Anulare act. Decizia 288/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMANIA

CURTEA DE APEL Operator 2928

SECTIA CIVILĂ

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR.288/

Ședința publică din 23 martie 2009

PREȘEDINTE: Cristian Pup

JUDECĂTOR 2: Maria Petria Martinescu

JUDECĂTOR 3: Marinela

GREFIER:

S-au luat în examinare recursurile declarate de pârâții și a și de reclamanta Asociația împotriva deciziei civile nr.232/16.07.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții International SRL T, SA, Consiliul Local, Biroul de Carte Funciară I și SC SRL T, având ca obiect anulare act.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru pârâții recurenți și a avocat, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura completă.

Recursurile au fost declarate în termen legal și sunt legal timbrate cu suma de 20 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.

După deschiderea dezbaterilor și verificarea actelor și lucrărilor dosarului, nemaifiind alte cereri formulate, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursurilor.

Reprezentanta pârâților recurenți solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantei, conform motivelor invocate în scris la dosar, fără cheltuieli de judecată. Față de recursul formulat de către reclamanta Asociația, solicită respingerea acestuia.

CURTEA

În deliberare, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr.232/16.07.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, s-a respins ca neîntemeiat apelul declarat de pârâta SC INTERNATIONAL SRL T împotriva sentinței civile nr.2097/08.10.2007 pronunțată de Judecătoria Ineu în dosarul cu același număr.

Prin această decizie, tribunalul a confirmat și menținut soluția instanței de fond care a admis acțiunea formulată de către reclamanta Asociația împotriva pârâților SC INTERNATIONAL SRL T, SC SA și Consiliul local respectiv Primarul com., jud.A, constatând nulitatea absolută parțială a contractului de vânzare-cumpărare nr.3 din 19.03.1999, în ceea ce privește terenul în suprafață de 102.943 mp, apoi a nulității absolute a adeverinței nr.251/29.03.1999 a Primăriei com. și nulitatea absolută a Încheierilor de CF nr.738 și 739 din anul 1999, dispunând totodată restabilirea situației anterioare de CF.

De asemenea, pârâta SC INTERNATIONAL SRL T a fost obligată să ridice de îndată construcțiile edificate pe terenul aflat în proprietatea reclamantei, identificat în CF 615, nr.top.687/2, respectiv atelier mecanic.

Judecătoria a constata că între SC SA, în calitate de vânzător și SC INTERNATIONAL SRL T, în calitate de cumpărător s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare nr.3/18.03.1999, având ca obiect un atelier mecanic precum și teren aferent de 102.943 mp ( 1,023 ha).

Prin adeverința nr.251/19.03.1999, primăria a adeverit că terenul cu nr.top 687, cu o suprafață de aprox.1,5 ha, ocupat de vânzătoarea SC SA se află situat în intravilanul localității, pe locul fostului CAP.

Prin încheierile de CF nr.738 și 739/1999 s-a înscris dreptul de proprietate asupra terenului din CF nr.1 - proprietar tabular fiind Asociația, în favoarea SC SRL.

Consiliul local al comunei a emis o hotărâre de dezmembrare a acestui imobil, în scopul concesionării a 2 parcele cu nr. topografice 687/1 în suprafață de 93.425 mp, respectiv nr.687/2 în suprafață de 9.518 mp.

Ulterior, SC INTERNATIONAL SRL T a invocat prevederile 64/1995 privind procedura falimentului, respectiv dispozițiile art.42, arătând că este proprietarul imobilului înscris acum în CF 615, nr.top.687/2 - rezultat în urma dezmembrării - cuprinzând un atelier mecanic și teren aferent, susținând totodată că nu a existat niciodată o societate cu denumirea de SC SRL, așa cum greșit ar fi înscris în CF, respectiv în contractul de vânzare-cumpărare nr.3/1999 și în factura fiscală nr.6/1999.

S-a reținut astfel că dreptul de proprietate s-a transmis nu numai pentru un teren care nu aparținea vânzătorului, dar și unei societăți care nu a existat,în condițiile în care art.480 civ. definește și protejează dreptul de proprietate, iar art.475 civ. stipulează că oricine poate dispune liber numai de bunurile ce sunt ale lui, cu modificările stabilite de lege și nu de bunul altuia.

În acest context, raportându-se și la disp.art.969 și 975.civ. precum și art.948 și 969.civ. instanța de fond a constatat că actul de vânzare-cumpărare nr.3/1999 s-a întocmit cu rea-credință și are la bază o cauză ilicită, motiv pentru care este nul absolut, la fel cum sunt și actele subsecvente.

