Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 301/2010. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ
DOSAR NR-
COMPLETUL - I/
DECIZIA CIVILĂ NR. 301/2010 -
Ședința publică din 16 februarie 2010
PREȘEDINTE: Roman Florica R - - judecător
- - - - JUDECĂTOR 2: Galeș Maria
- - - - JUDECĂTOR 3: Popa Aurora
- - - - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de pârâta domiciliată în,-, județul S M în contradictoriu cu intimatul reclamant domiciliat în S M, str. -,. 11,. 83 și intimații pârâți și domiciliați în,-, județul S M, împotriva deciziei civile nr. 652 din 10 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, prin care a fost modificată în parte sentința civilă nr. 1213 din 20 februarie 2009 pronunțată de Judecătoria Satu Mare în dosar nr-, având ca obiect: acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă recurenta pârâtă - personal, lipsă fiind intimatul reclamant și intimații pârâți și.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este legal timbrat cu suma de 4 lei, achitată prin factura nr. -/20.01.2010 emisă de Poșta Română și timbru judiciar de 0,15 lei, părțile intimate, fiecare, au depus la dosar întâmpinare, după care:
INSTANȚA pune în discuție excepția de inadmisibilitate a prezentului recurs având în vedere valoarea litigiului, de sub 1 miliard lei, și hotărârea pronunțată de Tribunalului Satu Mare ca instanță în recurs.
Recurenta pârâtă lasă la aprecierea instanței modul de soluționare a excepției.
CURTEA DE APEL
deliberând,
Constată că, prin sentința civilă nr. 1213 din 20 februarie 2009 pronunțată de Judecătoria Satu Mare în dosar nr-, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților și și a fost admisă acțiunea reclamantului împotriva pârâtei; în consecință a fost obligată aceasta din urmă la plata pretențiilor în sumă de 18.000 euro în echivalent în lei la data efectuării plății.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că părțile au fost căsătorite o perioadă de timp după care au divorțat, iar cu ocazia împărțirii de bunuri au încheiat o tranzacție, pronunțându-se în acest sens hotărârea de expedient, sentința civilă nr. 1862/2005 din dosar nr. 1061/2005 al Judecătoriei Satu Mare, tranzacție prin care reclamanta s-a angajat ca după desfacerea căsătoriei să-i plătească reclamantului din prezenta cauză suma de 100 euro lunar timp de 2 ani și 6 luni cu titlu de chirie pentru imobilul în cauză, iar după aceasta să-i cumpere o garsonieră sau un apartament în valoare de maxim 18.000 euro.
Prima instanță a mai reținut că pârâta în cauză și-a îndeplinit obligația cuprinsă în tranzacție în ce privește chiria lunară, dar nu a cumpărat reclamantului locuința în valoare de maxim 18.000 euro, astfel încât, reținând aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 1074 - 1075 Cod civil, a transformat această obligație de a face în una de a da, obligând pârâta în cauză la plata sumei de 18.000 euro echivalent în lei, conform celor de mai sus.
Împotriva acestei sentințe au promovat recurs atât reclamantul, cât și pârâta.
Prin decizia civilă nr. 652 din 10 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, s-a respins recursul declarat de recurenta-pârâtă; în baza art. 246 raportat la art. 298 și art. 316 Cod procedură civilă, s-a luat act de renunțarea din partea recurentului-reclamant cu privire la judecarea recursului în ce privește constatarea investițiilor proprii la imobilul în litigiu, precum și în ce privește susținerea criticilor vizând casarea sentinței de mai sus și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe; s-a admis recursul declarat de recurentul-reclamant împotriva sentinței civile nr. 1213/20.02.2009 pronunțată de Judecătoria Satu Mare în dosar nr-, menționat anterior și în consecință a fost modificată în parte sentința recurată, în sensul că a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 38,30 lei, cheltuieli de judecată în primă instanță, precum și suma de 1.019,15 lei, cheltuieli de judecată în recurs.
Pentru a pronunța în acest mod, instanța de recurs a reținut următoarele:
Soluția primei instanțe este legală și temeinică în privința aspectelor asupra cărora aceasta s-a pronunțat, tribunalul reținând însă nelegalitatea omiterii cheltuielilor de judecată solicitate de reclamant, față de soluția dată cererii introductive formulate de acesta din urmă.
