Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 889/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - Drepturi salariale -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 889
Ședința publică din 16 iunie 2009
PREȘEDINTE: Maierean Ana
JUDECĂTOR 2: Gheorghiu Neculai
JUDECĂTOR 3: Rață Gabriela
Grefier - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de reclamanții: -, -, - -, -, -, și, toți cu domiciliul ales la Curtea de APEL SUCEAVA,-, județul S și, cu domiciliul ales la Cabinet Avocat,-, -.1,. C,. 1, județul S, împotriva sentinței nr. 916 din 5 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal au lipsit reclamanții recurenți și reprezentanții pârâților intimați Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL SUCEAVA și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, constatând că recursul se află în stare de judecată, a rămas în pronunțare cu privire la acesta.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava la data de 28.03.2008 și înregistrată sub nr-, reclamanții -, -, - -, -, -, și au chemat în judecată pe pârâții Curtea de APEL SUCEAVA, Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor, solicitând obligarea primilor doi pârâți la plata drepturilor salariale reprezentând sporul de confidențialitate de 15%, începând cu luna octombrie 2004, pentru reclamanta obligarea la plata drepturilor enunțate pentru perioada octombrie 2004 - 15 martie 2008, până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii și în continuare, la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă și obligarea Ministerului Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății sumelor neîncasate.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că au calitatea de magistrați la Curtea de APEL SUCEAVA și sunt discriminați, contrar prev. art. 1 și 6 din OG nr. 137/2000, art. 5 și art. 154 alin. 3 din Codul muncii față de restul personalului din sistemul bugetar prin neacordarea sporului de confidențialitate. Astfel, prin art. 3 din Legea nr. 444/2006, cadrele militare în activitate, funcționarii publici cu statul special și militarii angajați pe bază de contract beneficiază de un spor lunar de 15% pentru păstrarea confidențialității în legătură cu informațiile clasificate. Și alte categorii de funcționari publici beneficiază de acest spor și anume: cei din aparatul de lucru al Guvernului, din Ministerul Apărări Naționale, Ordine Publică și Siguranță Națională, din cadrul Administrației Președințiale, Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Integrării Europene, Ministerului Economiei și Comerțului, Consiliului Legislativ.
Au mai arătat că activitatea judiciară pe care o desfășoară implică administrarea de informații confidențiale, prin neacordarea sporului solicitat fiind în mod evident și grav discriminați în sensul art. 2 alin. 1, 3, art. 6 din OG nr. 137/2000 cât timp se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează acest spor salarial pentru restul personalului din instituțiile mai sus menționate, doctrina juridică și practica judiciară statuând în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos.
Prin nerecunoașterea sporului de confidențialitate sunt înfrânte și disp. art. 7 și 23 din declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 14 din CEDO, respectiv Protocolul nr. 12 la această convenție, art. 16 alin.1, art. 20, art. 53 și art. 41 din Constituția României.
Pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
A arătat pârâtul că, dat fiind conținutul concret diferit al atribuțiilor de serviciu ale magistraților față de alte categorii profesionale, precum și sistemele diferite de salarizare ale diverselor categorii profesionale, nu poate fi reținută o situație comparabilă între categorii distincte - magistrați, funcționari publici, demnitari, alți salariați.
Prin întâmpinare, pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a invocat excepția lipsei calități procesuale pasive, cu motivarea că nu poate figura în cauză în calitate de pârât, întrucât, în conformitate cu dispozițiile art. 16 - 20 din nr.OG 137/2000, are calitatea de expert în domeniul nediscriminării, fiind chemat să-și spună părerea cu privire la o posibilă încălcare a legislației în materie de discriminare.
Prin sentința nr. 916 din 5 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării B, precum și acțiunea reclamanților, ca nefondate.
Pentru a hotărî astfel, referitor la excepția invocată, instanța a reținut că, dispozițiile art. 21 din OG137/2000 stabilesc că persoana care se consideră discriminată poate formula în fața instanței de judecată o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, judecarea cauzei urmând a avea loc cu citarea obligatorie a Consiliului.
