Acțiune în constatare jurisprudenta. Decizia 958/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția Civilă mixtă
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 958/2008-
Ședința publică din 05.06.2008
PREȘEDINTE: Trif Doina
JUDECĂTOR 2: Stan Aurelia Lenuța
JUDECĂTOR 3: Lazăr
Grefier:
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurenta pârâtă cu domiciliul în C N,-,. 14, județul C, în contradictoriu cu intimatul reclamant SPITALUL ORĂȘENESC O, cu sediul în O,-, județul S M, împotriva sentinței civile nr. 285/D din 12.02.2008, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în dosar nr-, prin care a fost admisă acțiunea, având ca obiect litigiu de muncă.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentantul recurentei pârâte, avocat R, în baza delegației de substituire emisă de Baroul Cluj - Cabinet Individual, lipsă fiind restul părților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că procedura de citare a părților este completă, prezentul recurs este scutit de la plata taxei de timbru, precum și faptul că, s-a depus la dosar prin serviciul registratură, la data de 03.06.2008, întâmpinare formulată de intimatul reclamant, după care:
Instanța comunică reprezentantului recurentei pârâte un exemplar din întâmpinarea formulată în cauză.
Reprezentantul recurentei pârâte arată că nu are alte probe de propus sau cereri de formulat în cauză.
Instanța, nemaifiind de administrat alte probe în cauză, închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul recurentei pârâte solicită admiterea recursului conform petitului, casarea hotărârii recurate, respingerea acțiunii, cu cheltuieli de judecată în cuantum de 2000 lei în recurs.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND,
Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 285 din 12.02.2008 pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Satu Marea admis acțiunea civilă formulată de reclamantul SPITALUL ORĂȘENESC O, cu sediul în O,-, județul S M, în contradictoriu cu pârâta ). domiciliată în localitatea C N,-. 14 pentru despăgubiri și, în consecință:
A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 38.772 lei reprezentând despăgubiri contractuale constând în acoperirea cheltuielilor ocazionate cu formarea profesională.
Nu au fost acordate cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:
Reclamantul, în calitate de angajator și pârâta în calitate de angajat - medic rezident - au încheiat contractul individual de muncă nr. 1507/26.01.2001. La data de 27.01.2001 părțile au încheiat un act adițional la acest contract prin care angajatorul s-a obligat să suporte toate cheltuielile de pregătire în specialitate a angajatei pe întreaga durată a rezidențiatului, aceasta din urmă obligându-se să lucreze în cadrul SPITALULUI ORĂȘENESC O cel puțin 5 ani de la data la care va obține titlul de medic specialist sub sancțiunea unor despăgubiri reprezentând contravaloarea cheltuielilor suportate de către angajator. Obligația de plată a despăgubirilor a fost confirmată și printr-o declarație dată de către pârâtă și autentificată la BNP, cu sediul în O, -. 17/6, sub nr. 256/26.01.2001. Prin această declarație a fost cuantificată și întinderea despăgubirilor pe care s-a obligat pârâta să le plătească în cazul nerespectării îndatoririlor asumate, inclusiv a aceleia de a lucra în cadrul unității sanitare angajatoare, cel puțin 5 ani de la data la care va obține titlul de medic specialist (alin. 2 și alin. 4 din Declarație) la nivelul a 36 de salarii medii pe economie, la care se adaugă penalitățile de întârziere.
Raportul juridic de muncă al pârâtei cu reclamantul a încetat, în temeiul dispozițiilor art. 79 Codul muncii, la data de 01.11.2006, ca urmare a demisiei înregistrate sub nr. 3732/16.10.2006, la aproximativ două luni de la numirea sa ca medic specialist gastroenterolog.
Din starea de fapt evocată și dovezile pe care se întemeiază (contractul de muncă și actul adițional la acesta, nota de lichidare, mențiunile efectuate în contractul de muncă) rezultă că pârâta nu și-a respectat obligația de a lucra cel puțin 5 ani de la data obținerii titlului de medic specialist, în cadrul unității sanitare angajatoare.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul solicită obligarea pârâtei la repararea prejudiciului cauzat prin nerespectarea acestei îndatoriri, prejudiciu a cărui întindere o consideră a fi cea stabilită în actul adițional la contractul individual de muncă și declarația autentică.
