Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 4784/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(1942/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.4784/
Ședința publică din data de 25 iunie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Carmen Georgiana Comșa
JUDECĂTOR 2: Petronela Iulia Nițu
JUDECĂTOR - - -
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulate de recurenții-reclamanți, (), G, OG, împotriva sentinței civile nr.93 din 16 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VII a Civilă și Pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- (4985/2008), în contradictoriu cu intimații-pârâții Tribunalul București, Tribunalul Teleorman, Tribunalul Giurgiu, Curtea de Apel București, Ministerul Justiției și Libertăților, având ca obiect - drepturi bănești, diferență drepturi salariale DIICOT.
La apelul nominal făcut în ședința publică răspuns recurenții reclamanți, ( ), G, prin mandatar, cu împuternicire atașată la fila 21 dosar, lipsind recurenții reclamanți, G și intimații pârâții Tribunalul București, Tribunalul Teleorman, Tribunalul Giurgiu, Curtea de Apel București, Ministerul Justiției și Libertăților.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, a depus la dosar întâmpinare, precum și faptul că recurenții reclamanții au solicitat soluționarea cauzei conform art.242 Cod procedură civilă.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, nici excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Mandatarul recurenților reclamanți, ( ), G, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.93 din 16.10,2008 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a VII-a Civilă și pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale s-a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamanților, G în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel București, Tribunalul București, Tribunalul Teleorman și Tribunalul Giurgiu.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că în cauză nu este incidentă situația unei discriminări între magistrații judecători și magistrații procurori din cadrul celor două structuri specializate, respectiv DNA și DIICOT, deoarece potrivit art.3 alin.(1) din OUG nr.27/2006 "Judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți au dreptul pentru activitatea desfășurată la o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură prevăzută de art.86 din Legea nr.303/2004, pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face parte integrantă din actul normativ respectiv cu privire la salarizare".
Mai mult, cele două structuri de parchet funcționează potrivit OUG nr.43/2002 și Legii nr.508/2004 în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar salarizarea magistraților procurori care funcționează în aceste structuri este identică cu cea a procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
În ceea ce privește existența discriminării invocată de către reclamanți în raport de OUG nr.137/2000, s-a reținut că recent Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr.818/2008 din 3 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial nr.537/16.07.2008, general obligatorie pentru instanțe, în sensul că a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.(1) din OG nr.27/2000, pretinse a fi incidente în cauză, apreciindu-se că aceste dispoziții "sunt neconstituționale în măsura în care din ele se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse În acte normative neavute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii".
Ori, un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor de judecată competența de a desființa norma juridică, de a crea în locul acestora alte norme sau de la substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor în stat consacrat în art.1 alin.4 din Constituția României, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr.429/2003, cât și prevederile art.61 alin.(1), în conformitate cu care parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
Toate aceste argumente conduc cu certitudine la concluzia că interpretarea dispozițiilor art.2 și ale art.11 din OG nr.137/2000, în sensul menționat sunt neconstituționale, realizând transformarea instanțelor de judecată în autoritate legiuitoare prin eludarea textelor constituționale la care s-a făcut referire mai sus.
Pentru aspectele de fapt și de drept redate, prima instanță a respins acțiunea principală ca neîntemeiată, drepturile salariale ale reclamanților fiind stabilite prin lege specială, în conformitate cu conținutul concret al atribuțiilor de serviciu și complexitatea acestora.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate. . criticile formulate în motivele de recurs prevăzute de art.304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă, se constată că recurenții susțin în esență că hotărârea atacată nu conține motivele de fapt și de drept pe care se sprijină și că a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii. Se arată în dezvoltarea recursului formulat că sentința civilă recurată nu conține motivele de fapt și de drept cu privire la netemeinicia acțiunii, respectiv existența sau nu a discriminării, instanța de fond motivând hotărârea judecătorească prin prisma Deciziei nr.818/2008 din 3 iulie 2008 a Curții Constituționale și concluzionând că instanțele de judecată nu se pot transforma în autoritate legiuitoare.