Astfel, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu are calitate de pârât, în accepțiunea dispozițiilor procedural civile, citarea sa în cauză fiind impusă de dispozițiile legale mai sus arătate.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că situația magistraților nu poate fi comparabilă cu cea a funcționarilor publici, întrucât statutul acestora din urmă, drepturile și obligațiile sunt diferite și reglementate prin acte normative diferite, respectiv Legea nr. 188/1999, OG6/2007.
Ordonanța Guvernului nr. 6/2007 a instituit sporul de confidențialitate pentru anumite categorii de funcționari publici și acest act nu se referă la alte categorii din sistemul public, precum magistrații.
În ceea ce privește categoria magistraților militari, sporul respectiv este acordat în virtutea calității de militar activ și nu de magistrat, fapt ce rezultă din art. 1 alin. 2 din nr.OUG 27/2006, cu modificările ulterioare.
Legea 304/2004 privind organizarea judecătorească stabilește, în art. 12, că activitatea de judecată este publică, în afară de cazurile prevăzute de lege.
Astfel, cu excepția deliberării, procesele se desfășoară în fața instanței, în ședință publică, în prezența părților, dar și a oricărei alte persoane străine de litigiu, care dorește să asiste la dezbateri.
Acest principiu, al publicității, este reglementat și de art. 126 din Constituție.
Faptul că în unele situații, instanța, în aplicarea dispozițiilor art. 121 alin. 2 Cod procedură civilă, dacă dezbaterea publică ar vătăma ordinea sau moralitatea publică sau pe părți, poate dispune ca dezbaterile să se facă în ședință secretă, ori la instanță sunt depuse înscrisuri care conțin informații confidențiale, nu justifică acordarea unui spor magistraților care iau cunoștință de aceste informații, în condițiile în care respectarea confidențialității este obligatorie în conformitate cu deontologia profesională.
Dacă se adaugă și deosebirile privind atribuțiile de serviciu, ocuparea funcției, cariera profesională, astfel cum sunt reglementate în actele normative menționate, se poate conchide că aceste categorii profesionale nu sunt "comparabile", în sensul OG137/2000, astfel încât nu se pune problema unei discriminări.
În sprijinul acestei argumentări vine și decizia nr. 239 din 05.06.2003 a Curții Constituționale, care menționează că, în considerarea condițiilor specifice de numire, funcționare și eliberare din funcție, dar mai ales a atribuțiilor profund diferite pe care le au anumite categorii de persoane, legiuitorul poate stabili drepturi diferite, drepturi care sunt indisolubil legate de rolul, răspunderea, complexitatea și privațiunile inerente fiecărei funcții în parte și fără ca prin aceasta să se aducă vreo atingere principiului egalității, reglementat de art. 16 din Constituție și de reglementările internaționale.
Ca urmare, pentru considerentele expuse, în temeiul art. 281 și următoarele din Codul muncii, instanța a respins acțiunea ca nefondată.
Împotriva sentinței au declarat recurs reclamanții, susținând că, în speță, în ce privește stabilirea existenței sau inexistenței discriminării, prin neacordarea sporului de confidențialitate, trebuie cercetată situația în care ei se află în raport cu alte categorii socio-profesionale, tratamentele care se aplică acestora, justificările și criteriile tratamentelor diferențiate. Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare (aquis-ul comunitar în domeniul prevenirii și combaterii discriminării, publicat în Oficial al Comunităților Europene nr. L 303 din 2 decembrie 2000), în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații chiar similare.
