Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 294/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL Operator 2928
SECTIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 294/
Ședința publică din 23 martie 2009
PREȘEDINTE: Cristian Pup
JUDECĂTOR 2: Maria Petria Martinescu
JUDECĂTOR 3: Marinela
GREFIER:
S- luat în examinare recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr.9/20.01.2009 pronunțată de Tribunalul C-S - secția civilă în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al orașului Oțelu, Instituția Prefectului Județului C-S, și, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru reclamantul recurent, avocat a în substituirea Arala, iar pentru pârâții intimați, și se prezintă avocat, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat în termen și este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind alte cereri formulate, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta reclamantului recurent, avocat a solicită admiterea recursului, modificarea deciziei civile recurate în sensul admiterii acțiunii reclamantului, conform motivelor invocate în scris la dosar, cu cheltuieli de judecată.
Reprezentantul pârâților intimați, și avocat solicită respingerea recursului și menținerea deciziei atacate ca legală și temeinică, conform concluziilor scrise de la dosar, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Caransebeș sub nr.3530/208/14.12.2007, reclamantul în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al orașului Oțelu, Instituția Prefectului Județului C-S, și a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să se constate trecut în proprietatea statului fără titlu valabil imobilul din Oțelu, înscris în CF individual 416 Oțelu, nr. top 355/2, constând în grădină în intravilan cu casa nr.97 din str. -; să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr.3/1998 prin care pârâta a cumpărat cota parte de din casa descrisă mai sus, conform Legii nr.112/1995; să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr.8/1998 prin care pârâta a cumpărat cota parte de din casa descrisă mai sus, conform Legii nr.112/1995; să se constate nulitatea absolută a ordinului cu nr.99/2000 emis de Prefectura C-S prin care s-a constituit dreptul de proprietate asupra terenului din CF individual 416 Oțelu, nr. top 355/2 în favoarea pârâtelor și; să se constate nulitatea absolută a contractului de întreținere autentificat sub nr.351/2007 de Biroul Notarului Public G; să fie obligați pârâții să îi lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul revendicat; să fie autorizată rectificarea CF individual 416 Oțelu, nr. top 355/2, în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâților și reînscrierii dreptului său de proprietate cu titlu de restabilire situație anterioară.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin Decizia nr.636 din 23 mai 1987 Consiliului Popular al Județului C-S s-a dispus trecerea în proprietatea statului, conform Decretului nr.223/1974, a imobilului înscris în CF individual 416 Oțelu nr. top 355/2, fără despăgubire, ca urmare a faptului că a fugit în Germania, dispoziție care a produs însă efecte juridice abia la data de 07.09.1990 când a fost înscrisă în cartea funciară.
Reclamantul a susținut că, potrivit dispozițiilor art.17 din Decretul-Lege nr.115/1938, înscrierea în cartea funciară are caracter constitutiv și rezultă astfel că dreptul de proprietate al statului s-a constituit abia la data de 07.09.1990 și față de această dată a constituirii dreptului de proprietate al statului rezultă că imobilul în litigiu nu face obiectul Legii nr.10/2001, fiind vorba de o naționalizare ce a operat după data de 22 decembrie 1989 și bunul poate fi revendicat în condițiile dreptului comun.
A mai arătat că această decizie nu poate constitui titlu valabil așa cum această noțiune este definită de art.6 alin.1 din Legea nr.213/1998, întrucât normele Decretului nr.223/1974 erau în contradicție flagrantă cu prevederile art.13 și 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art.36 din Constituția din 1965, că dreptul de proprietate al acestuia prin naționalizare s-a constituit doar la data înscrierii în CF, 30.07.1990, deci după abrogarea Decretului Lege nr.223/1974, când dispoziția dată în aplicarea acestuia nu mai putea produce efecte juridice.
În ceea ce privește nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare prin care pârâtele și au dobândit imobilul prin cumpărare, reclamantul a arătat că acestea au fost de rea-credință la data încheierii contractelor de vânzare-cumpărare, întrucât cunoșteau modalitatea juridică în care imobilul a intrat în proprietatea statului, aceasta putând fi constatată cu o minimă diligență prin simpla examinare a cărții funciare.
