Actiune in granituire fara revendicare. Decizia 67/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-.
DECIZIA CIVILĂ NR. 67
Ședința publică din data de 27 ianuarie 2009.
PREȘEDINTE: Maria David
JUDECĂTOR 2: Elisabeta Gherasim
JUDECĂTOR 3: Eliza Marin
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamantul COMUNA PRIN PRIMAR, cu sediul ales la Cabinet avocat din Târgoviște, B-dul. -, nr. 2-4, județul D, împotriva deciziei civile nr. 368/30 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâtul PRIMĂRIA, cu sediul în comuna,-, județul
Cerere de recurs timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 4,00 lei potrivit chitanțelor fiscale cu nr. -/2009 și nr. -/2009, timbru judiciar de 0,30 lei, atașate și anulate la dosar.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul-pârât Primăria prin avocat potrivit împuternicirii avocațiale /2009 din Baroul Dâmbovița, lipsă fiind recurentul-reclamant Comuna prin Primar.
Procedura îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Se invederează instanței că, prin serviciul registratură s-au depus: de către recurentul-reclamant Comuna prin Primar o cerere prin care solicită în temeiul art. 242 alin.2 Cod procedură civilă, judecata în lipsă la care s-au atașat chitanțele fiscale doveditoare achitării taxei judiciare de timbru; de către intimatul-pârât Primăria întâmpinare.
Avocat având cuvântul arată că alte cereri nu mai are de formulat.
Curtea, ia act că s-a îndeplinit obligativitatea achitării taxei judiciare de timbru și față de solicitarea recurentului-reclamant Comuna prin Primar de judecarea cauzei în lipsă potrivit dispozițiilor art. 242 alin.2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat având cuvântul arată că în mod corect Tribunalul Dâmbovițaa constatat că în speță nefiind o procedură contencioasă, o acțiune în grănițuire nu poate fi admisibilă. Solicită respingerea recursului ca nefondat. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea de chemare în judecată a pârâtei comuna,înregistrată pe rolul Judecătoriei Pucioasa la 23.10.2006, reclamanta comuna a solicitat stabilirea liniei de hotar între părți, astfel cum aceasta a fost identificată cu ocazia delimitării unităților administrativ teritoriale de către Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară D, cu motivarea că după ce pârâta a fost reînființată în anul 2002, fost stabilită linia de demarcație între cele două părți, în raport cu planul cadastral al comunei întocmit în 1966 și în conformitate cu prevederile Legii nr.2/1968, dar cu toate acestea, pârâta nu acceptă linia de hotar pe o anumită porțiune.
În motivarea cererii s-a mai arătat că se impune soluționarea acestui diferend pentru că pe suprafața de 22.640. teren aflată în litigiu există dispensarul uman și sediul poliției, obiective menționate în Hotărârea Guvernului nr.80bis/2004 ca bunuri aparținând reclamantei.
Pârâta a susținut prin întâmpinare o altă amplasare a liniei de hotar, invocând acte anterioare datei de 1966, iar la termenul de judecată din 3.04.2008 a invocat excepția inadmisibilității acțiunii.
În probațiune s-au administrat dovezile cu înscrisuri, martori, s-au solicitat relații D și s-a dispus efectuarea unei expertize topografice. Prin sentința civilă nr.378/4.04.2008 s-a respins excepția invocată și s-a admis cererea în sensul stabilirii liniei de hotar pe aliniamentul descris de punctele 66-65-64-63-62-61, potrivit completării raportului de expertiză întocmit de.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că excepția inadmisibilității acțiunii nu este fondată deoarece a admite că legislația nu prevede posibilitatea unităților administrativ-teritoriale de a solicita grănițuirea ar contraveni dispozițiilor art.21 alin.1 și 2 din Constituția României privind liberul acces la justiție.
În argumentarea soluției s-a arătat că delimitarea localităților este într-adevăr atributul puterii executive, iar aceasta s-a făcut prin Legea nr.431/2002, în urma reînființării pârâtei însă este atributul instanței soluționarea conflictelor intervenite în exercitarea raporturilor de drept, inclusiv în ceea ce privește bunurile din domeniul public de interes local. S-a mai avut în vedere că refuzul de a rezolva litigiul reprezintă o denegare de dreptate corespunzător dispozițiilor art.3 Cod civil.
