Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 568/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 568/R/2008
Ședința publică din data de 7 martie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Lucia Ștețca
JUDECĂTORI: Lucia Ștețca, Denisa Băldean Valentin Mitea președintele secției
- - - vicepreședinte al Curții de Apel
Grefier:
S-au luat în examinare, în vederea pronunțării, recursurile declarate de reclamanta ORTODOXĂ ROMÂNĂ A ȘI de pârâții, și pârâtul STATUL ROMÂN prin CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C - împotriva deciziei civile nr.452/a/18.09.2007 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosarul nr- având ca obiect acțiune în constatare.
Dezbaterea în fond a cauzei a avut loc în ședința publică din data de 22 februarie 2008, când părțile prezente au pus concluzii care au fost consemnate în încheierea ședinței publice din aceeași dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
CURTEA:
Deliberând, reține că prin sentința civilă nr. 758/30.01.2007, pronunțată în dosarul civil nr- al Judecătoriei Cluj -N a fost respinsă ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active a Ortodoxe Române a, și Clujului, invocată de pârâtul Consiliul Local al Municipiului C-
S-a respins, ca neîntemeiată, excepția prescripției dreptului reclamantei Ortodoxă Română a, și Clujului de a solicita rectificarea CF - C-N, invocată de pârâții și.
S-a admis în parte cererea precizată formulată de reclamanta Ortodoxă Română a, și Clujului împotriva pârâților și și Consiliul Local al Municipiului C-N și în consecință, s-a constatat nulitatea absolută parțială a contractului de donație autentificat sub nr. 93/8 ianuarie 1963 de notariatul de Stat Regional C încheiat între antecesoarea reclamantei, ia Ortodoxă Română a, și în calitate de donatoare și Statul Român prin antecesorul pârâtului Consiliul Local al Municipiului C-N, Sfatul Popular al Orașului Regional C, Comitetul Executiv, în calitate de donatar, având ca obiect dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în CF 8708 C-N sub nr. top. 49, cu privire la porțiunea de imobil identificată în prezent în regim de CF sub nr. top. 49/l/1/II cu descrierea apartamentului nr.2, la parter, compus din 3 camere, antreu, bucătărie, baie, hol, 2 cămări alimente, pivniță, suprafața utilă 136,54 mp, părți indivize comune înscrise în CF colectivă nr. -, teren atribuit în proprietate 85/483-a parte", cu o cotă-parte din părțile indivize comune de 17,55/100.
S-a constatat că Statul Român a preluat fără titlu de la reclamantă imobilul identificat în prezent în regim de CF sub nr. top. 49/1/1/II cu descrierea apartamentului nr. 2, la parter,compus din 3 camere, antreu, bucătărie, baie, hol, 2 cămări alimente, pivniță, suprafața utilă 136,54 mp, părți indivize comune înscrise în CF colectivă nr. -, teren atribuit în proprietate 85/483-a parte", cu o cotă-parte din părțile indivize comune de 17,55/100.
S-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 31745/16 decembrie 1996 încheiat între pârâtul Consiliul Local al municipiului C-N, prin mandatar SC SA, în calitate de vânzător și pârâții și, în calitate de cumpărători, având ca obiect dreptul de proprietate asupra locuinței situate în C-N, P-ța - -, nr. 2,. 2, compusă din 3 camere, cu o suprafață utilă de 116,94 mp, asupra cotei indivize de 14,29% din suprafața de folosință a imobilului cu nr. top. 49/1/II și asupra boxei de 20,68 mp și împrejmuirii, înscris în prezent în CF - C-N sub cu nr. top. 49/1/1/II cu descrierea apartamentului nr. 2, la parter, compus din 3 camere, antreu, bucătărie, baie, hol, 2 cămări alimente, pivniță, suprafața utilă 13634 mp, părți indivize comune înscrise în CF colectivă nr. -, teren atribuit în proprietate 85/483-a parte, cu o cotă-parte din părțile indivize comune de 17,55/100.
A fost anulată încheierea nr. 19944 CF 128 noiembrie 2002 în temeiul căreia s-a înscris în CF - C-N dreptul de proprietate asupra imobilului cu nr. top. 49/1/1/II cu descrierea ". nr. 2, la parter, compus din 3 camere, antreu, bucătărie, baie, hol, 2 cămări alimente, pivniță, suprafața utilă 136,54 mp, părți indivize comune înscrise în CF colectivă nr. -, teren atribuit în proprietate 85/483-a parte", cu o cotă-parte din părțile indivize comune de 17,55/1 00 în favoarea pârâților și.
S-a dispus radierea înscrierilor de sub -4 din CF - C-N și sistarea acestei CF.
S-a dispus restabilirea situației anterioare în CF - C-N în sensul reînscrierii dreptului de proprietate al Statului Român în administrarea operativă a pârâtului Consiliul Local al Municipiului C-N asupra imobilului cu nr. top. 49/1/1/II cu descrierea ". nr. 2, ia parter, compus din 3 camere, antreu, bucătărie, baie, hol, 2 cămări alimente, pivniță, suprafața utilă 136,54 mp, părți indivize comune înscrise în CF colectivă nr.-, teren atribuit în proprietate 85/483-a parte", cu o cotă-parte din părțile indivize comune de 17,55/100.
Au fost respinse ca neîntemeiate, pretențiile reclamantei în sensul constatării nulității absolute a contractului de donație autentificat sub nr. 93/8 ianuarie 1963 de Notariatul de Stat Regional C încheiat între antecesoarea reclamantei, ia Ortodoxă Română a, și în calitate de donatoare și Statul Român prin antecesorul pârâtului Consiliul Local al Municipiului C-N, Sfatul Popular al Orașului Regional C, Comitetul Executiv, în calitate de donatar pentru porțiunea ce nu face obiectul identificării actuale în regim de CF cu nr. top. 49/1/1/II.
S-a luat act că reclamanta și pârâtul Consiliul Local al Municipiului Cluj-N nu au solicitat cheltuieli de judecată.
A fost respinsă ca neîntemeiată, cererea pârâților și având ca obiect obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, judecătoria a stabilit următoarele:
Analizând incidența excepției lipsei calității procesuale active a Ortodoxe Române a, și Clujului, invocată de pârâtul Consiliul Local al Municipiului C-N, instanța reține că prin dispozițiile art. 5 pct. III sub pct. 7, Statutul din 17 februarie 1949 pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române a recunoscut expres existența iei Ortodoxe Române a, și Clujului, persoană juridică identică cu cea înscrisă în CF 8708 C-N sub (15). Ulterior, rangul acestei structuri de cult s-a schimbat, prin Hotărârea Adunării Naționale nr. 8576/11 iunie 1973, din ie în arhiF.ie, astfel cum rezultă din adresa nr. 8576/1973 emisă de Cancelaria Sinod și Decretul nr. 385/1973.
De asemenea, reclamanta a formulat cererea de retrocedare nr. 506/23 ianuarie 2003 ( 153), soluționată parțial favorabil prin decizia nr. 306/24 mai 2004 emisă Comisia Specială de. Astfel, Comisia Specială de a apreciat ca întemeiată, în parte, cererea rec1amantei, reținând că imobilul cu nr. top. 49 din CF 8708 C-N se găsea în proprietatea iei Ortodoxe Române a, și Clujului la momentul deposedării abuzive, că imobilul respectiv a trecut cu titlu în proprietatea statului și că la data pronunțării deciziei nr. 306/24 mai 2004, apartamentele nr. 1, 5, 8, 9, 10, 11 și terenul aferent imobilului se aflau în administrarea pârâtului Consiliul Local al Municipiului C-N; nu a fost soluționată cererea reclamantei de a îi fi retrocedat apartamentul nr. 2, care face obiectul prezentului litigiu. În consecință, instanța apreciază că, nefiindu-i soluționată cererea sub acest aspect, reclamanta avea la dispoziție doar calea judiciară a formulării unei cereri de constatare a nulității actului de înstrăinare a apartamentului în litigiu, prevăzută de fostul art. 41 alin. 2, actualul art. 6 alin. 2 din OUG nr. 94/2000, fiind lipsit de relevanță sub aspectul calității sale procesuale și al interesului dacă a atacat sau nu dispoziția nr. 306/24 aprilie 2004.
