Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 4870/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 3154/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 4870/
Ședința publică de la 29 Iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Dragoș Alin Călin A -
JUDECĂTOR 2: Silvia Georgiana Ignat
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol fiind, soluționarea recursului formulat de către recurenta împotriva sentinței civile nr.1239 din data de 16.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul,având ca obiect "acțiune în răspundere patrimonială plată sumă".
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimatul prin avocat, ce depune împuternicire avocațială nr.-/24.06.2009, lipsind recurenta - SRL.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Intimatul prin avocat depune la dosar o cerere prin care invocă excepția de tardivitate a recursului intentat de recurenta - SRL, motivat de faptul că s-a făcut comunicarea sentinței la data de 18.03.2009, iar recursul a fost declarat pe 03.04.2009, nefiind respectat termenul de 10 zile, astfel cum prevăd dispozițiile legale în materie. Se solicită cheltuieli de judecată conform chitanței nr.-/26.06.2009 pe care o depune la dosar.
Curtea reține cauza în pronunțare pe excepția tardivității declarării recursului.
CURTEA
Prin cererea înregistrată la data de 06.10.2008 pe rolul Tribunalului B, reclamanta - SRL a chemat în judecată pe pârâtul, pentru ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța în cauză, instanța să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 2500 euro.
Prin sentința civila nr.1239 din data de 16.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- a fost respinsa actiunea ca neintemeiata.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut ca paratul a fost salariatul reclamantei, iar prin actul aditional din 08.02.2007 la contractul individual de munca s-a stabilit ca paratul se va deplasa in Austria pentru specializare. Sumele solicitate de reclamanta reprezinta cheltuielile suportate cu deplasarea.
Sustine prima instanta ca paratul, care a avut initiativa incetarii raporturilor de munca inainte de expirarea perioadei de 3 ani dupa efectuarea deplasarii in vederea formarii profesionale nu datoreaza reclamantei suma stabilita prin actul aditional, intrucat clauza este lovita de nulitate. Potrivit art. 38 din Codul muncii, salariatii nu pot renunta la drepturile ce le sunt recunoscute de lege, orice tranzactie prin care se urmareste renuntarea la drepturile recunoscute de lege salariatilor sau limitarea acestor drepturi fiind lovita de nulitate. Or, obligatia asumata de parat, de a restitui integral costul deplasarii pe perioada de patru zile, in vederea formarii profesionale, echivaleaza cu limitarea dreptului conferit de lege, prin art. 195 din Codul muncii, de a avea initiativa incetarii raporturilor de munca inainte de implinirea duratei de 3 ani de la data formarii profesionale.
Impotriva acestei sentințe a formulat recurs - SRL, inregistrat pe rolul Curtii de Apel B - Sectia a VII-a Conflicte de Munca sub nr-.
La termenul de astăzi, Curtea, a pus în discuția părții prezente (intimatul) tardivitatea declarării recursului, excepție întemeiată, cu consecința respingerii recursului ca tardiv formulat, pentru următoarele considerente de fapt și de drept:
Litigiul părți este un conflict de drepturi așa cum este el definit de art.5 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă.
Art.5 din Legea nr. 168/1999 prevede urmatoarele: "Conflictele de muncă ce au ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligații decurgând din legi sau din alte acte normative, precum și din contractele colective sau individuale de muncă sunt conflicte referitoare la drepturile salariaților, denumite în continuare conflicte de drepturi".
Potrivit art.80 din Legea nr. 168/1999 termenul de recurs (în litigiile de natura dreptului muncii- nota Curții) este de 10 zile de la comunicarea hotărârii pronunțată de instanța de fond.
In speta de fata, sentința atacată cu recurs a fost comunicată recurentei la 18.03.2009, așa cum rezultă din dovada de primire de la fila 131 din dosarul de fond.
Data postei inscrisa pe plicul in care a fost expediata cererea de recurs este 03 aprilie 2009 (fila 4 dosar recurs).
În raport de aceste date, recursul este formulat peste termenul legal de 10 zile calculat conform art.101 Cod procedură civilă.
Art.101 Cod procedură civilă prevede că "termenele se înțeleg pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârșit termenul.
Termenele statornicite pe ore încep să curgă de la miezul nopții zilei următoare.
Termenele statornicite pe ani, luni sau săptămâni se sfârșesc în ziua anului, lunii sau săptămânii corespunzătoare zilei de plecare.
Termenul care, începând la 29, 30 sau 31 ale lunii, se sfârșește într-o lună care nu are o asemenea zi, se va socoti împlinit în ziua cea din urmă a lunii.
Termenul care se sfârșește într-o zi de legală, sau când serviciul este suspendat, se va prelungi până la sfârșitul primei zile de lucru următoare".
În concluzie, Curtea dă eficiență dispozițiilor art.80 din Legea nr. 168/1999 raportat la art.3011Cod procedură civilă și va respinge recursul ca tardiv formulat.
In baza art. 274 proc.civ. Curtea va obliga recurenta, in calitate de parte cazuta in pretentii, la plata sumei de 2.000 lei catre intimatul reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentand onorariu avocat conform chitantei nr. -/26.06.2009.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta împotriva sentinței civile nr.1239 din data de 16.02.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul, ca tardiv declarat.
Obliga recurenta la plata sumei de 2.000 lei catre intimat, cu titlu de cheltuieli de judecata.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 29.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A
GREFIER
Red./tehnored. jud. /08.07.2009
Jud.fond: /
Președinte:Dragoș Alin CălinJudecători:Dragoș Alin Călin, Silvia Georgiana Ignat