Rectificare carte funciara. Speta. Decizia 2256/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă,de muncă și asigurări sociale,
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2256/R/2009
Sedința publică din:29.10.2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Ana Ionescu
JUDECĂTORI: Ana Ionescu, Eugenia Pușcașiu Adrea Chiș
- -
GREFIER:- -
S-au luat în examinare recursul formulat de reclamant, împotriva deciziei civile nr. 938 din 8 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Sălaj, în dosarul nr-, privind și pe intimata pârâtă ORTODOXĂ, având ca obiect rectificare carte funciară.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentanta pârâtei intimată avocat, lipsă fiind recurenta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, se constată că la dosar s-a depus întâmpinare la data de 20.10.2009 de către pârâta Ortodoxă prin avocat.
Se constată de asemenea că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Reprezentanta pârâtei solicită recalificarea căii de atac din recurs în apel, având în vedere că cererea recurentei are ca obiect constatarea unui drept patrimonial, cerere care este evaluabilă. Raportat la valoarea dreptului pretins, respectiv dacă valoarea imobilului ce susține că este proprietatea sa, este până la 1 miliard lei vechi, atunci hotărârea este supusă doar recursului. Dar având în vederea că imobilul la care se referă cererea este o biserică, valoarea acesteia nu poate fi sub 1 miliard, astfel acest capăt de cerere este supus apelului.
Instanța având în vedere că obiectul acțiunii deși este evaluabil în bani, iar acțiunea este scutită de taxa judiciară de timbru și că ne aflăm în al doilea ciclu procesual, iar în primul ciclu procesual nu s-a invocat excepția căii de atac care a fost tranșată în primul ciclu procesual, instanța respinge cererea de recalificare a căii de atac.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, instanța acordă cuvântul în dezbateri judiciare, solicitând intimatei ca în concluzii să se refere și la aspectul dacă dispozițiile din decizia de casare au fost sau nu respectate de instanța de rejudecare.
Reprezentanta pârâtei solicită respingerea recursului și în consecință menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond. Susține motivele arătate în întâmpinare în sensul de a se dispune anularea încheierii de întabulare, revenirea la situația anterioară, precizând că instanța a fost investită cu o cerere bazată de Decretul lege 126/1990 art.3 modificată prin Legea 182/2005.Art.3 alin.1 prevede că situația juridică a lăcașurilor de cult și a caselor parohiale care au aparținut Bisericii Unite cu și au fost preluate de Ortodoxă română se va stabili de către o comisie mixtă. 2 introdus prin Legea 182/2005, prevede că dacă nu se ajunge la nici un rezultat în cadrul comisiei ori decizia nemulțumește una dintre părți, partea interesată are deschisă calea în justiție, potrivit dreptului comun. Soluționarea acestor acțiuni este de competența tribunalelor. Competența pe această procedură specială, se aplică bunurilor ce aparținuse bisericii greco catolice, iar în situația de față recurenta prin cererea sa dorește să-și constituie un drept și nu să-l redobândească. Înscrierile din CF, sunt opozabile tuturor, inclusiv reclamantei, care la data întabulării pârâtei nu avea notat în favoarea sa un locaș de cult, prin urmare, nu poate pretinde a se reglementa situația juridică, a unui imobil ce nu exista în patrimoniul său, la data la care susține că bunul i-a fost preluat.
Cu privire la respectarea dispozițiilor date de instanța de casare, reprezentanta intimatei arată că în rejudecare instanța a respectat aceste îndrumări.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 938 din 8 mai 2009 Tribunalului Sălaja fost respinsă ca nefondată acțiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâta ORTODOXĂ, pentru anularea încheierii de intabulare nr. 95 din 4 februarie 1956 din nr. 509 nr. top. 137 și 177 și intabularea lăcașului de cult edificat pe acest amplasament în perioada 1945-1948, în favoarea reclamantei.
Pentru a pronunța această sentință pronunța această sentință instanța a reținut că nici una dintre cerințele prevăzute de art. 34 din Legea nr. 7/1996 și anume:
1). înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil;
2). dreptul înscris a fost greșit calificat;
3). nu mai sunt întrunite condițiile de existență a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a făcut înscrierea;
4). înscrierea din cartea funciară nu mai este în concordanță cu situația reală actuală a imobilului, nu sunt îndeplinite prezenta cauză.