În conformitate cu dispozițiile art. 270 alin. 1 Codul muncii salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului. Art. 295 alin. 2 dispune că prevederile sale se completează cu dispozițiile legislației civile, în măsura în care aceste din urmă dispoziții nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă. Având în vedere aceste dispoziții de trimitere cuprinse în Codul muncii, instanța urmează să analizeze pretențiile reclamantului raportat la normele răspunderii civile contractuale cuprinse în Codul civil și invocate ca temei de drept al cererii.
Unul din principiile specifice efectelor contractului, este acela al forței obligatorii consacrat prin art. 969 alin. 1 Cod civil, care dispune imperativ " Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante". Cu alte cuvinte, contractul este legea părților, fiind ținute să-l respecte întocmai, în măsura în care nu se încalcă ordinea publică, bunele moravuri și normele imperative ale legii. Prin actul adițional la contractul de muncă partea pârâtă și-a asumat obligația de a presta munca în calitate de angajată a părții reclamante timp de cel puțin 5 ani de la data obținerii titlului de medic specialist, în caz contrar urmând să plătească o despăgubire echivalentă cu 36 salarii medii pe economie. Această dispoziție având ca obiect plata unor despăgubiri echivalează cu o veritabilă clauză penală, astfel cum este reglementată prin dispozițiile art. 1066-1072 cod civil și interpretată și aplicată în doctrină și jurisprudență, părțile stabilind, prin acordul lor de voință, întinderea daunelor interese pe care angajata urmează să le plătească în cazul nerespectării obligațiilor contractuale.
În apărare, pârâta invocă nelegalitatea clauzelor actului adițional în raport cu dispozițiile art. 3 Codul muncii care consacră principiul libertății muncii. Această apărare nu poate fi, însă, reținută. Libertatea muncii, din punct de vedere juridic, presupune - printre altele - dreptul persoanei de a alege singură și liberă profesia, dacă muncește sau nu, unde, pentru cine și în ce condiții. Ea se manifestă prin caracterul contractual al tuturor formelor raportului juridic de muncă. De asemenea, și legislația civilă consacră principiul libertății contractuale. Partea pârâtă în cauză a avut libertatea de a încheia sau nu atât contractul de muncă, cât și actul adițional la acesta, în condițiile prevăzute.
Nu poate fi reținută nici apărarea potrivit căreia reclamantul, nu ar fi respectat clauzele contractuale. Obligația asumată de acesta se referă la suportarea, în condițiile legii, a cheltuielilor pentru pregătirea în specialitate pe întreaga durată a rezidențiatului. Aceste cheltuieli se referă la cele ocazionate de însușirea cunoștințelor de specialitate și a experienței necesare obținerii titlului de medic specialist și nu la cheltuieli de transport și chirie, cum în mod eronat susține pârâta.
Raportat la obligația asumată contractual de către pârâtă, instanța amintește că aceeași obligație de despăgubire, în aceleași condiții este impusă și legal. În acest sens OUG nr. 58/2001 privind organizarea și finanțarea rezidențiatului, stagiaturii și activității de cercetare medicală, în vigoare la data încetării raportului juridic de muncă în cauză, dispune în art. 3 alin. 5 și alin. 6 că, după obținerea titlului de medic specialist, foștii rezidenți sunt obligați să lucreze cel puțin un număr de ani egal cu durata corespunzătoare finanțării rezidențiatului în specialitatea respectivă, nerespectarea acestei obligații atrăgând răspunderea materială rezidentului. Această obligație este preluată și în noua reglementare în materie, cuprinsă în OG 12/2008.
Pentru considerentele de fapt și de drept evocate, în temeiul dispozițiilor art. 270 alin. 1, art. 281 Codul muncii, Tribunalul a admis acțiunea conform dispozitivului.