Analizând excepția prescripției dreptului reclamantei Ortodoxă Română a, și de a solicita rectificarea CF - C-N, invocată de pârâții și, instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 7/1996 republicată, acțiunea în rectificare, întemeiată pe nevalabilitatea înscrierii, respectiv a titlului ce a stat la baza acesteia sau pe greșita calificare a dreptului înscris, se va putea îndrepta și împotriva terțelor persoane care și-au înscris un drept real, dobândit cu bună-credință și prin act juridic cu titlu oneros, bazându-se pe cuprinsul cărții funciare, în termen de trei ani de la data înregistrării cererii de înscriere formulată de dobânditorul nemijlocit al dreptului a cărui rectificare se cere, afară de cazul când dreptul material la acțiunea de fond nu s-a prescris. Spre deosebire de dispozițiile art. 37 din Decretul-lege nr. 115/1938, care permiteau introducerea acțiunii în rectificare față de terțul subdobânditor de bună-credință într-un termen de 3 ani, fără a se analiza dacă a intervenit prescripția dreptului la acțiunea pe fond formulată de terțul subdobânditor, prezenta reglementare prin dispozițiile art. 36 din Legea nr. 7/1996, republicată, condiționează prescrierea dreptului la acțiunea în rectificarea cărții funciare de prescrierea dreptului titularului la acțiunea pe fond împotriva terțului subdobânditor, urmând logica juridică a noului act normativ potrivit cărei a înscrierea în CF a unui drept real nu mai are efect constitutiv, întabularea având doar efect de publicitate a dreptului față de terți, esențială pentru existența dreptului în patrimoniul persoanei înscrisă ca proprietar în CF fiind validitatea actului de dobândire a dreptului respectiv.
Or, dreptul la acțiune în sens material al rec1amantei, fiind întemeiat pe fraudarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, în condițiile art. 6 alin. 2 din nr.OUG 94/2000, vizează un caz de nulitate absolută, care, teoretic, este imprescriptibil. Cu toate acestea, dispozițiile art. III din Titlul II al Legii nr. 247/2005 au stabilit un termen de 6 luni de la intrarea sa în vigoare în care trebuiau introduse acțiunile întemeiate pe dispozițiile art. 41 alin. 2, actualul art. 6 alin. 2 din oua nr. 94/2000, sub sancțiunea prescrierii dreptului, oricare ar fi cauza de nulitate. Legea nr. 247/2005 a intrat în vigoare în iulie 2005, reclamanta având la dispoziție un termen pentru a introduce prezenta cerere care expira în luna ianuarie 2006. Cererea a fost introdusă pe rolul Tribunalului Cluj la 8 decembrie 2005, deci înăuntrul termenului de prescripție stabilit prin dispozițiile art. III din Titlul II al Legii nr. 247/2005.
Având în vedere considerentele mai sus expuse, instanța a reținut lipsa de temeinicie a argumentelor pârâților și aduse în sprijinul excepției invocate, care s-a respins, ca neîntemeiată.
Sub aspectul stării de fapt, instanța de fond reține că rec1amanta a avut calitatea de proprietar tabular al imobilului înscris inițial în CF 8708 C-N sub, "casă din piatră și cărămidă, compusă la parter din 2 localuri pentru prăvălie, 10 camere, 2 bucătării, 2 ateliere pentru tipografie și dependințe, la etaj din 9 camere, 3 bucătării, dependințe și curte în nr. 6 și-".
La data de 8 ianuarie 1963, între rec1amantă, în calitate de donatoare, reprezentată de în baza procurii nr. 7744/1962 din 5 ianuarie 1963 și pârâtul Statul Român prin Sfatul Popular al orașului regional C - Comitetul Executiv, în calitate de donatar, reprezentat de, cu delegația nr. 65886/IV din 22 decembrie 1962 intervenit contractul de "donațiune de bunuri imobile", autentificat sub nr. 93 de Notariatul de Stat Regional C (122). Reclamanta, prin reprezentant, a donat pârâtului Statul Român prin Sfatul Popular al orașului regional C - Comitetul Executiv imobilul proprietatea sa înscris în CF 8708 C-N sub nr. top. 49 casă cu etaj în C,-, cu teren în suprafață de 760 mp, donație autorizată de Sfatul Popular al Regiunii C, Comitetul Executiv cu decizia nr. 64161/1962. Tot prin reprezentant, reclamanta și-a dat acordul la întabularea dreptului de proprietate asupra imobilului respectiv în favoarea pârâtului donatar Statul Român prin Sfatul Popular al orașului regional C - Comitetul Executiv. Pârâtul donatar, prin reprezentant, a acceptat donația având ca obiect imobilul mai sus arătat. Notarul public instrumentator al actului, în încheierea de autentificare a identificat prin buletinul de identitate persoanele care au semnat contractul autentificat, respectiv, care și-a justificat calitatea de reprezentant al reclamantei prin procura nr. 7244/1962 din 5 ianuarie 1963, respectiv, care și-a justificat calitatea de reprezentant al pârâtului Statul Român prin Sfatul Popular al orașului regional C Comitetul Executiv cu delegația nr. 65886/IV din 22 decembrie 1962.
Anterior încheierii contractului de donație, Sfatul Popular al Orașului C Întreprinderea de Locuințe și Localuri -, prin adresa de răspuns nr. 8619/5 septembrie 1962, la adresa nr. 8619/4 august 1962 emisă de Sfatul Popular al orașului C către Sectorul I, referitoare la eventuala acceptare a ofertei de donație efectuată de reclamantă, a avizat favorabil această operațiune.
Reprezentantul pârâtului Statul Român prin Sfatul Popular al orașului regional C Comitetul Executiv, a solicitat întabularea dreptului de proprietate al pârâtului donatar prin cererea înregistrată la Cărțile Funciare C sub nr. 47/9 ianuarie 1963, cererea sa fiind încuviințată prin încheierea CF nr. 47/1963 din 15 ianuarie 1963, comunicată Secției Financiare, reclamantei și pârâtului Statul Român prin Sfatul Popular al orașului regional C - Comitetul Executiv.
În baza aceleiași încheieri CF, nr. 47/1963 din 15 ianuarie 1963, imobilul cu nr. top. 49 fost transcris în CF nou-înființată, nr. 24630 C-
Ulterior, prin Decizia nr. 310/1963 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular al orașului C (84, 94, 149,. 181), imobilul a fost predat în administrarea operativă aa C omitetului Executiv al Sfatului Popular al orașului
Imobilul a fost partajat de către pârâtul Statul Român prin Sfatul Popular al orașului regional C - Comitetul Executiv în mai multe unități locative. Începând cu data de 26 aprilie 1988, apartamentul în litigiu a fost închiriat pârâților și, prin contractul nr. -/26 aprilie 1988.
La data de 16 decembrie 1996, între pârâtul Consiliul Local al municipiului C-N, în calitate de vânzător și pârâții și pârâta, a intervenit contractul de vânzare-cumpărare nr. 31745, prin care pârâtul Consiliul Local al municipiului C-N prin SC SA, în baza Protocolului nr. 28871/30 iulie 1996, vândut pârâților și imobilul situat în C-N, str. -, nr. 2, parter,. 2, compus din 3 camere, în suprafață de 116,94 mp și cota indiviză de 14,29 % din suprafața de folosință a imobilului identificat cu nr. top. 49/1/II înscris în CF 34108, precum și boxa în suprafață de 20,68 mp și împrejmuirea aferentă, atribuind pârâților și suprafața de 99/691 mp, respectiv cota de 14,29% contra prețului de 18.667.881 ROL (prețul apartamentului) + 739.865 ROL (prețul boxei) + 1735 ROL (prețul împrejmuirii) = 19.409.481 ROL. Pârâții și-au înscris dreptul de proprietate asupra imobilului cu nr. top.49/1/1/II "apartamentul nr. 2, la parter, compus din 3 camere, antreu, bucătărie, baie, hol, 2 cămări de alimente, pivniță, suprafață utilă 136,54 mp, părți indivize comune înscrise în CF col. -, teren atribuit în proprietate 85/483, cota-parte din părțile indivize comune 17,55/100" în CF - prin încheierea CF nr. 19944/28 noiembrie 2002, în baza sentinței civile nr.-pronunțată în dosarul nr. 9156/2000 definitivă prin decizia nr. 368/A/2002 pronunțată în dosarul nr. 4696/2001.
