Actiune in granituire fara revendicare. Decizia 538/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CIVIL

INSTANȚ DE RECURS

DECIZIE Nr. 538

Ședința public de la 16 Iunie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Costel Drăguț Președinte instanț

Judector - - -

Judector - - - - Președinte Secție

Grefier -

*****

Pe rol, judecarea recursului formulat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 634 din 10 decembrie 2007, pronunțat de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți și, având ca obiect "grnițuire".

La apelul nominal, fcut în ședința public, au rspuns recurentul reclamant, asistat de avocat și intimații pârâți și, reprezentați de avocat, cu delegație de substituire pentru.

Procedura de citare legal îndeplinit.

S-a fcut referatul cauzei de ctre grefier ul de ședinț, dup care;

Avocat, pentru intimații pârâți și a depus întâmpinare, chitanța nr.4/16.06.3008, reprezentând onorariu avocat și 2 chitanțe în original, emise de Poșta Român.

Avocat pentru recurentul reclamant a artat c a observat întâmpinarea și nu solicit termen în acest sens.

Instanța, constatând c nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, a apreciat cauza în stare de soluționare și a acordat cuvântul asupra recursului de faț.

Avocat pentru recurentul reclamant, a solicitat admiterea recursului și modificarea în parte a deciziei civile atacate, numai sub aspectul obligrii pârâților la plata diferenței cheltuielilor de judecat, în cuantum de 371,70 lei. A depus concluzii scrise pe care le-a dezvoltat oral; a solicitat cheltuieli de judecat efectuate în recurs.

Avocat, pentru intimații pârâți și, a lsat la aprecierea instanței soluționarea cererii de recurs, semnalând doar faptul c aprtorul recurentului a modificat cuantumul cheltuielilor de judecat în concluziile orale faț de cererea scris.

A artat îns c pârâți și-au îndeplinit integral obligația de plat a cheltuielilor de judecat încuviințate de instanța de fond și de apel și de aceea solicit respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecat în recurs, apreciind c nu se afl în culp procesual.

CURTEA

Asupra recursului civil de faț:

La data de 05.06.2003, reclamantul a chemat în judecat pe pârâții și, solicitând instanței ca, prin hotrârea ce se va pronunța, s se stabileasc linia de hotar ce desparte proprietțile prților și obligarea pârâților s-i respecte dreptul de proprietate și posesie asupra fâșiei de teren ocupate din terenul lui, precum și obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecat ocazionate de proces.

În motivarea acțiunii, reclamantul a artat c în baza Ordonanței de Adjudecare din 23.05.2003 și a procesului-verbal din 06.06.2002, încheiat de executorul judectoresc, a devenit proprietarul imobilului situat în C,-, compus din cas cu parter și etaj și teren în suprafaț de 630 mp. la acea dat granițele terenului fiind delimitate printr-un gard compus din soclu de ciment și laturi de scândur cu bondoci de țevi, îns, ulterior, pârâții au înlocuit lemnele gardului vechi cu altele noi, montându-le pe aceeași bordur de ciment, îns în interiorul proprietții reclamantului, ocupând astfel o suprafaț de teren.

La data de 17.12.2004, reclamantul a depus la dosar o precizare, prin care a solicitat instanței și obligarea pârâților la eliberarea terenului în suprafaț de 3,25 mp. pe care aceștia îl ocup fr drept, dup cum rezult din raportul de expertiz.

Prin sentința civil nr.3477 din 07.04.2004, pronunțat de Judec toria Craiova, în dosar nr.11864/2003, a fost admis acțiunea formulat de reclamant, pârâții fiind obligați s lase reclamantului în deplin proprietate și liniștit posesie suprafața de 3,25 mp. teren situat în C,-, jud. D, proprietatea acestuia, conform actului de adjudecare din data de 23.05.2002, emis de BEJ și s efectueze lucrri de împiedicare scurgerii apelor pluviale de pe acoperișul casei lor pe terenul reclamantului, constând în montarea burlanelor de scurgere acestor ape.

S-a stabilit linia de hotar ce desparte proprietțile prților, ca fiind o linie continu, conform schiței anex la raportul de expertiz întocmit în cauz.

Au fost obligați pârâții ctre reclamant la 5.788.000 lei cheltuieli de judecat.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanț a constatat c reclamantul este proprietarul imobilului situat în C,-, compus din cas cu parter și etaj și teren în suprafaț de 670 mp. conform Ordonanței de adjudecare din 23.05.2002 și a PV din 06.06.2002, încheiat de executorul judectoresc

Prima instanț a avut în vedere raportul de expertiz efectuat în cauz, care a stabilit vecintțile în conformitate cu actele de proprietate ale prților, în urma msurtorilor rezultând c pârâții ocup 3,25 mp. din terenul reclamantului.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții și, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În esenț, apelanții au susținut c soluția pronunțat de instanța de fond se întemeiaz pe un raport de expertiz, care nu a avut în vedere documentația topocadastral întocmit reclamantului, la data de 19.06.2002, din care rezulta c laturile proprietții sale nu au suferit modificri pân în prezent.

Totodat, apelanții au susținut c, într-un litigiu anterior, soluționat prin nr.9130/2004 a Judec toriei Craiova, în care figurau ca prți reclamantul și numitul, acesta din urm a fost obligat s-i lase în deplin proprietate și pașnic folosinț suprafața de 4,82 mp. astfel c, în prezent dac i s-ar acorda și cei 3,25 mp. stabiliți prin sentința apelat, reclamantul ar ocupa mai mult decât suprafața dobândit prin actul de adjudecare.

