Servitute de trecere. Jurisprudenta. Decizia 1114/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 1114/
Ședința publică din 11 Iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Corina Pincu Ifrim JUDECĂTOR 2: Veronica Șerbănoiu Bădescu
Judecător: - ---
Judecător: - -
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de pârâții, și, împotriva deciziei civile nr.76/A din 24 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns: recurentul-pârât, asistat de avocat, care răspun de și pentru recurenții-pârâți lipsă și, în baza împuternicirii avocațiale de la dosar cu nr.5/2009, eliberată de Baroul Olt și avocat, pentru intimații-reclamanți și -, în baza împuternicirii avocațiale de la dosar cu nr.102/2009, eliberată de Baroul Vâlcea.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 10 lei, conform chitanței de la dosar cu nr.- din 1 iunie 2009, emisă de Administrația Financiară Rm.V și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care:
Întrebat fiind de către instanță, recurentul-pârât precizează că valoarea servituții de trecere este sub un miliard de lei vechi, dat fiind faptul că în zonă valoarea unui metru pătrat de teren este de 3 euro/ A plătit impozit de 260 lei pentru întreg terenul de 3000.
Avocat, în raport de valoarea precizată de către recurent la acest termen de judecată, invocă excepția admisibilității recursului, având în vedere că obiectul litigiului este o valoare a patrimoniului, în raport de dispozițiile art.2821Cod procedură civilă. Solicită și cheltuieli de judecată.
Avocat arată că lasă la aprecierea instanței excepția invocată.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față:
Constată că, prin cererea înregistrată la Tribunalul Vâlcea la data de 22.11.2006, reclamanții și au chemat în judecată pe pârâții, și, solicitând instanței ca, prin sentința ce se va pronunța în cauză, să constituie în favoarea reclamanților un drept de servitute de trecere pe terenul pârâților, de la calea publică până la proprietatea lor, precum și obligarea acelorași pârâți la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamanții au arătat că sunt proprietarii unui teren în suprafață de 2921,89 mp, pe care l-au dobândit prin contractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr.5541/2004, teren învecinat la sud cu proprietatea pârâților - cărora le-a fost atribuită prin titlu de proprietate; în urma unui litigiu anterior, instanța a statuat, prin hotărâre irevocabilă, că titlul pârâților este valabil, deși el cuprinde o porțiune dintr-un drum clasificat în inventarul comunei ca fiind drum public - pe care reclamanții îl folosiseră pentru a ajunge de la calea publică la proprietatea lor - astfel că, în prezent, reclamanții nu mai au altă cale de acces spre terenul lor.
Cererea a fost întemeiată în drept pe disp.art. 616, 617 civ.
Prin sentința civilă nr. 736 din 11 iunie 2008 pronunțată de Judecătoria Horezu în dosarul nr- a fost admisă cererea reclamanților, și, în contradictoriu cu pârâții:, și.
S-a constituit, în favoarea reclamanților, un drept de servitute de trecere pe terenul proprietatea pârâților, situat în comuna, satul Zărnești, în pct."Acasă- ", pe traseul în lungime de 66,25 și lățime de 4 m, individualizat prin culoare portocalie pe schița Anexa 2 raportului de expertiză de la fila 184.
A fost admisă în parte cererea reconvențională - fila 18 dosar.
Reclamanții au fost obligați, în solidar, la plata unei despăgubiri anuale, în favoarea pârâților, în cuantum de 144 lei, pentru porțiunea de teren afectată de traseul servituții. Au fost compensate cheltuielile de judecată între părți.
În argumentarea soluției date, instanța de fond a reținut că terenul reclamanților situat în punctul, pe raza satului Zărnești, com., are caracterul unui loc înfundat. Acest teren - identificat în schița anexă la ultimul raport de expertiză (fila 184) - este înconjurat de alte proprietăți particulare, neavând acces direct către calea publică pe nici una dintre laturi.
Litigiul dintre părți s-a iscat, practic, după ce reclamanții au cumpărat terenul proprietatea lor, prin contractul autentificat sub nr. 5541/28.12.2004, de la vânzătorul (căruia pârâții îi permiseseră accesul pe terenul lor, până la drumul județean, pe o porțiune situată în prelungirea drumului public de acces, porțiune inclusă în titlul de proprietate al pârâților, și pe care aceștia au închis-o în anul 2005). Acest aspect se reține din dosarul atașat, în care reclamanții din prezenta cauză revendicau exact porțiunea situată în prelungirea drumului public de acces, pe care o folosise vânzătorul, și care este inclusă în titlul pârâților, acțiunea fiindu-le respinsă.