Prin art. 99 lit. d din Legea nr. 303/2004 și art. 4 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 raportat la art. 15 din Codul deontologic, art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004 și art. 9 din Codul deontologic, le-a fost impusă o obligație profesională, imperativă, specială și specifică de confidențialitate,care se îndeplinește în cadrul executării raporturilor de muncă. Prin însăși natura sa, activitatea judiciară desfășurată implică administrarea sau cel puțin contactul cu informații confidențiale (unele chiar clasificate sau secrete de serviciu), constând, de exemplu, în date privind: datele cu caracter personal ale justițiabililor și colegilor de serviciu (art. 2 alin. 4 și alin. 5 din Legea nr. 677/2001), sesizările adresate organelor statului, veniturile salariale, secretul bancar, secretul economic, drepturile de proprietate intelectuală etc.
Au mai arătat că nu îndeplinesc o funcție de demnitate publică (numită sau aleasă), ori, nefiind demnitari publici, se află în aceeași situație ca și restul personalului din unitățile bugetare, unde, faptului îndeplinirii obligației de confidențialitate i-a fost recunoscut și dreptul corelativ salarial.
Astfel, conform art. 13 din nr.OUG 57/2000, art. 30 alin. 3 din nr.OG 137/2000, art. 3 din nr.OG 38/2003, art. 13 alin. 1 din nr.OUG 123/2003, art. 3 din nr.OG19/2006, art. 15 alin. 1 din nr.OG 6/2007, art. 20 alin. 3 din Legea nr. 656/2002, art. 15 din nr.OG 64/2006, art. 13 din nr.OG 10/2007, debitorii obligației de confidențialitate au fost recunoscuți, în mod firesc ca și creditori ai dreptului corelativ la sporul de confidențialitate, unitățile bugetare fiind debitori ai obligației sinalagmatice de plată a acestui spor salarial.
Toate persoanele din acest cadru al personalului din unitățile bugetare, inclusiv ei, sunt parte a unui raport juridic de muncă guvernat de Codul muncii, toate prestează o muncă și, ca efect al acestor premise, se supun obligației de confidențialitate, indiferent de categoria socio-profesională (funcția deținută). Conform art. 26 raportat la art. 1 și art. 295 alin. 2 din Codul muncii, indiferent de categoria socio-profesională, perioada în care o persoană prestează munca îi revine obligația de confidențialitate.
Ca atare, legiuitorul, instituind obligația sinalagmatică profesională (de muncă) de confidențialitate în sarcina lor, implicit și de drept, a instituit și o obligație de plată. În caz contrar, ar fi încălcate și principiile constituționale privind nediscriminarea, dreptul la plată egală pentru muncă egală, dreptul la salariu pentru munca prestată (potrivit art. 16 alin. 1 și art. 41 alin. 2 din Constituție, prevederi dezvoltate de art. 5, art. 6 și art. 154 din Codul muncii )
Însă, deși ei își execută obligația de confidențialitate, fiind debitori ai acestei obligații în mod similar cu restul personalului din unitățile bugetare, totuși, pentru îndeplinirea acestei obligații speciale și specifice, nu li se recunoaște sporul salarial de confidențialitate, așa cum este recunoscut în cazul restului personalului din sistemul bugetar. Cu alte cuvinte, unul și același element constând în obligația de confidențialitate, produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio-profesională.
Nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă a excluderii lor, deoarece criteriul acordării sporului de confidențialitate este unul și același: efectul obligației de confidențialitate impuse în mod egal de lege pentru cei ce prestează activitate lucrativă, indiferent de categoria socio-profesională din care fac parte.
Așadar, prin neacordarea sporului de confidențialitate, consideră că sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează acest spor salarial și pentru restul personalului. Doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific (de exemplu, acordarea adaosului salarial reprezentând cota din profitul unității numai șefilor de proiecte și respingerea acordării acestuia și cadrelor medii, echivalează cu o discriminare - Curtea de Apel București, secția a VII-a, decizia civilă nr. 2814/R/2006, în Al. "Tratat de dreptul muncii", 2007, pag. 617).