În privința problemei dedusă judecății s-a arătat că solicitarea reclamantei este întemeiată, că în materia contenciosului administrativ nu s-au atacat actele administrative ce atestă domeniul public al localităților-anexele la nr.HG1975/2004 ce menționează ca făcând parte din domeniul public al reclamantei clădirile de interes public, situate în zona în litigiu.
S-a mai avut în vedere adresa D, reținându-se că anterior reformei administrativ teritoriale consacrată de Legea nr.2/1968-în urma căreia cele două comune au devenit o singură unitate administrativ-teritorială, acestea aveau configurația hotarelor stabilită potrivit lucrărilor de evidență funciară întocmite de Oficiul Regional de Proiectare Teritorială P în 1966(ce constituie anexa la Legea nr.2/1968), iar prin Legea nr.431/2002 privind înființarea comunei, s-a revenit la configurația existentă în anul 1968.
Acesta considerente s-au reținut coroborat cu constatările raportului de expertiză.
În drept soluția s-a întemeiat pe dispozițiile art.584 Cod civil.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, cu motivarea că instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești, în condițiile în care art.51alin.3 și 4 din Legea nr.351/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național nu prevede posibilitatea unităților administrativ teritoriale de a se adresa instanțelor judecătorești cu acțiunea în grănițuire.
În dezvoltarea criticii, s-a susține că în mod greșit instanța de fond a respins excepția inadmisibilității acțiunii, pe considerentul că refuzul soluționării cauzei reprezintă o denegare de dreptate și o încălcare a dreptului la apărare, deoarece în speță nu se pune problema încălcării dreptului la apărare și a prevederilor art.3 Cod civil. Recurenta face trimitere la decizia nr.2102/2003 a Curții Supreme de Justiție.
În ceea ce privește fondul litigiului, recurenta a arătat că solicită ca linia de grănițuire dintre cele două unități administrativ teritoriale să fie reprezentată de axul străzilor Poliției() și Hotarul(Drumul ), de la albia I până în Drumul Județean Târgoviște-, delimitare atestată de actele dosarului și de expertiza efectuată în cauză.
S-a solicitat admiterea recursului, potrivit art.312 Cod procedură civilă și modificarea în tot a sentinței, în sensul admiterii excepției, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Față de împrejurarea că obiectul litigiului este reprezentat de o cerere neevaluabilă în bani, în conformitate cu dispozițiile art.2821Cod procedură civilă, tribunalul a calificat calea de atac drept apel.
Prin decizia civilă nr. 368/30 septembrie 2008, tribunalul a admis apelul declarat de pârâtă Primăria comunei împotriva sentinței civile nr. 378 pronunțată la data de 4.04.2008 de către Judecătoria Pucioasa în dosarul nr- în contradictoriu cu intimata reclamantă Primăria comunei.
A schimbat în tot hotărârea atacată în sensul admiterii excepției inadmisibilității, invocată de pârâtă și respingerii cererii ca inadmisibilă. S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța astfel, tribunalul a reținut că, din lecturarea art..51din Legea nr.351/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național că stabilirea liniei de demarcație între unitățile administrativ teritoriale se face prin procedura medierii conflictului de către prefect(alin.3), iar în cazul unităților administrativ teritoriale nou înființate, planurile cadastrale de delimitare teritorială sunt supuse referendumului, odată cu hotărârile de înființare a unităților administrativ teritoriale(alin.5).
Prin urmare, soluționarea acestei chestiuni se face cu excluderea competenței instanțelor judecătorești, așa încât excepția inadmisibilității cererii dedusă judecății era justificată de prevederile legii speciale citate.
În acest context, instanța de fond a respins în mod greșit excepția inadmisibilității deoarece nu se punea problema denegării de dreptate sau nesocotirii liberului acces la justiție, câtă vreme, o lege specială exclude orice competență a instanțelor de judecată în materie.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta Comuna prin Primar, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă și dispozițiile art. 51din Legea nr. 351/2001.
În motivarea cererii s-a arătat că decizia instanței de apel prin care se admite excepția inadmisibilității acțiunii pornește de la o gravă confuzie a obiectului cauzei, că prin acțiunea formulată recurenta a solicitat grănițuirea proprietăților vecine și nicidecum delimitarea comunelor ori modificarea hotarelor acestora, care poate fi tranșată doar pe cale legislativă,că în speță o atare delimitare a fost făcută prin adoptarea Legii nr.431/27 iunie 2002 prin înființarea comunei, județ D, act normativ ce face trimitere expresă la configurația hotarelor de la nivelul anului 1968.
