Acțiune în răspundere patrimonială. Jurisprudență. Decizia 891/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - Contestație în anulare -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 891
Ședința publică din 16 iunie 2009
PREȘEDINTE: Maierean Ana
JUDECĂTOR 2: Gheorghiu Neculai
JUDECĂTOR 3: Rață Gabriela
Grefier - -
Pe rol se află judecarea contestației în anulare formulată de contestatoarea R, cu sediul în municipiul R,- A, județul S, prin reprezentanții săi legali, împotriva deciziei nr. 391 din 30 martie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Suceava - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale (dosar nr-).
La apelul nominal s-a prezentat avocat, pentru contestatoare, lipsă fiind intimata.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, avocat, pentru contestatoare, a arătat că își întemeiază contestația în anulare pe prev. art. 318 Cod procedură civilă, ambele teze.
Instanța, constatând contestația în anulare în stare de judecată, a acordat cuvântul la dezbateri.
Avocat, pentru contestatoare, a solicitat admiterea contestației în anulare, modificarea deciziei atacate și admiterea recursului așa cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată.
A arătat că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale, întrucât instanța, din greșeală, a soluționat cauza având în vedere numai cererea formulată de către contestatoarea și întâmpinarea și cererea reconvențională formulată de către intimata reclamantă R, instanța de recurs neobservând că dosarului supus soluționării, nr-, i-a fost conexat dosarul nr-, care avea ca obiect angajarea răspunderii patrimoniale a contestatoarei și, în consecință, sumele care le-au fost refuzate nu făceau obiectul deciziei de imputare, fiind solicitate pe cale separată, în dosarul care a fost conexat.
A mai arătat că instanța a omis, din greșeală, să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare menționate în cererea de recurs, reținând faptul că numita avea calitatea de consilier marketing și nu de gestionar, menționând că aceasta avea calitatea de gestionar, lucru dovedit cu decizia nr. 1/30.06.2000, procesul verbal de predare-primire a gestiunii și inventarele anuale.
A mai arătat că instanța de recurs nu a avut în vedere disp. art. 3041. pr. civ. conform căruia, recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele și nu numai prin prisma cerințelor prevăzute de art. 304 pct. 9. pr. civ.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA,
Asupra contestației în anulare de față, constată:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul - Secția civilă sub nr- din 05.05.2008, contestatoarea (fostă ) a chemat în judecată pe intimata "" R, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei de imputare nr. 1 din 15.04.2008 emisă de intimată, obligarea intimatei la plata sumei de 10.000 lei reprezentând daune morale și a cheltuielilor de judecată.
Prin cerere reconvențională, intimata "" Ras olicitat obligarea contestatoarei la plata sumei de 33.289,13 lei către "" R, reprezentând avansul spre decontare ridicat de contestatoare din gestiunea restaurantului "", unul din punctele de lucru ale pârâtei, avansuri ce nu au mai fost niciodată restituite societății. Totodată, intimata a solicitat și obligarea reclamantei la plata dobânzii legale, în cuantum de 5977,84 lei, aferentă sumei ridicate cu titlu de avans.
În susținerea cererii reconvenționale, pârâta intimată a arătat că la data când contestatoarea a luat din gestiunea restaurantului avansurile spre decontare avea calitatea de salariat, lipsa imputată având așadar legătură cu atribuțiile de serviciu ale acesteia.
Prin sentința civilă nr. 186 din 2 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava, s-a admis în parte acțiunea formulată de contestatoarea (fostă ), în contradictoriu cu intimata - reclamantă "" R; s-a anulat decizia de imputare nr. 1/15.04.2008 emisă de intimată; s-a respins capătul de cerere având ca obiect plata daunelor morale ca nefondată; s-a admis, în parte, cererea reconvențională formulată de intimata "" R; a fost obligată contestatoarea la plata către intimată a sumei de 33.477,39 lei reprezentând avans nejustificat, precum și suma de 33.477,39 lei reprezentând penalități; s-a respins, ca nefondată, cererea intimatei privind obligarea contestatoarei - pârâte la plata celorlalte daune.
În fine, s-au compensat în parte cheltuielile de judecată și a fost obligată contestatoarea la plata către intimată a sumei de 3500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței au declarat recurs contestatoarea () și pârâta ""
În motivarea recursului, recurenta "" Raa rătat că sentința instanței de fond este netemeinică și nelegală, întrucât contestatoarea, pe lângă calitatea de angajat, a avut-o și pe cea de gestionar și, ca atare, aceasta trebuie să răspundă în limita sumei 125,875,93 lei, cu titlu de daune și nu cum greșit a stabilit instanța de fond.