Verificând temeinicia capătului de cerere având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de donație autentificat sub nr. 93/8 ianuarie 1963 de Notariatul de Stat Regional C încheiat între antecesoarea reclamantei, în calitate de donatoare și antecesorul pârâtului Consiliul Local al Municipiului C-N, în calitate de donatar, având ca obiect dreptul de proprietate asupra imobilului înscris în CF 8708 C-N sub nr. top. 49, instanța a reținut că acest contract de donație a fost încheiat sub atât sub incidența dispozițiilor art. 813-840.civ. cât și sub imperiul dispozițiilor Decretului nr. 478/1954. În consecință, dat fiind caracterul derogator al prevederilor Decretului nr. 478/1954, condițiile de acceptare a donației aplicabile sunt cele prevăzute de actul normativ din 1954, nefiind incidente prevederile art. 817.civ. In ceea ce privește condiția formei autentice, impusă de art. 813.civ. contractul în cauză îndeplinește această formalitate, fiind autentificat de Notariatul de Stat Regional
In ceea ce privește calitatea de reprezentant a persoanelor fizice care l-au semnat, și, respectiv, din încheierea de autentificare a contractului de donație autentificat sub nr. 93/8 ianuarie 1963, rezultă că notarul public instrumentator al actului a verificat existența celor două acte de împuternicire: procura nr. 7744/1962 din 5 ianuarie 1963 și, respectiv, delegația nr. 65886/IV/22 decembrie 1962, cărora le-a dat eficiență, permițând persoanelor fizice în favoarea cărora au fost emise să semneze actul ulterior autentificat. Desigur, validitatea contractelor de mandat între antecesoarea reclamantei și și, respectiv, între Sfatul Popular și nu reprezintă o constatare prin propriile simțuri ale notarului, însă existența înscrisurilor constatatoare a acestor contracte este un fapt de care notarul public instrumentator al actului a luat cunoștință personal, constatare față de care reclamanta, care a susținut inexistența mandatului acordat de antecesoarea sa și, trebuia să urmeze procedura înscrierii în fals, conform art. 1173. civ. pe care, așa cum rezultă din poziția sa procesuală, nu a efectuat- In consecință, instanța reține ca deplin dovedit faptul că donația a fost încheiată, din partea reclamantei, de o persoană mandatată în acest sens. În ceea ce privește limitele mandatului acordat de antecesoarea reclamantei lui, faptul că notarul public instrumentator al actului a permis mandatarului să semneze convenția de donație face, cel puțin până la proba contrară, dovada împuternicirii de a imobilul cu nr. top. 49 acordate mandatarului de către antecesoarea reclamantei. Reclamanta nu a făcut dovada contrară în acest sens, motiv pentru care instanța va reține ca dovedit și acest aspect, pe baza contractului autentificat sub nr. 93/8 ianuarie 1963 de Notariatul de Stat Regional în ceea ce privește existența sau inexistența vreunei hotărâri a Consiliului Eparhial, acest aspect procesual este, desigur, anterior sub aspect cauzal, împuternicirii acordate de antecesoarea reclamantei mandatarului iar existența împuternicirii probează, indirect, existența unei astfel de hotărâri. Faptul că reclamanta nu a înțeles să depună la dosar copii ale registrelor Consiliului Eparhial din anii 1962-1963 pentru a se verifica aceste aspecte de fapt, dintr-un motiv care rămâne necunoscut instanței, nu poate conduce decât la concluzia existenței unei astfel de hotărâri, prin aplicarea dispozițiilor art. 174.proc.civ.
De altfel, în conformitate cu dispozițiile art. 1174.civ. atât reclamanta, cât și pârâtul Consiliul Local al municipiului C-N au calitatea de succesori persoane juridice ai părților contractului de donație autentificat sub nr. 93/8 ianuarie 1963, iar contractul de față, fiind autentificat, face deplina dovadă a mențiunilor înscrise în cuprinsul său, în măsura în care au legătură cu drepturile și obligațiile rezultate din convenție. Or, atât puterile mandatarilor, cât și existența autorizărilor și avizelor necesare încheierii contractului au directă legătură cu drepturile și obligațiile izvorâte din contractul de donație, sens în care înscrisul de la 122 face deplina dovadă a acestora.
În ceea ce privește existența și limitele mandatului acordate de antecesorul pârâtului Consiliul Local al municipiului C-N, instanța, recurgând la același raționament, reține ca dovedite atât existența, cât și conținutul mandatului, dat fiind faptul că notarul public instrumentator al actului a permis reprezentantului pârâtului să semneze contractul de donație.
Mai mult, cererea de întabulare a fost semnată de același. În plus, contractul de la fila 122 face dovada acestui aspect, conform art. 1174.civ.
Cât privește existența unei hotărâri a Sfatului Popular al Regiunii C, impusă de alin. 2 al Decretului nr. 478/1954, în mod similar notarul public a reținut existența deciziei nr. 64161/1962 a Sfatului Popular al Regiunii în plus, contractul de la 122 face dovada acestui aspect, conform art. 1174.civ.
Referitor la avizul Ministerului Gospodăriei Comunale și Industriei Locale, instanța are în vedere faptul că, potrivit regulilor de emitere a actelor administrative, decizia de acceptare a donației nr. 64161/1962 a Sfatului Popular al Regiunii C trebuia precedată de emiterea avizului necesar din partea Ministerului Gospodăriei Comunale și Industriei Locale. Aplicând principiul legalității la situația din speță, potrivit căruia un act administrativ este prezumat a fi emis în conformitate cu dispozițiile legale, revenea rec1amantei sarcina de a proba inexistența avizului Ministerului Gospodăriei Comunale și Industriei Locale și nelegala emitere a deciziei de acceptare a donației nr. 64161/1962 a Sfatului Popular al Regiunii C, sarcină probatorie de care rec1amanta nu s-a achitat. Cât privește lipsa semnăturilor persoanelor competente de pe decizia nr. 310/1963 a Comitetului Executiv al Sfatului Popular al orașului regional C, reclamanta se află în eroare cu privire la relevanța probatorie a acestui act, care nu condiționează validitatea contractului de donație, fiind ulterior acestui contract.
În ceea ce privește pretinsul caracter simulat al actului de donație, care ar ascunde un act de preluare abuzivă din partea statului comunist a bunurilor care au aparținut cultului religios ortodox, reclamanta nu a formulat o acțiune în constatarea nulității absolute a actului de donație bazată pe simulație, motiv pentru care instanța nu are îndatorirea de a analiza incidența acestei instituții juridice, conform art. 129 alin ultim proc.civ. Simplele afirmații în acest sens ale rec1amantei nu au fost probate prin nici un mijloc de probă pertinent, extrasele din volumele "Securitatea și în 1949" de și "Partidul, Securitatea și 1945-1989" nefiind apte să probeze aceste aspecte, fiind opinii istorico-politice ale autorilor respectivi.
Referitor la temeiurile de drept invocate de rec1amantă la termenul din data de 23 mai 2006, lipsa unui consimțământ valabil exprimat datorat lipsei unei împuterniciri valabile a fost mai sus analizată, iar violența la.încheierea actului juridic poate da naștere unei acțiuni în anulare prescriptibilă în termen de 3 ani de la încetarea violenței, conform art. 9 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958. Chiar dacă s-ar prezuma că violența a încetat abia la 22 decembrie 1989, acțiunea în anulare pentru vicierea prin violență a consimțământului s-a prescris la sfârșitul anului 1992.
În ceea ce privește susținerile reclamantei potrivit cărora lipsa, ca material probator, a actelor administrative care au stat la încheierea contractului de donație instituie o prezumție de nelegalitate a actului, instanța reține lipsa oricărui temei juridic pentru a da eficiență acestui argument, precum și faptul că jurisprudența instanțelor române, cu excepția deciziilor pronunțate în soluționarea recursurilor în interesul legii și a deciziilor instanței de contencios constituțional nu constituie izvor de drept.