A mai arătat recurenta că prevederile art.51din Legea nr.351/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național sunt lipsite de eficiență și relevanță, pentru că acest text se referă la formalitățile și procedurile prealabile inclusiv procesul de mediere din partea prefectului în caz de divergențe asupra delimitării, Legea nr.431/27 iunie 2002 privind înființarea comunei a fost adoptată anterior intrării în vigoare a disp.art.51din Legea nr.351/2001 introdus prin Legea nr.308/2006 astfel că aceste din urmă dispoziții nu sunt aplicabile în speță.
Aceeași recurentă a mai arătat, pe fondul cauzei, că instanța trebuia să aibă în vedere adresa furnizată de OCPI D prin care aceasta și-a exprimat punctului de vedere cu privire la configurația hotarelor celor două unități administrativ teritoriale aflate în litigiu, ca și concluziile completării la raportul de expertiză.
Examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile în cauză, Curtea constată că recursul de față este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare astfel:
Cât privește criticile referitoare la greșita admiterii excepției de inadmisibilitate a acțiunii se constată că acestea nu pot fi avute în vedere față de dispozițiile legale aplicabile cauzei.
Astfel, în conformitate cu prevederile Legii nr.351/6 iulie 2008 privind aprobarea planului de amenajare a teritoriului național astfel cum a fost completată prin Legea nr.308/12 iulie 2006 care după art.5 al primei legi a introdus art. 51conform căruia în cazul în care apar divergențe în procesul de delimitare teritorială a două sau mai multor unități administrativ teritoriale, prefectul mediază conflictul.
Conform alin.4 din același text de lege, dacă în urma procesului de mediere părțile nu ajung la un acord, planul cadastral se întocmește conform soluției propuse de inițiator.
Din aceste dispoziții legale rezultă că problemele legate de delimitarea comunelor, orașelor,județelor precum și modificarea hotarelor acestora se dispun prin lege, acesta fiind un atribut al puterii executive și nu al instanțelor judecătorești, sens în care a apreciat și Tribunalul Prahova prin decizia atacată dar și instanța supremă prin decizia nr. 2102/2003.
Susținerile recurentei în sensul că s-a creat o confuzie între acțiunea promovată de ea pentru grănițuirea celor două comune și delimitarea acestora, este neîntemeiată pentru că instanța de apel nu a fost în nici o eroare atunci când a apreciat că acțiunea este inadmisibilă și aceasta față de dispozițiile legale aplicabile în cauză, corect a apreciat tribunalul că soluționarea acestei cereri formulată de reclamantă se face cu excluderea competenței instanței judecătorești,mai degrabă recurenta fiind cea care dorește crearea acestei confuzii.
Neîntemeiată este și susținerea conform căreia prevederile art.5/1 din Legea nr.308/12 iulie 2006 care a completat Legea nr.351/2001 s-ar constitui într-o procedură prealabilă necesară a fi desfășurată anterior emiterii unei legi de probare a înființării unei noi unități administrativ-teritoriale.
Înființarea comunei nu mai poate fi luată în discuție pentru că s-a realizat pe Legea nr.431/27 iunie 2002, iar prin completarea adusă de Legea nr.308/2006 s-a prevăzut în mod expres că în cazul apariției divergențelor în procesul de delimitare teritorială prefectul este cel care mediază conflictul.
Pentru aceste considerente, Curtea consideră că în mod corect s-a admis excepția inadmisibilității acțiunii și în aceste condiții criticile formulate cu privire la fondul cauzei nu se mai impune a fi analizate.
Așa fiind, urmează ca în conformitate cu disp.art 312 Cod pr.civilă să se respingă recursul de față ca nefondat în cauză nefiind incidente motivele de casare sau de modificarea a hotărârii prev.de art.304 Cod pr.civilă.
Urmează a se lua act de declarația intimatei că nu solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamantul COMUNA PRIN PRIMAR, cu sediul ales la Cabinet avocat din Târgoviște, B-dul. -, nr. 2-4, județul D, împotriva deciziei civile nr. 368/30 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâtul PRIMĂRIA, cu sediul în comuna,-, județul
Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27 ianuarie 2009.
Președinte, Judecători,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red./
Tehnored./grefier
2 ex./ 29.01.2009
f-- Judecătoria Pucioasa
a- - Tribunalul Dâmbovița
;.
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120/2006.
Președinte:Maria DavidJudecători:Maria David, Elisabeta Gherasim, Eliza Marin
