Anulare act. Decizia 300/2010. Curtea de Apel Oradea

ROMANIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ

DOSAR NR-

COMPLETUL - I/

DECIZIA CIVILĂ NR. 300/2010 -

Ședința publică din 16 februarie 2010

PREȘEDINTE: Roman Florica R - - judecător

- - - - JUDECĂTOR 2: Galeș Maria

- - - - JUDECĂTOR 3: Popa Aurora

- - - - grefier

Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de pârâta PRIMĂRIA MUNICIPIULUI C, reprezentată prin primar, cu sediul în Carei,-, județul S M, în contradictoriu cu intimata reclamantă cu domiciliul procedural ales în S M,-/1, județul S M, împotriva sentinței civile nr. 924 din 11 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, având ca obiect: litigiu de muncă - anularea deciziei de concediere.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă reprezentantul recurentei pârâte PRIMĂRIA MUNICIPIULUI C, avocat, în baza împuternicirii avocațiale din 16.02.2010 emisă de Baroul Bihor - Cabinet individual, și intimata reclamantă - personal și reprezentată de avocat, în baza împuternicirii avocațiale din 10.02.2010 emisă de Baroul Satu Mare - Cabinet individual.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru și timbru judiciar, intimata a depus la dosar întâmpinare, după care:

Reprezentantul recurentei pârâte depune, în probațiune, copia următoarelor înscrisuri: Ordinul Prefectului Județului S M nr. 96 din 14 iulie 2003, expunere de motive la proiectul de hotărâre privind aprobarea organigramei Consiliului Local Carei, raportul de specialitate nr. 928 din 22 ianuarie 2008 Primăriei Municipiului Carei, actul sanitar - veterinar de stingerea epizootiei nr. 183 din 30 septembrie 2003 emis de Direcția Sanitară-Veterinară S M - Circumscripția Carei, adresa emisă de Direcția Sanitară-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor S Arată că din aceste acte rezultă condițiile care au dus la desființarea postului de taxator în piața de animale. un set din înscrisurile depuse cu reprezentanta intimatei reclamante.

Nefiind alte probe ori cereri de formulat, instanța acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul recurentei pârâte solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii contestației și menținerii dispoziției de concediere, cu cheltuieli de judecată. În susținerea recursului arată că hotărârea primei instanțe este nelegală și netemeinică, pronunțată cu interpretarea greșită a probelor de la dosar și încălcarea dispozițiilor art. 65 alin. 2 din Codul muncii. Astfel, deși s-a dovedit existența unor cauze care au condus la desființarea locului de muncă deținut de reclamantă, urmare a restrângerii activității din piață, acestea au fost interpretate greșit, piața de animale s-a închis în baza Ordinului Prefectului și măsurilor dispuse de Direcția Sanitar - Veterinară, inițial taxatorii au fost transferați la piața agro-alimentară, însă activitatea fiind redusă și concomitent și fondurile salariale, în mod temeinic recurenta a procedat la concedierea personalului, desființarea unor posturi fiind efectivă și prevăzută în organigramă.

Reprezentanta intimatei reclamante solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată. Arată că recurenta nu aduce critici hotărârii atacată în prezenta cauză, care de altfel sunt nefondate cât timp inexistența unor cauze efective și serioase pentru desființarea postului intimatei și lipsa dovezii desființării efective a postului acesteia au intrat în autoritatea de lucru judecat prin sentința civilă nr. 548/2009 a Tribunalului Satu Mare, aceste aspecte neputând fi aduse în discuție ori analizate de instanță. Mai arată că potrivit înscrisului anexat întâmpinării reclamanta a fost reîncadrată, ceea ce conduce la concluzia că postul există, nu a fost desființat, concedierea fiind nelegală.

În replică, reprezentantul recurentei pârâte arată că reclamanta a fost reintegrată deoarece hotărârea tribunalului este definitivă și executorie, și aceasta nu înseamnă că postul respectiv există.

CURTEA DE APEL

deliberând,

Constată că, prin sentința civilă nr. 924 din 11 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, s-a admis acțiunea exercitată de reclamanta în contradictoriu cu Primăria Municipiului Carei, reprezentată prin Primar; s-a anulat Dispoziția de concediere nr. 759/2009 emisă de pârâtă, care a fost obligată să restabilească situația anterioară emiterii dispoziției anulate, inclusiv să plătească reclamantei drepturile salariale de care ar fi beneficiat de la desfacerea contractului de muncă până la reîncadrare; pârâta a fost obligată și la plata în favoarea reclamantei, a sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin Dispoziția de concediere nr. 759/22.07.2009, Primăria Municipiului Carei a dispus concedierea reclamantei în temeiul art. 65 alin. 1 din Codul muncii și a Carei nr. 8/2009.

