Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 1117/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ nr.1117
Ședința publică din 18 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: G -
JUDECĂTOR 1: Gheorghe Oberșterescu
JUDECĂTOR 2: Rujița Rambu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta recurentă împotriva deciziei civile nr.278/A/18.03.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI - PRIN SUCURSALA T, și chematul în garanție MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE B, având ca obiect revendicate mobiliară.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat pentru reclamanta recurentă și consilier juridic pentru intimatul Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T, lipsă fiind pârâta intimată Banca Națională a României - prin Sucursala
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul reclamantei recurente depune la dosar răspunsul la întâmpinarea formulată de intimatul Ministerul Finanțelor Publice B prin DGFP T, aceasta având și valoarea unor concluzii scrise.
Reprezentanta intimatului Ministerul Finanțelor Publice depune la dosar delegație de reprezentare.
Reprezentanții părților învederează instanței că nu mai au alte cereri de formulat în cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Avocat, pentru reclamanta recurentă, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și constatarea nelegalității hotărârii atacate, fără cheltuieli de judecată. Invocă prevederile art.315 pr.civ. și nesocotirea de către instanța de apel a valorii probatorii ale declarațiilor martorilor audiați în cauză. Mai arată că prin hotărârea criticată, dispozițiile legale au fost greșit interpretate.
Consilier juridic, pentru pârâtul intimat Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T, solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii pronunțate în apel.
CURTEA
Deliberând, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- la Judecătoria Timișoara, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâții Banca Națională a României și ca pârâta să-i restituie suma de 147.000 DM abuziv confiscată reprezentând 75.000 euro sau echivalentul în lei la data plății, suma făcând obiectul procesului verbal din 22.08.1989 încheiat de
În motivare a invocat că suma - primită de la rudele sale - a fost confiscată de la ea, însă în procesul verbal a fost trecut numele unui cetățean iugoslav,.
Pârâta Banca Națională a României a chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice, invocând că valuta a fost depozitată la Banca Română de Comerț și era valorificată în interesul statului.
Prin sentința civilă nr.1718/20.02.2007, Judecătoria Timișoaraa admis excepția lipsei calității procesual active a reclamantei și a respins cererea de chemare în judecată și cererea de chemare în garanție.
Pentru a dispune astfel, instanța a avut în vedere că împotriva actului întocmit de autorități nu poate fi primită proba testimonială, așa cum solicitase reclamanta.
Apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței a fost admis prin decizia civilă nr.710/A/25.09.2007 a Tribunalului Timiș.
În consecință, sentința a fost desființată cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la prima instanță.
Dispunând astfel, Tribunalul Timișa reținut, în esență, că faptul juridic al preluării poate fi dovedit prin orice mijloc de probă.
Recursul declarat de Banca Națională a României și Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei a fost a fost respins de Curtea de APEL TIMIȘOARA prin decizia civilă nr.6/R/14.06.2008 pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA în dosarul nr-.
Astfel investită, prin sentința civilă nr.12762/16.10.2008 pronunțată în dosarul nr-, Judecătoria Timișoaraa respins excepțiile invocate în cauză și a admis acțiunea precizată a reclamantei și, respectiv, cererea de chemare în garanție.
În consecință, pârâta și Ministerul Finanțelor Publice au fost obligați să plătească reclamantei suma de 147.000 DM în echivalent în euro, sau echivalentul sumei în lei la data plății.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut, față de probele administrate, că în data de 22 august 1989 o echipă a fostei Județene Tad escins la casa reclamantei și au amenințat-o pe aceasta că va fi bătută și cercetată penal în cazul în care nu predă valuta. În aceste împrejurări, reclamanta a scos suma de 147.000 DM și i-a predat-o căpitanului care era însoțit și de alte persoane și s-a întocmit proces verbal de confiscare a acestei sume în temeiul Decretului nr.210/1960.
În acest proces verbal s-a făcut mențiunea că această sumă de bani a fost confiscată de la cetățeanul iugoslav, însă martorul G fost ofițer de miliție înainte de 1989 spus că a fost de față când s-a confiscat această sumă de bani însă confiscarea nu s-a realizat de la cetățeanul iugoslav, ci de la reclamantă. Același martor a mai afirmat că l-au trecut în mod fictiv pe cetățeanul iugoslav în procesul verbal, întrucât dacă ar fi trecut-o pe reclamantă, aceasta trebuia să facă pușcărie, aceasta fiind o practică frecventă a fostei miliții de a trece nume fictive în procesele verbale pentru ca persoanele care predau sumele de bani să nu fie condamnate.