Starea de fapt dedusă judecății, rezultând inclusiv din probele noi administrate în rejudecare și de altfel, necontestată este că în localitatea există un singur lăcaș de cult, intabulat în nr. 509 cu Încheierea nr. 95/1956, mai întâi în favoarea reclamantei, greco-catolică și apoi, în temeiul art. 37 din decret nr. 177/1948, în favoarea pârâtei Ortodoxă, prin rectificare numelui ( 80, 81).
În principiu acest act normativ, privind regimul cultelor religioase, prevede libertatea credinței (art. 1 alin. 2; art. 38 alin. 1 etc.) și reglementează dreptul de proprietate, în sensul că lăcașul de cult este indisolubil legat de exercițiul cultului, fiind legal și moral în același timp ca el să aparțină majorității în cazul părăsirii cultului de către o parte din credincioși. Textul de lege mai sus arătat stipulează că în cazul trecerii credincioșilor de la un cult la altul, într-o anumită proporție, bunurile ce aparțin parohiei - ca persoana juridică reprezentativă a bisericii - sunt supuse partajării în natură sau prin plata unor despăgubiri, cu excepția bisericii (locul de închinăciune, casa de rugăciuni) ce revine de drept majorității credincioșilor din parohie care practică un anumit cult.
Privită din această perspectivă, intabularea lăcașului de cult din localitatea în anul 1956, în favoarea Bisericii ortodoxe, prin "rectificarea numelui"apare ca perfect legală, deoarece este vorba despre o dobândire de drept a proprietății în temeiul legii, fiind o excepție de la efectul constitutiv al intabulării, prevăzută de o lege specială, alta decât cele rezultând din dispozițiile art. 26 din Decretul - Lege nr. 115/1938.
Pe de altă parte, corespunde adevărului că trecerea de la cultul greco-catolic la cel ortodox nu a fost una pe deplin voluntară, cu respectarea libertății conștiinței și a libertății religioase, așa cum prevede art. 27 din Constituția anului 1948, în vigoare la acea dată și art. 1 alin. 1 din Decretul nr. 177/1948, fiind bine știut că prin Decret nr. 358/1948, cultul greco-catolic a fost desființat abuziv, acest ultim act normativ fiind abrogat imediat după înlăturarea regimului comunist, prin Decret - Lege nr. 9/1989.
Aceste "evenimente istorice" din viața cultului greco-catolic (invocate ca un "lait-motiv" în toate acțiunile de acest gen) nu schimbă însă cu nimic datele problemei din punct de vedere juridic, în sensul celor mai sus arătate, deoarece Decretul nr. 177/1948 privind regimul general al cultelor, a rămas în vigoare în o lungă perioadă de timp, până la abrogarea sa prin Legea nr. 489/2006.
Art. 38 alin. 1 din Decret nr. 177/1948 prevedea că "trecerea de la un cult la altul sau părăsirea unui cult sunt libere" iar "dacă cei care părăsesc comunitatea locală alcătuiesc majoritatea, (locașul de închinăciune, casa de rugăciuni) cum și edificiile anexe, aparțin de drept comunității locale a cultului nou adoptat -" - potrivit 37 alin. 2, din același act normativ.
Tocmai de aceea, ca urmare a abrogării Decretului nr. 358/1948, imediat după evenimentele din 22 dec. 1989, (considerat ca fiind abuziv, prin Decret-lege nr. 9/1989) s-a adoptat Decret-lege nr. 126/1990 privind unele măsuri referitoare la Română Unită cu (greco-catolică), fără a se ignora prevederile legale mai sus enunțate, cu privire la cele două categorii de bunuri.
Acest act normativ, păstrând distincția la început amintită, prevede că bunurile preluate de stat prin efectul Decretului-lege nr. 358/1948 (res ecleziastica) se restituie în starea lor actuală Bisericii Române Unite cu (greco-catolică) în timp ce "situația juridică a lăcașurilor de cult și a caselor parohiale care au aparținut Bisericii Române Unite cu (greco-catolică) și au fost preluate de Ortodoxă Română (res sacra - ), se va stabili de către o comisie mixtă formată din reprezentanți clericali ai celor două culte religioase ținând seama de dorința credincioșilor din comunitățile care dețin aceste bunuri".
