Actiune in granituire fara revendicare. Decizia 606/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 606/
Ședința publică din 26 Martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Mariana Stan JUDECĂTOR 2: Corina Pincu Ifrim
JUDECĂTOR 3: Veronica
Judecător: - --
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de reclamanta, împotriva deciziei civile nr.252 din 5 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns: recurenta-reclamanta, asistată de avocat, în baza împuterniciri avocațiale de la dosar cu nr.- din 23 martie 2009, eliberată de Baroul București și avocat, pentru intimatul, în baza împuternicirii avocațiale de la dosar cu nr.31/2009, eliberată de Baroul Argeș.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în valoare de 9 lei, conform chitanței de la dosar cu nr.- din 20 martie 2009, eliberată de Trezoreria Pitești și timbru judiciar în valoare de 3 lei.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care:
Avocat depune la dosar împuternicire avocațială și dovada achitării taxei judiciare de timbru și timbrul judiciar.
Curtea pune în discuția părților excepția admisibilității și legalității căii de atac, în raport de dispozițiile art.2821Cod procedură civilă.
Avocat precizează că este vorba despre o acțiune în grănițuire, despre efectuarea unui gard, a cărui valoare nu depășește un miliard de lei vechi. Arată că solicită admiterea excepției.
Recurenta, întrebată fiind de către instanță, arată că edificarea gardului ajunge la valoarea de 40 milioane de lei vechi.
Avocat arată că nu se opune acestei valori.
Avocat arată că lasă la aprecierea instanței modul de soluționare a excepției puse în discuție. Solicită admiterea recursului. Precizează că suprafața de 903. este trecută în titlurile de proprietate ale ambelor părți, însă au rămas în proprietatea intimatului.
CURTEA:
Deliberând, constată următoarele:
Prin cererea înregistrata la Tribunalul Argeș sub nr-, reclamanta a chemat in judecata pe pârâtul, solicitând instanței ca prin hotărârea pronunțata sa dispună grănițuirea proprietăților dintre ei, pe hotarul despărțitor dintre proprietățile lor, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea cererii, reclamanta a arătat ca este proprietara terenului in suprafața de 6.900 mp, situat in comuna, jud.A, conform titlului de proprietate nr. -/06.11.2003, teren care se învecinează pe o latura cu proprietatea paratului. Acesta din urma in mod abuziv i-a acaparat suprafața de teren de 1359 mp, in acest fel intrând in proprietatea reclamantei si modificând vecinătățile stabilite de autorii părților. Cum grănițuirea reprezintă operațiunea de determinare prin semne exterioare si vizibile a limitelor dintre doua proprietăți limitrofe, se impune admiterea acțiunii.
La data de 18.02.2005 reclamanta a precizat acțiunea în sensul că nu înțelege să revendice terenul, ci să se stabilească linia de hotar intre proprietățile părților, fata de actul nou de proprietate pe care l-a primit după ce s-a judecat cu paratul in alte cauze.
La data de 10.03.2005 pârâtul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția autorității de lucru judecat, iar pe fond respingerea acțiunii. În motivarea întâmpinării s-a arătat ca pentru suprafața de 1359 mp s-a mai judecat cu reclamanta in dosarul nr. 407/2001 al Judecătoriei Pitești în care s-a pronunțat sentința civila nr. 2577/02.04.2002, rămasa definitiva si irevocabila. Reclamanta încearcă acum sub alta forma discutarea dreptului de proprietate asupra suprafeței de 1359 mp. fiind incidente dispozițiile art. 1201.civ.
Prin sentința civila nr. 5434/23.12.2005 a fost admisa excepția autorității de lucru judecat invocată de pârât și a fost respinsă acțiunea.
Prin decizia civila nr. 512/17.05.2006 pronunțata de Tribunalul Argeșa fost desființată sentința si trimisa cauza spre rejudecare. In motivarea deciziei s-a reținut ca in mod greșit s-a admis excepția autorității de lucru judecat, impunându-se soluționarea fondului cauzei.
Cauza a fost înregistrata pe rolul Judecătoriei Pitești, după casare, la data de 17.11.2006.
În cauza au fost administrate înainte si după rejudecare, proba cu înscrisuri, interogatoriu și expertiza tehnică de specialitate, fiind întocmit și depus la dosar raportul de expertiză de către expert -filele 59-64.
În cadrul probei cu înscrisuri au fost depuse la dosar în copie: titlul de proprietate nr. -/06.11.2003, titlul de proprietate nr. 9875/25.05.1993, sentința civilă nr. 2667/02.04.2002 pronunțată de Judecătoria Pitești în dosarul nr. 407/2001, cu mențiunea rămânerii irevocabile, adresa nr. 1053/12.03.2002, sentința civila nr. 6132/5.11.1990, proces verbal nr. 393/1991, sentința civila nr. 332/25.01.2005.