Cheltuieli de judecată nu s-au solicitat.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, scutit de plata taxelor de timbru a declarat recurs reclamanta (), solicitând admiterea acestuia, casarea sentinței, respingerea acțiunii, cu cheltuieli de judecată.
Prin motivele de recurs s-a invocat că la 27.01.2001 s-a încheiat actul adițional, reclamanta obligându-se a suporta toate cheltuielile ocazionate cu pregătirea de specialitate, iar ea s-a obligat a lucra cel puțin 5 ani la unitatea reclamantă, în caz contrar urmând să suporte contravaloarea cheltuielilor făcute cu pregătirea sa. Anterior semnării acestui act, la 26.01.2001 a dat o declarație prin care s-a obligat să plătească 36 salarii medii pe economie, declarație ce nu se regăsește în actul adițional ce exprimă voința părților, instanța făcând o interpretare greșită a actului dedus judecății când a motivat că prin actul adițional s-a obligat să plătească cele 36 salarii medii pe economie.
Clauzele actului adițional sunt clare, precise, instanța neavând dreptul să le modifice sau să îi dea alt conținut, greșit procedând contrar acestor dispoziții. Nu poate fi apreciată declarația dată ca o clauză penală întrucât trebuia să îmbrace forma unei convenții sau clauze în contract, nelegal fiind obligată la plata a 38.772 lei cheltuieli ocazionate cu formarea profesională.
Trebuia, conform actului adițional, ca reclamanta să facă dovada prejudiciului, adică a cheltuielilor ce le-a suportat cu pregătirea sa, conform art. 969 Cod civil, art. 195, 270 Codul muncii.
În drept s-au invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, instanța de recurs constată următoarele:
Între părți s-a încheiat un contract individual de muncă la data de 26.01.2001 sub nr. 1507, iar după doar o zi, la 27.01.2001 au semnat un act adițional prin care intimata se obliga să suporte cheltuielile de pregătire în specialitate a angajatei pe toată durata rezidențiatului cu obligația corelativă a acesteia ca după ce va obține titlul de medic specialist, să rămână a profesa în spitalul angajator cel puțin o perioadă de 5 ani, sub sancțiunea plății cheltuielilor suportate de angajator. La data încheierii inițialului contract individual de muncă și anterior încheierii actului adițional, recurenta a dat o declarație autentificată sub nr. 256/26.01.2001 prin care s-a obligat la plata despăgubirilor la nivelul 36 salarii medii pe economie, cu penalități de întârziere, stări de fapt corect reținute de instanța de fond.
După terminarea rezidențiatului, la data de 16.10.2006, recurenta și-a înaintat cererea de demisie sub nr. 3732 iar la 01.11.2006 s-a luat act de această cerere, raporturile de muncă dintre părți încetând din această dată.
Problema în speță ce se impune a fi clarificată este aceea dacă în cazul acestui raport de muncă, părțile au libertatea de a negocia pe orice aspect, în speță pe locul muncii și în baza unui consimțământ liber exprimat. Codul muncii permite anumite limitări ale drepturilor salariatului, dar, ele trebuie să aibă o justificare, să fie necesar, să răspundă unui interes general, să fie remunerat corespunzător pentru asigura o acoperire echitabilă prejudiciului pe care îl încearcă salariatul din cauza limitării respective.
