Anulare act. Decizia 1111/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR.1111/
Ședința publică din 11 Iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Corina Pincu Ifrim JUDECĂTOR 2: Veronica Șerbănoiu Bădescu
Judecător: - ---
Judecător: - -
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de pârâtul, împotriva deciziei civile nr.94/A din 9 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns: avocat, pentru recurentul-pârât, în baza împuternicirii avocațiale de la dosar, eliberată de Baroul Vâlcea și intimatul-reclamant G, lipsă fiind intimații-pârâți - și.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 16 lei, conform chitanței de la dosar cu nr.- din 5 iunie 2009, eliberată de Administrația Financiară Rm.V și timbru judiciar în valoare de 0,30 lei.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care:
Intimatul-reclamant G arată că nu poate indica cu precizie care estre valoarea bunurilor ce i s-ar cuveni din moștenire, având în vedere faptul că este încarcerat de cca.6 ani și nu ține legătura cu nimeni apropiat din familie. Arată că are o în vârstă de 10 ani, care se află în grija fostei sale soții. Nu poate preciza în mod concret care este valoarea produselor recoltate de pe pământuri. Arată că, în situația în care procedura nu ar fi foarte greoaie și ar avea afară o familie care să se ocupe de formalitățile ce se impun, ar formula cerere de asistență din oficiu. Valoarea bunurilor ce i s-ar cuveni din masa partajabilă nu depășește valoarea de un miliard de lei vechi.
Avocat contestă valoarea precizată și solicită amânarea judecării cauzei pentru a preciza valoarea reală a bunurilor.
Curtea, respinge cererea de amânare a cauzei pentru a preciza valoarea bunurilor din masa partajabilă, formulată de recurentul-pârât, prin apărător, dat fiind că valoarea indicată de către reclamant confirmată de cea declarată, prin mandatarul său, de către acest pârât, și în fața notarului public, atunci când a întocmit actul autentic de vânzare cumpărare pentru integralitatea bunurilor, din care, numai parțial se pretinde că ar fi putut intra în patrimoniul reclamantului, prin moștenire, dar și față de valoarea la care s-a încercat stingerea, prin bună înțelegere, a litigiului, de 8.000 lei noi, așa cum rezultă din încheierea din data de 13 iunie a Tribunalului Vâlcea (fila 76, dosar - al acestui tribunal).
Pune în discuția părților excepția admisibilității căii de atac, în raport de valoarea precizată și de dispozițiile art.2821Cod procedură civilă.
Avocat solicită respingerea excepției inadmisibilității căii de atac, pusă în discuție de către instanță.
Intimatul-reclamant G solicită respingerea recursului și menținerea deciziei pronunțată de tribunal ca temeinică și legală. În ceea ce privește excepția invocată, arată că lasă la aprecierea instanței modul de soluționare a acesteia.
CURTEA:
Deliberând, în condițiile art.256 Cod procedură civilă, asupra recursului de față;
Constată că, prin sentința civilă nr.5742/29 noiembrie 2006, Judecătoria Rm.V a respins acțiunea formulată de reclamantul G împotriva pârâților și reținând că acesta este străin de succesiunea tatălui părților, deschisă la data de 12 mai 2002, în urma căruia a fost eliberat certificatul de moștenitor nr.70/23 mai 2004, cărei anulare o cere, dat fiind că acesta nu a făcut vreun act de acceptare tacită sau expresă, până la data de 12 noiembrie 2002.
Apelul declarat împotriva sentinței, de către reclamant, pe care a criti-cat-o pentru netemeinicie și nelegalitate, a fost admis prin decizia civilă nr.176/A din 13 iunie 2007 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, care a desființat-o, trimițând cauza spre rejudecare, sub aspectul cererii de anulare a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1720/15 aprilie 2005 la., după ce, mai întâi, a schimbat sentința, admițând primul capăt de cerere și anulând certificatul de moștenitor, însă numai în privința succesiunii lui, ai cărui moștenitori s-a constatat a fi soția supraviețuitoare, reclamantul și pârâtul. Totodată, s-a dispus ca, după rămânerea irevocabilă a hotărârii, aceasta să fie trimisă către, în vederea emiterii unui nou certificat.
