Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 175/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ
ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 175
Ședința publică din 26 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Aurelia Schnepf
JUDECĂTOR 2: Raluca Panaitescu
JUDECĂTOR 3: Dumitru Popescu
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâtul recurent -, împotriva sentinței civile nr. 1453/20.10.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată - A, având ca obiect drepturi bănești.
Dezbaterile și concluziile părților sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 26.01.2010, care face parte integrantă din prezenta decizie, pronunțarea în cauză fiind amânată pentru azi, 28.01.2010, când
CURTEA,
Deliberând constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la această instanță la 07 iulie 2009, reclamanta - - - a chemat în judecată pe pârâtul, solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 3785,91 lei, reprezentând despăgubiri rezultate din contravaloarea facturilor emise către - SRL, de către pârât, în numele reclamantei și neîncasate până la plecarea prin demisie din societate, cu cheltuieli, arătând în motivare că acesta a vândut marfă constând în cartele telefonice și a instalat un aparat de încărcare electronică a cartelelor către societatea mai sus menționată emițând facturi pentru încasarea contravalorii serviciilor menționate în valoare totală de 3785,91 lei, dar acesta avea obligația să respecte prevederile pct. 6 din cap. 8 al fișei postului, de a nu livra clienților marfă totală mai mare de 1.500 lei, cu plata la termen, fără acordul scris al conducerii societății și până nu s-a încasat contravaloarea precedentei facturi, fiind interzis în orice situație a se livra marfă și emite factură până când precedenta factură nu este încasată, obligații pe care pârâtul le-a ignorat și a emis în mod repetat facturi fără a le încasa pe cele precedente, arătând de asemenea că mai înainte de a se îndrepta împotriva pârâtului, a încercat fără succes recuperarea debitului de la - SRL.
Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii, arătând că în lipsa unui contract individual de muncă este confundat intenționat cu un alt agent de vânzări, reclamantei îi incumbă datoria de a-și recupera datoriile și nu pârâtului, paguba reclamantei se încadrează în riscul normal al serviciului, nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale și nu poate să-i fie angajată răspunderea patrimonială.
Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare, reiterând și detaliind cele evidențiate în acțiunea principală și precizându-și pretențiile la suma totală de 3.603,16 lei, din care 3.081,73 lei, pretenții derivând din facturi neîncasate și 482,13 lei penalități și 39,30 lei cheltuieli de judecată, derivând din sentința civilă nr. 826 din 03.02.2009.
Prin sentința civilă nr. 1453 din 20.10.2009, Tribunalul Arada admis acțiunea precizată și a obligat pârâtul la plata sumei de 3603,16 lei.
Pentru pronunțarea acestei sentințe Tribunalul Arada reținut următoarele:
Pârâtul a fost angajatul reclamantei, în postul de agent vânzări, potrivit contractului individual de muncă, încheiat între părți, având atribuțiile prevăzute în fișa postului, anexă la contractul individual de muncă, acceptate de pârât prin semnătură, luând astfel la cunoștință într-un mod lipsit de echivoc, despre atribuțiile, sarcinile, lucrările și responsabilitățile pe care urma să le aibă în cadrul societății reclamante pe postul ocupat ca și de sancțiunile pe care urma să le suporte în cazul neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a acestora.
În acest sens, în fișa postului menționată, s-a stipulat expres și imperativ obligația pârâtului angajat de a nu livra clienților marfă în valoare totală mai mare de 1.500 Ron fără TVA, cu plata la termen, fără acordul scris al conducerii societății, interzicându-se de asemenea, în orice situație a se livra marfă și a se emite factură până când precedenta factură nu este încasată.
Mai mult decât atât, s-a mai stipulat și aceea că la plecarea agentului din companie acesta are obligația de a încasa toate facturile emise spre clienții săi.
Față de starea de fapt reținută mai sus, instanța constată că acțiunea reclamantei este întemeiată și urmează a fi admisă pentru considerentele de mai jos.
Astfel, potrivit prevederilor exprese și neechivoce ale art. 270 din Codul muncii, salariații răspund patrimonial în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor.
Pe de altă parte, pentru a fi în prezența răspunderii civile contractuale trebuie să fie întrunite cele 4 condiții cunoscute ale răspunderii civile, respectiv fapta ilicită, care constă în neexecutarea, executarea necorespunzătoare ori cu întârziere a obligațiilor contractuale ce revin debitorului, existența prejudiciului, existența raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu și culpa, greșeala sau vinovăția debitorului, necesitatea întrunirii acestor condiții rezultând din analiza textelor art. 1073, 1082, 1083, 1084 și 1086 Cod civil.
În cauza de față, condițiile mai sus enunțate sunt întrunite în ceea ce-l privește pe pârât, care, contrar obligațiilor asumate prin fișa postului, a încălcat cu vinovăție raportul contractual furnizor - beneficiar pe care l-a mijlocit și a emis facturi în condițiile în care precedentele facturi nu au fost încasate, iar la plecarea sa din societatea pârâtă nu a încasat toate facturile emise spre clienții săi.
