Speta drept civil. Decizia 136/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ
ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 136
Ședința publică din 26 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Aurelia Schnepf
JUDECĂTOR 2: Raluca Panaitescu
JUDECĂTOR 3: Dumitru Popescu
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea contestației în anulare formulată de, G, Scorte-, G, G, B, G, -, G-, -, -, împotriva deciziei civile nr. 1506/23.10.2009, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în Dosar nr-.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau excepții de invocat, precum și faptul că prin contestația formulată s-a solicitat judecarea cauzei in lipsa,constată litigiul in stare de judecată și reține dosarul spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 1506/23.10.2009, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA, s-a respins recursul declarat de reclamanții, G, Scorte-, G, G, B, G, -, G-, -, -, împotriva sentinței civile nr. 1306/2009 pronunațtă de Tribunalul Arad în dosar nr-.
Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs, analizând recursul reclamanților prin prisma motivelor invocate, a actelor de procedură efectuate in fața primei instanțe, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 304 ind.1 și art. 312 alin.1 /pr.civ. a apreciat că acesta nu este întemeiat, pentru următoarele argumente:
Într-adevăr, așa cum corect a observat instanța de fond, sporul salarial de 25% din salariul de bază,spre a cărui valorificare tind reclamanții prin demersul lor judiciar,a fost reglementat in conținutul art. 13 din Legea nr. 138/1999, act normativ privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, potrivit căruia"cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și salariații civili beneficiază de o indemnizație de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv din salariul de bază."
Pentru aplicarea actului normativ mai sus individualizat au fost emise Norme Metodologice,aprobate de către Ministrul de Interne prin Ordinul nr. 275/2002.Ulterior, după unificarea celor două ministere sub un singur portofoliu (este vorba de Ministerul Administrației Publice și Ministerul d e Interne ), acest act administrativ a fost modificat prin Ordinul nr. 496/2003 al Ministrului Administrației și Internelor, cu intenția evidentă de a asigura o aplicare unitară a Legii nr. 138/1999, in contextul in care noua instituție publică a preluat și personal civil contractual, respectiv funcționari publici, care până atunci și-au desfășurat activitatea in cadrul fostului Minister al Administrației Publice. noului ordin, și-a propus astfel să concretizeze prevederile art. 17 alin. 3 din OUG nr. 63 din 28 iunie 2003, privind organizarea și funcționarea Ministerului Administrației și Internelor, in vigoare la acea dată,care dispuneau că"personalul Ministerului Administrației și Internelor beneficiază de drepturile dobândite anterior, conform legislației, precum și, în limita bugetului aprobat, de indemnizații și sporuri specifice instituțiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională".
Este adevărat că,la o primă vedere, din exprimarea utilizată la pct. 9.2 din Ordinul nr. 496/2003 al Ministrului Administrației și Internelor s-ar putea conchide că indemnizația de dispozitiv prevăzută in legea specială de salarizare personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională s-ar acorda,fără distincție și personalului civil ce-și desfășoară activitatea in domeniul administrației publice, cum este cazul reclamanților,care sunt angajați ai Primăriei Comunei Chișineu
Totuși,Curtea observă că,intr-o corectă rezolvare in fond a litigiului supus astăzi analizei, o interpretare izolată a unei prevederi dintr-un act normativ nu este suficientă pentru a permite instanței de judecată să conchidă că titularii cererii pot invoca beneficiul normei de la pct. 9.2 al ordinului in discuție, chiar dacă aparent ei se circumscriu exigențelor sale. Este necesară o interpretare sistematică a textului, prin raportare la ansamblul ordinului ce îl conține, dar și in considerarea prevederilor legii speciale de salarizare in a cărei aplicare actul administrativ a fost emis.
De aceea,Curtea nu poate să nu constate că la pct. 31.1 ordinul explică înțelesul noțiunii de personal civil,limitând totodată in mod expres sfera de aplicare a salariaților care se pot prevala de textul art.9.1 din ordin: "prin personal civil,in sensul prezentului ordin,se înțelegefuncționarii publici și personalul contractual din Ministerul Administrației și Internelor."
Este evident că la elaborarea ordinului,ministrul de resort a avut in vedere exclusiv angajații aparatului propriu al fostului Minister al Administrației și Internelor, care potrivit art. 17 din actuala OUG nr. 30 /2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative se compune din: funcționari publici, polițiști - funcționari publici cu statut special, cadre militare în activitate, personal contractual, precum și soldați și gradați.
În concluzie,prin Ordinul nr. 496/2003,emitentul a dorit să se asigure că beneficiile Legii nr. 138/1999 vor privi și personalul civil dinaparatul propriual fostului Minister al Administrației Publice care,efect al unificării celor două autorități, se circumscrie sferei subiecților enumerați de art. 1 din lege ( adică personalului din fostul Minister de Interne, devenit Ministerul Administrației și Internelor).