Reclamantul a mai invocat faptul că pârâtele, în temeiul art.9 alin.1 din Legea nr.112/1995 aveau dreptul să cumpere apartamentele pe care le dețineau cu contract de închiriere, ori pârâtele nu au cumpărat un apartament, ci o cotă parte ideală din dreptul de proprietate asupra casei în litigiu; pârâtele nu aveau dreptul și la terenul pe care era edificat acest apartament; ordinul prefectului nr.99/2000 este lovit de nulitate absolută pentru încălcarea unor dispoziții legale imperative (art.36 din Legea nr.18/1991) și această nulitate nu poate fi acoperită în vreun fel; contractul de întreținere încheiat de pârâtele 3 și 4 este nul absolut ca urmare a nulității ordinului prefectului și, de asemenea, este nul absolut pentru lipsa întreținerii, respectiv imposibilitatea obiectului; transmiterea dreptului de proprietate asupra cotei de din teren este imposibilă în varianta în care a fost efectuată, întrucât încalcă dispozițiile art.12 și 13 din Decretul Lege nr.115/1938 și art.17 din Legea nr.7/1996.
În drept au fost invocate dispozițiile art.480, 948 pct.3 și 4, 964, 968 Cod civil, art.6 alin.1 din Legea nr.213/1998, art.9 din Legea nr.112/1995, art.17 din Legea nr.7/1996, art.12, 13, 17 și 34 din Decretul-Lege nr.115/1938.
Prin sentința civilă nr.1070/14.05.2008 prima instanța a admis excepția inadmisibilității cererii formulate de reclamant, a respins cererea formulată de reclamantul contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al orașului Oțelu, Instituția Prefectului Județului C-S, și ca inadmisibilă și a obligat reclamantul să plătească pârâtelor, și suma de 1.200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că prin decizia nr.636/23.05.2987 Consiliul Popular al Județului C-S a decis ca imobilul proprietatea reclamantului situat administrativ în Oțelu,-, județul C-S, înscris în CF nr.416 Oțelu, nr. top 355/2, să fie trecut în proprietatea statului fără plată. Această măsură a fost dispusă ca urmare a faptului că reclamantul a părăsit temporar teritoriul României, plecând în străinătate și nu s-a mai întors, măsura fiind luată în baza dispozițiilor Decretului nr.223/03.12.1974. Decizia nr.636/23.05.2987 a Consiliului Popular al Județului C-S a fost înscrisă în cartea funciară în data de 07.12.1990, adică după schimbarea regimului politic și juridic din România în decembrie 1989.
În anul 1998, pârâtele și au cumpărat, fiecare, o cotă de din imobilul în litigiu în temeiul dispozițiilor Legii nr.112/1995 care permitea chiriașilor să cumpere apartamentele pe care le dețineau în cazul în care aceste apartamente nu erau revendicate într-un anumit termen de foștii proprietari. În anul 2007, pârâta a înstrăinat dreptul său de proprietate asupra acestui apartament pârâtei printr-un contract de întreținere.
După apariția Legii nr.10/2001, reclamantul a urmat procedura prevăzută de acest act normativ în vederea restituirii în natură a imobilului în litigiu, dar restituirea a fost respinsă, întrucât imobilul fusese vândut între timp cu respectarea dispozițiilor Legii nr.112/1995 și s-a dispus o ofertă de restituire prin echivalent corespunzătoare valorii imobilului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termen legal, reclamantul, solicitând schimbarea în totalitate a sentinței și admiterea acțiunii.
În motivarea căii de atac se arată că hotărârea atacată este netemeinică și nelegală, prin soluția pronunțată fiind admisă eronat excepția inadmisibilității cererii.
Reclamantul arată că imobilul revendicat nu poate intra sub incidența Legii nr.10/2001, imobilul fiind,naționalizat abia în 1990. în acest sens se susține că prin decizia nr.636/23.05.1987 a Consiliului Popular al Județului C-S s-a dispus trecerea bunului în proprietatea statului însă această dispoziție a produs efecte juridice abia la 07.09.1990 când a fost înscrisă în CF. Se susține că, de la această dată, i-au devenit opozabile efectele actului de naționalizare. Se arată că și în cursul anului 1990 i s-a perceput impozitul aferent proprietății revendicate de către Primăria Oțelu ceea ce echivalează cu recunoașterea existenței dreptului.