Astfel, în ce privește criticile recurentei-pârâte, structurate pe ideea casării sentinței atacate și a trimiterii cauzei spre rejudecare în vederea completării probatoriului sub aspectul circumstanțelor concrete în care a fost încheiată tranzacția invocată de părți, tribunalul reține, din cuprinsul dosarului nr. 1061/2005 al Judecătoriei Satu Mare, atașat la dosarul cauzei, că hotărârea de expedient, sentința civilă nr. 1862/19.05.2005, prin care s-a desfăcut căsătoria părților și s-a consfințit tranzacția acestora în privința partajului bunurilor dobândite sub durata căsătoriei, a rămas irevocabilă prin nerecurare.
Aceasta, în condițiile în care părțile aveau recunoscută posibilitatea procedurală a promovării căii de atac a recursului împotriva acestei hotărâri, în măsura în care respectiva sentință nu era conformă înțelegerii părților ori în măsura în care consimțământul exprimat de acestea la data încheierii tranzacției ar fi fost viciat.
În speță însă, nici înăuntrul termenului legal de recurs și nici ulterior, cu eventuala invocare a instituției repunerii în termen în condițiile art. 103 Cod procedură civilă, pârâta nu a înțeles să atace hotărârea de expedient ori să aducă în discuție legalitatea tranzacției astfel încheiate.
În acest context, reținând că potrivit art. 1711 Cod civil, tranzacțiile au între părțile contractante puterea unei sentințe neapelabile și că în speță sunt întrunite și condițiile de valabilitate prevăzute de art. 1704 și 1705 Cod civil, inclusiv în ce privește forma scrisă a acestei tranzacții, coroborat cu dispozițiile art. 969 cod civil privind forța obligatorie între părțile contractante a convențiilor legal încheiate, tribunalul a apreciat că soluția primei instanțe este legală din acest punct de vedere, iar criticile recurentei-pârâte și solicitarea acesteia de trimitere a cauzei spre rejudecare în vederea administrării probatoriului în sensul celor menționate mai sus, se prezintă a fi nefondată.
Referitor la transformarea obligației de a face (cumpărarea unei garsoniere sau a unui apartament în valoare de maxim 18.000 euro) într-o obligație de a da (obligarea pârâtei la plata sumei de 18.000 euro echivalent în lei la data plății), tribunalul a apreciat că soluția instanței de fond este legală, având în vedere că din chiar cuprinsul tranzacției încheiate debitoarea recurentă pârâtă în prezenta cauză și-a exprimat disponibilitatea privind plata acestei sume la un nivel maxim de 18.000 euro, coroborat și cu neîndeplinirea de către aceasta a obligației asumate prin tranzacția de mai sus, aceea de a cumpăra reclamantului o garsonieră sau un apartament.
Potrivit art. 1020-1021 Cod civil, coroborat cu art. 1074-1075 Cod civil, reținând și disponibilitatea recurentei-pârâte în privința achitării sumei de maxim 18.000 euro și având în vedere și neexecutarea culpabilă din partea acesteia a obligației de a face asumate inițial, tribunalul a respins și aceste critici ale recurentei-pârâte.
În ce privește recursul reclamantului, în limitele investirii instanței de control judiciar ca urmare a renunțării la judecată realizate de către acesta în ședința publică de la termenul din data de 3.11.2009, tribunalul a constatat că, față de soluția de admitere a cererii introductive în instanță astfel cum a fost precizată, omisiunea instanței de fond de a acorda reclamantului cheltuielile de judecată solicitate se prezintă a fi nelegală, în înțelesul art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, relevând o greșită aplicare a legii, în speță a dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă, raportat la înscrisurile doveditoare de la dosar, în speță chitanțele privind achitarea taxei judiciare de timbru și timbru judiciar (filele nr. 2-4 din dosarul primei instanțe).
Totodată, tribunalul a făcut aplicarea în cauză și a dispozițiilor art. 274 raportat la art. 298 și art. 316 Cod procedură civilă, reținând în acest sens înscrisurile doveditoare depuse de recurentul-reclamant, chitanța nr. -/20.05.2009 și delegația nr. 81/2009 (filele nr. 19, 30 din dosarul de recurs).