Instanța a apreciat însă că se impune constatarea nulității Contractului de donație autentificat sub nr. 93/8 ianuarie 1963 de Notariatul de Stat Regional C, deoarece potrivit dispozițiilor art. 34 din Decretul nr. 31/1954, persoana juridică nu poate avea decât acele drepturi care corespund scopului ei, stabilit prin lege, actul de înființare sau statut, orice act juridic care nu este făcut în vederea realizării acestui scop fiind nul.
religios ortodox, ca persoană juridică, a fost recunoscut prin Decretul nr. 177/1948 (în prezent abrogat), iar modul său de organizare și funcționare a fost aprobat de Marea Adunare Națională, prin Statutul din 17 februarie 1949. Potrivit dispozițiilor art. 168 din acest statut, totalitatea bunurilor aparținând, și constituie averea bisericească, iar potrivit art. 171 din același act normativ, dobândirea, înstrăinarea, grevarea și administrarea averii bisericești, precum și controlul ierarhic și verificarea gestionară se efectuează după normele stabilite printr-un regulament special, întocmit de Adunarea Națională. Regulamentul pentru administrarea averilor bisericești din Română a fost aprobat prin decizia nr. 32-234/29 septembrie 1950 de Ministrul cultelor. Potrivit dispozițiilor art. 55 din acest act normativ, înstrăinările de bunuri bisericești sacre sau de bunuri imobile cu caracter comun, pe cale de donații nu se pot face decât în mod excepțional și numai câtre biserici sau instituții bisericești. Aceste donații trebuie încuviințate la parohii, protopopiate, mănăstiri și eparhii, de Consiliul Eparhial, cu aprobarea, la de Consiliul Național, cu aprobarea. Aceste dispoziții de protecție a averii bisericești limitează sever libertatea contractuală civilă a cultului religios ortodox pentru atingerea scopului acestei persoane juridice, respectiv cuprinderea tuturor credincioșilor de religie creștină ortodoxă, conform art. 1 din Statutul din 17 februarie 1949, impunând două condiții de fond suplimentare în cazul donațiilor față de cele impuse de codul civil: existența unei situații excepționale și calitatea specială a donatarului, de biserică sau instituție bisericească. Desigur, dacă în cauză s-ar putea vorbi, cel puțin teoretic despre o situație excepțională în care ar fi intervenit între rec1amantă și pârâtul persoană juridică contractul de donație autentificat sub nr. 93/8 ianuarie 1963 de Notariatul de Stat Regional C, în nici un caz nu este îndeplinită cea de a doua condiție, aceea ca calității de biserică sau de instituție bisericească a pârâtului Statul Român. In ceea ce privește apărările invocate de pârâtul Statul Român prin Consiliul Local al municipiului C-N, în sensul că decizia finală în ceea ce privește înstrăinarea ar aparține chiriarhului, conform art. 55 din regulament, faptul că actul a fost adoptat de consiliul eparhial și aprobat de chiriarh ( sau arhiF.), nu îl poate valida, fiind vorba despre un act efectuat cu încălcarea limitelor capacității de exercițiu specializate a cultului religios ortodox, circumscrisă de statutul și regulamentul mai sus analizate, nul prin prisma dispozițiilor art. 34 din Decretul nr. 31/1954. Astfel cum rezultă din scopul acestei persoane juridice, cuprinderea tuturor credincioșilor persoane fizice de religie creștină ortodoxă din România, efectuarea de donații în favoarea Statului Român, persoană juridică, nu este compatibilă cu acest scop, fiind un act juridic nul absolut, efectuat cu încălcarea dispozițiilor art. 34 din Decretul nr. 31/1954. Caracterul absolut al nulității ce sancționează acest act rezultă din caracterul de ordine publică al normei din Decretul nr. 31/1954.
Ținând însă cont de regula parțialității nulității și de limitele sesizării instanței, judecătoria nu constantă nulitatea totală a contractului de donație autentificat sub nr. 93/8 ianuarie 1963 de Notariatul de Stat Regional C, ci doar în limitele interesului în care rec1amanta acționează în prezentul dosar, respectiv pentru porțiunea de imobil care în prezent este identificată cu nr. top. 49/1/1/11. De altfel, pentru apartamentele care i s-au restituit în natură din decizia nr. 306/24 aprilie 2004, rec1amanta a acceptat poziția Comisiei Speciale de potrivit cărei a preluarea de către Statul Român s-ar fi efectuat cu titlu, neatacând sub acest aspect decizia respectivă.
În ceea ce privește Contractul de vânzare-cumpărare nr. 31745/16 decembrie 1996, instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 6 alin. 2 din OUG nr. 94/2000, actele juridice de înstrăinare a imobilelor care fac obiectul OUG nr. 94/2000 sunt lovite de nulitate absolută dacă au fost încheiate cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legilor în vigoare la data înstrăinării.
Potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 112/1995, foștii proprietari - persoane fizice - ai imobilelor cu destinația de locuințe, trecute ca atare în proprietatea statului sau a altor persoane juridice, după 6 martie 1945, cu titlu, și care se aflau în posesia statului sau a altor persoane juridice la data de 22 decembrie 1989, precum și moștenitorii foștilor proprietari, potrivit legii, beneficiau de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 112/1995. Potrivit dispozițiilor art. 14 din același act normativ, persoanele îndreptățite la restituirea în natura a apartamentelor sau, după caz, la acordarea de despăgubiri urmau să depună cereri în acest sens, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii. De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 9 alin. 1 din Legea nr. 112/1995, chiriașii titulari de contract ai apartamentelor ce nu se restituiau în natura foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora puteau opta, după expirarea termenului prevăzut la art. 14, pentru cumpărarea acestor apartamente cu plata integrala sau în rate a prețului. Din coroborarea dispozițiilor acestor norme, rezultă fără nici un dubiu că imobilele cu destinația de locuințe care intrau în sfera de aplicare a dispozițiilor Legii nr. 112/1995 erau imobilele preluate cu titlu din patrimoniul persoanelor fizice, nu și cele din patrimoniul persoanelor juridice. Astfel, dispozițiile art. 9 din Legea nr. 112/1995 se referă la apartamentele care nu se restituiau foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora. Or, în primul rând, foștii proprietari la care se referă Legea nr. 112/1995 sunt acele persoane fizice arătate în art. 1, iar noțiunea de "moștenitori" se referă la succesorii persoanelor fizice, nefiind aplicabila persoanelor juridice. In al doilea rând, nici un act normativ din dreptul român pozitiv nu se refera la persoanele juridice care sunt continuatoarele personalității juridice ale altor persoane juridice prin utilizarea denumirii de "moștenitoare", ci utilizează, în schimb, termenul de "succesoare". In același sens, dispozițiile art. 4 și, respectiv, art. 5 alin. 1 din Legea nr. 112/1995 arată indubitabil că se aplică doar cetățenilor români (și nu și persoanelor juridice romane), respectiv se referă la acțiunea de a locui, care este specifică doar persoanelor fizice, persoanele juridice "având sediul în.". De altfel, Legea nr. 112/1995, prin art. 25, stabilea, implicit faptul că nu se aplică tuturor imobilelor preluate de stat, prin alte acte normative urmând a fi reglementată situația juridică a altor imobile decât cele care fac obiectul Legii nr. 112/1995, trecute în proprietatea statului înainte de 22 decembrie 1989, indiferent de destinația lor inițială, inclusiv ale celor demolate pentru cauze de utilitate publică.
O interpretare în sens contrar a dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 112/1995, respectiv în sensul că în baza acestui act normativ s-ar fi putut înstrăina către chiriași și imobile preluate de la persoane juridice, ar conduce la inaplicabilitatea părții finale a alin. 1 art. 9 din lege, deoarece persoanele juridice de la care s-au preluat imobilele nu puteau formula cereri de restituire în natură sau de despăgubire prin echivalent, iar termenul prevăzut de art. 14 nu începea sa curgă niciodată, persoanelor juridice nefiindu-le aplicabile prevederile acestui din urmă articol.
Susținerea pârâtului Consiliul Local al Municipiului C-N potrivit căreia singurele dispoziții legale imperative care instituiau interdicții de la vânzare-cumpărare aplicabile la încheierea contractului de vânzare-cumpărare în temeiul Legii nr. 112/1995 erau cele cuprinse în dispozițiile art. 9 alin. 6, referitoare la persoanele care dobândiseră sau înstrăinaseră o altă locuință după 1 ianuarie 1990 și în dispozițiile art. 10 referitoare la apartamentele cu dotări speciale este cu totul netemeinică, ignorând, în general, existența nulităților virtuale, și în particular, nulitatea înstrăinării cu nerespectarea dispozițiilor imperative și de interes public ale art. 9 din Legea nr. 112/1995 care se referă strict la imobilele preluate de la persoanele fizice de către pârâtul Statul Român și intrate în fondul locativ de stat.