Judecătoria Pitești, prin sentința civilă nr.2774 din 13 mai 2008 admis în parte cererea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâtul.
S-a stabilit linia de hotar între terenul proprietatea reclamantei, categoriile curți construcții și arabil, situat în com., sat, jud. A, cu vecinătățile: N- G, gârlă, E - G, S- G, V- drum și terenul proprietatea pârâtului, categoria curți construcții și arabil, situat în com., sat, jud. A, cu vecinătățile: N-proprietatea reclamantei, E-proprietatea reclamantei, S-, V-drum, pe aliniamentul determinat de punctele notate cu literele H-M-N-O-E, (cu o lungime de 76,5, pe aliniamentul si de 30 pe aliniamentul OE), identificat cu culoarea roșie în raportul de expertiză întocmit în cauză de expert - Anexa nr.1.
Au fost compensate în parte cheltuielile de judecată efectuate de părți, până la concurența sumei de 1020,3 RON și obligată reclamanta la plata către parat a diferenței în cuantum de 342 RON.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că, inițial, autorul pârâtului a obținut titlul de proprietate nr.9875/1993, pentru suprafața de 3.800.
Ulterior, reclamanta a beneficiat și ea de reconstituirea dreptului de proprietate, sens în care i s-a eliberat titlul de proprietate nr. -/06.11.2003.
Expertul a transpus în teren actele de proprietate ale părților și a concluzionat că se suprapun pe parcela de 903. care a făcut obiectul sentinței civile nr.2677/2002 a Judecătoriei Pitești, fiind vorba deci de suprafața pentru care a fost admisă acțiunea în revendicare introdusă de pârâtul împotriva reclamantei.
Prima instanță a apreciat că, în raport de disp.art.584 Cod civil, se impune grănițuirea proprietăților pe aliniamentul, deoarece astfel, se respectă sentința pronunțată în revendicare.
În plus, s-a apreciat că instanța nu poate compara titlurile părților, în prezenta acțiune în grănițuire și nu poate încălca efectul pozitiv al autorității de lucru judecat de care se bucură sentința civilă nr.2677/2002 a Judecătoriei Pitești.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat apel reclamanta, care susține:
Instanța trebuia să stabilească linia de hotar pe aliniamentul (fila 62), luând în considerare titlul de proprietate nr.-/6.11.2003, care a fost eliberat reclamantei, după pronunțarea sentinței civile nr.2677/2002 a Judecătoriei Pitești.
Terenul din titlul menționat aparține doar reclamantei, ca singură moștenitoare a autorului Gh., așa cum rezultă și din adresa nr.1053/12.03.2002 a Primăriei Comunei, precum și din adeverințele nr.2433/10.11.1966 a fostului S Popular al comunei.
Prin decizia nr.252 din 5 decembrie 2008, Tribunalul Argeș - Secția civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă și a obligat pe apelanta-reclamantă să plătească intimatului-pârât suma de 2.500 lei, cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanta a obținut reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 6.900. teren situat în pe raza comunei, Sat, județul A, sens în care i s-a eliberat titlul de proprietate nr.-/6.11.2003 (fila 9).
Pârâtul, prin autorul său G, a beneficiat de reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 3.800. teren situat în comuna, Sat, județul A, sens în care a fost eliberat titlul de proprietate nr. 9875/25.05.1993 (fila 17).
Înainte ca reclamanta să obțină titlul de proprietate, părțile s-au judecat într-o acțiune în revendicare, formulată de pârâtul și într-o acțiune în constatarea nulității titlului de proprietate eliberat pârâtului, formulată de reclamanta.
Cele două acțiuni au fost soluționate irevocabil prin sentința civilă nr.2677/2.04.2002 a Judecătoriei Pitești, în sensul că, reclamanta a fost obligată să lase pârâtului, în deplină proprietate și posesie, suprafața de 926. iar acțiunea în constatarea nulității titlului de proprietate al pârâtului a fost respinsă (filele 18,19).
Expertul cauzei, a transpus în teren cele două titluri de proprietate ale părților, luând în considerare și suprafața de 926. din sentința civilă nr.2677/2002 a Judecătoriei Pitești și a concluzionat că actele părților se suprapun pe o suprafață de 903.(filele 59-63)
Suprafața de 903. pentru care se suprapun titlurile părților, a făcut obiectul acțiunii în revendicare, câștigată de pârâtul.
Conform art.584 Cod civil, orice proprietar poate îndatora pe vecinul său la grănițuirea proprietății lipite cu a sa; cheltuielile grănițuirii urmând a fi suportate pe
Din probele mai sus examinate a rezultat că proprietățile părților se învecinează, iar pentru suprafața de 903. titlurile de proprietate ale părților se suprapun.