Se precizează că prin Hotărârea nr.185 din 22.07.2005 Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a constatat că prevederile art. 28 alin. 4 din nr.OUG24/2004, modificată prin Legea nr. 601/2004, și ale art.24 din Legea nr.508/2004 au instituit o discriminare directă între magistrații judecători și magistrații procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție () și a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism ().
Legalitatea acestei hotărâri a fost recunoscută și prin Decizia nr. VI din 15.01.2007 pronunțată de în Secțiile Unite cu prilejul soluționării unui recurs în interesul legii, decizie care, potrivit art.329 alin.ultim Cod procedură civilă, este obligatorie pentru instanțele de judecată.
De aceea, în expunerea de motive preliminară din nr.OUG27/2006 s-a ustificat necesitatea unei salarizări adecvate si nediscriminatorii a judecătorilor și procurorilor, măsură prevăzută și în Capitolul VI pct.3.3 din "Planul de acțiune pentru implementarea strategiei de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005 - 2007", având ca termen de finalizare luna decembrie 2005. Obiectivul menționat a vizat eliminarea tuturor inegalităților existente în sistemul de salarizare a magistraților determinat de acordarea unor sporuri numai în favoarea unor procurori și judecători în detrimentul altora.
Noua modalitate de salarizare, concretizată inițial prin adoptarea nr.OUG27/2006 și apoi prin emiterea Legii nr. 45/2007,în loc să înlăture această discriminare directă, o adâncește și mai mult,prin stabilirea unui coeficient de ierarhizare superior în favoarea magistraților procurori din structurile menționate, deși are ca obiectiv principal eliminarea oricărei forme de discriminare în ceea ce privește modalitatea de acordare a drepturilor salariale cuvenite magistraților.
Astfel, deși actualul sistem de salarizare trebuia să dea eficiență corespunzătoare prevederilor art.2 din nr.OUG27/2006 aprobată, completată și modificată prin Legea nr.45/2007 în sensul că "salarizarea și celelalte drepturi ale judecătorilor, ale procurorilor, ale personalului asimilat acestora și ale magistraților asistenți se stabilesc ținându-se seama de locul și rolul justiției în statul de drept, de răspunderea, complexitatea și riscurile funcției, de incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de lege pentru aceste categorii de personal",actele normative criticate sporesc nejustificat importanța și calitatea activității desfășurate de procurorii din cadrul și a, prin salarizarea acestora potrivit criteriilor 6 - 13 de la. A din Anexa I la acestea, în raport cu funcțiile pe care le dețin sau cu care sunt asimilați potrivit legii. Această grilă de salarizare stabilește în favoarea categoriei de magistrați menționată un coeficient de multiplicare cuprins între 19 - 23, în timp ce judecătorul cu grad de judecătorie - este salarizat cu un coeficient de multiplicare cuprins între 9,00-15,00.
Raportat la dispozițiile art.11 alin.1 din OUG nr.27/2006 și la dispozițiile art.1 alin.1 și 2 din OUG nr.43/2002, T și, sunt structuri cu personalitate juridică distinctă, care nu se confundă cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar procurorii care își desfășoară activitatea în cele două structuri nu sunt procurori în cadrul Parchetului de pe lângă ICCJ.
De altfel, în acest sens sunt și dispozițiile art.11 alin.1 din OG nr.27/2006 care prevăd în mod expres că procurorii din cadrul DIICOT și DNA sunt salarizați potrivit criteriilor 6 - 13 de la lit.A din anexă, în raport cu funcțiile pe care le dețin sau cu care sunt asimilați potrivit legii.
La stabilirea indemnizațiilor brute lunare ale procurorilor care funcționează în aceste structuri distincte, se are în vedere criteriul naturii cauzelor pe care aceștia le instrumentează și anume combaterea infracțiunilor de criminalitate organizata și terorism, iar a doua în domeniul combaterii corupției. Or, acest criteriu nu este prevăzut de lege la stabilirea indemnizațiilor brute lunare ale judecătorilor și procurorilor.