Sigur că, actul adițional în speță, s-a dorit a fi o modalitate de fidelizare a medicilor, dar, câtă vreme pe perioada cât s- desfășurat specializarea, cheltuielile au fost suportate de Statul Român prin Ministerul Sănătății și nu de intimatul reclamant, minister ce gestionează sistemul public de sănătate, simpla plecare a recurentei sau neîntoarcerea la vechiul loc de muncă de unde a fost trimisă la specializare, nu poate activa clauza cuprinsă în actul adițional decât în măsura în care plecarea medicului s-ar fi făcut către un sistem privat de sănătate. Cât timp medicul continuă a profesa tot în sistemul public de sănătate, la un alt spital, nu se poate reține că spitalul inițial angajator ar fi suferit un prejudiciu ce se impune a fi reparat. Sigur că, acest spital s-a bazat pe faptul că va avea în viitor un angajat specialist într-un domeniu și că prin neîntoarcerea acestuia sau prin faptul că nu continuat să rămână, pacienții vor fi lipsiți de serviciile acestuia, dar, acest aspect este o problemă de gestionare a sistemului public de sănătate a Statului Român și nu a spitalului, iar pe de altă parte, acel medic continuă a presta o activitate de specialitate în același sistem public de sănătate, chiar dacă la alt spital, serviciile sale se întorc astfel către aceiași categorie de asigurați, chiar dacă dintr-o altă zonă, fără a fi exclusă situația în care chiar pacienții, asigurații din raza de activitate a spitalului reclamant să fie în viitor tratați chiar la noul loc de muncă al recurentei. Mai mult, și la spitalul reclamant, poate în aceleași condiții ca un alt medic să refuze după ce și-a efectuat specializarea să se întoarcă și să-l aleagă pe acesta, fără ca astfel să existe un prejudiciu efectiv adus ce să impună a fi reparat.
De altfel, nu este lipsit de importanță a se analiza modul în care medicul ajunge să încheie actul adițional, declarația de răspundere, atunci când pleacă la specializare. Este cert că actul adițional de fapt nu reprezintă o negociere, un rezultat al acesteia, ci mai mult, un contract de adeziune, astfel că, problema negocierii despăgubirilor este exclusă, fiind mai degrabă o condiție impusă medicului pentru a putea merge la specializare, astfel că, acea clauză apare ca fiind abuzivă, mai ales că, implicând o limitare a dreptului la muncă, nu asigură și o remunerare corespunzătoare a salariatului, al cărui drept este supus unei limitări.
Se impune însă și precizarea faptului că pe întreaga perioadă de specializare, medicul a desfășurat o activitate medicală într-un spital public, fiind firesc să fie și plătit pentru serviciul prestat dar, nici măcar această salarizare nu s-a făcut din bugetul intimatului ci al Ministerului Sănătății, prejudiciul suferit nefiind dovedit, greșit instanța de fond reținând contrariul.
Clauza cuprinsă în actul adițional la contractul individual de muncă este una abuzivă, declarația dată anterior este tot un rezultat al abuzului, urmărind să lege medicul de un anumit loc, spital, fără ca pentru această limitare a unui drept fundamental - alegerea locului de muncă - să se prevadă o compensație financiară corespunzătoare, aspect de altfel reținut de Curtea de APEL ORADEA și în decizia civilă nr. 636/17.04.2008.
Raportat la toate considerentele expuse, făcându-se o greșită aplicare a dispozițiilor art. 969 Cod civil, art. 270 alin. 1, 281 Codul muncii, fiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, instanța de recurs în baza art. 312 alin. 1, 3 Cod procedură civilă va admite ca fondat recursul, va modifica în întregime sentința recurată în sensul că va respinge acțiunea.
Reținând culpa procesuală a intimatului, în baza art. 274 Cod procedură civilă, instanța de recurs îl va obliga să-i plătească recurentei 2000 lei cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE ca fondat recursul introdus de recurenta pârâtă
( ) cu domiciliul în C N,-,. 14, județul C, în contradictoriu cu intimatul reclamant SPITALUL ORĂȘENESC O, cu sediul în O,-, județul S M, împotriva sentinței civile nr. 285/D din 12.02.2008, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o modifică în întregime în sensul că:
Respinge acțiunea formulată de reclamantul spitalul Orășenesc O împotriva pârâtei ().
Obligă intimatul să-i plătească recurentei 2000 RON cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 05.06.2008.
Președinte Judecător Judecător Grefier
- - - - - -
- redactat decizie în concept - judecător - - - - 16.06.2008
- judecător fond -,
- dact. gref. - 16.06.2008 - 2 ex.
Președinte:Trif DoinaJudecători:Trif Doina, Stan Aurelia Lenuța, Lazăr