Cum prin sentința civilă nr. 2677/2002 a Judecătoriei Pitești, s-a statuat, cu autoritate de lucru judecat, că terenul pentru care actele părților se suprapun este proprietatea pârâtului, urmează ca, respectând această hotărâre, linia de hotar să se stabilească pe aliniamentul.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și invocând dispozițiile art.304 pct.6,7, 8 și 9 cod procedură civilă, solicitând admiterea acestuia, cu modificarea hotărârii recurate, iar pe fond admiterea acțiunii și grănițuirea proprietăților părților, pe hotarul despărțitor dintre acestea, pe aliniamentul - fila 62, indicat în raportul de expertiză efectuat de expert.
În motivarea recursului se reia motivarea acțiunii inițiale, precum și motivarea dată de către instanța de fond, fără a se aduce critici, în concret, cu privire la decizia nr.252 din 5.12.2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, decizie recurată în cauza de față.
În ședința publică din 26.03.2009, Curtea, din oficiu, a pus în discuția părților excepția admisibilității și legalității căii de atac, în raport de dispozițiile art.2821Cod procedură civilă, recurenta precizând că edificarea gardului presupune suma de 40 milioane lei vechi, iar apărătorul intimatei pârâte lasă la aprecierea instanței modul de soluționare a excepției pusă în discuție.
Curtea, analizând recursul prin prisma criticilor formulate și a probelor administrate, precum și excepția invocată din oficiu, privind admisibilitatea și legalitatea căii de atac constată că acesta este inadmisibil, urmând a-l respinge ca atare, pentru următoarele considerente:
Analizând cu prioritate excepția invocată, în baza art.137 Cod pr.civilă, constată că aceasta este întemeiată, urmând aoa dmite ca atare pentru următoarele considerente:
de atac sunt prevăzute prin lege, legiuitorul consacrând astfel principiul legalității, potrivit căruia, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege. Altfel spus, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Este o regulă cu valoare de principiu, prevăzută de art.129 din Constituție, care instituie dreptul părților interesate de a ataca hotărârile judecătorești numai în condițiile legii. Textul constituțional evocă nu numai faptul că mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie să se realizeze în condițiile legii.
Legalitatea căii de atac implică și consecința că mențiunea greșit făcută în dispozitivul hotărârii care se atacă nu acordă părții o cale de atac pe care legea însăși nu a prevăzut-
Conform dispozițiilor art.2821alin.1 Cod procedură civilă, modificat prin Legea nr.195/2004, nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind - litigii al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei inclusiv.
Termenul de litigiu desemnează procesele și cererile al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei și se referă la toate acțiunile cu caracter patrimonial calificate ca atare de doctrina și de jurisprudența civilă și, în consecință, în principal, prin faptul că obiectul lor privește în mod direct o valoare patrimonială ori un act juridic al cărui obiect este în drept evaluabil în bani.
Înalta Curte de Casație și Justiție, a statuat prin decizia nr.32/2008 pronunțată de secțiile unite că,cererea este actul de investire a instanței.obiectul cererii de chemare în judecată constituindu-l pretenția concretă a reclamantului. Întrucât dreptul subiectiv material constituie fundamentul acțiunii, fiind factorul configurator al acesteia, el impune și toate consecințele ce decurg de aici: calificarea acțiunii, determinarea competenței, alcătuirea completului de judecată, determinarea căii de atac.
Se poate concluziona că acțiunile patrimoniale sunt acele acțiuni care au conținut economic.
În raport de natura cauzei, care este evaluabilă, atât modificarea servituții cât și revendicarea având o valoarea inferioară, respectiv situată sub un miliard lei, precum și de dispozițiile art.2821Cod procedură civilă, hotărârea instanței de fond era supusă numai recursului, competența de soluționare revenind tribunalului, conform dispozițiilor art.2 pct.3 Cod procedură civilă.
Cum se poate observa, legiuitorul a înțeles să confere un mai mare grad de celeritate în soluționare acelor litigii considerate de mai mică importanță, alegând criteriul patrimonial. Astfel, nu s-a raportat la cereri evaluabile, ci la litigii privind un obiect de o valoare mai mică de 100.000 lei inclusiv.
În această situație, indiferent de natura litigiului, ceea ce s-a avut în vedere o constituie importanța patrimonială a bunului asupra căruia poartă litigiul, atribuind o importanță mai mică litigiilor de orice natură care poartă asupra unui obiect de o valoare mai mică, indiferent că ar fi vorba despre acțiuni evaluabile sau neevaluabile, în sensul legii privind taxele de timbru.