Ulterior, prin nr.OG 64/2004 s-a introdus un nou text de lege, cu următorul conținut "În cazul în care reprezentanții clericali ai celor două culte religioase nu ajung la un acord - partea interesată are deschisă calea acțiunii în justiție potrivit dreptului comun".
În acest context de ordin legislativ, greco-catolică a pornit în justiție mai multe procese împotriva Bisericii ortodoxe, pentru retrocedarea lăcașurilor de cult, pe diferite temeiuri juridice, care în practică au dat naștere la tot atâtea acțiuni: revendicare, constatare drept de proprietate, rectificare în, anularea întabulării, etc. și de multe ori, instanțele au întâmpinat dificultăți în a stabili cu exactitate cadrul procesual dedus judecății, după cum s-a întâmplat și în prezenta cauză.
Toate aceste acțiuni au însă un singur scop și anume recunoașterea dreptului de proprietate a Bisericii greco-catolice, prin repunerea în situația anterioară, de fapt și de drept, asupra lăcașurilor de cult deținute până în anul 1948 când, practic, cultul greco-catolic a fost desființat.
Esențial este însă, pentru justa soluționare a acestei categorii de cauze, faptul că Decretul-Lege nr. 177/1948 privind regimul general al cultelor religioase, care reglementează regimul juridic al lăcașurilor de cult în sensul că ele aparțin credincioșilor majoritari din cadrul parohiei (indiferent de cultul practicat și recunoscut de lege), a rămas în vigoare și după adoptarea D- nr. 126/1990, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor.
Noul act normativ, prevede la rândul său că "bunurile sacre, respectiv cele afectate direct și exclusiv cultului, stabilite conform statutelor proprii în conformitate cu tradiția și practicile fiecărui cult, dobândite cu titlu, sunt insesizabile și imprescriptibile și pot fi înstrăinate doar în condițiile statutare specifice fiecărui cult".
Aceste prevederi legale, cu caracter declarativ "nu afectează redobândirea bunurilor sacre confiscate în mod abuziv de stat în perioada 1940-1989, precum și a celor preluate fără titlu dar, pe de altă parte, nici nu vizează repunerea în situația anterioară a cultului greco-catolic, cu privire la această categorie de bunuri, întrucât ele nu au fost confiscate în mod abuziv sau preluate fără titlu de Statul Român, prin Decret nr. 358/1948, ci au rămas în patrimoniul fostelor parohii, care au trecut la cultul ortodox, în conformitate cu dispozițiile Decretului-lege nr. 177/1948.
Dacă ipotetic, s-ar fi adoptat o altă soluție legislativă de către legiuitorul actual, în sensul repunerii în situația anterioară a Bisericii Române Unită cu (greco-catolică) cu privire la toate bunurile deținute de acesta în anul 1948(restitutio in integrum)s-a fi ajuns la situația de neacceptat ca actualii credincioși, în prezent majoritari ortodocși, să fie determinați a trece (sau reveni) la cultul greco-catolic contrar voinței lor, ceea ce ar însemna, cu alte cuvinte, înlăturarea unui abuz printr-un alt abuz.
Or, într-un stat de drept și o societate democratică acest lucru nu este posibil deoarece libertatea de conștiință și religioasă sunt garantate constituțional iar în relațiile dintre culte sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acțiuni de învrăjbire religioasă (art. 29 din Constituția României).
Cu privire la situația din speță instanța de fond a reținut că trebuie observat, de"lege "că imobilul în litigiu compus din biserică (lăcaș de cult) casă parohială, anexe și teren aferent, înscris în nr. 509 nr. top 137 și 177 a fost corect întabulat ca aparținând cultului ortodox, în baza Încheierii nr. 95/4 februarie 1956, și a opțiunii majorității credincioșilor de la aceea vreme, în conformitate cu prev. art. 37 din Decret nr. 177/1948, indiferent de condițiile social-politice și istorice care au stat la baza unor măsuri presupus abuzive din partea Statului Român.
Nefăcând dovada contrară, și anume că majoritatea credincioșilor și-au păstrat cultul greco-catolic până în prezent, acțiunea reclamantei - de anulare a întabulării și rectificare în în sensul revenirii la situația anterioară, nu își găsește nici o justificare legală, fiind vădit nefondată.