Ca atare, este indubitabil prejudiciul ce a fost produs în patrimoniul reclamantei, în contextul în care aceasta din urmă a efectuat și demersuri pentru recuperarea sa de la beneficiarii serviciilor mijlocite de pârât, inclusiv pe calea executării silite, care însă, nu s-au soldat cu recuperarea debitului.
Cât privește apărările în fond formulate de către pârât, acestea sunt nefondate în raport cu considerațiile de mai sus, mai mult, nu este real că pârâtul nu ar fi deținut un contract individual de muncă la societatea reclamantă, iar în cauză nu se pune problema răspunderii civile delictuale, cum eronat consideră pârâtul, ci dimpotrivă a răspunderii civile contractuale, în sensul celor de mai sus.
Pe de altă parte apar ca fiind fondate și pretențiile din precizarea de acțiune, formulată pe calea răspunsului la întâmpinare, vizând sumele ce se regăsesc în sentința civilă nr. 826 din 03.02.2009 a Judecătoriei Arad, cu titlu de penalități de întârziere și cheltuieli de judecată, în contextul în care creanța creditoarei-reclamante este una certă, lichidă și exigibilă.
În sensul celor arătate în considerentele de față privitor la aplicarea prevederilor speciale amintite din fișa postului, s-a pronunțat și Curtea de Apel Timișoara prin decizia civilă nr. 959 din 12 iunie 2009, în dosarul nr-.
Pe cale de consecință, pentru toate considerentele expuse mai sus, instanța urmează să admită acțiunea reclamantei, astfel cum aceasta a fost precizată și să oblige pe pârât să-i plătească acesteia despăgubirile solicitate astfel cum acestea au fost precizate.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul, care a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantei și sancționarea acesteia pentru abuz de drept.
În motivarea recursului declarat, recurentul a arătat că din suma imputată, 704,18 lei aparține unui alt salariat pe Nume, la care se mai adaugă 482,13 lei penalități de întârziere până la pronunțarea somației de plată și 39,3 lei cheltuieli de judecată.
Recurentul a criticat sentința cu privire la faptul că s-a reținut greșit culpa lui pe motivația că " a vândut marfa constând în cartele telefonice și a instalat un aparat de încărcare electronică" în timp ce pe facturile invocate nr. 2549, 2620, 2716, 2790, 2864, 2935, 3025, se precizează " servicii încărcare, și ".
A mai arătat recurentul că instanța a invocat art. 8 pct. 6 care in realitate este 7, care are următorul conținut: " să nu livreze clienților marfa în valoare totală mai mare de 1500 lei, cu plata la termen fără acordul scris al conducerii societății și până când nu s-a incasa contravaloarea precedentei facturi". Articolul se referă numai la livrările de marfă și nu la serviciile menționate în facturile invocate.
Recurentul a mai arătat că nu este răspundere contractuală întemeiată pe 869 Civil, delictuală pe 998 c Civil și nici răspundere patrimonială a salariatului pe Codul Muncii.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 ind. 1 și 304 pct. 9 Codul d e procedură civilă.
Legal citată, intimata reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs, Curtea constată recursul neîntemeiat pentru următoarele motive:
Cu privire la suma de 3603,16 lei la care a fost obligat pârâtul recurent, se constată că aceasta a rezultat în urma neîncasării facturilor emise de către pârât, a penalităților de întârziere și cheltuielilor de judecată acordate în cadrul soluționării privind emiterea somației de plată pentru recuperarea debitelor de la - SRL.
Astfel, după obținerea unui titlu executoriu împotriva - SRL, și încercarea recuperării creanței în cadrul executării silite, executare silită ce nu a avut rezultat datorită mutării debitoarei din sediul cunoscut, s-a născut dreptul reclamantei intimate de a recupera prejudiciul cauzat de angajat, în temeiul art. 270din Legea 53/2003.
Curtea constată că susținerea recurentului cu privire la faptul că nu sunt îndeplinite condițiile nici unei răspunderi: contractuale, delictuale sau de dreptul muncii, nu este întemeiată deoarece în cauză sunt îndeplinite condițiile răspunderii salariatului conform art. 270 Codul muncii. Astfel, recurentul a încălcat prevederile Cap. din fișa postului, care arată că la plecarea agentului, acesta are obligația de a încasa toate facturile emise către clienții săi, ori prin neîndeplinirea acestei obligații s-a creat un prejudiciu reclamantei intimate, care nu a putut fii recuperat de la partenerul de afaceri al acesteia, moment în care obligația angajatului de a despăgubii pe angajator a devenit actuală.
Pentru aceste motive, Curtea în temeiul art. 312 Cod procedură civilă, va respinge recursul pârâtului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul -, împotriva sentinței civile nr. 1453/20.10.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. / 15.02.2010
Tehnored I/15.02.2010/2 ex
Prima instanță: Tribunalul Arad
Jud., jud.
Președinte:Aurelia SchnepfJudecători:Aurelia Schnepf, Raluca Panaitescu, Dumitru Popescu