Nici susținerea pârâtului Consiliul Local al Municipiului C-N potrivit căreia buna-credință a pârâților subdobânditori și ar "asana" nulitatea ce derivă din vânzarea de către pârâtul Consiliul Local al Municipiului C-N a lucrului altui a, respectiva apartamentului cu nr. top. 49/1/1/II proprietatea reclamantei, nu se bucură de temeinicie. Pe de o parte, recursul pârâtului persoană juridică la decizia nr. 69/2003 Curții Constituționale este nefondat deoarece decizia respectivă a fost pronunțată în urma analizării constituționalității unui articol din Legea nr. 10/2001 și nu din OUG nr. 94/2000, iar pe de altă parte buna-credință a pârâților subdobânditori și ar putea fi operantă, cel mult, în cazul în care le-ar fi necunoscută nulitatea absolută a titlului pârâtului vânzător Consiliul Local al municipiului C-N or, în speță, nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 31745/16 decembrie 1996 derivă din fraudarea de către toți pârâții a dispozițiilor imperative și de ordine publică ale 00.9 ale Legii nr. 112/1995, iar pârâții sunt cu toții prezumați că aveau cunoștință despre conținutul acestui act normativ, conform principiuluinemo censetur ignorare legem.Conținutul cărții funciare își îndeplinește rolul de informare a prezumtivului cumpărător în condițiile în care indică nu doar proprietarul imobilului, ci și modul de dobândire a proprietății. Or, consultând cărțile funciare în care a fost înscris succesiv dreptul de proprietate asupra imobilului cu nr. top. 49 (ulterior dezlipit), în special CF 24630 C-N, pârâții și puteau observa faptul că dreptul de proprietate fusese dobândit de pârâtul Statul Român prin donație de la o persoană juridică și nu de la una fizică. În plus, astfel cum a reținut Curtea Europeană a Drepturilor Omului în decizia din 1 decembrie 2005 pronunțată în cazul Păduraru c/a României, noțiunile juridice de bună credință, titlu și eroare comună și invincibilă nu au o coerență jurisprudențială suficientă pentru a justifica din perspectiva art. 1 al Protocolului nr. 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale lipsirea reclamantei de dreptul său de proprietate, din perspectiva previzibilității legii în baza căruia se dispune acest lucru.
Nu poate fi reținut nici argumentul avansat de pârâții și potrivit căruia vânzările valabil efectuate la care se referă art. 6 alin. 2 nr.OUG 94/2000 (fostul art. 41 introdus prin Legea nr. 247/2005) ar fi cele încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995. în primul rând validitatea unei vânzări efectuate în temeiul Legii nr. 112/1995 trebuie apreciată în raport cu dispozițiile Legii nr. 112/1995 înseși și nu în raport cu dispozițiile altui act normativ, OUG nr. 94/2000, care, de altfel, nu cuprinde o referință expresă la dispozițiile Legii nr. 112/1995. În al doilea rând, nici un act normativ anterior OUG nr. 94/2000 nu interzicea expres vânzarea în condițiile pieței a unui imobil preluat de pârâtul Statul Român de la vreun cult religios. Restricțiile impuse atât de Legea nr. 112/1995 cât și de alte acte normative anterioare, de exemplu Legea nr. 85/1992, se refereau doar la vânzările în sistemul asistenței sociale, la prețuri net inferioare celor practicate pe imobiliară. în acest context, trebuie menționat și faptul că valoarea de vânzare conform Legii nr. 112/1995 a apartamentului în litigiu, având o suprafață utilă de 136,54 mp, a fost echivalentul în ROL al sumei de 6296,46 dolari SUA la cursul mediu BNR din anul 1996. în consecință, vânzările la care se referă 00.6 alin. 2 din OUG nr. 94/2000 au o sferă de aplicare proprie și nu se referă la dispozițiile Legii nr. 112/1995.
În temeiul dispozițiilor 34 pct. 1 și art. 36 din Legea nr. 7/1996 republicată și având în vedere soluția de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 31745/16 decembrie 1996 încheiat între pârâtul Consiliul Local al Municipiului C-N prin mandatar SC SA, în calitate de vânzător și pârâții și, în calitate de cumpărători, instanța a anulat încheierea nr. 19944 CF/28 noiembrie 2002 în temeiul căreia s-a înscris în CF - C-N dreptul de proprietate asupra imobilului cu nr. top. 49/ 1/1/11.
Prin decizia civilă nr. 452/18.09.2007 Tribunalului Cluja respins apelurile formulate de reclamanta Ortodoxă Română a, și Clujului și de către pârâții Statul Român prin Consiliul Local al municipiului C-N, și.
În considerentele deciziei, tribunalul a reținut că soluția instanței de fond este corectă cu privire la capătul de cerere referitor la constatarea nulității contractului de donație.
În raport cu principiul specialității capacității persoanelor juridice, potrivit dispozițiilor art. 34 din Decretul nr. 31/1954, în vigoare și la data încheierii contractului și în prezent, persoana juridică nu poate avea alte drepturi decât acelea care corespund scopului ei stabilit prin lege, actul de înființare sau statut, orice alt act juridic care nu este făcut în vederea realizării acestui scop fiind nul.
Așa cum a arătat instanța de fond, condițiile de formă cerute de Codul civil pentru validitatea contractului de donație au fost respectate.
Această împrejurare nu este însă suficientă pentru acceptarea situației juridice izvorâtă din contractul de donație. În plus, față de aceste condiții ale dreptului comun,prin dreptul canonic, Statutul din 17 Februarie 1949, s-au impus două condiții suplimentare: existența unei situații excepționale și calitatea donatarului de biserică sau instituție bisericească. Este evident că aceste din urmă condiții nu sunt întrunite, astfel încât soluția instanței de fond este corectă din acest punct de vedere.
Este evident că regimul nulității aplicabile este cel al nulității absolute, datorită tocmai principiului specialității capacității de folosință și nu cel al nulității relative,așa cum au susținut pârâții prin motivele de apel, fiind corectă soluția instanței de fond cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune în constatarea nulității contractului de donație.
De asemenea, tribunalul a apreciat că și asupra excepției lipsei de interes a reclamantei în formularea acțiunii în constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare, s-a pronunțat instanța de fond în mod corect. Atâta timp cât apartamentul în litigiu nu era liber,acesta nu putea fi restituit pe cale administrativă.
Cât privește critica din apelul pârâților referitoare la judecarea cauzei În baza altor dispoziții legale decât cele invocate de către reclamantă,aceasta este neîntemeiată,deoarece instanța de fond nu era legată de întemeierea în drept a acțiunii reclamantei, putând în mod liber să aprecieze asupra legalității cererii și a normelor legale aplicabile.
Având în vedere că instanța de fond a fost sesizată doar pentru porțiunea de imobil care în prezent este identificată cu nr.top. 49/1/1/II, nulitatea operează doar cu privire la acest imobil, pentru celelalte părți din imobil ea neproducând efecte.
Având în vedere că titlul statului a fost găsit nul, rezultă că imobilul în litigiu s-a aflat în proprietatea Statului Român fără titlu valabil, reclamanta fiind îndreptățită la restituirea în natură a imobilului.
De altfel, atâta timp cât reclamanta a obținut restituirea în natură în baza OUG nr. 94/2000 a celorlalte apartamente din imobilul în litigiu cu terenul aferent, solicitarea reclamantei este lipsită de interes.
Cu privire la contractul de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995, tribunalul apreciază că și acest contract este lovit de nulitate, fiind lipsită de relevanță, în prezentul litigiu, buna sau reaua credință a părților.
Este indiscutabil că imobilul în litigiu nu putea face obiectul Legii nr. 112/1995 în raport cu art. 1 din actul normativ indicat, care reglementează doar situația imobilelor preluate de la foștii proprietari persoane fizice nu și de la persoanele juridice sau cultele religioase, cum în speță este reclamanta, această din urmă categorie de imobile urmând a fi reglementată prin legi speciale. Indiferent de soarta contractului de donație, respectiv, de împrejurarea că donația este valabilă sau nulă, imobilul în litigiu nu putea fi vândut către chiriași, deoarece nu a fost preluat de la o persoană fizică, neînscriindu-se în dispozițiile art. l din Legea nr. 112/1995.
