Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 1524/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCA

DECIZIE Nr. 1524

Ședința publică de la 19 Martie 2008

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Lucian Bunea

JUDECĂTOR 2: Doina Vișan

JUDECĂTOR 3: Mihaela Mitrancă

Grefier: - -

Pe rol, rejudecarea acțiunii în răspundere patrimonială formulată de reclamanta - SRL, cu sediul în C, bd. -, nr. 6,. 2.. 4, jud. D, în contradictoriu cu pârâta, cu domiciliul în comuna, jud.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru reclamantă avocat ales și pentru pârâtă - avocat, lipsă fiind părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință care învederează că pricina este la al IV-lea termen de judecată acordat pentru cunoașterea raportului de expertiză contabilă.

Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat se constată încheiată cercetarea judecătorească și se acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Avocat pentru reclamantă solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și motivată și obligarea pârâtei la plata prejudiciului suferit de unitate, cât și la plata cheltuielilor de judecată.

Avocat pentru pârâtă cere admiterea în parte a acțiunii și obligarea clientei sale la plata sumei de 3000 lei - rest de plată rămas din prejudiciu constatat prin procesul-verbal din 02.04.2006. Susține că cele constatate prin procesul-verbal din 07.08.2005 nu-i sunt opozabile pârâtei întrucât acesta nu a fost semnat de către clienta sa.

CURTEA:

Asupra cauzei de față;

Reclamanta - SRL a chemat în judecată pe pârâta pentru ca prin hotărârea ce o va pronunța instanța să o oblige pe pârâtă către reclamantă la plata sumei de 8800 RON, reactualizată.

In motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâta a fost angajată ca vânzătoare la magazinul pe care societatea îl deține în comuna, județul D, și că, cu ocazia inventarului, s-a constatat o lipsă în gestiune de 7000 RON pe care pârâta și-a însușit-o, manifestându-și acordul ca pentru recuperarea prejudiciului să-i fie reținută din salariu suma de 146 RON timp de 48 de luni.

In urma unui nou inventar, a arătat reclamanta, efectuat la 2.04.2006, au rezultat noi lipsuri în gestiune, prejudiciul ajungând la 3000 RON.

Din luna aprilie 2006 nu a mai recuperat nici o sumă de la pârâtă.

A solicitat proba testimonială și interogatoriul pârâtei și a depus declarația pârâtei din 7.08.2005, decizia nr. 3/10 08 2005, declarația din 2 04 2006, decizia 02/3 0 2006, copie de pe contractul individual de muncă, copie de pe inventarul din 2 04 2006.

Cauza a făcut obiectul dosarului -007, la Judecătoria Băilești, care, prin sentința comercială nr. 59/17 04 2007, își declină competenta de soluționare în favoarea Tribunalului Dolj.

S- format dosarul nr-.

Prin interogatoriul din 22 05 2007, ârâta recunoscut semnătura de pe înscrisul intitulat declarație, dar și circumstanțiază că semnătura a fost obținută prin amenințarea că va fi deferită justiției și băgată în cușcă.

Martora, a arătat că pârâta și-a însușit o parte din încasări, având nevoie de bani pentru organizarea unui parastas și, că, obișnuia ca în gestiune să-i permită accesul și soțului său care, mai tot timpul era în stare de ebrietate.

Martora a învederat că, deseori în unitate rămâneau și patronii ca vânzători.

Prin sentința nr. 911/05.06.2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta - " SRL C, împotriva pârâtei.

A fost obligată pârâta către reclamantă la 3000 RON despăgubiri, sumă ce se va reactualiza cu coeficientul de devalorizare a monedei naționale pe perioada 02.04.2006 - data achitării efective.

S-a admis în parte cererea privind cheltuielile de judecată și a fost obligată pârâta către reclamantă la 400RON.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:

In conformitate cu disp. art 270 alin 1 "salariații răspund patrimonial în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contactule pentru pagubele materiale produse angajatorului, din vina și în legătură cu munca lor."