Împotriva acestei sentinței a declarat apel pârâta SC INTERNATIONAL SRL T, susținând că hotărârea instanței de fond este nelegală câtă vreme acest litigiu trebuia suspendat întrucât procedura falimentului nu era încheiată, interpretându-se astfel eronat că disp.art.35 din 64/1995 nu se aplică unei societăți pentru care s-a deschis procedura falimentului, ci doar creanțelor.

Apelanta a mai susținut că reclamanta nu are calitate procesuală activă, iar afirmația acesteia că ar fi fost deposedată de teren este falsă, câtă vreme contractul de vânzare-cumpărare s-a încheiat în mod legal, iar adeverința nr.251/29.03.1999 nu consemnează un raport juridic să producă efecte și care să fie sancționabil cu nulitatea absolută.

Tribunalul a reținut că acest apel este neîntemeiat, constatând că instanța de fond a interpretat și aplicat corect 480.civ. și art.475 civ. alături de art.969 și 975.civ. precum și art.948 și 969.civ. coroborate cu disp.art.35 din 64/1995.

Astfel,s-a constatat că instanța de fond a apreciat just că nu există temeiuri pentru suspendarea judecării cauzei întrucât contractul nr.3/18.03.1999 încheiat între SC SA și SC constituie un raport juridic civil, vizând drepturi reale și nu drepturi de creanță care să izvorască din raporturi comerciale.

În plus, terenul vândut prin acel contract, în suprafață de 102.943 mp nu aparținea vânzătorului ci era destinat reconstituirii dreptului de proprietate al Asociației.

Tribunalul a mai adăugat că, dacă în regimul proprietății exclusive, proprietarul este îndreptățit să dispună absolut de dreptul său, în schimb, în cazul în care bunul sau o parte din el aparțin mai multor proprietari, ale căror drepturi nu sunt concretizate asupra unei părți materiale din bun, coproprietarul nu poate dispune decât de cota sa abstractă, fără a avea dreptul să transforme modul de folosință sau să îndeplinească acte de administrare, chiar în folosul comun, decât cu acordul tuturor coproprietarilor.

De aceea, orice act îndeplinit fără respectarea acestui principiu reprezintă o știrbire a dreptului de proprietate al celorlalți.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât pârâții și, în calitate de succesori în drepturi ai societății lichidate SC INTERNATIONAL SRL T, cât și reclamanta Asociația.

Pârâții și-au motivat recursul cu dispozițiile art.304 pct.5 și 9.pr.civ. susținând că reclamanta nu justifică calitate procesuală activă, cu argumentul că reclamanta nu a prezentat dovezi din care să rezulte că este succesoarea proprietarului din CF, respectiv " ai comunei ".

În al doilea rând, recurenții-pârâți au susținut că primele două instanțe au interpretat și aplicat greșit disp.art.494 civ. atunci când au dispus demolarea atelierului mecanic, câtă vreme acest lucru se putea dispune numai împotriva de rea-credință și nu împotriva unei persoane care a dobândit dreptul de proprietate printr-un act translativ de proprietate.

Pe de altă parte, reclamanta invocat ca motiv de recurs disp.art.304 pct.9 pr.civ. în contextul în care instanța de apel a nesocotit disp.art.274 pr.civ. în sensul că nu a acordat cheltuielile de judecată, deși acestea fuseseră solicitate și dovedite cu factura nr.317/27.03.3008.

În aplicarea didsp.art.305 pr.civ. raportat la motivele de recurs cu care a fost investită, curtea a suplimentat probatoriul cu înscrisuri, constând în documentație prezentată de BIROUL CF I, din care rezultă proprietățile tabulare ale ai comunei, precum și extrase de CF, alături de Statutul Asociației, asociată sentinței judecătorești irevocabile prin care s-a autorizat înființarea și organizarea acestei Asociații, ca și continuator al ai comunei.

Totodată, s-a mai depus și Hotărârea nr.1643/25.09.2007 a Comisiei Județene A pentru Stabilirea Dreptului de proprietate asupra terenurilor, prin care se decide reconstituirea dreptului de proprietate al Asociației asupra a 5,63 ha, care cuprinde și suprafața din litigiu, evidențiată în CF 1, la nr.top.687, în întindere totală de 102.943 mp, așa cum figura în CF anterior dezmembrării decise prin decizia a cărei nulitate a fost constatată de instanțele inferioare.