Că este așa o dovedește și concluziile raportului de expertiză, care, în opinia recurentului, atestă că reclamanta a avut calitatea de gestionar.
Recursul contestatoarei vizează neacordarea daunelor morale în cuantum de 10.000 lei și obligarea sa la plata sumei de 33,477,39 lei, reprezentând avansul spre decontare luat din gestiunea restaurantului "", cât și a penalităților în cuantum de 33,477,39 lei
Prima sumă, arată reclamanta recurentă, a fost cheltuită, după cum a arătat și în apărările formulate la instanța de fond, în scopul funcționării unității, încât greșit a fost obligată la recuperarea acestui prejudiciu.
Referitor la penalități, aceeași contestatoare a arătat că, atât timp cât nu există nici o culpă pentru angajarea răspunderii sale pentru daune, nu subzistă nici obligarea sa la plata penalităților.
Greșit i s-au respins pretențiile privind daunele morale, întrucât, pe timpul ivirii conflictului între părți, aceasta a suferit un stres continuu, fiindu-i afectată onoarea și demnitatea.
Prin decizia civilă nr. 391 din 30 martie 2009, Curtea de Apel Suceavaa respins ca nefondate recursurile, reținând în motivare faptul că soluția instanței de a anula decizia de imputare este legală și temeinică, în condițiile în care, potrivit contractului individual de muncă, contestatoarea avea calitatea de consilier marketing și nu de gestionar în sensul Legii nr. 222/1969, iar, pe de altă parte, în ce privește recursul contestatoarei s-a reținut că aceasta nu făcut dovezi pentru a pretinde daune morale, fiind stabilită corect răspunderea pentru nedecontarea sumelor ridicate cu titlu de avans și penalitățile aferente.
Împotriva acestei decizii, intimata "" Raf ormulat contestație în anulare, înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr- la data de 11 mai 2009, indicând ca temei juridic dispozițiile art. 318 alin. 1 Cod procedură civilă.
În motivarea contestației, se arată că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale, întrucât, instanța de recurs nu a observat că dosarului supus soluționării, nr-, i-a fost conexat dosarul nr-, care avea ca obiect angajarea răspunderii patrimoniale a contestatoarei, motivând eronat pe existența deciziei de imputare; că instanța de recurs a omis din greșeală să cerceteze motivul de casare vizând calitatea de gestionar a contestatoarei, dovedită cu actele depuse și ignorate de instanță, care, pe de altă parte, nu a examinat cauza sub toate aspectele, potrivit art. 3041Cod procedură civilă.
Examinând contestația în anulare, prin prisma deciziei atacată și a motivelor invocate, Curtea constată că nu este întemeiată.
de "greșeală materială", inserat în dispozițiile art. 318 pct. 1 teza 1 Cod procedură civilă, vizează în mod exclusiv erori materiale evidente, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, pentru verificarea cărora nu se impune reexaminarea fondului cauzei, sau o reapreciere a probelor.
Așadar, invocarea de către societatea contestatoare a faptului că instanța de recurs nu a observat, ori nu a analizat anumite dovezi nu constituie obiect al contestației în anulare și nu deschide calea acestei căi de atac, care se circumscrie unor condiții expres prevăzute de lege, cu atât mai mult cu cât, o eventuală greșeală de judecată a instanței de recurs nu permite promovarea unui nou recurs - fapt inadmisibil.
În ceea ce privește omisiunea instanței de recurs de a cerceta un motiv de casare, Curtea constată că acest motiv, prevăzut de art. 318 pct. 1 teza 2 Cod procedură civilă, nu este dat în speță, întrucât, critica inserată în memoriul de recurs formulat de societatea pârâtă, care viza exclusiv calitatea de gestionar a contestatoarei, a fost examinată judicios de instanța de recurs, care, în esență, a făcut trimitere la dispozițiile art. 270 din Codul muncii, reținând că societatea recurentă "a emis greșit decizia de imputare pentru pretinsele pagube provocate de contestatoare, cu atât mai mult cu cât, aceasta, potrivit contractului individual de muncă, avea calitatea de consilier marketing și nu de gestionar, în sensul Legii nr. 22/1969".
Dat fiind faptul că instanța de recurs a motivat concluzia la care a ajuns în legătură cu obiectul cauzei, în urma analizării motivelor invocate, Curtea va respinge ca nefondată contestația în anulare.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatoarea R, împotriva deciziei nr. 391 din 30 martie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Suceava - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale (dosar nr-).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16 iunie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnored.
Ex.2
8.07.2009
Președinte:Maierean AnaJudecători:Maierean Ana, Gheorghiu Neculai, Rață Gabriela
