Anulare act. Decizia 1120/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ nr.1120
Ședința publică din 18 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: G -
JUDECĂTOR 1: Gheorghe Oberșterescu
JUDECĂTOR 2: Rujița Rambu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâții recurenți și împotriva Deciziei civile nr.294/A din 20 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat G și pârâtul intimat OFICIUL DE cadastru ȘI PUBLICITATE IMOBILIARĂ T, având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă personal pârâta recurentă asistată de avocat și în substituirea avocatului, lipsă pârâtul recurent reprezentat de avocat și avocat, se prezintă personal reclamantul intimat G asistat de avocat, lipsă fiind pârâtul intimat Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care avocat depune la dosar împuternicire avocațială de substituire.
Apărătorii aleși ai părților învederează instanței că nu mai au alte cereri de formulat în cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul pe fond.
Avocat, pentru pârâții recurenți și, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Timiș, fără cheltuieli de judecată. arată că se impune casarea hotărârii atacate, întrucât recurenții au fost citați în mod greșit la adresa din T,-, având în vedere că au avut domiciliul ales în T,-,.4.
Avocat, pentru aceiași pârâți recurenți, pune concluzii de admitere a recursului pentru motivele expuse supra și arată că recurenții nu au fost citați cu mențiunea de a timbra apelul.
Avocat, pentru reclamantul intimat G, solicită respingerea recursului, fără cheltuieli de judecată și depune la dosar concluzii scrise. Susține că în apel pârâții nu au fost reprezentați de apărătorul ales la a cărui adresă și-au indicat domiciliul ales, că în dosarul tribunalului există o cerere formulată de apelanți în care se solicită amânarea cauzei, astfel rezultă că au avut cunoștință de termen, fiindu-le înmânată citația pe care apare și mențiunea de a timbra cererea de apel. Arată că sunt incidente în cauză și dispozițiile art.3021al.1 lit.d pr.civ. astfel cererea de recurs este lovită de nulitate, întrucât a fost formulată de avocat. Invocă incidența în cauză și a dispozițiilor art.20 al.1 și 2 din Legea nr.146/1997.
În replică, avocat, pentru pârâții recurenți, susține că părțile pe care le reprezentă sunt în măsură să-și însușească cererea de recurs prin aos emna și că acestea nu s-au prezentat în fața instanței de apel la nici un termen de judecată, astfel neavând cunoștință de obligația pe plată a taxelor judiciare de timbru.
CURTEA
În deliberare constată că prin Decizia civilă nr.294/A din 20 martie 2009, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa anulat ca netimbrat apelul declarat de pârâții și împotriva Sentinței civile nr.14618/20.11.2008, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul intimat
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, pentru primul termen de judecată a apelului, pârâții apelanți au fost citați cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 4 lei și timbru judiciar de 0,30 lei, conform art.11 raportat la art.13 din Legea nr.146/1997 și art.3 al.2 din OG 32/1995, sub sancțiunea anulării apelului ca netimbrat, obligație pe care nu și-au îndeplinit-
Că, potrivit art.20 din Legea nr.146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar dacă acestea nu sunt achitate la momentul înregistrării acțiunii sau cererii, judecătorul va pune în vedere părții să le achite până la primul termen de judecată, urmând ca neîndeplinirea acestei obligații până la termenul stabilit să fie sancționată cu anularea cererii sau acțiunii; conform art.9 din OG nr.32/1995, aceleași dispoziții se aplică și în cazul neplății timbrului judiciar.
Având în vedere că apelanții, deși citați cu mențiunea de a achita taxa judiciară de timbru și timbrul judiciar, nu au onorat această obligație, în temeiul art.137 al.1 pr.civ. raportat la art.20 din Legea nr.146/1997, cu aplicarea art.9 din OG 32/1995, tribunalul a admis excepția netimbrării și a anulat apelul ca netimbrat.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții și, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului la Tribunalul Timiș.
Pârâții recurenți au invocat în drept dispozițiile art.304 pct.9 și art.312 pr.civ. arătând că instanța de apel a apreciat în mod greșit că se impune anularea apelului lor, câtă vreme nu au fost citați cu mențiunea de a timbra apelul la domiciliul procedural ales prin cererea de apel, acolo unde a solicitat să li se comunice poate actele de procedură, astfel că procedura de citare nu a fost îndeplinită.
Reclamantul intimat a formulat întâmpinare în cauză, depusă la termenul din 16.09.2009, pe care instanța a calificat-o ca având rolul unor concluzii scrise pentru aceea că nu a fost formulată în termenul prevăzut de art.308 al.2 pr.civ.
În urma examinării deciziei atacate, în raport de motivele invocate care vizează cazurile prevăzute de art.93, art.105 al.2, art.304 pct.5 și 9 și art.312 al.3 și 5.pr.civ. Curtea apreciază că recursul pârâților este întemeiat pentru argumentele ce succed.
Potrivit art.93 pr.civ. "în caz de alegere de domiciliu, dacă partea a arătat și persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, comunicarea acestora se va face la acea persoană, iar în lipsa unei asemenea arătări, la domiciliul părții.
În speța de față, prin cererea de apel pârâții recurenți au invocat domiciliul procedural ales al Cabinetului avocatului, din T,-,.1,.4, jud.
Văzând că pârâții recurenți nu au fost citați cu mențiunea de a timbra la domiciliul procedural ales, conform art.93 pr.civ. ci la o altă adresă, Curtea apreciază că judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată și că, drept consecință, în mod greșit s-a anulat ca netimbrat apelul pârâților.
Susținerile intimatului privind cunoașterea termenului de judecată de către recurenți și nedepunerea împuternicirii avocațiale nu pot fi primite, față de prevederile art.93 pr.civ.
Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art.93, art.105 al.2, art.304 pct.5 și 9 și art.312 al.3 și 5.pr.civ. Curtea urmează să admită recursul pârâților, să caseze decizia atacată și să trimită cauza spre rejudecarea apelului la Tribunalul Timiș.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâții și împotriva Deciziei civile nr.294/A din 20 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecarea apelului la Tribunalul Timiș.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18 noiembrie 2009.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 3: Florin Șuiu
G - - - - -
Grefier,
- -
Red.GO/20.11.2009
Tehnored.MM/2 ex/11.12.2009
Instanță fond: Judecătoria Timișoara - jud.
Inst.apel: Tribunalul Timiș - jud.,
Președinte:Gheorghe OberșterescuJudecători:Gheorghe Oberșterescu, Rujița Rambu, Florin Șuiu