În aceste circumstanțe instanța de fond a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei invocată de către pârâta Banca Națională a României, întrucât exista o identitate între reclamantă și persoana care se pretinde a fi titulara dreptului dedus judecății.
De asemenea instanța de fond a respins și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, deoarece valuta fiind confiscată în temeiul Decretului nr.210/1960, act normativ în temeiul căruia înainte de anul 1989 se confiscau și monedele din aur, pentru identitate de rațiune în temeiul actului normativ OUG nr.190/2000 astfel cum a fost modificată prin Legea nr.591/2004 pârâta are calitate procesuală pasivă ca reprezentant al Statului în prezenta acțiune.
Regulile din dreptul intern privind ocrotirea dreptului de proprietate sunt concordante cu dreptul internațional, respectiv cu art.1 din Primul protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, potrivit căruia orice persoana fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și in condițiile prevăzute de lege și de dreptul internațional.
În acest context, instanța de fond a reținut ca, prin preluarea celor 147.000 mărci germane, fără nici un titlu, fără ca reclamanta să fi săvârșit vreo infracțiune sau vreo contravenție și fără ca privarea reclamantei de bunurile sale să fie impusă de vreo cauză de utilitate publică, Statul român a încălcat dreptul de proprietate al reclamantei, apărat atât de normele dreptului intern, cât și de cele ale dreptului internațional.
Susținerea pârâtei Banca Națională a României potrivit cărora, în momentul preluării valutei, erau în vigoare dispozițiile Decretului nr. 210/1960, care prevedeau că mijloacele de plată străine și metalele prețioase, precum și operațiunile de orice fel cu acestea constituiau monopol de stat, nu a fost reținută de instanță ca argument pentru respingerea acțiunii, deoarece, prin Legea nr.591/2004, preluarea bunurilor în temeiul Decretului nr.210/1960 privind regimul mijloacelor de plată străine, metalelor prețioase și pietrelor prețioase a fost declaratăpreluare abuzivă.
Pentru aceste considerente, văzând și dispozițiile art.60 pr.civ. instanța a dispus conform celor mai sus arătate.
Împotriva sentinței au declarat apeluri pârâta și chematul în garanție.
Prin decizia civilă nr.278/A/18.03.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- apelurile au fost admise cu consecința schimbării sentinței în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că în litigii de natura celei de față dovedirea calității procesuale active înseamnă însăși dovedirea calității de proprietar al sumei în valută deținută la data confiscării, ceea ce presupune, în prealabil, administrarea probatoriului necesar și util cauzei.
În acest context, tribunalul a reținut că suma în valută pretinsă pe calea prezentului demers judiciar nu a fost confiscată de la reclamanta-intimată, ci de la un cetățean străin -, a cărui fictivitate nu a fost dovedită. Astfel, însuși martorul a declarat că numele acestuia se afla în baza de date a organelor de miliție, întrucât anterior fuseseră confiscate mărfuri de la acesta. făcând de faptul că în procesul-verbal de confiscare sunt menționate seria și numărul pașaportului acestuia.
Pe de altă parte, același martor - Gad eclarat o declarație într-un alt dosar cu nr- al Judecătoriei Timișoara, în care ca reclamant figura numitul, în sensul că aceeași sumă de bani confiscată în temeiul aceluiași proces-verbal din data de 22.08.1989 ar fi fost preluată de la petiționarul antemenționat ( a se vedea filele 7-19). Mai mult, în litigiul antemenționat, acțiunea a fost respinsă, reținându-se puterea lucrului judecat ce deriva dintr-o altă hotărâre judecătorească rămasă irevocabilă. în care este mai mult decât evidentă lipsa de credibilitatea a unui astfel de martor.
Tribunalul a reținut că este de notorietate că martori precum G și (foști lucrători ai organelor de miliție înainte de anul 1990) și-au făcut o profesie în a veni în fața instanțelor judecătorești de pe raza Curții de APEL TIMIȘOARA și de a da declarații de genul celei date în fața primei instanțe, în litigii diferite, în care persoane diferite revendică aceeași cantitate de metale prețioase sau de valută, confiscate prin aceleași acte (folosite așadar în mai multe dosare) depuse întotdeauna în copii, ceea ce poate conduce la pronunțarea unor hotărâri contradictorii prin care se restituie de mai multe ori, aceeași cantitate de valută sau de metale prețioase (ori contravaloarea acesteia, după caz), unor persoane diferite ce se pretind a fi îndreptățite, cu consecințe deosebit de grave asupra securității circuitului civil și chiar a credibilității actului de justiție.