Pe de altă parte, reclamanta nu se poate erija - ca structură organizatorică - în reprezentanta majorității credincioșilor din localitatea, însăși legitimarea sa procesuală activă fiind pusă la îndoială, față de natura bunurilor care fac obiectul litigiului(res sacra), și care, în prezent, aparțin de fapt și de drept cultului ortodox.
Desigur, dată fiind libertatea de conștiință și religioasă, garantată constituțional încă din anul 1991, nimic nu i-a împiedicat pe aceștia să treacă la cultul greco-catolic, împreună cu (lăcaș de cult), care astfel le revenea de drept, potrivit Decret nr. 177/1948, însă, numai până la adoptarea Legii nr. 489/2006 care prevede că "persoanele care părăsesc un cult nu pot emite pretenții asupra patrimoniului cultului respectiv".
În sensul celor mai sus reținute, instanța s-a mai pronunțat și în alte cauze similare, prin Sentința civilă nr. 981/2006, irevocabilă prin respingerea apelului și recursului și respectiv Sentința civilă nr. 2643/2008, irevocabilă, prin nerecurare.
Împotriva acestei sentințe declarat recurs în termenul legal reclamanta, solicitând în principal modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii, iar în subsidiar, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.
În motivarea cererii principale, întemeiată pe disp. art. 304 pct. 6,7,8 și 9 Cod proc.civ. recurenta a arătat că instanța de fond nu face altceva decât să invoce o libertate de conștiință, care ar fi încălcată prin retrocedarea proprietății fără să se invoce neconstituționalitate a vreunui act normativ.
Aceeași instanță invocă dispozițiile Decretului nr. 177/1948, referitoare la lipsa unei majorități a enoriașilor greco-catolici și că, raportat la aceasta greco-catolică nu ar avea dreptul la retrocedarea fostei proprietăți. Dar, acolo unde legea nu distinge, acest lucru nu poate fi făcut de către instanța de judecată.
Cu privire la cererea subsidiară, întemeiată pe disp. art. 312 pct. 5 Cod proc.civ. recurenta a arătat că instanța de fond, în rejudecare, a încălcat dispozițiile acestui text de lege prin nerespectarea îndrumărilor date de instanța de casare prin decizia civilă nr. 1194/R/29 mai 2008.
Prin întâmpinarea depusă, intimata s-a opus admiterii recursului, arătând că, conform disp. art. 129 alin. 6 Cod proc.civ. judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății. Instanța de fond a solicitat reclamantei să precizeze în scris care este obiectul cererii sale, iar prin precizarea de acțiune, reclamanta a arătat că înțelege să investească instanța cu o acțiune în constatare, acțiune care nu a făcut obiectul cenzurii instanței de recurs.
Cererea întemeiată pe disp. art. 111 Cod proc.civ. nu poate fi admisă atâta timp cât se poate cere realizarea dreptului. Or, prin cele două capete de cerere s-a solicitat anularea încheierii de intabulare și revenirea imobilului în proprietatea reclamantei, cereri neîntemeiate, astfel că soluția instanței de fond este legală.
Instanța de fond a administrat probatoriul raportat la cererea cu care a fost investită, respectiv a dispus efectuarea unei expertize tehnice care confirmat faptul că, situația prezentă a imobilului nu este aceeași cu cea din anul 1956, situație la care se solicită revenirea.
Examinând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, curtea reține următoarele:
Prin decizia nr. 1194/29 mai 2008 Curții de APEL CLUJa fost admis recursul declarat de reclamanta - și în consecință, sentința civilă nr. 230/1.02.2008 a Tribunalului Sălaj casată în întregime, iar cauza trimisă spre rejudecare pe fond aceleiași instanțe.
