Servitute de trecere. Jurisprudenta. Decizia 1115/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 1115/
Ședința publică din 11 Iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Corina Pincu Ifrim JUDECĂTOR 2: Veronica Șerbănoiu Bădescu
Judecător: - ---
Judecător: - -
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de pârâții: - și -, împotriva deciziei civile nr.14 din 19 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns: recurentul-pârât -, asistat de -, care răspunde și pentru recurenta-pârâtă lipsă, în baza împuternicirii avocațiale de la dosar cu nr.215/2007, eliberată de Baroul Argeș și intimatul-reclamant, asistat de avocat, în baza împuternicirii avocațiale de la dosar cu nr.96/2009, eliberată de Baroul Dâmbovița, lipsă fiind intimatul-reclamant și intimata-pârâtă.
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu taxă judiciară de timbru în sumă de 10 lei, conform chitanței de la dosar cu nr.- din 1 aprilie 2009, emisă de Primăria Municipiului Pitești și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care:
Avocat precizează valoarea servituții de trecere la suma de 1000 lei. Depune taxa judiciară de timbru corespunzătoare acestei sume.
Curtea, restituie, ca nefolosită, taxa judiciară de timbru depusă, având în vedere faptul că nu se impune timbrarea acestei evaluări.
Avocat invocă excepția inadmisibilității recursului, în raport de dispozițiile art.2821Cod procedură civilă. Solicită acordarea cheltuielilor de judecată.
Avocat -, având cuvântul pentru recurenții-pârâți, solicită respingerea excepției invocată de către intimatul-reclamant, prin apărător.
Curtea reține cauza în vedere soluționării excepției invocată de către intimatul-reclamant.
CURTEA:
Deliberând, în condițiile art.256 Cod procedură civilă, asupra recursului civil de față, a reținut următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 30.03.2006 sub nr.4045/2006 pe rolul Judecătoriei Pitești, reclamanții și au chemat în judecată pe pârâții, și pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se stabilească drept de servitute, cu obligarea pârâților să le permită accesul pe terenurile proprietatea lor pentru a putea ajunge la terenul în suprafață de 2700, arabil, intravilan, situat în, pct. având vecinătățile: N -, E - drum exploatare, S -, V - rest proprietate.
În motivarea acțiunii au arătat că sunt proprietarii terenului în suprafață de 2700, arabil, intravilan, situat în, pct. și că în aproximativ 4 ani pârâta, care este proprietara unui teren învecinat cu al lor, le-a blocat accesul la acel drum prin construirea unui gard, iar drumul era singura cale de acces la terenul lor, neexistând o altă posibilitate de a ajunge la terenul respectiv.
Totodată, au arătat că drumul este blocat și de către cu care se învecinează pe latura de sud și că acesta a înstrăinat terenul pârâtului.
Au menționat că în adeverința nr.38/20.06.1997 terenul lor este prevăzut cu drum de acces și că acest drum este prevăzut în planurile și schițele orașului, existente la Primăria.
Prin întâmpinare, pârâta a arătat că nu este vecină cu terenul în cauză și că din schițele și planurile orașului nu rezultă drum de acces la terenul în cauză pe care ea să-l fi blocat.
La rândul său, pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii.
La data de 22.09.2006 reclamanții au solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a numitei, arătând că aceasta este parte în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.3505/07.07.2005 (33).
Judecătoria Pitești, prin sentința civilă nr.3369/08.06.2007, a respins excepția lipsei calității procesuale, precum și acțiunea formulată de reclamanți, cu consecința obligării acestora să plătească pârâtului suma de 200 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond s-a pronunțat cu prioritate asupra excepției lipsei calității procesuale active a reclamanților și reținând că reclamanții și pârâții sunt vecini hotarnici pe latura de sud, având legitimare procesuală activă, a respins excepția ca nefondată.
Pe fondul cauzei, instanța de fond a reținut, în contextul probator administrat în cauză, că reclamanții au acces direct la calea publică pe drumul Calea, iar trecerea pe terenul proprietatea pârâților, potrivit concluziilor raportului de expertiză tehnică nu este oportună, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.616 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei sentințe în termen legal au declarat apel reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate sub următoarele aspecte:
- Hotărârea este dată cu încălcarea dreptului la apărare, deoarece deși apărătorul ales al reclamanților a solicitat amânarea judecății pentru lipsa raportului de expertiză tehnică, precum și pentru imposibilitatea sa de prezentare la termenul de judecată din 01.06.2007, întrucât susținea o altă cauză la Judecătoria Brașov, depunând acte în susținerea cererii sale, instanța a procedat la judecarea pe fond a cauzei.
