Fond funciar. Speta. Decizia 799/2009. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR--28.07.2009

DECIZIA CIVILĂ NR. 799/

Ședința publică din 7 octombrie 2009

PREȘEDINTE: Rujița Rambu

JUDECĂTOR 2: Florin Șuiu

JUDECĂTOR: G -

GREFIER: - -

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul Primarul Comunei împotriva deciziei civile nr. 580/23.04.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați, Comisia Județeană T de Fond Funciar, Comisia Locală de Fond Funciar a Comunei și Comisia Locală de Fond Funciar a Comunei, având ca obiect constatarea nulității absolute a titlului de proprietate.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă domnul avocat pentru reclamantul recurent, domnul avocat pentru pârâtul intimat și domnul consilier juridic în reprezentarea pârâtei intimate Comisia Județeană T de Fond Funciar, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare legal îndeplinită.

Recursul a fost declarat în termen legal.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că pârâtul intimat a depus la dosar întâmpinare, prin registratura instanței, la data de 16.09.2009. Se comunică această întâmpinare cu reprezentantul reclamantului recurent și cu cel al pârâtei intimate Comisia Județeană T de Fond Funciar.

Reprezentantul pârâtei intimate Comisia Județeană T de Fond Funciar depune la dosar delegația și întâmpinare, căreia instanța îi conferă rolul unor concluzii scrise, întrucât a fost depusă cu depășirea termenului prevăzut în art. 308 al. 2 Cod procedură civilă.

Părțile prezente arată că nu mai au alte cereri de formulat.

Curtea pune în discuție excepția privind inadmisibilitatea recursului, având în vedere că acesta a fost declarat împotriva unei hotărâri judecătorești irevocabile, excepție invocată prin întâmpinare de pârâtul intimat, și acordă cuvântul părților atât pe excepție, cât și în susținerea recursului.

Reprezentantul reclamantului recurent solicită respingerea excepției, invocând practica curții în situația în care tribunalul fie a recalificat calea de atac din apel în recurs, fie a omis să analizeze acest aspect; mai arată că hotărârea atacată este nulă absolut, pentru motivele arătate pe larg în cererea de recurs, pe care le reiterează instanței. Nu solicită cheltuieli de judecată.

Reprezentantul pârâtei intimate Comisia Județeană T de Fond Funciar pune concluzii de respingere a excepției și de admitere a recursului, conform concluziilor scrise.

Reprezentantul pârâtului intimat solicită respingerea recursului ca inadmisibil și menținerea deciziei tribunalului, conform întâmpinării, cu cheltuieli de judecată.

CURTEA

Deliberând asupra recursului, constată:

Prin sentința civilă nr.1021/22.10.2008. pronunțată în dosarul nr-, Judecătoria Sânnicolau Mar espins ca neîntemeiată acțiunea formulată și precizată de reclamantul Primarul Comunei împotriva pârâților, Comisia Locală de Fond Funciar, Comisia Județeană de Fond Funciar T, Comisia Locală de Fond Funciar și -, având ca obiect constatarea nulității absolute a titlului de proprietate.

A respins ca lipsită de interes cererea reconvențională formulată de pârâtul - în contradictoriu cu reclamantul Primarul Comunei și cu pârâții Comisia Locală de Fond Funciar, Comisia Județeană de Fond Funciar T, având ca obiect acțiune în constatare drept de proprietate.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, referitor la acțiunea principală, că prin titlul de proprietate atacat a fost reconstituit dreptul de proprietate în favoarea antecesoarei pârâtului asupra suprafeței de 370.000 mp. Conform art.11 din Legea nr.18/1991, în forma valabilă la data formulării cererii de reconstituire, suprafața adusă în agricolă de producție este cea care rezultă din actele de proprietate, cartea funciară, cadastru, cererile de înscriere în cooperativă, registrul agricol sau orice alte probe, inclusiv declarațiile de martori. Analizând actele dosarului administrativ, prima instanță a constatat că există declarația martorei, iar în anexa nr.50, cuprinzând persoanele fizice ale căror terenuri au intrat în componența fostelor cooperative agricole de producție și nu le-a fost restituit dreptul de proprietate pe vechile amplasamente, la poziția nr.141 se regăsește antecesoarea pârâtului.

Art.III al.1 din Legea nr.169/1997, așa cum a fost modificată prin Legea nr.247/2005 prevede motivele de nulitate absolută a actelor emise cu încălcarea prevederilor Legii nr.18/1991, iar împrejurarea invocată de către reclamant nu se regăsește în această enumerare limitativă a textului legal menționat.

În ceea ce privește cererea reconvențională a pârâtului, prima instanță a reținut lipsa calității procesuale pasive a Primarului Comunei, cu motivarea că între aceste părți nu există un raport obligațional cu privire la terenul în litigiu.