Recursul declarat de către cei doi pârâți, împotriva acestei decizii, a fost admis, prin decizia civilă nr.624/R/7 decembrie 2007 Curții de APEL PITEȘTI, care a casat-o în tot și a trimis cauza spre rejudecare, în primă instanță, Judecătoriei Rm.V, apreciind că prima instanță de fond nu a intrat în cercetarea acestuia, câtă vreme a desființat numai parțial sentința, deși prin dispozitiv a schimbat-o în tot.
Rejudecând, după casare, Tribunalul Vâlcea, după ce mai întâi s-a încercat soluționarea pe cale amiabilă a pricinii, pârâții plătind către reclamant o parte din valoarea cotei sale de moștenire, fără însă a se putea ajunge la o stingere pe cale amiabilă a litigiului, a dispus, din oficiu, citarea în calitate de pârât a dobânditorului prin contractul de vânzare-cumpărare atacat, și a solicitat notarului public ce a notificat actul, copia înscrisului ce a stat la baza întocmirii acestuia.
Prin sentința civilă nr.6809/26 noiembrie 2008, fost respinsă acțiunea, constatându-se lipsa calității procesual pasive a pârâtei și lipsa de temeinicie a acțiunii formulată față de pârâții și.
În motivare, s-a reținut, în fapt, că prima pârâtă nu are calitatea de moștenitoare a autorului reclamantului, ea fiind nora acestora, motiv pentru care nu are vocație la succesiune.
În ceea ce privește pe reclamant, acesta pretinde că a acceptat succesiunea, prin locuire în imobilul ce aparținea acesteia, după deces, fără însă a avea cunoștință de dezbaterea ce a avut loc în fața notarului.
Instanța însă a constatat că nu există însă probe din care să rezulte o astfel de acceptare, simpla sa locuire, în calitate de tolerat, în imobilul succesoral neavând caracterul unui act de dispoziție spre a se încadra în categoria actelor de folosire sau administrare de natură a fi considerate a fi acte de acceptare, lipsindu-i condiția efectuării ei sub titlu de moștenitor.
-i calitatea de coproprietar al bunului, a fost respinsă și cererea de anulare a contractului încheiat cu privire la acesta.
Împotriva sentinței, în termen, a formulat apel reclamantul, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, motivând că instanța a ignorat probatoriul prin care rezulta că în fața notarului public nu a fost citat, actul de procedură restituindu-se cu mențiunea lipsei domiciliului cunoscut, deși era de notorietate și, mai ales familia cunoștea, faptul că acesta se afla în penitenciar, notarul neindicând în cuprinsul citației datele sale de stare civilă spre a putea fi identificat.
De altfel, la interogatoriu, pârâta recunoscuse faptul că autorul a făcut un act de împărțeală de ascendent, fratele său încercând să-l lipsească de dreptul moștenirii.
Prin decizia civilă nr.94/A/9 aprilie 2009, Tribunalul Vâlcea admițând apelul, a desființat, în parte, sentința și a trimis cauza, spre rejudecare în fond, cu privire la pârâții și, menținând soluția în ceea ce privește pe.
În motivare, s-a reținut în fapt că, într-adevăr, aceasta din urmă nu are calitate procesual pasivă nici în cererea de anulare a certificatului de moștenitor, nici în contractul de vânzare-cumpărare în care a acționat ca mandatar al soțului său,.
În schimb, în ceea ce privește fondul pricinii, tribunalul a constatat că instanța nu a intrat în cercetarea acestuia.
Astfel, reclamantul a invocat ca motiv de nulitate a certificatului de moștenitor nelegala sa citare și dobândirea calității de moștenitor prin acceptare tacită a succesiunii.
Judecătoria, însă, nu a analizat nici unul din aceste motive.