În același dosar atașat (fila 40 dosar apel), prin adresa nr. 2097/11.10.2005 - atașată în xerocopie și în prezenta cauză (fila 95), s-a comunicat de către Primăria com. că drumul de acces ce duce la terenul reclamanților (care au aceeași calitate și în cauza de față) aparține domeniului public pe o lungime de 80. până la limita gospodăriei numitei, iar în continuare, pe o lungime de 40 de metri, drumul este proprietatea numitului, teren ce îl are trecut în titlul de proprietate. Această împrejurare, confirmată de primărie, coroborată cu configurația parcelelor prezentată în cadastrală a zonei, înaintată la dosar de Primăria prin adresa din 9.11.2007 ( filele 126, 127), conturează pe deplin concluzia că reclamanții, proprietari ai terenului cumpărat de la, nu au nici un acces direct la calea publică, terenul fiind, cum s-a arătat mai sus, înconjurat pe toate laturile de alte proprietăți particulare, printre care și cea a pârâților aflată spre est.
S-a mai arătat faptul că, nu se poate reține că reclamanții ar avea la îndemână alte două căi de acces (drumul lui și drumul lui ), întrucât acestea nu au deschidere directă în terenul reclamanților, prin urmare nu se poate impune acestora să le folosească, întrucât, în lipsa unui titlu consecutiv de servitute față de ceilalți vecini, ar fi fost supuși aceleiași situații de a-i chema în judecată pe aceștia, așa cum i-au chemat în judecată pe pârâții din prezenta cauză. Chiar trecând peste acest aspect, din probe rezultă că, în realitate, astfel cum se precizează în adresa Primăriei nr. 1730/18.07.2006 (fila 134 din dosarul atașat), drumul cunoscut sub denumirea "La " a existat, dar, datorită alunecărilor de teren de profunzime din toamna anului 2005, devenit inaccesibil, absolut impropriu pentru utilizare, iar drumul cunoscut sub denumirea " La " nu a existat niciodată, confundându-se cu firul văii.
Împotriva sentinței menționate și în termen legal au declarat recurs pârâții ce ulterior a fost calificat apel, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală sub aspectul greșitei interpretări a probelor administrate în cauză și tot greșit a aplicat dispozițiile legale cerute de lege referitoare la servitutea de trecere.
Astfel, în mod greșit instanța de fond a interpretat proba cu înscrisuri din care a rezultat că pentru a se ajunge la terenul intimaților mai există încă două căi de acces și anume, drumul lui și drumul de-a lungul, așa cum au fost identificate de instanța de judecată în dosarul nr. 1418/2995 a cărei hotărârea a rămas irevocabilă.
Mai susțin apelanții că în mod greșit instanța de fond a interpretat proba cu expertiza tehnică de specialitate cu care toate părțile au fost de acord să fie încuviințată, încălcând în mod inexplicabil singurul temei juridic pe care se întemeiază admisibilitatea cererii având ca obiect servitutea de trecere și anume, caracterul de loc înfundat așa cum este prevăzut expres în dispozițiile art. 616 din Codul civil.
Prin decizia civilă nr.76/A din 24 martie 2009, Tribunalul Vâlcea - Secția civilă a respins ca nefondat apelul pârâților și i-a obligat la 1.000 lei cheltuieli de judecată față de intimați.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că soluția primei instanțe este temeinică și legală, având în vedere faptul că drumul în discuție (atribuit intimaților pârâți), are caracter public, figurând în inventarul com., iar reclamanții îl folosiseră pentru a ajunge de la calea publică la proprietatea lor, însă în prezent aceștia nu mai au altă cale de acces spre terenul lor ce are caracter de loc înfundat, astfel cum rezultă din schița anexă a raportului de expertiză și planul parcelar depus la dosar.
Instanța de fond a făcut o corectă aplicare în cauză a dispozițiilor art. 616 Cod civil. Astfel, textul de lege invocat stabilește că, proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nici o ieșire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului său, pentru exploatarea fondului, cu îndatorire de a-l despăgubi în proporție cu pagubele ce s-ar putea ocaziona.
