Actiune in granituire fara revendicare. Decizia 48/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

-Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie-

Dosar nr. 1161,-

DECIZIA Nr. 48

Ședința publică din 21 ianuarie 2008

PREȘEDINTE: Veronica Grozescu

JUDECĂTORI: Veronica Grozescu, Cristina Paula Brotac Andra

- -- -

Grefier - -

Pe fiind judecarea contestației în anulare împotriva deciziei civile nr. 1150 din 8 noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, formulată de contestatorii și domiciliați în B, sector 3, nr. 26, -.7,.41 în contradictoriu cu intimații domiciliat în,- jud. P, domiciliată în B, sector 1, nr. 86-88, și, moștenitoare ale defunctului, domiciliate în B, sector 1, - nr. 65,.1,.6.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns contestatorii și personal, lipsind intimații în contestație, și.

Procedura legal îndeplinită

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că a fost timbrată contestația cu 10,00 lei prin anularea chitanței nr. 21735/2008 la dosar și timbru judiciar de 0,30 lei.

Contestatorii personal depun la dosar precizări în sensul că intimata locuiește în SUA și o chitanță de mână din 11 februarie 1974.

Curtea referitor la procedura de citare cu intimata consideră că este legal îndeplinită aceasta fiind citată la adresa din B, sector 1,-,.1.6, adresă indicată de apărătorul intimaților în dosarul de recurs, astfel cum rezultă din încheierea de ședință și din notele aflate la filele 61, 79 dosar recurs și unde a fost realizată procedura de citare cu ea pe tot parcursul judecății recursului (fila 82).

Contestatorii personal, arată că nu au alte cereri și solicită cuvântul în fond.

Instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.

Contestatorii și, pe rând, solicită admiterea contestației în anulare astfel cum a fost formulată și depusă în scris la dosar. Cu cheltuieli de judecată.

CURTEA

Deliberând asupra contestației de față:

Prin acțiunea înregistrată la data de 28.12.2007 pe rolul Curții de Apel Ploiești, și au formulat în contradictoriu cu intimații, și -

-2-

contestație în anulare împotriva deciziei civile nr.1150/08.11.2007 pronunțată de această instanță, solicitând anularea ei și rejudecarea recursului.

În motivarea cererii s-a învederat de către contestatori că instanța de recurs a dezlegat pricina ca urmare a unei greșeli materiale, prin excluderea falsului intelectual de la procedura înscrierii în fals, reglementată de art.180-184 cod pr.civilă.

Au precizat contestatorii că pe lângă argumentele și dovezile invocate și reiterate în recurs (prin cererea de înscriere în fals) care demonstrau atât falsuri materiale cât și intelectuale privind înscrisurile în cauză depuse la dosar de intimați, la punctul 1 litera e din cerere se arată că este falsă reprezentarea suprafeței de 88 mp. Cert este că, drept consecință a împrejurării că instanța a exclus falsul intelectual de la procedura înscrierii în fals, înscrisurile declarate false nu au mai fost cercetate de organele parchetului iar decizia dată se bazează pe acestea, ei fiind lezați cu privire la terenul revendicat, de care nu mai beneficiează datorită acestor acte.

Totodată s-a menționat că și motivarea instanței de recurs privind îscrierea în fals referitor la actul de vânzare-cumpărare din 25.11.1946 având o suprafață de 90 mp. în sensul că acesta a fost cenzurat de altă instanță judecătorească, este rezultatul unei greșeli materiale întrucât ei nu au fost părți în acel proces, sentința 832/2002 a Tribunalului Prahova nu le este opozabilă, iar obiectul cauzei respective nu a fost constatarea valabilității înscrisului sub aspectul semnăturii.

O altă nemulțumire s-a referit la împrejurarea că instanța a omis din greșeală să cerceteze un motiv de recurs prin care se învedera că este falsă reprezentarea suprafeței de 88 mp. în cele două planuri de amplasament și delimitare a bunului imobil, suprapusă peste terenul recurenților reclamanți, conform schiței topo anexată, schiță verificată de ing., din care rezultă că terenul decedatului - de cca. 88 mp. se regăsește parțial în proprietatea domnului și nicidecum ca suprapunere peste terenul proprietatea familiei.

Pe cale de consecință, s-a solicitat admiterea contestației astfel cum a fost formulată.

În vederea soluționării cauzei instanța a dispus atașarea dosarului de fond nr.116- al Curții de Apel Ploiești, în care s-a pronunțat decizia atacată.

Examinând decizia civilă 1150/08.11.2007 prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor formulate precum și a dispozițiilor legale care au incidență în soluționarea cauzei, Curtea reține următoarele:

Contestația în anulare reprezintă o cale extraordinară de atac, iar potrivit art.318 cod pr.civilă ea poate fi formulată în ipoteza în care dezlegarea dată prin hotărârea instanței de recurs este rezultatul unei greșeli materiale sau în situația în care, respingând recursul sau admițându-l în parte, instanța a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare.