Concluziile de mai sus sunt susținute de prevederile art.4 alin.3 din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă,in sensul că ordinul emis in aplicarea unui act normativ cu forță juridică superioara nu poate să reglementeze decât in limitele și potrivit normelor care le ordonă. această regulă prin raportare la speța de față, înseamnă că ordinul invocat de reclamanți nu poate reglementa salarizarea unei categorii mai vaste decât cea la care se referă Legea nr. 138/1999, stabilind drepturi salariale și pentru personalul contractual din administrația publică locală.
Că Ordinele nr. 275/2002 și nr. 496/2003 au caracter intern,fiind aplicabile doar personalului din aparatul propriu al ministerului, rezultă și din împrejurarea că ele nu au fost publicate in Monitorul Oficial al României, formalitate de a cărei îndeplinire este condiționată intrarea lor in vigoare potrivit Constituției României și Legii nr. 24/2000.
În fine, Curtea a observat că potrivit art. 2 și art. 4 alin.1 din Legea nr. 215/2001 administrația publică in unitățile administrativ teritoriale se organizează și funcționează in temeiul principiilor descentralizării și autonomiei locale, atât sub aspect administrativ cât și financiar. Ca atare,deși consiliile locale și județene sunt autorități ale administrației publice, lor nu li se pot aplica prin extindere ordine interne ale unei autorități publice centrale care nici măcar nu au fost publicate in Monitorul Oficial la României.
In considerarea argumentelor de fapt și de drept mai sus expuse, Curtea a apreciat că in mod corect judecătorii fondului au stabilit că reclamanților nu li se aplică Ordinul nr. 275/2002, completat și modificat prin Ordinul nr. 496/2003, emise pentru aprobarea, respectiv modificarea Legii nr. 138/1999, motiv pentru care ei nu pot pretinde obligarea angajatorului la plata unui spor de dispozitiv de 25% din salariul lor de bază. De aceea,recursul va fi respins in temeiul prevederilor art. 312 alin1./pr.civ.
Împotriva deciziei mai sus menționată reclamanții au formulat contestație în anulare solicitând admiterea contestației și pe cale de consecință, respingerea recursului, arătând că instanța de recurs a omis din greșeală, deși a fost înștiințată de intimată, că se impune acordarea unui termen în vederea comunicării încheierii din 10.10.2009 a Tribunalului Arad prin care s-a îndreptat eroarea materială strecurată în sentința civilă nr. 1036/23.11.2006 a Tribunalului Arad.
Temeiul de drept al contestației se indică a fi dispozițiile art. 318 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinare, intimatul Orașul Chișineu C, reprezentat de Primar și-a exprimat poziția procesuală în sensul că lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța.
Examinând motivele invocate în contestația în anulare, în raport de decizia civilă nr. 1506/23.10.2009 a Curții de APEL TIMIȘOARA, se constată că acestea nu se circumscriu cazurilor expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 318 Cod procedură civilă.
Astfel, susținerea contestatorilor referitoare la omisiunea de a acorda un termen de judecată în vederea comunicării încheierii dată de Tribunalul Arad în Camera de Consiliu din 20.10.2009, nu reprezintă omisiunea și nici greșeala materială la care se referă dispozițiile art. 318 Cod procedură civilă.
Soluționarea unei cereri de amânare se face de către instanța investită cu judecata cauzei respective, în limitele prevăzute de dispozițiile art. 125 - 157 Cod procedură civilă, care reglementează judecata - înfățișări și dezbateri, astfel că nemulțumirea părții cu privire la neacordarea unui termen de judecată pentru un motiv anume poate reprezenta, eventual, o greșeală de judecată, cu posibilitatea invocării în calea de atac recursului și nicidecum în contestația în anulare.
În speță, o astfel de greșeală de judecată, în opinia reclamanților se referă la decizia pronunțată în recurs, însă, nu poate fi invocată sub motivul prevăzut de dispozițiile art. 318 Cod procedură civilă întrucât nu se circumscrie înțelesului și termenilor prevăzuți de aceste dispoziții.
În considerarea celor de mai sus, se va respinge contestația în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de, G, Scorte-, G, G, B, G, -, G-, -, -, personal contractual din cadrul Primăriei Orașului Chișineu C, împotriva deciziei civile nr. 1506/23.10.2009, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în Dosar nr-
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. / 18.02.2010
Tehnored I/18.02.2010/2 ex
Președinte:Aurelia SchnepfJudecători:Aurelia Schnepf, Raluca Panaitescu, Dumitru Popescu