Prin decizia civil 1890/5.09.2005, a Curții de APEL CRAIOVA, a fost declinat competența soluționrii apelului în favoarea Tribunalului Dolj, cauza fiind înregistrat pe rolul acestei instanțe la nr.4828/3.10.2005 (nr.nou -).

Tribunalul Dolj, prin decizia civil nr. 634/10.12.2007, a respins apelul declarat de pârâții și împotriva sentinței civile nr. 3477 din 07.04.2004, pronunțat de Judec toria Craiova, în dosarul nr.11684/2003, în contradictoriu cu intimatul reclamant.

Au fost obligați apelanții pârâți la 100 lei cheltuieli de judecat ctre intimatul-reclamant.

Pentru a pronunța astfel, instanța a reținut, pe baza probatoriul administrat, c cele dou proprietți sunt separate printr-un soclu comun, iar amplasarea scândurilor, în partea superioar a gardului, trebuie s respecte dreptul de proprietate al fiecruia dintre proprietari, urmând a fi poziționate pe linia median a soclului.

Sub acest aspect, soluția pronunțat de instanța de fond este corect, iar repoziționarea gardului intervenit în instanța de apel și constatat de expertul, este irelevant din punct de vedere juridic, în condițiile în care pe tot parcursul litigiului apelanții au susținut c hotarul dintre cele dou proprietți, respectiv amplasarea gardului din lemn, este corect și c nu ocup nicio suprafaț de teren de la reclamant.

Prin încheierea din 26.02.2008, Tribunalul Dolja admis cererea de îndreptare eroare material strecurat în dispozitivul deciziei civile nr. 634/10.12.2008, pronunțat de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, formulat de petentul.

S-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurat în cuprinsul deciziei civile, în sensul c a fost înscris obligația de plat a cheltuielilor de judecat în cuantum de 1000 lei RON, în sarcina apelanților pârâți, faț de 100 RON, cum în mod greșit a fost înscris.

Împotriva deciziei pronunțat de instanța de apel, așa cum a fost îndreptat prin încheierea din data de 26.02.2008, a declarat recurs recurentul reclamant, solicitând instanței de recurs s modifice în parte decizia, sub aspectul cuantumului cheltuielilor de judecat, care ar trebui s fie de 1700 lei.

De menționat faptul c, prin concluziile orale puse în fața instanței de recurs cu prilejul dezbaterilor, aprtorul recurentului a precizat c diferența dintre cheltuielile de judecat efectuate și cele acordate este de doar 1371,70 lei.

Analizând materialul probator existent la dosarul cauzei, precum și decizia recurat, prin raportare la motivele de recurs, Curtea constat c acesta este fondat.

Astfel, în dosarul nr. 5814/civ/2004, al Curții de APEL CRAIOVA, la pag. 52 exist chitanța nr. 109 din 14.04.2005, eliberat de avocat, din care rezult faptul c recurentul a pltit un onorariu de avocat de 1.700.000 lei ROL (170 RON), iar la pag. 95 din dosarul nr. 4828/civ/2005, al Tribunalului Dolj, rezult c recurentul a pltit onorariu expert în sum de 201,70 RON.

Prin urmare, în baza art. 274 Cod pr. civ. rap. la art. 304, pct. 9 Cod pr. civ. instanța de apel a fcut o greșit aplicare a dispozițiilor legale privind cheltuielile de judecat, astfel c, în baza art. 312, alin.1, 2 și 3 Cod pr. civ. Curtea va admite recursul, va modifica în parte decizia recurat, astfel cum a fost îndreptat prin încheierea din 26.02.2008, în sensul c va obliga pe apelanții pârâți la 1371,70 lei cheltuieli de judecat, ctre intimatul reclamant, în loc de 1000 lei.

Va fi modificat în parte decizia, deoarece prin cererea de recurs s-au solicitat în total 1700 lei cheltuieli de judecat, îns recurentul nu a dovedit decât 1371,70 lei.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale deciziei.

În ce privește îns cheltuielile de judecat efectuate în recurs, Curtea constat c nu pot fi reținute aprrile aprtorului intimaților, deoarece, potrivit art. 275 Cod pr. civ. intimații trebuia s recunoasc pretențiile recurentului reclamant pân la prima zi de înfțișare și s plteasc diferența de cheltuieli de judecat pân la termenul din 19 mai 2008, când procedura a fost împlinit cu toate prțile, acestea putând pune concluzii în fond, acest termen fiind așadar prima zi de înfțișare.

Cum intimații nu au respectat aceste dispoziții legale, ei sunt în culp procesual și pentru cererea de recurs, astfel c vor fi obligați la 500 lei cheltuieli de judecat, ctre recurentul reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 634 din 10 decembrie 2007, pronunțat de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți și.

Modific în parte decizia instanței de apel, astfel cum a fost îndreptat prin încheierea din 26.02.2008, în sensul c oblig pe apelanții pârâți la 1371,70 lei cheltuieli de judecat, ctre intimatul reclamant, în loc de 1000lei.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei.

Oblig pe intimații pârâți la 500 lei cheltuieli de judecat, ctre recurentul reclamant.

Decizie irevocabil.

Pronunțat în ședința public de la 16 iunie 2008.

Președinte, Judector, Judector,

- - - - - -

Grefier,

-

Red. jud. -

Tehn.

4 ex./18.06.2008

Președinte:Costel Drăguț
Judecători:Costel Drăguț, Ionela Vîlculescu, Marian Budă

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Actiune in granituire fara revendicare. Decizia 538/2008. Curtea de Apel Craiova