În speță, intimații - reclamanți sunt în drept să ceară de la apelanții - pârâți trecerea pe terenul proprietatea acestora, aflat imediat lângă drumul județean și nu se poate reține că aceștia ar avea la îndemână alte două căi de acces (drumul lui și drumul lui ), întrucât acestea nu au deschidere directă în terenul reclamanților.
Referitor la cuantumul dezdăunării, instanța de fond a apreciat corect asupra acestora, obligând în solidar apelanții - pârâți la despăgubiri reprezentând contravaloarea lipsei de folosință anuală a terenului destinat căii de acces la calea publică, în acord cu dispozițiile art. 616 Cod civil.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții:, și, criticând-o pentru nelegalitate și solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate și pe fond admiterea cererii potrivit anexei 1 la raportul de expertiză întocmit de expertul, invocându-se dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului, se susține că decizia recurată este nelegală, iar Primăria Comunei, în mod eronat, prin adresa nr.2097/11.10.2005, a comunicat instanței că drumul de acces care duce spre proprietatea pârâților este domeniu public pe o lungime de 80 de m, iar pe lungimea de 40 de m este proprietatea lui, în situația în care, în realitate, terenul în lungime de 80 de m aparține lui, potrivit Registrului agricol, teren folosit de către recurenți și ceilalți vecini, iar recurenții i-au dat proprietarului un alt teren în schimb.
Din raportul de expertiză dispus în cauză, precum și din raportul de expertiză dispus în altă cauză, rezultă că există mai multe căi de acces folosite de către toți proprietarii din zonă, urmând a avea în vedere calea de acces indicată în anexa nr.1 la raportul de expertiză, deoarece anexa 2 prevede o servitute prin mijlocul curții recurenților, afectând construcțiile și gospodăria.
O altă critică, vizează modul în care s-a calculat lipsa de folosință a terenului, arătându-se că expertul trebuia să aibă în vedere și alte culturi, deoarece terenul este în intravilan, acesta având în vedere doar cultura cartofului.
În ședința publică din 11.06.2009, intimații reclamanți prin apărător invocă excepția legalității și admisibilității recursului de față, având în vedere dispozițiile art.2821Cod procedură civilă și în raport de valoarea precizată de către recurentul pârât, care a arătat că valoarea servituții de trecere este sub un miliard de lei vechi, dat fiind faptul că în zonă valoarea unui metru pătrat de teren este 3 euro/mp.
Curtea, analizând cu prioritate excepția invocată, în baza art.137 Cod pr.civilă, constată că aceasta este întemeiată, urmând aoa dmite ca atare și a se respinge recursul ca inadmisibil, pentru următoarele considerente:
de atac sunt prevăzute prin lege, legiuitorul consacrând astfel principiul legalității, potrivit căruia, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege. Altfel spus, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Este o regulă cu valoare de principiu, prevăzută de art.129 din Constituție, care instituie dreptul părților interesate de a ataca hotărârile judecătorești numai în condițiile legii. Textul constituțional evocă nu numai faptul că mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie să se realizeze în condițiile legii.
Legalitatea căii de atac implică și consecința că mențiunea greșit făcută în dispozitivul hotărârii care se atacă nu acordă părții o cale de atac pe care legea însăși nu a prevăzut-
Conform dispozițiilor art.2821alin.1 Cod procedură civilă, modificat prin Legea nr.195/2004, nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind - litigii al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei inclusiv.
Termenul de litigiu desemnează procesele și cererile al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei și se referă la toate acțiunile cu caracter patrimonial calificate ca atare de doctrina și de jurisprudența civilă și, în consecință, în principal, prin faptul că obiectul lor privește în mod direct o valoare patrimonială ori un act juridic al cărui obiect este în drept evaluabil în bani.
Înalta Curte de Casație și Justiție, a statuat prin decizia nr.32/2008 pronunțată de secțiile unite că,cererea este actul de investire a instanței. obiectul cererii de chemare în judecată constituindu-l pretenția concretă a reclamantului. Întrucât dreptul subiectiv material constituie fundamentul acțiunii, fiind factorul configurator al acesteia, el impune și toate consecințele ce decurg de aici: calificarea acțiunii, determinarea competenței, alcătuirea completului de judecată, determinarea căii de atac.
Se poate concluziona că acțiunile patrimoniale sunt acele acțiuni care au conținut economic.
