilă și de Proprietate Intelectuală, a fost înaintat dosarul, spre competentă soluționare Curții de APEL PLOIEȘTI, fiind înregistrat sub nr. 1078,-.
Cu actul nr. 2391/c/2008 din 10.04.2009, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ICCJ - înregistrat la registraturii Curții de APEL PLOIEȘTI sub nr. 8366/13.04.2009 a depus la dosar note de ședință, prin care a invocat excepția de necompetentă materială a instanței, solicitând în temeiul art. 158 alin. 1 și 3 din pr.civilă, admiterea acesteia, declinarea competenței în favoarea Inaltei Curți de Casație și Justiție.
La termenul de judecată din 29 aprilie 2009, Curtea de APEL PLOIEȘTI - Secția Conflicte de Muncă și asigurări Sociale a respins excepția necompetenței materiale, întrucât aceasta este competentă să soluționeze prezenta cauză, conform art. 3.pr.civ. întrucât OUG nr. 75/2008 a fost declarată neconstituțională prin decizia nr. 104/20.01.2009 a curții Constituționale.
Examinând recursul de față, prin prisma criticilor formulate, raportat la actele și lucrările dosarului, dar și la textele de lege incidente, Curtea reține următoarele:
Primele două critici vizând limitele aplicării Deciziei nr. 21 din 10 martie 2008 pronunțată de ICCJ sunt nefondate întrucât decizia Înaltei Curți este obligatorie pentru instanțele subordonate ierarhic și în cuprinsul acestei decizii se prevede în mod expres plata sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și pentru viitor.
Prin sentința atacată s-a respectat dispoziția din recursul în interesul legii menționată mai sus în ceea ce privește acordarea acestui spor.
Cu privire la momentul încetării aplicării acestei decizii instanța de recurs constată că susținerile recurentei privind încetarea aplicabilității deciziei la data de 3 februarie 2007 sunt nefondate întrucât efectele aplicabilității acestei hotărâri acționează și pentru viitor așa cum se menționează chiar în cuprinsul dispozitivului.
Critica recurentei referitoare la substituirea instanțelor judecătorești legiuitorului în ce privește acordarea sau neacordarea unor drepturi este nefondată întrucât instanța de judecată a făcut o interpretare succesivă a actelor normative aplicabile în timp și urmare a acestei interpretări a rezultat necorelarea textelor de lege așa cum a constatat și Înalta Curte prin decizia nr. 21/2008.
Cu privire la susținerile recurentei privind nelegalitatea obligării sale la plata actualizată cu rata inflației a drepturilor bănești Curtea constată că această critică este nefondată întrucât prin actualizarea debitului se tinde la acoperirea prejudiciului creat ca urmare a neacordării drepturilor bănești cuvenite în timp.
Instanța va respinge ca nefondată și critica privind greșita soluționare de către instanța de fond a cererii de chemare în garanție a MEF întrucât instanța de fond a apreciat în mod corect că această instituție are atribuții în elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, iar între reclamantă și acest minister nu există nici un fel de raporturi de muncă care să poată justifica obligarea la plata drepturilor salariale.
În baza art. 312 alin.1 Cod pr.civilă Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtulMinisterul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B,cu sediul în B,--14, sector 5, împotriva sentinței civile nr. 94 din 02 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI, în contradictoriu cu intimatul-reclamant G- Direcția națională Anticorupție -Serviciul Teritorial Ploiești, cu sediul în P, str. -. -., nr.257, jud. P și intimații-pârâțiParchetul de pe Lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B -Direcția Națională Anticorupție -B,--81, sec tor 1 șiMinisterul Economiei și Finanțelor Publice, cu sediul în B,-, sector 5.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29 aprilie 2009.
PRESEDINTE, JUDECĂTORI: Maria Stoicescu, Adriana Florina Secrețeanu Ana
- - - - - - -
GREFIER,
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Red.
Tehnored.CMF
2ex/05.05.2009
fond.1078,- Curtea de APEL PLOIEȘTI
fond:,
Președinte:Maria StoicescuJudecători:Maria Stoicescu, Adriana Florina Secrețeanu Ana