Având în vedere încălcarea dispozițiilor legale imperative cu privire la obiectul contractului de vânzare-cumpărare, în cauză acest contract nu poate fi salvat.
Este indiferentă,în raport de cauza de nulitate și împrejurarea legată de întabularea în CF a dreptului de proprietate al Statului Român,invocată de către pârâți.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs toate părțile în proces.
Astfel, pârâții recurenți și solicită modificarea în sensul admiterii apelului și pe cale de consecință schimbării sentinței, prin respingerea acțiunii reclamantei, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată determinate în proces, reprezentând onorariu avocațial.
Invocând dispozițiile art. 304 pct. 6 și pct. 9.pr.civ. acești recurenți consideră că atât prima instanță, cât și instanța de apel, au pronunțat soluții nelegale, cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor legale incidente în cauză și, în același timp, s-au pronunțat asupra a ceea ce reclamanta nu a cerut.
Nulitatea parțială a contractului de donație autentificat sub nr. 93/08.01.1063 de către Notariatul de Stat Județean C, a fost constatată de instanță prin raportare la dispozițiile art. 34 din Decretul nr. 31/1954 și art. 55 din Regulamentul pentru administrarea averilor bisericești ale Române, motivând prin aceea că s-ar fi depășit capacitatea de exercițiu de către donator, întrucât înstrăinările de bunuri bisericești, prin donații, nu era posibilă decât în mod excepțional și numai către biserici sau instituții bisericești, cu aprobarea chiriacului și încuviințarea consiliului eparhial.
Nelegalitatea soluției rezidă, așadar, din faptul că:
- instanțele au constatat nulitatea absolută a contractului de donație în baza altor motive și temeiuri decât cele invocate de către reclamanți;
- contractul de donație în litigiu a fost încheiat sub imperiul Decretului nr. 428/1954, act normativ din economia căruia nu se poate reține că statul nu putea primi prin donație bunuri imobile de la cultele religioase; mai mult decât atât, nu rezultă cu certitudine în cauză faptul că imobilul în litigiu face parte din categoria celor menționate în art. 2 din Regulamentul pentru administrarea averilor bisericești ale Române, act administrativ în cazul căruia încălcarea dispozițiilor atrage sancționarea celor vinovați, fiind exclusă incidența sancțiunii nulității absolute;
- instanțele au omis să observe faptul că imobilul intră în categoria celor reglementate prin nr.OUG 94/2000, or, uzând de procedura instituită prin acest act normativ, reclamanta nu a înțeles să atace decizia nr. 306/2004, astfel că pentru apartamentele care nu i-au fost retrocedate prin această decizie este îndreptățită exclusiv la despăgubiri prin echivalent; practic reclamanții încearcă să obțină retrocedarea întregului imobil pe calea dreptului comun, ceea ce este inadmisibil în raport cu dispozițiile art. 6 din Legea nr. 213/1998;
- nelegală este și soluția dată cererii de constatare a nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat în baza Legii nr. 112/1995, act normativ care nu conține nici o dispoziție în care să se interzică vânzarea imobilelor care proveneau de la cultele religioase; de altfel, chiar nr.OUG 94/2000 reglementează situația măsurilor reparatorii prin echivalent pentru imobilele ce nu pot fi retrocedate în natură, datorită faptului că au fost vândute legal de către stat, or, după anul 1989 aceste locuințe nu s-au putut vinde decât în baza Legii nr. 112/1995;
- este nelegală și reținerea relei-credințe a cumpărătorilor, dedusă din faptul că imobilul a aparținut anterior bisericii, conform evidențelor de carte funciară, și prin urmare chiriașii nu erau îndreptățiți să cumpere; recurenții apreciază că argumentul instanței nu se justifică, atâta timp cât statul vânzător avea un drept de proprietate înscris în cartea funciară, opozabil terților și care crea prezumția legală de proprietate în favoarea sa; de altfel, acțiunea în rectificare de carte funciară nu putea fi nici ea admisă, împlinindu-se termenul de prescripție în raport cu art. 37 din Legea nr. 7/1996.
II. Consiliul Local al municipiului C-N a declarat recurs prin reprezentantul legal, solicitând modificarea deciziei în sensul admiterii apelului și respingerii acțiunii civile exercitată de reclamantă.
În motivele recursului, decizia este criticată pentru nelegalitate, apreciindu-se că imobilul în litigiu putea fi vândut în baza Legii nr. 112/1995, atâta timp cât se permitea vânzarea imobilelor cu destinația de locuințe, preluate de stat după 6 martie 1945, fără a se preciza motivele și condițiile preluării. Din analiza dispozițiilor Legii nr. 112/1995 nu rezultă că vânzarea unor asemenea imobile ar fi interzisă până la adoptarea unor reglementări speciale în privința acelor imobile care fac obiectul nr.OUG 94/2000.
Este afirmată totodată și buna-credință a cumpărătorilor, atâta timp cât în speță prezumția de bună-credință nu a fost înlăturată prin proba contrară. Reclamanta nu a făcut dovada notificării cumpărătoarei, nici anterior și nici după încheierea contractului de vânzare-cumpărare, aceasta fiind în mod evident de bună-credință.
III. Reclamanta Ortodoxă Română a, și Clujului, în calitate de recurentă, solicită modificarea deciziei în sensul admiterii apelului și admiterii acțiunii precizate, în întregime.
Susține recurenta faptul că instanța de apel a omis să rețină și să analizeze motivele de apel ale reclamantei, că a reținut total eronat motivele de apel ale pârâților și tot eronat reține că nu au fost formulate întâmpinări în apel, cu toate că o asemenea întâmpinare există, înregistrată la data de 23 mai 2007.
Actul de donație în litigiu este lovit de nulitate absolută, întrucât au fost încălcate la momentul încheierii lui atât prevederile art. 34 și art. 35 din Decretul nr. 31/1954, cât și prevederile art. 4 din Decretul nr. 478/1954, lipsind condiția prealabilă a autorizării donației; toate actele existente la dosar conduc la concluzia că nu a existat un acord concomitent în fața notarului public în momentul întocmirii actului de donație.
În mod nelegal prima instanță răstoarnă sarcina probei cu privire la inexistența unui aviz și tot nelegal constată o nulitate absolută parțială. Or, reclamanta are interes deplin pentru a solicita nulitatea contractului cu privire la întregul imobil și nu doar pentru cota-parte aferentă apartamentului deținut de pârât.
Se precizează că cererea în constatarea nulității absolute a contractului de donație nu are caracterele unei revendicări imobiliare, ci este o cerere tipică în constatare, pentru a se stabili din perspectiva art. 1 nr.OUG 94/2000, caracterul abuziv și nevalabil al actului de preluare încheiat în favoarea statului.
În condițiile concrete ale cauzei prevederile nr.OUG 94/2000 sunt aplicabile întregului imobil teren și construcție, cu privire la care reclamanta a solicitat restituirea, nulitatea absolută producându-și efecteleex tunc, adică și pentru trecut, considerându-se că acest apartament nu a ieșit niciodată din patrimoniul statului.
Reclamanta recurentă a formulat și concluzii scrise pe care le-a depus la dosarul cauzei la data de 29 februarie 2008, reiterând susținerile din declarația de recurs, precum și cele formulate oral cu prilejul dezbaterilor judiciare asupra fondului ( 32 și urm.).
Cu privire la recursul pârâților și și a pârâtului Consiliul Local al municipiului C-N, reprezentant prin primar, curtea reține următoarele:
Pârâții și afirmă nelegalitate hotărârii instanței de apel, susținând că în mod greșit a păstrat soluția primei instanțe cu toate că aceasta a judecat cu depășirea limitelor învestirii sale prin cererea introductivă, acordând reclamantei mai mult decât a cerut, prin aceea că a constatat nulitatea absolută a contractului de donație în litigiu, în baza altor temeiuri de drept decât cele invocate de reclamantă.