Se învederează că prin Decizia nr.30/07.03.2002 pronunțată în dosarul nr.1494/C/2002 Curtea de Apel Timișoara apreciază că numai într-o acțiune de drept comun poate fi pusă în discuție nevalabilitatea titlului statului și constatarea nulității contractelor de vânzare-cumpărare.
Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor C-S a formulat întâmpinare, solicitând respingerea ca neîntemeiată a apelului.
Se arată că prin decizia civilă nr.30/2002 Curtea de Apel a stabilit obligația primăriei Oțelu de a face reclamantului oferta de restituire prin echivalent, corespunzătoare valorii imobilului. Prin adresa nr.11325/08.11.2004, primăria a solicitat DGFP C-S avizul pentru acordarea de despăgubiri bănești în valoare de 573.729.000 lei pentru construcții și 678.576.000 lei pentru terenul de 3003 mp aferent construcțiilor.
Curtea de Apel a precizat că restituirea în natură are loc numai când situația este posibilă potrivit art.20 și 24 alin.1 din Legea nr.10/2001, ceea ce nu se constată în cauză, imobilul fiind înstrăinat în temeiul Legii nr.112/1995.
Pârâtele, și au formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului declarat, cererea nefiind posibilă în temeiul art.111 cod civil câtă vreme partea poate cere realizarea dreptului.
Se invocă dispozițiile art.6 alin.2 din Legea nr.213/1998 conform cu care bunurile preluate de stat fără titlu valabil pot fi revendicate de foștii proprietari sau succesorii lor dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație.
Astfel, se arată că este lipsită de relevanță formularea petitului privind constatarea trecerii în proprietatea Statului fără titlu valabil, cât timp acțiunea în revendicare este inadmisibilă.
Pârâtele arată că nici capătul de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a celor două contracte de vânzare-cumpărare nu este întemeiat, întrucât contractele încheiate sau efectuate cu respectarea dispozițiilor Legii nr.112/1995 care consacră posibilitatea achiziționării de către chiriași a locuințelor deținute cu chirie și care nu prevăd însă imposibilitatea achiziționării terenului de către proprietarii construcțiilor, sens în care Ordinul prefectului nr.99/2000 este legal.
Se susține că nu se poate reține nici nulitatea absolută a contractului de întreținere autentificat sub nr.351/2007 de BNP.
În ce privește opozabilitatea dispoziției Consiliului Popular se arată că, fiind un act emis de o autoritate publică locală, produce efecte din momentul publicării.
Prin decizia civilă nr.9/20.01.2009 Tribunalul C-S a respins apelul declarat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.1070/14.05.2008 pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosarul civil nr- în contradictoriu cu intimații pârâți CONSILIUL LOCAL al orașului, și INSTITUȚIA PREFECTULUI C-
A dat în debit apelantul cu suma de 1279 lei, reprezentând diferență taxă timbru pentru prima instanță.
A obligat apelantul la plata către intimatele, și a sumei de 1200 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în apel.
Instanța de apel a reținut că, dacă Decizia civilă nr.636/23.05.1987 a Consiliului Popular al Județului C-S de trecere a imobilului situat administrativ în Oțelul,- în proprietatea statului, fără plată, a fost înscrisă în CF la data de 07.12.1990, aceasta nu echivalează cu o, naționalizare în sensul istoric al acestei noțiuni. Chiar dacă întabularea s-a făcut în 1990, temeiul juridic al preluării bunului la stat l-a constituit Decretul nr.223/1974.
Astfel fiind, imobilul în discuție face parte dintre acele imobile care cad sub incidența legii speciale-Legea nr.10/2001.
Prima instanță a surprins că, în ce privește restituirea în natură a imobilului, într-o astfel de acțiune, având ca obiect revendicarea, pe calea dreptului comun, nu mai este posibilă retrocedarea întrucât, prin decizia civilă nr.30/07.03.2002 pronunțată de Curtea de Apel, s-a statuat în sensul acordării de despăgubiri în echivalent, fiind urmată procedura prevăzută de legea specială-Legea nr.10/2001.
În mod întemeiat, instanța de fond, raportându-se la dispozițiile art.6 alin.2 din Legea nr.213/1998, a dispus respingerea cererii formulate pe considerentul că imobilul este supus legii speciale de reparație.
Este pe deplin adevărat că legea specială reprezintă excepția în raport cu legea generală care constituie regula, principiul. Întrucât această lege cuprinde norme speciale derogatorii de la legea generală, această lege urmează a fi aplicată în mod strict, astfel încât fostul proprietar nu-și mai poate revendica bunul pe calea dreptului comun (art.22 alin.5 din Legea nr.10/2001 ).