Întemeiat pe aceste considerente, tribunalul a respins recursul recurentei-pârâte și a admis recursul recurentului-reclamant astfel cum a fost precizat, modificând în parte sentința recurată în sensul obligării pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate în primă instanță reclamantului, precum și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate acestuia din urmă în prezentul recurs.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei tribunalului, în sensul transformării obligației sale față de reclamant, în cuantum de 18.000 EURO, într-o rentă viageră pe care se angajează să o plătească pe timpul vieții.
În motivarea recursului, recurenta invocă faptul că hotărârea tribunalului este mult prea aspră, iar la pronunțarea acesteia nu au fost avute în vedere toate probele administrate în cauză, detaliind motivele privind înțelegerea părților, contribuția părților la investițiile efectuate la imobilul din litigiu, rezultând o contribuție superioară în ceea ce o privește, precum și convenția părților cu ocazia divorțului.
Prin întâmpinare, intimatul invocă inadmisibilitatea recursului promovat în cauză.
Examinând calea de atac ce formează obiectului prezentului dosar, intitulată "recurs civil" de către pârâta, Curtea reține următoarele:
Prezentul litigiu are ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 18.000 EURO, fiind, astfel cum au statuat instanțele, o obligație de a da și care, raportat la valoarea pretențiilor deduse judecății, are deschisă doar calea de atac a recursului, conform art. 282 indice 1 alin. 1 Cod procedură civilă, care stipulează că nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță, în cereri introduse pe cale principală privind litigiile a căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei, atât în materie civilă, cât și în materie comercială.
În speță, cauza a fost soluționată în primă instanță de Judecătoria Satu Mare, iar recursul a fost soluționat de către Tribunalul Satu Mare, hotărârea rămânând așadar irevocabilă la această instanță.
Prin căile de atac instituite de Codul d e procedură civilă s-a urmărit acordarea unor mijloace procedurale prin care părțile să solicite și să obțină anularea sau reformarea unor hotărâri judecătorești. Dar, căile de atac au anumite reguli comune, printre care existența unei hotărâri judecătorești pe care legea să o declare susceptibilă de a fi atacată și respectiv unicitatea dreptului de a folosi o cale de atac.
Așadar, căile de atac presupun existența unei hotărâri judecătorești despre care partea interesată susține că este greșită sau injustă, de unde reiese că obiectul căilor de atac nu mai este pretenția concretă a reclamantului ci chiar hotărârea judecătorească atacată; ori, în acest caz, este necesar ca legea să declare hotărârea susceptibilă de exercițiul căii de atac.
În cazul de față, împotriva hotărârii pronunțate de judecătorie ca instanță de fond, partea și-a exercitat dreptul de recurs prevăzut de lege și nu mai este în măsură să-l exercite încă o dată prin prezenta cerere. Dreptul de a folosi o cale de atac este așadar unic, epuizându-se prin chiar exercițiul lui. Aceasta înseamnă că partea interesată nu poate folosi de mai multe ori o cale de atac împotriva aceleași hotărâri, deci nu se poate judeca de mai multe ori în aceeași cale de atac, în cazul de față în calea de atac a recursului, pentru că altfel, s-ar încălca principiul unicității căii de atac.
Față de cele mai sus expuse, recursul formulat de pârâta împotriva deciziei civile nr. 652/R din 10 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în recurs, apare ca inadmisibil, sens în care urmează a fi respins.
Se constată că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca inadmisibil recursul civil declarat de pârâta domiciliată în,-, județul S M în contradictoriu cu intimatul reclamant domiciliat în S M, str. -,. 11,. 83 și intimații pârâți și domiciliați în,-, județul S M, împotriva deciziei civile nr. 652 din 10 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 16 februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
R - - - - - - -
red.
jud.fond.
jud.rec. - -
dact.
6 ex./11.03.2010
- 4 com./
- -,-, județul S M,
- - S M, str. -,. 11,. 83,
-,
- -,-, județul S
Președinte:Roman FloricaJudecători:Roman Florica, Galeș Maria, Popa Aurora