Din această perspectivă, curtea constată că decizia recurată poartă atributul legalității, în mod corect instanța de apel înlăturând aceste susțineri ale pârâților, cu motivarea că instanțele nu sunt "legate" prin temeiul de drept al cererii introductive, revenindu-le obligația de a da acțiunii calificarea juridică corectă. Or, în speță, în ședința publică din 5 decembrie 2006, invocând dispozițiile art. 129 alin. 5.pr.civ. prima instanță a pus în discuția părților aspectul de fapt, cu încadrarea juridică aferentă, a respectării sau a nerespectării de către reclamantă a capacității sale de exercițiu, prin încheierea contractului de donație autentificat sub nr. 93/1963 de către Notariatul de Stat Regional C ( 177 dosar judecătorie). Mai mult decât atât, prima instanță a acordat părților un termen pentru a-și putea exprima poziția procesuală în raport cu această chestiune de drept pusă în discuție, părțile pronunțându-se în ședința publică din 16 ianuarie 2007 ( 192 dosar).
Observând așadar motivele de fapt ale cererii introductive, astfel cum a fost ea precizată de către reclamantă, prima instanță a pus în discuția părților și un alt motiv de nulitate absolută a contractului de donație în litigiu, decât acelea formulate în mod expres și explicit, soluția pronunțată respectând atât limitele procesului, cât și principiile care guvernează procesul civil, cu referire specială la contradictorialitate și asigurarea dreptului la apărare.
Cu referire la legalitatea contractului de donație autentificat sub nr. 93/08.01.1963 de către Notariatul de Stat Regional C, ce reprezintă titlul de preluare al Statului Român constituit asupra imobilului care face obiectul dreptului litigios, identificat cu nr. top. 49/1/1/II și situat administrativ în C-N, str. - nr. 2, curtea apreciază că în mod corect instanțele de fond au reținut că acest act juridic a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor dreptului comun în materie (art. 813-840. civ.) și a celor cuprinse în Decretul nr. 478/1954, ca lege specială, sub imperiul căreia a fost făcută donația.
Problema care s-a ridicat a fost legală de existența sau inexistența avizului organului competent, stipulat ca și condițiead validitatema actului de donație, prin art. 4 Decretul nr. 478/1954. Potrivit textului normativ evocat, dacă obiectul donației îl reprezintă o construcție situată într-un oraș sau comună centru industrial, se va cere avizul Ministerului Gospodăriei Comunale și Industriei Locale. Or, acest organism al administrației centrale de stat a fost desființat prin Decretul nr. 63/1954, sarcinile, atribuțiile și unitățile tutelate fiind distribuite de către Consiliu de Miniștri altor organe centrale.
În speță, potrivit contractului de donație încheiat în forma solemnă a înscrisului autentic, acceptarea donației a fost avizată favorabil de către Comitetul Executiv al Sfatului Popular Regional al Orașului C, conform celor reținute prin hotărârile instanțelor de fond. Acest aviz este unul valabil, în sensul legii, pentru că a fost dat în condițiile desființării Ministerului Gospodăriei Comunale și Industriei Locale, și în contextul legislației ulterioară acestui moment, prin care s-a urmărit descentralizarea activității de administrare a fondului locativ și de gestionare a dezvoltării economice locale ( nr. 273/1957). Gospodărirea comunală și dezvoltarea industriei locale au devenit astfel activități specifice organelor puterii de stat, reprezentative în plan local, astfel că sarcina avizării donațiilor a fost preluată în mod legal de către organele precizate în art. 1 din nr. 273/1957, respectiv, de către Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Regiunii
Curtea consideră că nu poate fi reținut însă, ca valabil, nici motivul de nulitate absolută, întemeiat pe dispozițiile Decretului nr. 31/1954.
, conținutul capacității de folosință a persoanei juridice este determinat și de principiul specialității, consacrat legislativ de art. 9 din Legea nr. 21/1924 și generalizat apoi prin art. 34 alin. 1 din Decretul nr. 31/1954. În virtutea acestui principiu persoana juridică are capacitatea de a încheia doar acele acte juridice determinate de scopul pentru care a fost înființată, astfel cum este el stabilit prin lege ori prin actul de constituire, respectiv prin statut, după caz.
Încheierea unui act juridic cu încălcarea principiului specialității capacității de folosință a persoanei juridice este sancționată cu nulitate absolută, o nulitate expresă și nu virtuală, potrivit art. 34 alin. 2 din Decretul nr. 31/1954.
Din această perspectivă, în speță trebuie apreciat dacă reclamanta își putea asuma obligația de a statului bunul imobil în litigiu, fără să încalce prin încheierea acestui act juridic principiul specialității capacității sale de folosință.
Potrivit Regulamentului pentru administrarea averilor bisericești din Română, aprobat prin Decizia Ministerului Cultelor, dată cu nr. 32-234 din 29 septembrie 1950, averea bisericească cuprinde: bunuri sacre - cele care prin sfințire sau binecuvântare sunt destinate cultului divi - și bunuri comune - cele afectate întreținerii bisericilor, a slujitorilor ei, operelor culturale și de caritate și îndeplinirii celorlalte scopuri ale Bisericii, intrând în această categorie inclusiv drepturile patrimoniale (art. 2).
Prin art. 55 din Regulament este prohibită înstrăinarea de bunuri bisericești sacre sau de bunuri imobile cu caracter comun, pe cale de "donațiuni", posibile numai în mod excepțional și numai în favoarea unor biserici sau instituții bisericești.
Acceptând că imobilul în litigiu aparține categoriei bunurilor comune, determinate prin art. 2 alin. 4 din Regulament, curtea consideră că este excesiv a aprecia că actul de donație autentificat sub nr. 93/1963 de către Notariatul de Stat Regional C s-a făcut cu încălcarea principiului specialității persoanei juridice donatoare, atâta timp cât înstrăinarea de bunuri prin donații nu este cu desăvârșire interzisă bisericii, dimpotrivă, ea este reglementată prin actul normativ evocat mai sus.
În raport cu normele menționate, apare evident că donația făcută în favoarea statului încalcă dispozițiile Regulamentului, însă aceasta nu este de natură să atragă sancțiunea nulității absolute a actului de donație, ci doar responsabilitatea celui care a avizat-o, în condițiile cap. VI din același Regulament.
Legalitatea contractului de donație în litigiu are a se aprecia din perspectiva legilor în vigoare la momentul încheierii lui, respectiv a Codului civil, care reprezintă dreptul comun și a Decretului nr. 478/1954 privitor la donațiile făcute statului, care reprezintă legea specială, or, dispozițiile imperative ale acestor legi au fost respectate.
Potrivit prevederile art. 2 alin. 1 din nr.OUG 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 501/2002, imobilele care au aparținut cultelor religioase din România și au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu de Statul Român, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcașele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice, din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foștilor proprietari, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență.
În raport cu acest text normativ, se poate concluziona în sensul că imobilul care face obiectul dreptului litigios a fost preluat în mod abuziv de Statul Român, însă cu titlu, în baza unui contract de donație încheiat în formă autentică, în condițiile și pe temeiul Decretului nr. 478/1954, privind donațiile făcute statului.
De altfel, în același sens se statuează prin decizia nr. 306/24.05.2004, emisă de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, stipulându-se textual: "imobilul solicitat la retrocedare a fost proprietatea iei Ortodoxe Române a, și Clujului la momentul deposedării abuzive -" și "imobilul respectiv a trecut cu titlu în proprietatea statului".
Prin urmare, chiar dacă se păstrează contractul de donație în baza căruia imobilul a trecut în proprietate de stat, interesul reclamantei în exercitarea acțiunii în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de către Statul Român cu unul dintre chiriașii imobilului, nu poate fi contestat.
Prin cererea de retrocedare formulată în baza nr.OUG 94/2000, reclamanta a solicitat restituirea întregului imobil, astfel cum a fost acesta preluat de către stat și cu privire la întregul imobil se stipulează prin decizia nr. 306/2004, că preluarea a fost una cu titlu însă abuzivă, în sensul prevederilor art. 2 din nr.OUG 94/2000.
Comisia specială de retrocedare a soluționat parțial solicitarea reclamantei, hotărând restituirea în natură a tuturor acelor apartamente aflate în administrarea Consiliului Local al municipiului C-N, împreună cu terenul aferent, fără a se pronunța cu privire la măsurile reparatorii în privința apartamentelor care au fost înstrăinate.
Urmare a rămânerii definitive a deciziei nr. 306/2004, prin neatacarea ei la instanța de contencios administrativ, a fost încheiat un protocol de predare-primire a tuturor apartamentelor retrocedate fostului proprietar, situate în municipiul C-N, - nr. 2.
