Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 2260/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă,de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2260/R/2009
Ședința publică din:29.10.2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Ana Ionescu
JUDECĂTORI: Ana Ionescu, Eugenia Pușcașiu Andrea Chiș
- -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare cererea de revizuire formulată de revizuienții R și R -, împotriva deciziei civile nr.2114/R din 31 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL CLUJ, în dosarul nr-, privind și pe intimatele COMISIA LOCALĂ DE FOND FUNCIAR D și COMISIA JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR C, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în cauză se constată că nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de către revizuienții R și R -.
CURTEA
Prin cererea de revizuire revizuienții R și R au solicitat revizuirea deciziei civile 2114/31.10.2008 dosar - a Curții de APEL CLUJ, în temeiul art.32 pct.5 și 7 pr.civ.
Examinând hotărârea atacată pe cale extraordinară de atac a revizuirii, în condițiile art.322 pct.5 și 7 pr.civ. Curtea de Apel reține următoarele:
Revizuirea este o cale extraordinară de atac de retractare, care se poate exercita numai în cazurile și condițiile expres și limitativ prevăzute de art.322 pct.1-8 pr.civ.
Astfel, dispozițiile art.322 pct.5 pr.civ. vizează motivul de revizuire dacă după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.
Pct.7 al art.322 pr.civ. vizează existența unor hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe pe același grad, sau de grade diferite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceleași calități.
Astfel, raportând dispozițiile legale sus evocate la decizia civilă 2114/31.10.2008 a Curții de APEL CLUJ instanța reține următoarele:
Prin decizia civilă 2114/31.10.2008 a Curții de APEL CLUJs -a respins recursul reclamanților R și R împotriva încheierii civile nr.39/27.06.2008 a Tribunalului Cluj dosar 6147/2004 reținându-se următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 281 alin. 1. proc. civ. erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.
Prin procedura reglementată de acest text normativ se permite instanței care a pronunțat o hotărâre judecătorească să procedeze la corectarea acesteia, prin înlăturarea erorilor materiale strecurate în hotărâre, fără ca finalitatea unui asemenea demers să o constituie schimbarea soluției pronunțate, ci doar îndreptarea unor erori materiale iar nu de judecată, acoperirea unor omisiuni vădite din hotărâre; instanța care soluționează o astfel de cerere nu judecă fondul cauzei.
În speță, așa cum în mod corect a considerat și tribunalul, prin hotărârea atacată reclamanții solicitînd practic îndreptarea unei pretinse erori de judecată și nu a unei erori materiale, în sensul legii, scopul prezentului demers judiciar fiind acela de a obține reconstituirea dreptului de proprietate în limitele unei suprafețe de teren mai mari decât suprafața menționată într-o hotărâre judecătorească irevocabilă intrată în puterea lucrului judecat. Reducerea suprafeței de teren cu privire la care a operat reconstituirea proprietății în favoarea reclamanților, de la 9,91 ha la 9,02 ha este efectul admiterii apelului declarat de către Comisia locală de aplicare a Legii nr. 18/1991 D, iar nu expresia unei erori materiale, cum greșit afirmă recurenții.
Așa fiind, văzând și dispozițiile art. 312 alin. 1. proc. civ. curtea va respinge ca nefondat recursul reclamanților și va păstra în tot încheierea atacată, constatând că nu se verifică niciunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304. proc. civ. tribunalul interpretând și aplicând în mod corect dispozițiile art. 281. proc. civ.
În fața instanței de recurs, recurenții au solicitat și au obținut ajutor public judiciar sub forma asistenței prin avocat, în acest sens fiind pronunțată încheierea civilă din data de 3 octombrie 2008.
Potrivit dispozițiilor art. 24 alin. 2 și art. 25 din OUG nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, în cazul încuviințării cererii de ajutor sub forma asistenței prin avocat, după prestarea serviciului pentru care s-a plătit onorariul provizoriu, instanța va stabili onorariul definitiv, hotărârile pronunțate de instanță cu privire la onorariul avocatului constituind titlu executoriu.
Ajutorul public judiciar în forma evocată mai sus se acordă conform prevederilor cuprinse în Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat. Potrivit dispozițiilor art. 69 din acest act normativ, în cazul în care asistența juridică este acordată din oficiu la cererea instanței de judecată, plata onorariilor se va face din fondurile Ministerului Justiției.
Aplicând în speță aceste norme, instanța va stabili, prin hotărârea pronunțată, onorarii de câte 100 lei (RON) pentru fiecare dintre cei doi avocați numiți din oficiu de Baroul Cluj și va dispune a se face de îndată plata acestor onorarii definitive, hotărârea constituind titlul executoriu.
Această hotărâre este atacată pe calea revizuirii în temeiul art.322 pct.5 și 7 pr.civ.
Or, pentru a fi în prezența motivului de revizuire prev.de art.322 pct.5 pr.civ. este necesar a fi îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
Partea interesată să prezinte un înscris nou, care nu a fost folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată. Rezultă că înscrisul nou trebuie prezentat de partea care exercită calea de atac, iar nu să se pretindă instanței să-l administreze din oficiu;
Înscrisul să aibă forță probantă prin el însuși, fără a fi nevoie de a fi confirmat prin alte mijloace de probă. Revizuirea nu este admisibilă nici în termenul unui început de dovadă scrisă, deoarece acesta presupune completarea probatorului cu martori și prezumții;
Înscrisul invocat să fi existat la data când a fost pronunțată hotărârea ce se cere a fi revizuită;
Înscrisul să fie determinant în sensul că dacă ar fi fost cunoscut de instanță cu ocazia judecării fondului, soluția ar fi fost alta decât cea pronunțată.
Dacă una din condițiile sus enumerate nu este îndeplinită, cererea de revizuire urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.
Or, aplicând aceste norme la situația dedusă judecății este de reținut că nu sunt îndeplinite cerințele art.322 pct.5 pr.civ. cu atât mai mult cu cât decizia din recurs vizează o încheiere de îndreptare a erorii materiale în condițiile art.281 pr.civ.
Nici motivul de revizuire prev.de art.322 pct.7 pr.civ. nu este prezent, câtă vreme față de obiectul deciziei instanței de recurs ce vizează așa cum am arătat o încheiere de îndreptare a erorilor materiale în temeiul art.281 pr.civ. nu sunt întrunite cerințele legale ce vizează existența unor hotărâri potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade diferite, în una și aceeași pricină.
Astfel, față de cele expuse, instanța reține că nefiind întrunite cerințele imperative ale art.322 pct.5 și 7 pr.civ. cererea de revizuire formulată de revizuienți urmează a fi respinsă ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuienții R și R împotriva deciziei civile nr.2114 din 31.10.2008 a Curții de APEL CLUJ pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 29 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - - - -
Red.PE/CA
10.12.2009 - 4 ex.
Președinte:Ana IonescuJudecători:Ana Ionescu, Eugenia Pușcașiu Andrea Chiș