S-a făcut o interpretare justă a dispozițiilor art.6 din CEDO, apreciindu-se că dreptul de acces la o instanță este garantat, însă nu cu încălcarea regulilor de procedură; se consideră că dreptul de acces la instanță i-a fost asigurat reclamantului, care a urmat procedura administrativă reglementată de lege după care s-a adresat justiției în vederea restituirii în natură a imobilului.
Impotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, solicitând admiterea recursului, respingerea excepției inadmisibilității și casarea cu trimitere a acestor hotărâri la instanța de fond, în vederea judecării pe fond a cauzei.
Recursul este întemeiat pe prev.art.304 pct.8 și 9.pr.civ. și în dezvoltarea motivelor de recurs se arată că, imobilul proprietatea sa a fost preluat abuziv de Statul Român în baza Decretului 223/1974, iar înscrierea dreptului de proprietate al statului în cartea funciară a avut loc la data de 7.09.1990, când Decretul nr.223/1974 era abrogat.
Recurentul mai arată că nu a avut posibilitatea de a se supune unui proces echitabil prev. la art.6 alin.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și că a în mod greșit s-a respins acțiunea sa ca inadmisibilă de primele două instanțe.
Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor C-S a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului, arătându-se că prin decizia civilă nr.30/2002 a Curții de Apel Timișoaras -a stabilit în sarcina Primăriei Oțelu obligația de a face o ofertă de restituire prin echivalent corespunzătoare valorii imobilului revendicat de recurent.
Și pârâții, și au depus întâmpinare, solicitând de asemenea respingerea recursului, arătând că sunt actualele proprietare a imobilului în baza Legii nr.112/1995 și că, reclamantul poate beneficia de despăgubiri în echivalent de la Statul Român pentru acest imobil în baza deciziei civile nr.30/7.03.2002 a Curții de Apel Timișoara.
Analizând recursul declarat în cauză Curtea constată că este întemeiat și î-l va admite conform celor mai jos expuse.
Reclamantul a formulat o acțiune întemeiată pe prev.aart.480, 948, 964, 966, 968 Cod civil, art.6 din Legea nr.213/1998, art.9 din Legea nr.112/1995, art.17 din Legea nr.7/1996 împotriva Consiliului Local al orașului Oțelu, a Instituției Prefectului și a pârâtelor, și, solicitând să se constate că imobilul proprietatea sa înscris în CF 416 Oțelu a fost preluat de stat fără titlu valabil, să se constate nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare cu care Statul Român ca neproprietar a vândut acest imobil pârâților persoane fizice, nulitatea contractului de întreținere încheiat de persoanele fizice pârâte în această cauză și restabilirea situației de carte funciară prin întoarcerea imobilului în patrimoniul său.
In mod greșit instanța de fond și instanța de apel au respins această cerere pe excepția inadmisibilității acțiunii, apreciind că, s-a stabilit prin decizia nr.30/2002 a Curții de Apel Timișoara că reclamantul poate beneficia de despăgubiri pentru imobilul preluat de stat.
Nici instanța de fond și nici tribunalul ca instanță de apel nu au fost preocupate de soluționarea tuturor capetelor de cerere cu care reclamantul a investit instanța de judecată și astfel, l-a privat pe acesta de un proces echitabil care trebuia să se desfășoare în spiritul art.6 alin.1 din CEDO.
Prin urmare, în temeiul art.312 alin.3 pr.civ. urmează a fi admis recursului și a fi trimisă cauza spre rejudecare la instanța de fond, respectiv la pentru a fi judecată pe fond cererea reclamantului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr.9/20.01.2009 pronunțată de Tribunalul C-S - secția civilă în dosar nr-, casează ambele hotărâri pronunțate în cauză și,
Trimite cauza spre rejudecare la Judecătoria Caransebeș.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23 martie 2009.
PRESEDINTE, JUDECATOR, JUDECATOR,
- - - - - -
GREFIER
Red./30.04.2009
Dact.GK/2 ex./5.05.2009
Inst.fond.: jud.
Inst.apel: jud.;
Președinte:Cristian PupJudecători:Cristian Pup, Maria Petria Martinescu, Marinela