Apare evident așadar interesul pe care reclamanta îl are de a obține constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare care au fost încheiate în privința celorlalte apartamente ale imobilului, pentru a obține în final restituirea în natură a acestora. Normele metodologice de aplicare a nr.OUG 94/2000, aprobate cu modificări și completări prin nr.HG 1094/2005, reglementează două ipoteze de definitivare a procedurii administrative de retrocedare, stabilind în art. 6 că, în cazul în care instanța dispune desființarea contractului de vânzare-cumpărare, comisia specială de retrocedare va putea, în măsura în care se verifică condițiile ordonanței, să pronunțe retrocedarea imobilului solicitat. Prin urmare, comisia specială de retrocedare este entitatea abilitată să se pronunțe asupra temeiniciei cererii de retrocedare, printr-o hotărâre susceptibilă de a fi supusă controlului judiciar la instanța de contencios administrativ, iar instanța civilă, în limitele învestirii sale prin actuala cerere de chemare în judecată este competentă să se pronunțe asupra cererii de constatare a nulității actului de înstrăinare subsecvent, în raport cu dispozițiile imperative ale legilor în vigoare la data încheierii lui.
Așa cum în mod temeinic au statuat instanțele de fond, printr-o amplă motivare, contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 16.12.1996, între Statul Român prin mandatarul său și pârâții și, este nul absolut pentru că încalcă dispoziții imperative ale Legii nr. 112/1995.
Cu toate că prin nr.OUG 184/2002, pentru modificarea și completarea nr.OUG 94/2000 s-a stipulat că la soluționarea cauzelor având ca obiect anularea actelor juridice de înstrăinare a imobilelor revendicare instanțele judecătorești vor avea în vedere dispozițiile art. 46 alin. 1, 2 și 4 din Legea nr. 10/2001, iar nr.OUG 814/2002 a fost aprobată prin Legea nr. 48/2004, ulterior, aceste dispoziții au fost expres abrogate, prin art. VI din Titlul II al Legii nr. 247/2005.
În forma actuală, nr.OUG 184/2002 nu conține nici o trimitere la prevederile art. 46 din Legea nr. 10/2001, valabilitatea actelor juridice de înstrăinare fiind condiționată de respectarea dispozițiilor imperative ale Legii nr. 112/1995.
Or, Legea nr. 112/1995, a reglementat situația juridică a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute ca atare în proprietatea statului, ea neavând ca obiect principal determinarea cadrului legal pentru vânzarea unor astfel de imobile către chiriași. Vânzarea a fost abordată în cuprinsul cap. III, cu un caracter accesoriu reglementării principale, aceea a acordării unor măsuri reparatorii, foștilor proprietari, persoane fizice. Toate prevederile acestui act normativ, inclusiv acelea care permit vânzarea lor către chiriași (art. 9), conduc spre concluzia că a fost vizată de legiuitor, exclusiv situația imobilelor care au avut destinația de locuințe și au constituit proprietatea unor persoane fizice iar nu juridice.
De altfel, în art. 25 din Legea nr. 112/1995 se stipulează că prin legi speciale urmează a se determina situația juridică a altor imobile decât cele care fac obiectul reglementării acestei legi, indiferent de destinația lor inițială, inclusiv a celor demolate pentru cauză de utilitate publică.
În concluzie, este întemeiată cererea reclamantei de a se constata nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare în litigiu, astfel cum în mod temeinic au apreciat instanțele de fond, atâta timp cât prin vânzarea realizată au fost nesocotite dispozițiile imperative ale Legii nr. 112/1995, referitoare la obiectul de reglementare al acestui act normativ reparator, înstrăinându-se un apartament al unui imobil care a aparținut unei persoane juridice iar nu fizice, respectiv unui cult religios.
Cu referire la buna-credință a cumpărătorilor la data încheierii actului juridic de înstrăinare, și care, în opinia pârâților este de natură să valideze acest contract în baza principiului ocrotirii bunei-credințe și aparenței în drept, curtea consideră, asemenea instanțelor de fond, că sub acest aspect buna-credință rămâne fără efecte juridice, ea fiind exclusă în prezența fraudei la lege, a eludării acelor prevederi imperative ale Legii nr. 112/1995, care determină categoria de imobile reglementate prin acest act normativ.
Corect s-a apreciat și asupra excepției prescripției dreptului la acțiune în rectificarea înscrierii în cartea funciară, rezolvarea acestui capăt de cerere realizându-se în conformitate cu dispozițiile art. 34 din Legea nr. 7/1996.
Pentru cele ce preced, invocând și dispozițiile art. 312 alin. 2 și 3 pr.civ. curtea urmează a admite în parte recursurile pârâților, cu consecința respingerii ca neîntemeiate a cererii având ca obiect constatarea nulității titlului de preluare a imobilului de către Statul Român, respectiv a contractului de donație autentificat sub nr. 93/1963 de către Notariatul de Stat Regional
II. Cu privire la recursul declarat în cauză de reclamanta Ortodoxă Română a, și Clujului, curtea constată că acesta este nefondat.
Observă curtea faptul că la data de 23 mai 2007 fost înregistrat în dosarul Tribunalului Cluj un înscris denumit "Motive de apel", prin care reclamanta apelantă solicită admiterea acțiunii precizate în întregime, motivând în esență prin aceea că prima instanță a răsturnat sarcina probei în proces, punând reclamanta în situația de a proba inexistența unui aviz al Ministerului Gospodăriei Comunale și Industriei Locale, și, mai mult decât atât, a apreciat în mod greșit în sensul că reclamanta nu are un interes deplin de a solicita nulitatea absolută a contractului de donație în întregime și nu doar parțial ( 17-18 dosar).
Prin urmare, apelanta nu a depus întâmpinare la dosarul cauzei, așa cum în mod eronat afirmă, iar motivele de apel formulate au făcut obiectul analizei tribunalului, răspunzându-se acestora în considerentele deciziei civile nr. 452/A/18.09.2007 ( 14).
Nu se verifică prin urmare cazul de nelegalitate reglementat în art. 304 pct. 7.pr.civ.
În raport cu dispozițiile art. 304 pct. 9.pr.civ. căruia îi pot fi circumscrise celelalte motive de fapt ale declarației de recurs, curtea apreciază că hotărârea instanței de apel este legală, răspunzându-se mai sus aspectelor referitoare la nulitatea contractului de donație întemeiată pe lipsa avizului Ministerului Gospodăriei Comunale și Industriei Locale.
În privința cererii recurentei de a fi constatată nulitatea totală a contractului de donație, față de rezolvarea dată recursurilor exercitate de pârâții în cauză, aceasta rămâne fără obiect, însă, de principiu, curtea subliniază că, așa cum în mod temeinic au statuat instanțele de fond, interesul reclamantei în a pretinde nulitatea actului juridic de donație, are a se aprecia în limitele folosului material obținut prin desființarea acestuia, ori ele se circumscriu restituirii apartamentului nr. 2 din imobilul situat în C-N, - nr. 2. Nulitatea care ar opera în speță este una parțială, iar nu totală.
Pentru cele ce preced, văzând și dispozițiile art. 312 alin. 1.pr.civ. curtea va respinge acest recurs ca nefondat.
În conformitate cu dispozițiile art. 316, raportat la art. 274 alin. 1.pr.civ. și art. 276.pr.civ. reclamanta, ca parte căzută în pretenții, va fi obligată să plătească pârâților și 500 RON cheltuieli de judecată parțiale în recurs, stabilite proporțional cu pretențiile admise.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite în parte recursurile declarate de pârâți, și și CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI C-N împotriva deciziei civile nr. 452 din 18.09.2007 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care modifică în parte în sensul că admite, în parte, apelurile acelorași pârâți împotriva sentinței civile nr. 758 din 30.01.2007 a Judecătoriei Cluj -N, dată în dosar 5878/2006 pe care o schimbă în parte.
Judecând, respinge cererea având ca obiect constatarea nulității absolute a actului de donație autentificat sub nr. 93/8.01.1963 de Notarul de Stat Regional
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Respinge ca nefondat recursul reclamantei ORTODOXĂ ROMÂNĂ A, ȘI.
Obligă reclamanta să plătească pârâților și 500 RON cheltuieli de judecată de judecată parțiale în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 7 martie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - -
Red.BD/dact.
3 ex.
jud.apel: /
Președinte:Lucia ȘtețcaJudecători:Lucia Ștețca, Denisa Băldean Valentin Mitea