Existența discriminării lor directe rezultă și din dispozițiile art. 7și art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art. 7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr. 212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nici o distincție); art. 14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr. 12 din această Convenție (care interzic discriminările); art. 4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr. 74/1999), care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art. 5, art. 6, art. 8, art. 39 alin. 1 lit. a, art. 40 alin. 2 lit. c și f, art. 154 alin. 3, art. 165 și art. 155 raportat la art. 1 din Legea nr. 53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art. 20, art. 16 alin. 1, art. 53 și art. 41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
Prin întâmpinare, Ministerul Justiției a solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât dispozițiile art. 1 și 21 alin. 1 din OG137/2000, respectiv art. 27 alin. 1 din actuala numerotare în forma republicată a actului normativ pe care se întemeiază cererea reclamanților au fost declarate neconstituționale prin decizia nr. 818 din 3 iulie 2008 și că nu există temei legal pentru acordarea sporului de confidențialitate pentru magistrați.
De asemenea, a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru perioada octombrie 2004 - aprilie 2005, fiind incidente dispozițiile art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958.
Examinând recursul de față, curtea îl constată întemeiat, pentru considerentele ce se vor reține în continuare.
Potrivit dispozițiilor art. 99 lit. d din Legea nr. 303/2004 și art. 3 și 4 alin. 1 din Legea nr. 304/2004, raportat la art. 15 din Codul deontologic, personalul din unitățile de justiție are obligația profesională imperativă, specială și specifică de confidențialitate, în cadrul executării raporturilor de muncă.
Prin însăși natura sa, activitatea judiciară desfășurată de această categorie de personal implică administrarea sau contactul cu informații confidențiale, constând în date privind arestări, interceptări ale convorbirilor telefonice, martori sub acoperire, protecția victimelor, date cu caracter personal ale justițiabililor și a colegilor de serviciu (art. 2 alin. 4 și alin. 5 din Legea nr. 677/2001), sesizările adresate organelor statului (art. 18 lit. c din Legea nr. 108/1999), veniturile salariale, protecția minorilor, secretul bancar, secretul economic, drepturile de proprietate intelectuală.
Obligația de confidențialitate și corelativ recunoașterea unui spor (drept salarial) a fost recunoscută și personalului ce lucrează în cadrul unităților bugetare (art. 13 din nr.OUG 57/2000, art. 30 alin. 3 din nr.OG 147/2000, art. 13 alin. 1 din nr.OUG 123/2003, art. 15 alin. 1 din nr.OG 6/2007, art. 20 alin. 3 din Legea nr. 656/2002, art. 15 din nr.OG 64/2006, art. 13 din nr.OG 10/2007, art. 12 din Legea nr. 53/1991, art. 8 din nr.OUG 111/1999, art. 9 alin. 4 din nr.OG 65/1998, art. 23 lit. m din Legea nr. 319/2003, art. 10 alin. 3 din Legea nr. 274/2004).
Așadar, toate persoanele din cadrul unităților bugetare, inclusiv reclamanții, sunt parte a unui raport juridic (atipic) de muncă, generat de Codul muncii, fiind supuși obligației de fidelitate, așa cum prevăd dispozițiile Codului muncii, contractele colective și individuale de muncă, cât și Regulamentele de organizare și funcționare a instanțelor judecătorești.
Obligația și prestația de fidelitate reprezintă cauza juridică expresă și indiscutabilă a obligației sinalagmatice și a contraprestației angajatorului (a organizației) de a plăti salariaților sporul de confidențialitate.
În același sens, se interpretează și efectele Ordinului Ministrului Justiției nr. 1833/C din data de 2.07.2008 privind acordarea sporului de confidențialitate pentru personalul contractual și funcționarii publici din cadrul instanțelor judecătorești, invocându-se ca fundament legal dispozițiile Legii nr. 97/2008, art. 122din Legea nr. 53/1991, OG6/2007, OG10/2008 și nr.OUG 24/2000.
Ca un corolar al argumentărilor prezentate, Înalta Curte de Casație și Justiție, urmare a recursului în interesul legii promovat de Parchetul de pe lângă instanța supremă, a pronunțat decizia din data de 15.XII.2008, prin care s-a admis recursul și, drept efect, a recunoscut personalului care lucrează în sistemul justiției dreptul la plata sporului de confidențialitate.