De asemenea, a reținut și excepția lipsei de interes a pârâtului reclamant reconvențional în promovarea cererii, întrucât, prin sentința civilă nr.551/20.06.2007, pronunțată în dosarul nr-, Judecătoria Sânnicolau Mac onstatat că - a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 370.000 mp, hotărârea judecătorească ținând loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

Împotriva sentinței civile nr.1021/22.10.2008 a Judecătoriei Sânnicolau M din dosarul nr- a declarat recurs reclamantul Primarul Comunei.

Prin decizia civilă nr.580/23.04.2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa respins ca neîntemeiat recursul declarat de reclamant, menținând astfel ca legală și temeinică hotărârea primei instanțe.

Împotriva deciziei civile nr.580/23.04.2009 a Tribunalului Timișa declarat recurs Primarul Comunei.

În motivarea recursului, invocând art.304 pct.3 pr.civ. a susținut că hotărârea tribunalului a fost dată cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.

Acțiunea în nulitatea absolută a titlului de proprietate, a susținut recurentul, este o acțiune de drept comun, conform art.III al.2 din Titlul V al Legii nr.247/2005, iar nu de competența completelor specializate de fond funciar, situație în care, având în vedere și valoarea terenului în litigiu, împotriva hotărârii primei instanțe se poate declara apel, iar nu recurs.

În virtutea rolului său activ, a susținut recurentul, tribunalul trebuia să pună în discuție recalificarea căii de atac, însă, judecând-o ca recurs, l-a privat de calea de atac a apelului, încălcându-i astfel dreptul la un proces echitabil.

Pârâtul intimat - a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil, întrucât a fost declarat împotriva unei hotărâri pronunțate tot în recurs, care nu mai este susceptibilă de a ti atacată din nou cu recurs.

Invocând art.1 și art.5 al.1 din Titlul XIII al Legii nr.247/2005, a arătat că hotărârile pronunțate în procesele funciare sunt supuse numai recursului.

În ședința publică din 07.10.2009, Curtea a pus în discuția părților excepția inadmisibilității recursului reclamantului, excepție pe care a și reținut- și în raport cu care urmează a respinge recursul pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.

Art.1 din Titlul XIII ( judecăților în materia restituirii proprietăților funciare) al Legii nr.247/2005 definește procesele funciare ca fiind plângerile, contestațiile și orice alte litigii apărute în urma aplicării Legii nr.18/1991, a Legii nr.169/1997 și a Legii nr.1/2000.

Litigiul de față are ca obiect acțiunea reclamantului Primarul Comunei în nulitatea absolută a titlului de proprietate nr.59262/96/22.05.2003, emis în baza Legii nr.18/1991 de Comisia Județeană T de Fond Funciar (fila 16 din dosarul de fond); prin urmare, intră în categoria litigiilor funciare.

În conformitate cu art.5 al.1 din Titlul XIII al Legii nr.247/2005, în procesele funciare, "hotărârile pronunțate de instanțele judecătorești în primă instanță sunt supuse numai recursului".

În consecință, în mod corect a fost judecată cauza în recurs la Tribunalul Timiș, fără a se încălca normele de competență și fără a fi privat reclamantul de calea de atac a apelului, pe care în această situație însăși legea a suprimat-o tocmai pentru accelera judecățile în materia fondului funciar.

Prin urmare, în speță nu-și găsesc aplicarea dispozițiile art.282 și 2821.pr.civ. în determinarea căilor de atac și implicit valoarea terenului în litigiu nu prezintă relevanță.

Față de aceste considerente, în baza art.5 al.1 din Titlul XIII al Legii nr.247/2005 și a art.296 pr.civ. Curtea va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul Primarul Comunei împotriva deciziei civile nr.580/23.04.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.

În baza art.274 al.1 pr.civ. va obliga reclamantul recurent la plata în favoarea pârâtului intimat - a sumei de 1190 lei, reprezentând cheltuielile de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul Primarul Comunei împotriva deciziei civile nr. 580/23.04.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.

Obligă reclamantul recurent la plata în favoarea pârâtului intimat - a sumei de 1190 lei, reprezentând cheltuielile de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 7.10.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Gheorghe Oberșterescu

- - - - G -

GREFIER,

- -

Red. - 13.10.2009;

Tehnored. - 16.10.2009; 2ex.

Primă instanță: Judecătoria Timișoara; judecător:

Instanță de recurs: Tribunalul Timiș; judecători,

Președinte:Rujița Rambu
Judecători:Rujița Rambu, Florin Șuiu, Gheorghe Oberșterescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Fond funciar. Speta. Decizia 799/2009. Curtea de Apel Timisoara