Deși instanța a amânat pronunțarea timp de o săptămână, în tot acest interval de timp, atât apelanții, cât și apărătorul acestora nu au putut intra în posesia dosarului pentru a putea formula concluzii pertinente, cu atât mai mult cu cât apelanții nu au avut posibilitatea să studieze raportul de expertiză tehnică depus la dosar la data de 01.06.2007.
- Instanța de fond nu a analizat corect actele depuse la dosar, nu a solicitat expertului să răspundă la toate obiectivele dispuse chiar de către instanță și nu a avut în vedere declarațiile martorilor audiați în cauză.
În apel, s-a dispus efectuarea unui nou raport de expertiză tehnică cu obiectivul de a se determina dacă reclamanții au ieșire la calea publică și în caz contrar prezentarea posibilităților de acces la calea publică.
Tribunalul Argeș, prin decizia civilă nr.14 din 19 ianuarie 2009, a admis apelul declarat de reclamanți, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
În adoptarea acestei soluții, tribunalul a reținut în esență că, aportul de expertiză întocmit în cauză de exp. s-a depus la dosarul cauzei la data de 01.06.2007, dată la care instanța a apreciat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul asupra fondului, deși la dosarul cauzei era depusă o cerere de imposibilitate prezentare formulată de apărătorul apelanților-reclamanți, iar aceștia nu au fost prezenți la dezbateri.
Având în vedere că raportul de expertiză nu a fost depus în termenul prevăzut de dispozițiile legale mai sus enunțate, s-a constatat că instanța avea obligația să acorde un nou termen de judecată pentru a da posibilitatea reclamanților să ia cunoștință de conținutul acestuia și să formuleze eventualele obiecțiuni.
Neprocedând în această manieră, s-a reținut că instanța de fond a creat premisele încălcării principiilor contradictorialității, oralității și a dreptului la apărare care guvernează procesul civil, cu consecința pronunțării unei soluții nelegale.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții și, în temeiul art.304 pct.9 Cod procedură civilă, susținând că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.
În mod corect prima instanță prin încheierea de ședință din data de 01.06.2008 a respins cererea pentru lipsă de apărare formulată de apărătorul apelanților, față de împuternicirea avocațială nr.169/31.05.2007, din care rezultă că apărătorul îl susține pe petent, într-un litigiu având ca obiect Legea nr.247/2005, în dosarul nr-, motivat de faptul că dosarul cauzei are numărul -, și nu nr- cât este trecut pe delegația avocatului, cauza având ca obiect "servitute de trecere", iar apărătorul avea obligația să-și asigure substituirea în situația în care nu se putea prezenta la instanță.
Având în vedere că în cauză reclamanții mai aveau un apărător, care, de asemenea nu s-a prezentat la instanță, nu era obligația instanței să acorde termen pentru ca reclamanții să ia cunoștință de raportul de expertiză depus în cauză, în condițiile în care reclamanții, nici personal, nici prin apărători, nu au solicitat termen în acest sens.
Se susține că în mod corect instanța de fond, în baza dispozițiilor art.156 alin. 2 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea, în vederea depunerii de concluzii scrise.
Pe de altă parte, în instanța de apel s-a admis apelanților-reclamanți proba cu expertiză tehnică, sens în care s-a și efectuat un raport de expertiză de către ing. exp., expert care a avut aceeași opinie ca și ing. exp., care a efectuat expertiza tehnică în fața instanței de fond.
Se arată că din raportul de expertiză efectuat în cauză rezultă că reclamanții au acces direct la terenul proprietatea lor și că trecerea pe terenul proprietatea pârâților nu este oportună.
Prin acțiunea de față reclamanții au încercat, de fapt, să-și creeze un drum prin care să ajungă de la terenul unde se află gospodăria acestora, la celălalt teren, poziționat paralel cu gospodăria lor, pentru care pretind, în mod nejustificat, că nu au ieșire la calea publică.