Reclamanta fusese anterior concediată prin Dispoziția nr. 304/2009, dispoziție anulată prin sentința civilă nr. 548/D/2009, astfel încât pârâta avea obligația reintegrării în muncă a reclamantei, obligație pe care a executat-o, de vreme ce a fost nevoie de emiterea unei noi dispoziții de concediere, ulterioară perioadei până la pronunțarea sentinței.

Cu toate acestea, cea de-a doua dispoziție apare ca lovită de nulitate din cauza nerespectării acelorași cerințe ca și dispoziția anterioară.

Astfel, deși s-a acordat un termen de preaviz, nu s-a făcut dovada existenței unor cauze efective și serioase care să fi condus la desființarea postului reclamantei, prin Hotărârea nr. 8/2009 a Consiliului Local Carei nedispunându-se asupra necesității reorganizării și nefiind prezentate și discutate cauzele obiective ce ar impune restrângerea activității. Aceste aspecte au fost stabilite cu putere de lucru judecat prin hotărârea anterioară.

În consecință, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 65 alin. 2 din Codul muncii, pe temeiul art. 78 din Codul muncii, prima instanță a admis acțiunea ca fondată, a anulat dispoziția de concediere nr. 759/2009 și a dispus restabilirea situației anterioare emiterii acesteia, iar în temeiul art. 274 Cod procedură civilă a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, dovada acestuia fiind făcută prin chitanțele de la filele 42, 43 de la dosar.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Primăria Municipiului Carei, solicitând admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii contestației formulate ca neîntemeiată.

În motivarea recursului este criticată sentința ca fiind nelegală și netemeinică, dată prin aprecierea greșită a probelor administrate și aplicarea eronată a dispozițiilor legale.

Astfel, recurenta arată în esență că în mod greșit a reținut instanța de fond că nu s-a făcut dovada existenței unor cauze obiective pentru desființarea postului reclamantei intimate și că prin Hotărârea Consiliului Local Carei nu s-a dispus asupra necesității reorganizării serviciului administrației de piețe Carei, ignorându-se raportul de specialitate al compartimentului administrației din cadrul Primăriei Municipiului Carei, precum și anexele Hotărârii Consiliului Local Carei nr. 8/2009. Consideră că a fost ignorată și atitudinea contestatoarei, care nu a semnat nota internă de repartizare la alte munci în urma restrângerii activității, la fel ca și ceilalți salariați.

În drept sunt invocate prevederile art. 304 pct. 7, 8, 9 Cod procedură civilă și art. 65 Codul muncii.

Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat, soluția primei instanțe fiind legală și temeinică, criticile aduse de recurentă sunt neîntemeiate, întrucât nu s-a dovedit desființarea efectivă a postului intimatei.

Examinând sentința recurată, văzând și actele dosarului, prin prisma motivelor invocate de recurentă cât și din oficiu, conform art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, instanța de recurs constată următoarele:

Criticile aduse sentinței sunt întemeiate, soluția pronunțată fiind nelegală, bazată pe aprecierea sumară a probelor administrate în cauză, din care rezultă că desființarea postului intimatei este efectivă și a fost determinată de cauze obiective.

În mod greșit a apreciat instanța de fond că se impune anularea dispoziției de concediere nr. 759 din 22 iulie 2009 emisă de către recurenta intimată Primăria Municipiului Carei, privind concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului, a contestatoarei, având funcția de muncitor piață, reținând greșit că nu s-a făcut dovada desființării efective a postului, în condițiile în care această dispoziție a avut la bază Hotărârea Consiliului Local nr. 8/2009 privind aprobarea organigramei aparatului de specialitate al Primarului, precum și raportul de specialitate întocmit de Serviciul resurse umane, privind reorganizarea și redimensionarea schemei posturilor (fila 38 la dosarul de fond), raport din care rezultă reducerea mai multor posturi din cadrul Primăriei Carei, inclusiv a unui număr de câte doi taxatori de la piața agroalimentară și de la piața de animale, piață la care a fost angajată și contestatoarea intimată.