În cauza de față se solicită grănițuirea proprietății părților, pe hotarul despărțitor dintre acestea, manopera de edificare a gardului despărțitor ridicându-se la suma de 4.000 lei, deci, sub un miliard, acțiunea dedusă judecății, având caracter patrimonial, cu conținut economic, încadrându-se astfel în acțiunile reglementate de art.2821Cod procedură civilă. Ca atare, criteriul instituit de legiuitor se regăsește și în litigiile de acest gen. Cum valoarea obiectului dedus judecății este sub un miliard lei, constatăm că în cauză soluția adoptată de către tribunal este una de recurs, iar nu una de apel. Au fost avute în vedere evaluările reclamantului la data introducerii acțiunii în raport și de dispozițiile art.181Cod procedură civilă.
de a îngrădi drepturi consacrate constituțional, reglementarea prevăzută de art.2821Cod procedură civilă constituie o garanție a aplicării principiului prevăzut de art.6 pct.1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale privind judecarea unei cauze în mod echitabil și într-un termen rezonabil în scopul înlăturării oricăror abuzuri din partea părților, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluționării unui proces.
De altfel, reglementările internaționale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicție sau la toate căile de atac prevăzute de legislațiile naționale, art.13 din aceeași convenție consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicție.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în cazul " împotriva Regatului Unit", 1975, că dreptul de acces la tribunale nu este absolut, fiind vorba de un drept pe care convenția l-a recunoscut fără să-l definească în sensul restrâns al cuvântului, existând posibilitatea limitărilor implicit admise, chiar în afara limitelor care circumscriu conținutului oricărui drept.
Acțiunea dedusă judecății, având caracter patrimonial, cu conținut economic, se încadrează astfel în acțiunile reglementate de art.2821Cod procedură civilă, valoarea obiectului dedus judecății este mai mică de 100.000 lei și se constată că în cauză soluția adoptată de către tribunal este una de recurs, iar nu una de apel.
Conform dispozițiilor art.299 Cod procedură civilă sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, în condițiile prevăzute de lege. În consecință, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanțe de recurs, este inadmisibil.
Nu are relevanță calea de atac menționată în decizia tribunalului, deoarece aceasta este stabilită de legiuitor și este, potrivit textului mai sus menționat, recurs, astfel că, recursul la recurs formulat în cauză, apare ca fiind inadmisibil.
Hotărârea pronunțată de tribunal, chiar și într-o compunere greșită, fiind una pronunțată în recurs, față de dispozițiile art.299 alin.1 Cod procedură civilă, nu este supusă recursului, prin urmare prezenta cale de atac se observă a fi inadmisibilă.
Conform prevederilor art.126 alin.2 și art.129 din Constituție, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, iar căile de atac pot fi exercitate numai în condițiile legii și ca atare, legiuitorul este suveran în adoptarea regulilor de procedură, respectând însă și celelalte dispoziții constituționale.
În raport de considerentele mai sus expuse, se impune ca în temeiul art.2821raportat la art.299 și art.312 Cod procedură civilă, să fie respins recursul ca inadmisibil.
Art.274 alin.3 Cod procedură civilă, care permite instanței să mărească sau să micșoreze onorariul avocaților, ori de câte ori constată că sunt nepotrivit de mici sau de mari față de valoarea pricinii sau de munca îndeplinită, este menit să împiedice abuzul de drept prin deturnarea onorariului de avocat de la finalitatea sa firească, aceea de a permite justițiabilului să beneficieze de o asistență juridică calificată pe parcursul procesului.
În aprecierea cuantumului onorariului instanța trebuie să aibă în vedere atât valoarea pricinii, cât și proporționalitatea onorariului cu volumul de muncă presupus de pregătirea apărării în cauză, determinat de elemente precum complexitatea, dificultatea sau noutatea litigiului.
Textul de lege menționat face referire și la " onorariilor minimale" care nu mai există în prezent, trimiterea fiind în aceste condiții superfluă.
Având în vedere însă valoarea pricinii, obiectul acțiunii, respectiv grănițuire în valoare de 4.000 lei, munca depusă de avocat, se constată că în mod just, verificând proporționalitatea onorariului cu munca depusă de avocat, deplasările acestuia, prezența în instanță, timpul alocat cauzei.
Văzând cererea intimatului și având în vedere prevederile art.274 alin.(3) Cod procedură civilă, constatând că recurenta a căzut în pretenții, aceasta va fi obligată la plata sumei de 500 lei cheltuieli de judecată în recurs, plătit de intimatul avocatului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de reclamanta, împotriva deciziei civile nr.252 din 5 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimat-pârât fiind.
Obligă pe reclamantă la plata sumei de 500 lei, cheltuieli de judecată, după reducerea onorariului.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 martie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - ecția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Grefier,
13.04.2009
Red.
EM//2 ex.
Jud.apel.Gh.
Președinte:Mariana StanJudecători:Mariana Stan, Corina Pincu Ifrim, Veronica