A reținut doar că într-adevăr reclamantul nu a fost citat la notariat, însă operațiunea nu era necesară, întrucât era străin de succesiune.
Legea a fost aplicată greșit, întrucât ea nu permite, printr-o dispoziție expresă, refuzul de a cita persoana cu vocație succesorală, în lipsa căreia, notarul a stabilit că ar fi renunțătoare.
Or, dispozițiile art.75 din Legea nr.36/1995 obligă pe notarul public să citeze persoanele expres menționate cu prilejul analizării acceptării vocațiilor de moștenitor.
Pe de altă parte, instanța a reținut că reclamantul, prin probele administrate, nu ar fi făcut dovada acceptării exprese sau tacite ori a împrejurărilor ce l-ar fi pus în imposibilitatea efectuării unor astfel de acte privitor la moștenire, precum și că faptul locuirii în imobilul succesoral în calitate de tolerat nu avea valoarea unei asemenea acceptări.
Instanța de fond, însă, nu a administrat nici un fel de probă cu privire la actul de acceptare a succesiunii, deși dispozițiile art.129 alin.5 Cod procedură civilă, impun judecătorului să manifeste rol activ în vederea aflării adevărului și soluționarea pricinii.
Or, reclamantul a invocat și alte acte ce pot fi considerate ca având valoare de acceptare tacită a moștenirii, respectiv folosirea unor terenuri despre care se pretinde că au fost împărțite între moștenitori de către autor.
Asemenea acte, inclusiv cel al locuirii, în măsura în care sunt efectuate ca un adevărat proprietar, fac neechivocă intenția de acceptare a moștenirii.
Cum instanța a respins acțiunea în anularea certificatului de moștenitor, apreciind-o ca venind din partea unei persoane lipsită de calitatea de moștenitor șicare, deci, nu poate pretinde o vătămare, soluția primei instanțe a fost în tot desființată, ea necercetând fondul, nici în ce privește anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu moștenitorul aparent.
Împotriva deciziei, în termen, a formulat recurs pârâtul, criticând-o pentru greșita desființare cu trimitere a soluției, câtă vreme, prima instanță statuase, în fond, că reclamantul nu și-ar fi dovedit calitatea de moștenitor, sarcina probei revenind acestuia, iar nu unei alte părți din proces sau instanței. Critica a fost încadrată în cea prevăzută de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Curtea, în ședința publică de astăzi, 11 iunie 2009, solicitat reclamantului să-și precizeze acțiunea, în sensul indicării valorii cotei sale din bunurile succesorale, dat fiind conținutul patrimonial al dreptului pe care urmărește a-l apăra și asupra căruia de altfel s-a încercat încheierea unei tranzacții prin achitarea acestei valori, cu prilejul celei de-a doua judecăți în fond.
Reclamantul a arătat că valoarea acestor bunuri, respectiv casa bătrânească și terenurile ce au aparținut defunctului, în cota ce i-ar reveni în succesiune nu o întrec pe cea de 100.000 lei.
Instanța constată că valoarea indicată este una realistă, dat fiindcă prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat în luna aprilie 2005, casa și terenul pe care aceasta se află au fost vândute pentru suma de 100.000.000 lei vechi, celelalte terenuri având categoriile de arabil și pășune, deci de valori mai mici decât cele având categoria curți-construcții.
În această situație, cererea reclamantului urmărind a aduce în patrimoniul său un bun de o valoare apreciată la data introducerii acțiunii ca fiind mai mică de 100.000 lei (1.000.000.000 lei vechi), instanța a pus în discuție excepția inadmisibilității căi de atac, față de dispozițiile art.2821Cod procedură civilă.