La pronunțarea acestei decizii instanța de recurs a reținut că instanța de fond nu a cercetat fondul cauzei prin neadministrarea nici măcar a probelor cerute de reclamantă, încălcând astfel disp. art. 129 alin. 5 Cod proc.civ. Prin urmare, instanța de recurs a dispus ca, în rejudecare, instanța de fond:
-să audieze martorii propuși de reclamantă, martori care au participat la ridicarea construcției;
-să administreze toate probele propuse de reclamantă pentru a dovedi faptul edificării construcției, având în vedere că reclamanta a susținut în mod constant că ea este cea care construit în litigiu;
-să verifice împrejurarea dacă existentă în prezent este una și aceeași construcție cu cea pretins edificată de reclamantă în anul 1948, sau până în anul 1948;
-să efectueze o expertiză tehnică judiciară prin care să se identifice faptic, cu indicarea vecinătăților cele două nr. top 139 și 177, să se descrie destinația actuală a acestora, respectiv categoria de folosință a terenurilor aferente celor două numere topografice, să se precizeze ce construcții există pe aceste terenuri;
-să se verifice dacă titlul de proprietate nr. 1138/13/25.01.2007 emis în favoarea pârâtei se referă în realitate la terenurile cu nr. top 139 și 177, să se stabilească dacă acest titlu a fost emis cu respectarea dispozițiilor legale în materie, care este temeiul legal al emiterii acestuia în favoarea pârâtei, respectiv dacă pârâta era sau nu îndreptățită la terenul din acest titlul de proprietate, în ipoteza în care acest teren s-ar identifica cu nr. top 139 și 177, dat fiind că în cartea funciară 509 în care au fost înscrise inițial aceste numere topografice, figura intabulată ca proprietară reclamanta, intabularea fiind făcută în anul 1907 cu titlu de donație;
-să se verifice dacă, cu ocazia rectificării numelui proprietarului tabular operată în baza art. 37 din Decretul nr. 177/1948 au fost respectate întru totul dispozițiile acestui act normativ;
-să cerceteze prin raportare la prev. art.36 din Legea nr. 7/1996 republicată, valabilitatea actelor în baza cărora pârâta s- intabulat asupra imobilului în litigiu, concomitent cu stabilirea împrejurării dacă într-adevăr reclamanta este cea care edificat imobilul în litigiu.
În rejudecare, instanța de fond prin încheierea din 21.11.2008 respinge cererile privind administrarea probei testimoniale formulate de reclamantă pentru a dovedi cine a edificat imobilul în litigiu, fără nicio motivare, limitându-se la a dispune efectuarea unei expertize topografice cu următoarele obiective: să se identifice faptic cu indicarea vecinătăților cele două nr. top 139 și 177, să se descrie destinația actuală și categoria de folosință a acestora; să se precizeze ce construcții există pe aceste terenuri; să se verifice dată titlul de proprietate 1138/13/25.01.2007 emis în favoarea pârâtei se referă în realitate la terenurile cu nr. top 139 și 177, să se stabilească dacă acest titlu a fost emis cu respectarea dispozițiilor legale în materie, care este temeiul legal al emiterii acestuia în favoarea pârâtei, respectiv dacă pârâta era sau nu îndreptățită la terenul din acest titlul de proprietate, în ipoteza în care acest teren s-ar identifica cu nr. top 139 și 177, dat fiind că în cartea funciară 509 în care au fost înscrise inițial aceste numere topografice, figura intabulată ca proprietară reclamanta, intabularea fiind făcută în anul 1907 cu titlu de donație.
Instanța de rejudecare omite însă să observe că, pe lângă efectuarea expertizei, instanța de rejudecare mai dispus necesitatea administrării altor probe, respectiv probelor testimoniale.
Mai mult, instanța de rejudecare prin stabilirea acestor obiective ale expertizei delegă o parte din atribuțiile ei privind stabilirea faptului dacă titlul de proprietate a fost emis pe numele pârâtei cu respectarea dispozițiilor legale în materie, a analizării temeiului legal al emiterii acestui titlu în favoarea pârâtei și a aspectului dacă pârâta era sau nu îndreptățită la acest teren, expertului.
Conform disp. art. 315 alin. 1 Cod proc.civ. hotărârile instanței de control judiciar sunt obligatorii cu privire la problemele de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului, iar neconformarea atrage casarea hotărârii ca fiind pronunțată cu încălcarea legii.
Procedând în modalitatea reținută, instanța de rejudecare încălcat dispozițiile acestui text de lege, motiv pentru care, recursul reclamantei va fi admis, sentința civilă nr. 938/8 mai 2009 casată în totalitate, iar cauza trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 938 din 8 mai 2009 Tribunalului Sălaj pronunțată în dosar nr-, pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 29.10.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - -
Red. IA dact. GC
5 ex/4.11.2009
Jud.primă instanță:
Președinte:Ana IonescuJudecători:Ana Ionescu, Eugenia Pușcașiu Adrea Chiș