Astfel, din cuprinsul Hotărârii Consiliului Local nr. 8/2009 (fila 35 dosar fond), rezultă că această hotărâre a avut la bază raportul de specialitate al Serviciului de resurse uman-administrative privind organigrama aparatului de specialitate al Primăriei Municipiului Carei, precum și a serviciilor publice subordonate Consiliului Local al Municipiului Carei și referatele comisiilor de specialitate, această hotărâre nefiind atacată pentru nelegalitate.

Ori, din raportul de specialitate din 22 ianuarie 2008 rezultă restrângerea activității inclusiv în cadrul pieței de animale, diminuarea veniturilor pieței cu circa 50 %, aspect ce necesită redistribuirea și reducerea personalului de deservire a cărui activitate nu se mai justifică, astfel: reducerea unui număr de doi taxatori de la piața de animale, trecerea paznicului în dubla postură de paznic și taxator, reducerea unui post de la închirieri cântare, reducerea unui post de la laboratorul - controlul alimentelor de origine animală, reducerea a două posturi de taxatori de la piața agroalimentară, redistribuirea altor două persoane în alte sectoare de activitate.

Este adevărat că prin sentința nr. 548 din 15 iunie 2009 Tribunalului Satu Mare, invocată cu autoritate de lucru judecat, s-a dispus anularea dispoziției de concediere nr. 304/2009 emisă de intimata recurentă, însă în acea sentință s-a reținut neacordarea termenului de preaviz și faptul că în Hotărârea Consiliului Local Carei nr. 8/2009 nu se decide asupra reorganizării.

Ori, în prezenta cauză au fost anexate toate actele care au stat la baza emiterii Hotărârii Consiliului Local Carei nr. 8/2009, respectiv raportul de specialitate din care, așa cum s-a reținut mai sus, rezultă reorganizarea ca urmare a dificultăților economice prin restrângerea activității intimatei și reducerea de personal, și respectiv organigrama cu situația de personal după restrângerea activității.

Prin urmare, față de aceste probe administrate în prezenta cauză, este nelegală soluția de admitere a contestației și de anulare a dispoziției de concediere întemeiată pe prevederile art. 65 alin. 1 din Codul muncii, dispoziții care prevăd posibilitatea concedierii pentru motive ce nu țin de persoana salariatului, determinate de desființarea locului de muncă ocupat de salariat ca urmare a dificultăților economice, a transformărilor tehnologice sau a reorganizării.

În atare situație, instanța de recurs apreciază că se impune respingerea contestației formulate de contestatoarea și menținerea deciziei de concediere nr. 759 din 22 iulie 2009 emisă în baza art. 65 alin. 1 din Codul muncii, ca fiind legală și temeinică, desființarea postului acesteia fiind reală și efectivă, determinată de cauze obiective.

Față de cele ce preced instanța, în baza art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă și art. 65 alin. 1 din Codul muncii, va admite ca fondat recursul, va modifica în totalitate sentința în sensul că va respinge ca neîntemeiată contestația formulată, menținând ca legală și temeinică dispoziția de concediere nr. 759 din 22 iulie 2009 emisă de Primăria Municipiului Carei.

Fiind în culpă procesuală, în baza art. 274 Cod procedură civilă intimata va fi obligată la 1.000 lei cheltuieli de judecată în favoarea recurentei, reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 312 alin. 1, combinat cu art. 296 și 316 Cod procedură civilă,

ADMITE ca fondat recursul civil declarat de pârâta PRIMĂRIA MUNICIPIULUI C, reprezentată prin primar, cu sediul în Carei,-, județul S M, în contradictoriu cu intimata reclamantă cu domiciliul procedural ales în S M,-/1, județul S M, împotriva sentinței civile nr. 924 din 11 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o modifică în tot în sensul că:

Respinge contestația formulată de petenta împotriva Dispoziției nr. 759/2009 emisă de pârâta Primăria Municipiului Carei.

Obligă pe partea intimată la 1.000 lei, cheltuieli de judecată în recurs, în favoarea părții recurente.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică de azi, 16 februarie 2010.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

R - - - - - - -

red.

jud.fond. -

dact.

4 ex./12.03.2010

- 2 com./

- PRIMĂRIA MUNICIPIULUI C - Carei,-, județul S M,

- - S M,-/1, județul S

Președinte:Roman Florica
Judecători:Roman Florica, Galeș Maria, Popa Aurora

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Anulare act. Decizia 300/2010. Curtea de Apel Oradea