În conformitate cu prevederile art.137 Cod procedură civilă, Curtea se va pronunța cu prioritate asupra excepției inadmisibilității recursului, în raport de dispozițiile art.2821(1) din același cod, excepție care face de prisos cercetarea în fond a pricinii și care se constată fondată.
de atac sunt prevăzute prin lege, legiuitorul consacrând astfel principiul legalității, potrivit căruia, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege. Altfel spus, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Este o regulă cu valoare de principiu, prevăzută de art.129 din Constituție, care instituie dreptul părților interesate de a ataca hotărârile judecătorești numai în condițiile legii. Textul constituțional stabilește nu numai faptul că mijloacele procesuale de atac ale hotărârilor judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie să se realizeze în condițiile legii.
Legalitatea căii de atac implică și consecința că mențiunea greșit făcută în dispozitivul hotărârii care se atacă nu acordă părții o cale de atac pe care legea însăși nu a prevăzut-
Conform dispozițiilor art.2821alin.(1) Cod procedură civilă, modificat prin Legea nr.195/2004, nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind- litigii al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei inclusiv (sumele prevăzute de art.2821alin.(1), au fost convertite de drept în lei noi conform art.II din Legea nr.459/2006).
Termenul de litigiu folosit de legiuitor în art.2821Cod procedură civilă desemnează toate acțiunile cu caracter patrimonial calificate ca atare de doctrină și jurisprudența în materie prin raportare la obiectul acestora, care privește în mod direct o valoare patrimonială ori un act juridic al cărui obiect este un drept evaluabil în bani.
În această situație, indiferent de natura litigiului, ceea ce s-a avut în vedere o constituie importanța patrimonială a bunului asupra căruia poartă litigiul, atribuind o importanță mai mică litigiilor de orice natură care poartă asupra unui obiect de o valoare mai mică, indiferent că ar fi vorba despre acțiuni evaluabile sau neevaluabile, în sensul legii privind taxele de timbru.
Chestiunea numărului căilor de atac și a pricinilor susceptibile de a li se aplica dispozițiile art.2821Cod procedură civilă a fost, de altfel, soluționată în urma promvării recursului în interesul legii de către prin Decizia nr.32/2008, așa încât, nu mai există posibilitatea unei interpretări diferite a execepției pusă în discuție.
În această situație, hotărârea pronunțată de tribunal, chiar și într-o compunere greșită, fiind una pronunțată în recurs, față de dispozițiile art.299 alin.1 Cod procedură civilă, ea nu este supusă recursului, prin urmare, prezenta cale de atac se observă a fi inadmisibilă.
Soluția este departe de a îngrădi părților drepturi consacrate constituțional, întrucât această pricina s-a bucurat de dublul grad de jurisdicție pe care legiuitorul i l-a prevăzut, apelul fiind, chiar mai permisiv în privința termenelor de motivare, a probelor ce pot fi administrare decât recursul, reglementarea prevăzută de art.2821Cod procedură civilă constituie o garanție a aplicării principiului prevăzut de art.6 pct.1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale privind judecarea unei cauze în mod echitabil și într-un termen rezonabil în scopul înlăturării oricăror abuzuri din partea părților, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluționării unui proces.
De altfel, reglementările internaționale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicție sau la toate căile de atac prevăzute de legislațiile naționale, art.13 din aceeași convenție consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicție.
Limitarea numărului căilor de control jurisdicțional nu reprezintă o îngrădire a accesului la recursul efectiv, însăși Convenția Europeană a Drepturilor Omului permițând asemenea limitări chiar în afara limitelor care circumscriu conținutului oricărui drept.
Pe de altă parte, nu are relevanță calea de atac menționată în decizia tribunalului, deoarece aceasta este stabilită de legiuitor și este, potrivit textului mai sus menționat, recurs, astfel că, recursul la recurs formulat în cauză, se constată a fi inadmisibil, sens în care, în temeiul art.2821raportat la art.299 și art.312 Cod procedură civilă, urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de pârâtul, împotriva deciziei civile nr.94/A din 9 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimați fiind reclamantul G și pârâții - și .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 iunie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
-,
Grefier,
Red.-/16.06.2009
GM/2 ex.
Jud.apel:
Președinte:Corina Pincu IfrimJudecători:Corina Pincu Ifrim, Veronica Șerbănoiu Bădescu