Față de prevederile Deciziei în interesul legii nr.VI/2007, obligatorie pentru instanțe, dar și cele ale art.2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile si politice si ale art.14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, în conformitate cu disp.art.2 alin.3 din OG nr.137/2000, art.11 alin.1 din OUG nr.27/2006 este discriminatoriu, fiind o prevedere care dezavantajează judecătorii și ceilalți procurori față de procurorii din cadrul DIICOT și DNA, pe baza criteriului naturii cauzelor soluționate, fiind restrâns astfel, dreptul recunoscut de lege al egalității de tratament în domeniul salarizării.
Nu s-au solicitat probe noi în calea de atac a recursului.
Examinând sentința civilă atacată, sub aspectul criticilor aduse, a actelor și lucrărilor dosarului, normelor de drept material incidente în cauză, Curtea apreciază nefondat recursul pentru considerentele ce se vor înfățișa în cuprinsul prezentei motivări a deciziei.
Motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.7 Cod pr.civilă nu este incident în cauză, întrucât sentința atacată cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se sprijină cu privire la netemeinicia acțiunii, soluția respingerii acesteia prin dispozitiv, justificându-se prin considerentele aceleiași hotărâri.
Nici motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod pr.civilă nu este incident în cauză. Se va avea în vedere astfel că recurenții critică hotărârea instanței de fond, susținând că este nelegală și netemeinică, întrucât prima instanță a analizat greșit probele administrate în cauză și a aplicat greșit legea.
În limitele acestui motiv de recurs, Curtea notează că o hotărâre este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, fie atunci când nesocotește o normă de drept substanțial, fie atunci când interpretează eronat o normă juridică aplicabilă. Prin urmare, instanța ar fi culpabilă când ignoră o lege ce este în vigoare la data judecății sau când, deși recurge la texte de lege aplicabile litigiului, le dă o greșită interpretare.
Această critică de recurs este nefondată.
Concret, se va reține că reclamanții au solicitat calcularea și plata despăgubirilor echivalente diferențelor dintre drepturile salariale cuvenite lor în funcție de coeficienții de multiplicare primiți de procurorii ȘI DIICOT aflați în funcții de execuție sau de conducere analoage reclamanților și drepturile salariale pe care efectiv le-au încasat - calculate în funcție de coeficienții corespunzători fiecărui reclamant, coeficienți prevăzuți de OUG nr.27/2006 și art.V din Legea nr.45/2007.
Totodată, reclamanții au solicitat să se constate că acest act normativ care are domeniu de aplicare stabilit de legiuitor în privința salarizării unor categorii profesionale bine definite (procurori din cadrul,DIICOT J) li se aplică și lor pe motiv că s-ar crea o nejustificată și disproporționată discriminare între categorii profesionale aflate în situații identice.
Ori, această argumentație propusă de reclamanți este greșită, întrucât legiuitorul are atributul de a majora salariul fiecărei categorii, de a acorda sporuri sau indexări, pe rațiuni justificate de moment, între care poate fi și aceea a unor coeficienți de multiplicare superiori, categoriilor procurorilor din cadrul și DIICOT, pe rațiuni justificate în mod obiectiv.
Curtea mai notează și faptul că deși reclamanții au invocat discriminarea, în speță existența vreunei discriminări între recurenții-reclamanți și procurorii ce funcționează la. și DIICOT, nu poate fi reținută, întrucât nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art.2 din OG nr.137/2000, republicată, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
Așadar nu este îndeplinită în cauză nici condiția încălcării vreunui drept al omului sau a unei libertăți fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege în domeniul politic, economic, social și cultural sau orice alte domenii ale vieții publice.