Că în cauză este vorba de un prejudiciu rezultă atât din înscrisurile depuse la dosar cu privire la actul inventarierii din 2 04 2006, cât și din recunoașterea pârâtei.

Acest inventar a constatat lipsuri în gestiune în valoare totală de 3008,90 RON.

Cât privește pretinsul prejudiciu constatat cu ocazia unui inventar anterior, tribunalul a constatat că la dosarul cauzei nu există nici o probă în acest sens.

Cum în conformitate cu dispozițiile art. 287 "sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare" și cum angajatorul nu a propus probe, pentru dovedirea prejudiciului învederat, tribunalul va admite acțiunea numai pentru partea de pretins prejudiciu pentru care există probe.

Cât privește cheltuielile de judecată, în temeiul art. 276 cod pr. civilă, tribunalul le va admite în parte și anume în măsura în care a fost admisă cererea principală.

Împotriva sentinței Tribunalului Dolja declarat recurs reclamanta - SRL criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând următoarele motive:

Ca prin cererea de chemare in judecata, s-a solicitat obligarea paratei la plata sumei de 8800 RON reactualizate astfel: 5800 RON pe perioada 07.08.2005 - pana la achitarea efectiva a sumei si 3000 RON pe perioada 02.04.2006 - pana la achitarea efectiva.

Ca prima instanța a interpretat in mod greșit probele aflate la dosarul cauzei in ceea ce privește primul inventar la care a rezultat o lipsa in gestiune de 7000 RON.

Ca la data de 07.08.2005, intimata a dat o declarație a cărei autenticitate a confirmat-o prin interogatoriu si ca urmare a acestei declarații la data de 10.08.2005, s-a întocmit decizia nr. 3 de imputare a sumei respective.

Ca potrivit balanțelor de verificare, suma inițiala de recuperat este de 7000 RON, iar suma rămasa de recuperat este de 5824 RON.

Ca instanța de fond a admis pretențiile cu privire la prejudiciul rezultat la 02.04.2006 si ca atare trebuie obligata parata si pentru prejudiciul de 5800 RON reactualizat de la data de 07.08.2005 si pana la achitarea efectiva.

Prin decizia nr.2667/02 11 2007,Curtea de APEL CRAIOVAa admis recursul declarat de reclamanta - SRL împotriva sentinței civile nr. 911/05.06.2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâtă, având ca obiect acțiune în răspundere patrimonială.

A casat sentința și a reținut cauza spre rejudecare.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea a reținut următoarele:

Prin sentința recurata, Tribunalul a obligat-o pe parata la plata sumei de 3000 RON, rezultata in urma inventarului din data de 02.04.2006.

In ceea ce privește pretinsul prejudiciu constatat la inventarul anterior, Tribunalul a constatat ca nu exista nici o proba la dosar si in acest sens a respins acțiunea cu privire la aceasta suma.

In recurs, recurenta a depus la dosar ca înscrisuri noi, liste de inventar datate - 09.08.2005 si balanța de verificare.

Curtea apreciază ca in cauza sunt necesare, in completare, noi probe in vederea stabilirii împrejurărilor in care s-a efectuat inventarul din data de 09.08.2005, a realității celor consemnate in inventar, prin administrarea probei cu expertiza si interogatoriu parților, precum si altor probe a căror necesitate ar rezulta din dezbateri.

Curtea a considerat că in cauza este necesara administrarea de probe noi, ce urmează a fi puse in discuția parților la termenul următor.

În rejudecare s-a dispus efectuarea unei expertize contabile care a avut următoarele obiective: să se stabilească dacă lipsurile din inventarul din data de 07 08 2005 sunt reale,să se stabilească dacă suma de 300 lei,lipsă din gestiune la inventarul din 02 04 2006 privește și lipsuri din inventarul anterior de la 07 08 2005,să se calculeze prejudiciul și să se verifice evidența intrărilor de marfă în gestiune cu soldul scriptic din contabilitate.

Raportul de expertiză a fost întocmit de expert și depus la dosar la data de 26 02 2008.

Părțile nu au formulat obiecțiuni la raportul de expertiza contabilă.

