Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 803/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-- 29.07.2009
DECIZIA CIVILĂ NR. 803/
Ședința publică din 7 octombrie 2009
PREȘEDINTE: Rujița Rambu
JUDECĂTOR 2: Florin Șuiu
JUDECĂTOR: G -
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta împotriva Deciziei civile nr. 460/A din 15 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați, Statul Român prin Consiliul Local al comunei și cu intervenientul intimat, pentru acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă, pentru reclamanta recurentă lipsă, doamna avocat, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat în termen legal și este timbrat cu 5 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care reprezentanta reclamantei recurente depune la dosar împuternicirea avocațială, dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 5 lei, timbru judiciar mobil de 0,15 lei și arată că nu mai are cereri de formulat.
Curtea, văzând că nu mai sunt formulate alte cereri, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Reprezentanta reclamantei recurente solicită admiterea recursului, și, în principal, casarea deciziei și desființarea sentinței, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, iar în subsidiar, modificarea deciziei, în sensul admiterii apelului său cu consecința admiterii acțiunii, pentru motivele arătate pe larg în cererea de recurs, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
În deliberare, constată că prin Decizia civilă nr. 460/A din 15 mai 2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa respins apelurile declarate de reclamanta și intervenientul împotriva Sentinței civile nr. 11644/25.09.2008, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți, și Statul Român prin Consiliul Local.
În consecință, Tribunalul a confirmat hotărârea primei instanțe, care a respins acțiunea formulată de reclamanta având ca obiect: rectificarea cărții funciare nr. 3634 M, în sensul că imobilul este compus din teren în suprafață de 1338 mp în proprietatea numitei și teren în suprafață de 1338 mp în coproprietatea pârâților (1/8), (1/8), (1/8), și soția (5/8); să se constate că reclamanta a dobândit, prin uzucapiune, dreptul de proprietate asupra suprafeței de 1338 mp, al cărei proprietar tabular a fost; să se dispună întabularea dreptului de proprietate al reclamantei în CF.
Prin aceeași sentință, menținută de Tribunal, prima instanță a respins și cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul, prin care intervenientul a solicitat să se constate că a dobândit cu titlu de uzucapiune cota de parte din imobilul înscris în CF nr. 3634 M, nr. top 353, constând în curte și grădină în suprafață de 2676 mp, proprietatea numitei, căsătorită.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în esență, că în speță nu sunt îndeplinite prevederile art. 27 și 28 din Decretul- Lege nr. 115/1938 și nici prevederile art. 1846 și urm. din Codul civil, în ceea ce privește capătul de cerere privind constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra parcelei în litigiu și, pe cale de consecință, a respins și capătul de cerere privind rectificarea cărții funciare, întrucât reclamanta nu este titulara vreunui drept real înscris în cartea funciară respectivă.
În legătură cu cererea de intervenție în interes propriu, prima instanță a reținut, sintetizându-i motivarea, că intervenientul urmărește dobândirea dreptului de proprietate asupra cotei de din imobil care, potrivit expertizei, formează un singur corp funciar, iar intervenientul nu a făcut dovada posesiei asupra terenului în litigiu, nefiind întrunite condițiile prevăzute de art. 1846 și urm. din Codul civil.
În calea de atac a apelului, reclamanta a solicitat desființarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru că nu s-a pus în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive, iar în subsidiar, schimbarea sentinței în sensul admiterii acțiunii, arătând că hotărârea primei instanțe este nelegală, întrucât prin Sentința civilă nr. 4498/1971 a Judecătoriei Timișoara, s-a reținut că pârâții au dobândit suprafața de 1338 mp, pe care au luat-o în posesie, astfel că este eronată susținerea primei instanțe că suprafața pretins uzucapată de reclamantă nu este delimitată de cea a pârâților, aspect care putea fi dovedit și prin administrarea unor probe noi.
Reclamanta apelantă a mai învederat că în mod nelegal i-a fost respins capătul de cerere privind rectificarea CF.
Intervenientul apelant a arătat că în mod greșit i-a fost respinsă cererea de intervenție, întrucât aceasta a fost întemeiată pe dispozițiile art. 28 din Decretul- Lege nr. 115/1938, iar el a posedat începând cu anul 1969 toate imobilele pe care le-au deținut soții.
Tribunalul a apreciat că sunt neîntemeiate ambele apeluri declarate în cauză, reținând, în privința apelului declarat de reclamanta că aceasta și-a întemeiat cererea de chemare în judecată privind constatarea uzucapiunii pe dispozițiile Codului civil, fiind lipsite de suport susținerile acesteia, în motivele de apel, că și-a precizat acțiunea invocând prevederile Decretului- Lege nr. 115/1938.
Tribunalul a mai stabilit că, deși acțiunea reclamantei a suferit numeroase precizări și modificări, cuprinse la filele 29,62, 96, 108 și 172, niciuna din aceste precizări nu indică drept temei juridic al cererii de chemare în judecată dispozițiile Decretului-Lege nr. 115/1938, doar prin concluziile scrise depuse după închiderea dezbaterilor în fața primei instanțe reclamanta arătând că a îndeplinit condițiile legale pentru a uzucapa, avându-se în vedere oricare dintre dispozițiile legale pe care instanța le va considera incidente, respectiv cele ale Decretului- Lege nr. 115/1938 sau ale Codului civil.
Astfel, Tribunalul a reținut că, potrivit art.132 alin. 1 Cod procedură civilă, doar la prima zi de înfățișare reclamantul va putea întregi sau modifica cererea, termen mult depășit în speță, iar pe de altă parte că, după închiderea dezbaterilor, nu pot fi formulate cereri noi.