Prin prezenta cerere de chemare în judecată se invocă de către contestatori ambele cazuri reglementate de textul de lege menționat anterior.

În ceea ce privește noțiunea de "greșeală materială" în sensul art.318 cod pr.civilă, aceasta vizează greșeala de ordin procedural în legătură cu aspectele formale ale judecății în recurs, care a condus la pronunțarea unei soluții greșite.

Cert este că în cazul în care instanța, cu ocazia judecății, a cunoscut existența și conținutul unui înscris aflat la dosar și a făcut asupra lui o anumită apreciere, având în vedere textele legale incidente, nu poate fi vorba de o greșeală

-3-

materială în sensul legii, ci eventual de o greșeală de judecată, care nu se mai poate îndrepta de aceeași instanță prin retractarea propriei sale hotărâri.

Nemulțumirea contestatorilor vizează împrejurarea că decizia pronunțată are la bază înscrisuri declarate false, ca urmare a unei greșeli materiale săvârșite de instanță, constând în aceea că a exclus falsul intelectual de la procedura înscrierii în fals, iar motivarea hotărârii privind înscrierea în fals referitor la actul de vânzare-cumpărare din 25.11.1946 este de asemenea rezultatul unei erori materiale.

Având în vedere că greșelile instanței de recurs, care deschid calea contestației în anulare, sunt greșeli de fapt și nu greșeli de judecată sau de interpretare a dispozițiilor legale și ținând cont că, în prezenta acțiune, criticile contestatorilor vizează, de fapt, această din urmă categorie de greșeli, urmează a fi respinsă cererea formulată sub acest aspect.

Pe de altă parte, s-a învederat de către contestatori, că ignorând principiul rolului activ al judecătorului, instanța de recurs a omis să cerceteze situația învederată de ei prin motivele formulate, în care se arată că "este falsă reprezentarea suprafeței de 88 mp. în cele două planuri de amplasament și delimitare a bunului imobil, suprapusă peste terenul recurenților-reclamanți, conform schiței topo anexată, schiță verificată de ing., din care rezultă că terenul decedatului - de cca.88 mp. se regăsește parțial în proprietatea domnului (vecinul pe latura de nord a imobilului în cauză) și nicidecum ca suprapunere peste proprietatea soților ".

Prin decizia civilă nr.1150/08.11.2007, Curtea de Apel Ploieștia respins recursul declarat de recurenții și, a admis recursul pârâților și împotriva deciziei civile nr.44/2007 a Tribunalului Prahova și a dispus modificarea acesteia în parte, în sensul păstrării în tot a sentinței civile nr.505/2005 a Judecătoriei Sinaia.

În practica judiciară și în literatura de specialitate, s-a statuat, în ceea ce privește ipoteza reglementată de art.318 al.1 teza 2 cod pr.civilă, că instanța de recurs nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor de fapt și de drept care susțin motivele de recurs, ci poate să le analizeze global, printr-un raționament juridic de sinteză, fără ca omisiunea de a cerceta un anumit argument al recursului să deschidă calea contestației în anulare.

Lecturând conținutul hotărârii mai sus menționate, se observă că instanța de control judiciar a procedat la o examinare atentă a motivelor cu care fusese investită prin cele două recursuri formulate, exprimând pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, se justifică soluția pronunțată.

În acest context, având în vedere argumentele expuse anterior, Curtea apreciează ca fiind nefondată și a doua critică formulată.

Pe cale de consecință, în raport de considerentele mai sus menționate, Curtea va respinge ca nefondată contestația, în baza art.320 cod pr.civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată contestația în anulare împotriva deciziei civile nr. 1150 din data de 8 noiembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești,

-4-

formulată de contestatorii și domiciliați în B, sector 3, nr. 26, -.7,.41 în contradictoriu cu intimații domiciliat în,- jud. P, domiciliată în B, sector 1, nr. 86-88, și, moștenitoare ale defunctului, domiciliate în B, sector 1, - nr. 65,.1,.6.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 21 ianuarie 2008.

Președinte, JUDECĂTORI: Veronica Grozescu, Cristina Paula Brotac Andra

- - --- - -- -

Grefier,

-

Operator de date cu caracter

personal Nr.notificare 3120

red.VG/tehnored.VM

2 ex./31.01.2008

Președinte:Veronica Grozescu
Judecători:Veronica Grozescu, Cristina Paula Brotac Andra

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Actiune in granituire fara revendicare. Decizia 48/2008. Curtea de Apel Ploiesti