Numai dreptul la plata salariului pentru munca prestată este un drept fundamental care nu poate fi restrâns salariaților iar nu și acordarea unor coeficienți de multiplicare majorați acordați aceleiași categorii socio-profesionale, dar care funcționează în cadrul anumitor structuri.
Aceasta este și practica Curții Constituționale care a reținut că beneficiul unor drepturi salariale suplimentare, cum este cel pretins în cauză, nu constituie un drept constituțional fundamental, legiuitorul este în drept să le acorde sau să nu le acorde, să stabilească categoriile socio-profesionale beneficiare și criteriile pentru car ele acordă.
Corect a realizat prima instanță și aplicabilitatea în cauză a Deciziei Curții Constituționale nr.818/2008 raportat la temeiul juridic invocat, decizie obligatorie pentru instanțe.
Dispozițiile deciziei Curții Constituționale sunt aplicabile în speță, întrucât reclamanții afirmă că situația discriminatorie în care se află a fost creată prin acte normative cu putere de lege. Ori, date fiind considerentele și dispozitivul deciziei respective, nicio instanță de judecată nu este îndreptățită să considere discriminatorii acte normative cu putere de lege și să le înlocuiască nu norme create pe cale judecătorească sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Pe cale de consecință, neputând constata discriminarea, nu pot fi luate nici un fel de măsuri dintre cele prevăzute de art.27 alin.1 din OG nr.137/2000 republicată, respectiv de a acorda despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare.
Se impune a se avea în vedere că în cazul neacordării coeficienților de multiplicare sus menționați nu poate fi reținută așa cum s-a mai arătat o încălcare a dispozițiilor OG nr.137/2000, a dispozițiilor constituționale, a Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale care privesc egalitatea în drept a cetățenilor, pentru că nu ne aflăm în fața unor coeficienți de multiplicare majorați acordați procurorilor DIICOT sau, ca drept recunoscut și protejat de lege, deoarece nu există nici un act normativ în vigoare care să prevadă ori să garanteze dreptul de a primi aceste majorări și magistraților de la judecătorii, tribunale, curți de apel.
Pentru a exista discriminare trebuie să fin în prezența recunoașterii, folosinței sau exercitării unuia dintre drepturile fundamentale ori a celor recunoscute de lege.
Astfel, coeficienții majorați acordați procurorilor din anumite structuri și DIICOT nu fac obiectul art.14 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Hotărârea nr.185 din data de 22.07.2005 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării invocată de recurenți în susținerea căii lor de atac nu este obligatorie pentru instanțe, iar Decizia nr.VI din 15.07.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție nu este aplicabilă în speță, întrucât această decizie face referire la un alt spor acordat magistraților, respectiv sporul de 30%, 40% de anticorupție.
Această decizie nu poate fi aplicată prin similitudine în cauză, în condițiile inexistenței unei decizii în interesul legii referitoare la problema de drept dedusă judecății care să constate că textele de lege menționate, OUG nr.27/2006, introduce o discriminare între diverse categorii de magistrați ce nu are la bază un criteriu obiectiv și rațional, fără a motiva sau justifica în vreun fel de ce sunt îndreptățiți doar unii dintre magistrați să beneficieze de acordarea majorărilor precizate, coeficienți de multiplicare 19-23.
Față de aspectele de fapt și de drept mai sus redate, Curtea în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă, va respinge recursul ca nefondat, menținând ca legală sentința atacată, ce cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se sprijină și fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a legii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-reclamanți, (), G, OG, împotriva sentinței civile nr.93 din 16 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VII a Civilă și Pentru Cauze Privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr- (4985/2008), în contradictoriu cu intimații-pârâții Tribunalul București, Tribunalul Teleorman, Tribunalul Giurgiu, Curtea de Apel București, Ministerul Justiției și Libertăților.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 25.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I
GREFIER
Red.
Dact.LG/2 ex./21.07.2009
Jud.fond:;
Președinte:Carmen Georgiana ComșaJudecători:Carmen Georgiana Comșa, Petronela Iulia Nițu