Chiar și în situația în care instanța ar aprecia că reclamanții nu trebuie să treacă pe nici unul din cele două drumuri publice aflate în planul cadastral al localității, se arată că servitutea de trecere ar trebui stabilită pe terenurile care se află în fața terenului ce se pretinde a fi loc înfundat, neputându-se crea o servitute de trecere pe diagonală, respectiv pe terenul recurenților și al pârâtei, întrucât gospodăriile lor sunt situate între cele două proprietăți ale apelanților, în poziția paralel cu proprietățile acestora.
Recurenții arată că ambele drumuri propuse în expertiza sunt drumuri publice, la care terenul reclamanților are ieșire directă.
Se solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate în sensul respingerii apelului ca nefondat și a menținerii ca legală și temeinică a hotărârii primei instanțe, cu cheltuieli de judecată.
Potrivit prevederilor art.137 Cod procedură civilă, Curtea se va pronunța cu prioritate asupra excepției admisibilității recursului, în raport de dispozițiile art.2821(1) din același cod, excepție care face de prisos cercetarea în fond a pricinii și care este privită ca fondată.
de atac sunt prevăzute prin lege, legiuitorul consacrând astfel principiul legalității, potrivit căruia, o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege. Altfel spus, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Este o regulă cu valoare de principiu, prevăzută de art.126 din Constituție, care instituie dreptul părților interesate de a ataca hotărârile judecătorești numai în condițiile legii. Textul constituțional evocă nu numai faptul că mijloacele procesuale de atac ale hotărârilor judecătorești sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie să se realizeze în condițiile legii.
Legalitatea căii de atac implică și consecința că mențiunea greșit făcută în dispozitivul hotărârii care se atacă nu acordă părții o cale de atac pe care legea însăși nu a prevăzut-
Conform dispozițiilor art.2821alin.(1) Cod procedură civilă, modificat prin Legea nr.195/2004, nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind - litigii al căror obiect are o valoare de până la 100.000 lei inclusiv.
Termenul de litigiu folosit de legiuitor în art.2821Cod procedură civilă desemnează toate acțiunile cu caracter patrimonial calificate ca atare de doctrină și jurisprudența în materie, prin raportare la obiectul acestora, care privește în mod direct o valoare patrimonială ori un act juridic al cărui obiect este un drept evaluabil în bani.
Înalta Curte de Casație și Justiție, a statuat prin decizia nr. 32/2008, pronunțată de secțiile unite că, "cererea este actul de investire a instanței,.obiectul cererii de chemare in judecată constituindu-l pretenția concreta a reclamantului. Întrucât dreptul subiectiv material constituie fundamentul acțiunii, fiind factorul configurator al acesteia, el impune și toate consecințele ce decurg de aici: calificarea acțiunii, determinarea competenței, alcătuirea completului, determinarea căii de atac."
Se mai statuează în decizia Înaltei Curți că, "acțiunile patrimoniale sunt cele care au un conținut economic, pe când acțiunile extrapatrimoniale corespund unor drepturi subiective indisolubil legate de persoana titularului lor, indiferent dacă este persoană fizică sau juridică, drepturi fără conținut economic, deci drepturi personale nepatrimoniale.
Natura acțiunilor corespunzătoare acestor din urmă drepturi, precum și caracterele juridice ale acestor acțiuni sunt atribuite de natura și specificul drepturilor personale nepatrimoniale prezentate, de art. 54 din Decretul nr. 31/1954."
În cauza de față se solicită stabilirea unui drept de servitute, cu obligarea pârâților să le permită accesul reclamanților pe terenurile proprietatea lor suprafață de 2700, arabil, intravilan, situat în, pct. valoarea servituții de trecere fiind evaluată la suma de 1000 lei. Ca drepturi patrimoniale, dezmembrămintele dreptului de proprietate au o anumită valoare economică, ce se poate stabili prin raportare la valoarea patrimonială a dreptului real asupra căruia poartă dezmembramântul. Pe de altă parte, potrivit legii, în schimbul unei asemenea folosințe de către proprietarul fondului dominant asupra terenului fond aservit proprietatea unei alte persoane, se poate institui o despăgubire, ceea ce înseamnă că dreptul ce-l constituie obiectul judecății este unul cuantificabil din punct de vedere patrimonial. Ca atare, criteriul instituit de legiuitor se regăsește și în litigiile de acest gen. Cum valoarea unei asemenea folosințe este mai mică de 100.000 lei, după prețuirea reprezentantului reclamantilor se constată că în cauză soluția dată de către tribunal este una de recurs, iar nu una de apel.