În raport de natura cauzei, care este evaluabilă, atât modificarea servituții cât și revendicarea având o valoarea inferioară, respectiv situată sub un miliard lei, precum și de dispozițiile art.2821Cod procedură civilă, hotărârea instanței de fond era supusă numai recursului, competența de soluționare revenind tribunalului, conform dispozițiilor art.2 pct.3 Cod procedură civilă.
Cum se poate observa, legiuitorul a înțeles să confere un mai mare grad de celeritate în soluționare acelor litigii considerate de mai mică importanță, alegând criteriul patrimonial. Astfel, nu s-a raportat la cereri evaluabile, ci la litigii privind un obiect de o valoare mai mică de 100.000 lei inclusiv.
În această situație, indiferent de natura litigiului, ceea ce s-a avut în vedere o constituie importanța patrimonială a bunului asupra căruia poartă litigiul, atribuind o importanță mai mică litigiilor de orice natură care poartă asupra unui obiect de o valoare mai mică, indiferent că ar fi vorba despre acțiuni evaluabile sau neevaluabile, în sensul legii privind taxele de timbru.
În cauza de față se solicită constituirea unui drept de servitute de trecere, acțiunea dedusă judecății, având caracter patrimonial, cu conținut economic, încadrându-se astfel în acțiunile reglementate de art.2821Cod procedură civilă. Ca atare, criteriul instituit de legiuitor se regăsește și în litigiile de acest gen. Cum valoarea obiectului dedus judecății este sub un miliard lei, constatăm că în cauză soluția adoptată de către tribunal este una de recurs, iar nu una de apel. Au fost avute în vedere evaluările reclamantului la data introducerii acțiunii în raport și de dispozițiile art.181Cod procedură civilă.
de a îngrădi drepturi consacrate constituțional, reglementarea prevăzută de art.2821Cod procedură civilă constituie o garanție a aplicării principiului prevăzut de art.6 pct.1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale privind judecarea unei cauze în mod echitabil și într-un termen rezonabil în scopul înlăturării oricăror abuzuri din partea părților, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluționării unui proces.
De altfel, reglementările internaționale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicție sau la toate căile de atac prevăzute de legislațiile naționale, art.13 din aceeași convenție consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicție.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în cazul " împotriva Regatului Unit", 1975, că dreptul de acces la tribunale nu este absolut, fiind vorba de un drept pe care convenția l-a recunoscut fără să-l definească în sensul restrâns al cuvântului, existând posibilitatea limitărilor implicit admise, chiar în afara limitelor care circumscriu conținutului oricărui drept.
Acțiunea dedusă judecății, având caracter patrimonial, cu conținut economic, se încadrează astfel în acțiunile reglementate de art.2821Cod procedură civilă, valoarea obiectului dedus judecății este mai mică de 100.000 lei și se constată că în cauză soluția adoptată de către tribunal este una de recurs, iar nu una de apel.
Conform dispozițiilor art.299 Cod procedură civilă sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, în condițiile prevăzute de lege. În consecință, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanțe de recurs, este inadmisibil.
Nu are relevanță calea de atac menționată în decizia tribunalului, deoarece aceasta este stabilită de legiuitor și este, potrivit textului mai sus menționat, recurs, astfel că, recursul la recurs formulat în cauză, apare ca fiind inadmisibil.
Hotărârea pronunțată de tribunal, chiar și într-o compunere greșită, fiind una pronunțată în recurs, față de dispozițiile art.299 alin.1 Cod procedură civilă, nu este supusă recursului, prin urmare prezenta cale de atac se observă a fi inadmisibilă.
Conform prevederilor art.126 alin.2 și art.129 din Constituție, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, iar căile de atac pot fi exercitate numai în condițiile legii și ca atare, legiuitorul este suveran în adoptarea regulilor de procedură, respectând însă și celelalte dispoziții constituționale.
În raport de considerentele mai sus expuse, se impune ca în temeiul art.2821raportat la art.299 și art.312 Cod procedură civilă, să fie respins recursul ca inadmisibil.
În baza art.274 Cod pr.civilă, recurenții vor fi obligați la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâții, și, împotriva deciziei civile nr.76/A din 24 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimați fiind și.
Obligă pârâții să plătească suma de 550 lei reprezentând cheltuieli de judecată, către intimați.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 iunie 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
Grefier,
07.07.2009
Red.
EM/2 ex.
Jud.apel.
Președinte:Corina Pincu IfrimJudecători:Corina Pincu Ifrim, Veronica Șerbănoiu Bădescu