La dosar s-au depus listele de inventat întocmite cu ocazia efectuării inventarului din data de 07 08 2005 și 02 04 2006.

Analizând actele și lucrările dosarului,Curtea constată și reține următoarele:

Pârâta a fost angajata reclamantei în funcția de vânzător -gestionar la Magazinul General din comuna. La inventarele efectuate în data de 02 04 2006 și 07 08 2005 s-a constatat o lipsă în gestiunea acesteia de 3000 lei respectiv 7.104,85 lei.

La inventarul din data de 02 04 2006 listele de inventar au fost semnate de pârâtă ceea ce dovedește faptul că acesta s-a desfășurat în prezența acesteia.

Și inventarul în urma căruia s-a constatat lipsa în gestiune de 7000 lei s-a desfășurat tot în prezența pârâtei,după cum rezultă din procesul verbal încheiat la data 09 08 2005(fila 24,dosar recurs).

Faptul că nu a semnat listele de inventar din data de 07 08 2005 nu o exonerează pe pârâtă de răspundere pentru prejudiciul produs.

Raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză, atestă faptul că mărfurile au intrat în gestiunea pârâtei, dar nu există documente privind ieșirea acestora rezultând ca urmare a acestui fapt un prejudiciu de 7.104,85lei constatat cu ocazia inventarului din 07 08 2005 și 3000 lei constatat la inventarul din 02 04 2006.

Expertul a concluzionat că,în cadrul societății reclamante,evidența gestiunii se ține valoric,zilnic gestionarul întocmește un raport de gestiune în care se înscrie soldul gestiunii la începutul zilei,valoarea mărfurilor intrate conform recepției întocmite,vânzările de marfă,suma încasată pentru marfa vândută depusă la casierie sau transferuri de marfă în altă gestiune,soldul mărfurilor la sfârșitul zilei.

A mai constatat expertul că listele de inventar au fost întocmite corect și reflectă stocul de marfă existent la data inventarierii.

În conformitate cu art.24 și 25 din Legea nr.22/1969,se instituie în sarcina gestionarilor în cadrați cu contract individual de muncă o prezumție relativă de culpă,pentru daunele directe produse în legătură cu munca lor de gestionare în cadrul unității unde lucrează în sensul că,dacă există documente că marfa a intrat în gestiunea unei persoane și nu există documente care să ateste ieșirea mărfurilor,culpa pentru producerea prejudiciului îi aparține gestionarului,până la proba contrară.

În cauza de față, pârâta nu a făcut dovada că lipsurile constatate nu i se datorează.

Față de aceste aspecte,Curtea consideră că în cauză sunt întrunite condițiile art.270 muncii pentru a atrage răspunderea patrimonială a pârâtei.

În consecință,Curtea urmează să admită în parte acțiunea formulată de reclamantă și să oblige la plata sumei de 7600 lei deoarece pârâta a achitat,înainte de promovarea acțiunii suma de 1200 lei,după cum învederează și expertul în raportul de expertiză.

Va obliga pârâta la suma reactualizată cu indicele de inflație pentru că pârâta trebuie să repare prejudiciul integral produs și ca urmare a devalorizării monedei naționale dar începând cu data de 02 04 2006.

În conformitate cu art.276 Cod procedură civilă,va admite în parte și cererea privind cheltuielile de judecată și va obliga pârâta la 1000 lei către reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite în parte acțiunea în răspundere patrimonială formulată de reclamanta - SRL, cu sediul în C, bd. -, nr. 6,. 2.. 4, jud. D, în contradictoriu cu pârâta, cu domiciliul în comuna, jud.

Obligă pârâta la plata sumei de 7600 lei, actualizată de la data de 02.04.2006 până la data achitării efective, către reclamantă.

Admite în parte cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată și obligă pârâta la plata sumei de 1000 lei către reclamantă.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 19 martie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

-

Red.jud.

4 ex/18 04 2008

Președinte:Lucian Bunea
Judecători:Lucian Bunea, Doina Vișan, Mihaela Mitrancă

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 1524/2008. Curtea de Apel Craiova