Față de această precizare, și statuările ICCJ, se constată că, aceste cereri sunt patrimoniale, comportă evaluare, deci litigiul este unul ce poate fi privit prin prisma dispozițiilor art.2821Cod procedură civilă, valorile indicate de părți fiind sub cea de 100.000 lei prevăzută de lege.
În raport de natura evaluabilă a cauzei, valoarea concreta a obiectului cauzei dedus judecății de sub 100.000 lei și față de dispozițiile art.2821Cod procedură civilă, hotărârea instanței de fond era supusă numai recursului, competența de soluționare revenind tribunalului conform dispozițiilor art.2 pct.3 Cod procedură civilă.
Cum se poate observa, legiuitorul a înțeles să confere un mai mare grad de celeritate în soluționare acelor litigii considerate de mai mică importanță, alegând criteriul patrimonial. Astfel, nu s-a raportat la cereri evaluabile, ci la litigii privind un obiect de o valoare mai mică de 100.000 lei, inclusiv.
În această situație, indiferent de natura litigiului, s-a avut în vedere valoarea patrimonială a bunului asupra căruia poartă litigiul, atribuindu-se o importanță mai mică litigiilor de orice natură care poartă asupra unui obiect de o valoare mai mică, indiferent că ar fi vorba despre acțiuni evaluabile sau neevaluabile, în sensul legii nr.146/1997.
de a îngrădi drepturi consacrate constituțional, reglementarea prevăzută de art.2821Cod procedură civilă constituie o garanție a aplicării principiului prevăzut de art.6 pct.1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale privind judecarea unei cauze în mod echitabil și într-un termen rezonabil în scopul înlăturării oricăror abuzuri din partea părților, prin care s-ar tinde la tergiversarea nejustificată a soluționării unui proces.
De altfel, reglementările internaționale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicție sau la toate căile de atac prevăzute de legislațiile naționale, art.13 din aceeași convenție consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicție.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în cazul " împotriva Regatului Unit", 1975, că dreptul de acces la tribunale nu este absolut, fiind vorba de un drept pe care convenția l-a recunoscut fără să-l definească în sensul restrâns al cuvântului, existând posibilitatea limitărilor implicit admise, chiar în afara limitelor care circumscriu conținutului oricărui drept.
Acțiunea dedusă judecății, având caracter patrimonial, cu conținut economic, se încadrează astfel în acțiunile reglementate de art.2821Cod procedură civilă, valoarea obiectului dedus judecății este mai mică de 100.000 lei și se constată că în cauză soluția adoptată de către tribunal este una de recurs, iar nu una de apel.
Conform dispozițiilor art.299 Cod procedură civilă sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, în condițiile prevăzute de lege. În consecință, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanțe de recurs, este inadmisibil.
Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și din acest motiv apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept. Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituția României.
Nu are relevanță calea de atac menționată în decizia tribunalului, deoarece aceasta este stabilită de legiuitor și este, potrivit textului mai sus menționat, recurs, astfel că, recursul la recurs formulat în cauză, apare ca fiind inadmisibil.
Hotărârea pronunțată de tribunal, chiar și într-o compunere greșită, fiind una pronunțată în recurs, față de dispozițiile art.299 alin.1 Cod procedură civilă, nu este supusă recursului, prin urmare prezenta cale de atac se observă a fi inadmisibilă.
În raport de considerentele mai sus expuse, se impune ca în temeiul art.2821raportat la art.299 și art.312 Cod procedură civilă, să fie respins recursul ca inadmisibil.
Văzând cererea intimaților, prevederile art. 274 cod procedură civilă și constatând că recurenții au căzut în pretenții vor fi obligați la plata sumei de 700 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâții - și -, împotriva deciziei civile nr.14 din 19 ianuarie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimați fiind reclamanții și și pârâta .
Obligă pe recurenții-pârâți - și - să plătească intimaților-reclamanți și suma de 700 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 iunie 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
, VȘ.,
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./16.06.2009
Jud.apel:
Președinte:Corina Pincu IfrimJudecători:Corina Pincu Ifrim, Veronica Șerbănoiu Bădescu