Curtea, analizând cele două recursuri, prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate de părți, cu aplicarea disp.art.299 și urm. pr.civ. rap.la art.312 pr.civ. va constata că recursul reclamantei este întemeiat în virtutea dispozițiilor de modificare prev. de art.304 pct.9 pr.civ. în timp ce recursul pârâților este neîntemeiat, în contextul în care motivele de recurs invocate de aceștia, respectiv art.304 pct. 5. și 9.pr.civ. nu își găsesc incidența în cauză.

Astfel, curtea va constata și baza actelor noi depuse în instanța de recurs, în conformitate cu disp.art.305 pr.civ. că reclamanta Asociația justifică calitatea sa procesuală activă întrucât a făcut dovada existenței sale legale precum și calitatea de succesor în drepturi a Statutul Asociației, prin Statutul său, asociată sentinței judecătorești irevocabile nr.287/13.04.2000 pronunțată de Judecătoria Ineu în dosar nr.476/2000, prin care s-a autorizat înființarea și organizarea acestei Asociații, ca și continuator al ai comunei.

Pe de altă parte, aceeași reclamantă a făcut dovada că antecesoarea sa în drepturi a fost proprietarul tabular al unor întinse suprafețe de teren, printre care și suprafața de teren din litigiu, asupra căreia, prin Hotărârea nr.1643/25.09.2007 a Comisiei Județene A pentru Stabilirea Dreptului de proprietate asupra terenurilor, s-a decis reconstituirea dreptului de proprietate al Asociației asupra a 5,63 ha, care cuprinde și suprafața din litigiu, evidențiată în CF 1, la nr.top.687, în întindere totală de 102.943 mp, așa cum figura în CF anterior dezmembrării decise prin decizia a cărei nulitate a fost constatată de instanțele inferioare.

Prin urmare, curtea va constata că primele două instanțe au interpretat și aplicat corect 480.civ. și art.475 civ. alături de art.969 și 975.civ. precum și art.948 și 969.civ. coroborate cu disp.art.35 din 64/1995 și în mod justificat s-a reținut și reaua-credință a părților contractante în contractul nr.3/1999, astfel că s-a aplicat și interpretat corect și textul art.494 civ. reclamanta și antecesoarea sa în drepturi având titlu de proprietate valabil asupra terenului de 102.943 mp.

Pe de altă parte, curtea va mai constata că recursul reclamantei este întemeiat și se datorează unei greșite interpretări de către tribunal a disp.art.274 pr.civ. în condițiile în care reclamanta a dovedit cu factura nr.317/27.03.2008 că achitat onorariu de avocat aferent asistenței juridice prestate de avocat în apel în cuantum de 850 lei.

Astfel fiind, curtea, în temeiul prev. art.312 pr.civ. rap.la art.304 pct.9 pr.civ. va respinge ca neîntemeiat recursul declarat de pârâții și a HG împotriva deciziei civile nr.232/16.07.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- și va admite recursul declarat de reclamanta Asociația jud.A împotriva aceleiași decizii, pe care o va modifica în parte, în sensul că va acorda reclamantei cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu avocat în apel, în cuantum de 850 lei și obligă pârâții, în solidar să efectueze această plată, care cade în sarcina lor conform art.274 pr.civ.

Va menține restul deciziei recurate.

Totodată, curtea, în temeiul prev.art.274 și urm. pr.civ. va obliga recurenții-pârâți să plătească reclamantei-recurente Asociația jud.A și suma de 952 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocat în această etapă procesuală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiat recursul declarat de pârâții și a HG împotriva deciziei civile nr.232/16.07.2008 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.

Admite recursul declarat de reclamanta Asociația " " din, jud.A împotriva aceleiași decizii, pe care o modifică în parte, în sensul că acordă reclamantei cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu avocat în apel, în cuantum de 850 lei.

Menține în rest decizia recurată.

Obligă recurenții-pârâți să plătească recurentei-reclamante Asociația suma de 952 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 23 martie 2009.

PRESEDINTE, JUDECATOR, JUDECATOR,

- - - - - -

GREFIER,

Red.: / 7.04.2009

Dact. /GK./ 2 ex./14.04.2009

Inst.fond.: jud.

Inst.apel: jud. a,

Președinte:Cristian Pup
Judecători:Cristian Pup, Maria Petria Martinescu, Marinela

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Anulare act. Decizia 288/2009. Curtea de Apel Timisoara