Prin urmare, Tribunalul a constatat că prima instanță a apreciat corect că uzucapiunea, în regim de carte funciară, pentru posesiunile începute ulterior intrării în vigoare a Decretului- Lege nr. 115/1938, este guvernată de dispozițiile acestui act normativ, neputând fi primită cererea reclamantei privind constatarea uzucapiunii în temeiul Codului civil.
Cât privește cererea de rectificare a cărții funciare, Tribunalul a stabilit că reclamanta nu are calitate de persoană interesată, câtă vreme cererea de constatare uzucapiunii nu poate fi primită.
Tribunalul a mai apreciat că nici apelul intervenientului nu este întemeiat, atâta timp cât nu a făcut dovada posesiei timp de 20 de ani, după moartea proprietarului tabular.
Împotriva deciziei Tribunalului a declarat recurs reclamanta, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei și desființarea sentinței, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, iar în subsidiar, modificarea deciziei, în sensul admiterii apelului său cu consecința admiterii acțiunii.
Cu privire la petitul principal, recurenta a invocat dispozițiile art. 304 pct. 5 și 312 alin. 3 Cod procedură civilă, arătând că instanțele au soluționat cauza fără să pună în discuția părților excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, fiind încălcate formele de procedură, prevăzute sub sancțiunea nulității de art.105 alin. 2 Cod procedură civilă.
Recurenta a mai învederat că, într-adevăr, potrivit art. 112 lit. d Cod procedură civilă motivele de drept trebuie să se concretizeze în temeiul de drept pe care se sprijină cererea reclamantei, dar aceasta nu înseamnă că reclamantul este ținut să indice textul de lege în care se încadrează faptele ce au generat conflictul între părți, întrucât încadrarea în drept a faptelor și a pretențiilor reclamantului este și trebuie să fie opera judecătorului, fiind suficientă indicarea acelor elemente din care să se poată desprinde care este fundamentul juridic al pretențiilor deduse judecății.
Prin urmare, recurentul a susținut că instanța trebuia să pună această problemă în discuția contradictorie a părților, pentru ca acestea să-și formuleze apărări pe fond și nu să respingă cererea, iar pe de altă parte, a precizat că judecătorul nici nu este ținut de temeiul juridic invocat de reclamant.
Astfel, în concluzia recurentului, este total nejustificată motivarea instanței de apel, în sensul că reclamanta nu indică prin acțiune dispozițiile Decretului -Lege nr. 115/1938, ci doar prin concluziile scrise, iar conform art. 132 Cod procedură civilă, reclamanta putea să-și modifice cererea sa doar la prima zi de înfățișare, deoarece schimbarea temeiului juridic al acțiunii nu reprezintă o cerere nouă.
Cu privire la petitul subsidiar din cererea de recurs, recurenta a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 Cod procedură civilă și a arătat că soluția instanței de apel este greșită și pentru aceea că a inversat ordinea de soluționat a petitelor, în sensul că primul petit este cel care vizează rectificarea cărții funciare și nu uzucapiunea, iar potrivit art. 36 din Legea nr. 7/1996 ea are calitatea de persoană interesată să promoveze acțiunea în rectificare de carte funciară, găsindu-se în situația când acțiunea se întemeiază pe greșita calificare a dreptului datorită unei insuficiente caracterizări a acestuia din înscrisul supus transcrierii.
În prezenta cauză, pârâții intimați au fost citați cu mențiunea de a formula întâmpinare, însă nu au dat curs solicitării instanței.
În urma examinării deciziei atacate, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor art.304 pct. 5 și 312 alin. 3 Cod procedură civilă, Curtea apreciază că recursul reclamantei este întemeiat pentru considerentele ce în continuare sunt relevate.
Prin decizia atacată cu apel, Tribunalul nu a soluționat cauza în fond, cu privire la petitul pentru constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune, reținând că reclamanta a invocat dispozițiile Decretului-Lege nr.115/1938, după prima zi de înfățișare, prin concluziile scrise depuse după închiderea dezbaterilor, și că prima instanță a apreciat în mod corect că uzucapiunea în regim de carte funciară, pentru posesiile începute ulterior intrării în vigoare a Decretului- Lege nr. 115/1938, este guvernată de dispozițiile acestui act normativ, fără să observe că prima instanță s-a pronunțat pe fondul cauzei și cu privire la dispozițiile Decretului-Lege nr. 115/1938.
În acest sens, prima instanță a reținut că în această speță nu sunt îndeplinite prevederile art. 27 și 28 din Decretul -Lege nr. 115/1938 și nici cele prevăzute de art. 1846 și urm. din Codul civil, respingând acțiunea.
Pe cale de consecință, văzând că instanța de apel nu a cercetat fondul cauzei cu privire la uzucapiune, în baza art.304 pct.5 și 312 alin. 3 Cod procedură civilă, va admite recursul reclamantei și va casa decizia atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelurilor declarate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta împotriva Deciziei civile nr. 460/A din 15 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Casează decizia recurată și trimite cauza la Tribunalul Timiș spre rejudecarea apelurilor.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 7 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Gheorghe Oberșterescu
- - - - G -
GREFIER,
- -
Red. - 09.10.2009;
Tehnored. - 19.10.2009; 2ex.
Primă instanță: Judecătoria Timișoara
Judecător:
Instanță de apel: Tribunalul Timiș
Judecători:;
Președinte:Rujița RambuJudecători:Rujița Rambu, Florin Șuiu, Gheorghe Oberșterescu