Față de cele reținute, Curtea constată că pretențiile reclamanților sunt întemeiate, însă în parte, începând cu data de 1 aprilie 2005, pentru perioada octombrie 2004 - martie 2005 dreptul la acțiune fiind prescris. Aceasta întrucât termenul de 3 ani, prevăzut de art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii, era împlinit la data formulării prezentei cereri, excepția ridicată de Ministerul Justiției fiind fondată.
Totodată, Curtea constată că se justifică acordarea în continuare a acestui spor, astfel cum s-a solicitat (cu excepția reclamantei care și-a desfășurat activitatea la Curtea de APEL SUCEAVA până la data de 15 martie 2008), neexistând o justificare legitimă, obiectivă și rezonabilă pentru limitarea acestui drept, conform art. 53 din Constituție. Fiind vorba de drepturi salariale (prestații periodice), neacordarea lor și pe viitor ar fi de natură să reprezinte o discriminare, în sensul dispozițiilor art. art. 16 alin. 1 din Constituție, art. 14 din CEDO, art. 1 din Protocolul 1 la Convenție și art. 1 din Protocolul 12 adițional la CEDO, ratificată de România prin Legea 103/2006, publicată în 375/2.05.2006.
De asemenea și cererea de obligare a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor la alocarea fondurilor necesare efectuării plății sumelor reprezentând sporul de confidențialitate de 15% este întemeiată.
Aceasta întrucât - conform art. 118 din Legea nr. 304/2004 - activitatea instanțelor este finanțată de la bugetul de stat, iar potrivit art. 19 din Legea nr. 500/2002 și art. 3 alin. 1 pct. 2 din HG208/2005, Ministerul Economiei și Finanțelor are, în realizarea funcțiilor sale, în principal, ca atribuții: "elaborarea proiectului bugetului de stat, a legii bugetar anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare".
Prin urmare, rolul pârâtului Ministerul Finanțelor Publice este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și la elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete, în lipsa aprobării rectificării bugetelor cu sumele necesare, ordonatorii de credite fiind în imposibilitatea de a dispune de fonduri pentru plata drepturilor bănești stabilite prin hotărâri judecătorești.
Pentru argumentele expuse, recursul reclamanților va fi admis în temeiul art. 312 alin. 2, 3.pr.civ. sentința atacată modificată în totalitate, în rejudecare urmând a se proceda conform celor mai susmenționate.
Totodată, în temeiul dispozițiilor art. 1 al. 1 din Decretul 92/1976, rap. la art. 296 Codul muncii, se va dispune efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.
Față de cele reținute, Curtea va admite recursul, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 2 și 3 Cod procedură civilă, va modifica în totalitate sentința recurată și, în rejudecare, va proceda în sensul arătat.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanții -, -, - -, -, -, și, împotriva sentinței nr. 916 din 5 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă.
Modifică în totalitate sentința recurată și, în rejudecare:
Admite excepția privind prescripția parțială a dreptului la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Justiției.
Respinge pretențiile aferente perioadei octombrie 2004 - martie 2005.
Admite în parte acțiunea și obligă pârâții Ministerul Justiției și Curtea de APEL SUCEAVA să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând spor de confidențialitate de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară, începând cu 1 aprilie 2005, la zi și pentru viitor, iar pentru reclamanta la plata drepturilor enunțate pentru perioada 1 aprilie 2005 - 15 martie 2008.
Obligă aceiași pârâți să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
Obligă Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății acestor drepturi.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 16 iunie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
ptr.jud.-,pensionat
și jud.- G, aflată în,
semnează președintele inst.
Red.
Tehnored.
Ex.2
Jud.fond.;
16.07.2009
Președinte:Maierean AnaJudecători:Maierean Ana, Gheorghiu Neculai, Rață Gabriela