Cu atât mai mult cu cât reclamanta-intimata nu a administrat, în condițiile de exigență ale art.1169 Cod civil, un probatoriu a dovedi că a deținut în proprietate, la data pretinsei confiscări, o așa cantitate mare de valută (nu a dovedit sursa de proveniență a unei așa sume de bani, în sensul de a face dovada vreunui mod de dobândire a acesteia - moștenire, cumpărare, donație, etc), declarația unui singur martor nefiind de natură a înlătura prezumția de legalitate de care se bucură procesul-verbal de confiscare și de a forma convingerea fermă a instanței de apel că a fost proprietara sumei confiscate, mai ales în aceste împrejurări( în care aceeași sumă a fost solicitată de o altă persoană,într-un alt litigiu, folosindu-se de același probatoriu - același martor - G și aceleași înscrisuri depuse, bineînțeles, în copie), existând chiar posibilitatea ca aceeași sumă să fie cerută și de un al treilea pretins proprietar, în alt dosar,de care nici apelantele și nici instanța să nu aibă cunoștință.
Împotriva deciziei a declarat recurs în termen reclamanta, care a solicitat modificarea ei în sensul respingerii apelurilor declarate în cauză.
În motivare a invocat greșita interpretare dată declarațiilor martorilor audiați, declarații care se coroborează cu înscrisurile ce provin de la Banca Națională a României și din care rezultă calitatea sa de proprietar al valutei.
A invocat încălcarea dispozițiilor art.1909 civ.
A învederat că măsura preluării a fost abuzivă raportat la art.36 din Constituția României la acea dată, la dispozițiile art.480-481.civ. la art.17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și la art.1 din protocolul 1 la Convenție, s-a referit la Legea 591/2004 care a declarat abuzive dispozițiile Decretului 210/1960 și la art.6 al.2 și 3 din Legea 213/1998.
În fine, a invocat nerespectarea dispozițiilor art.315 pr.civ.
În drept a invocat dispozițiile art.304 pct.7, 8, 9.pr.civ.
Pe cale de întâmpinare, Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția generală a Finanțelor Publice Tas olicitat respingerea recursului.
Legal citată, pârâta Banca Națională a României nu a formulat întâmpinare în condițiile art.308 al.2 pr.civ.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate și în baza art.306 al.2 pr.civ. față de dispozițiile art.299 și următoarele pr.civ. văzând și normele legale ce vor fi mai jos arătate, instanța reține următoarele:
În primul ciclu procesual, prima instanță a reținut lipsa calității procesuale active a reclamantei pe considerentul că împotriva unui act - procesul verbal încheiat de o autoritate a statului nu poate fi făcută dovada contrară prin audierea de martori. Sentința a fost desființată pentru că atât tribunalul cât și curtea de apel au reținut contrariul.
Se observă că, în acest ciclu procesual, Tribunalul Timiș nu a reținut de plano excepția lipsei calității procesuale a reclamantei ci a examinat probele administrate, inclusiv pe cele testimoniale și a concluzionat, din interpretarea probelor, că reclamanta nu justifică sus arătata calitate procesuală.
În consecință, dispozițiile art.315 pr.civ. nu au fost încălcate, contrar criticilor recurentei.
Reclamanta a adus critici ample modului în care instanța de apel a apreciat probele administrate (cu referire, în special, la cele testimoniale) și a criticat soluția dată în apel pentru nepronunțarea asupra acestor dovezi în ansamblul lor.
Aceste critici nu ar putea fi examinate decât cu încălcarea dispozițiilor procedurale câtă vreme susținerile vizând acest aspect ar putea fi încadrate în dispozițiile art.304 pct.10, 11.pr.civ. norme abrogate.
Nu rezultă în vreun fel din considerentele deciziei recurate că instanța de apel ar fi reținut că preluarea de bunuri în temeiul decretului 210/1960 nu ar fi o preluare abuzivă; la fel, nu poate fi contestată regula stabilită de dispozițiile art.1909 civ. și nici aptitudinea foștilor proprietari de a revendica bunurile preluate fără titlu, aptitudine conferită de dispozițiile art.6 din Legea 213/1998, invocate de reclamantă.
Se observă, însă, că aceste norme legale pot fi invocate de persoana care a făcut dovada că bunul preluat fără titlu i-a aparținut și că a fost preluat de la ea însăși.
Or, în cauză, reclamanta nu a făcut această dovadă, cum legal a reținut instanța de apel.
Instanța de recurs mai reține că decizia recurată este pe larg motivată, considerentele coroborându-se între ele și referindu-se strict la natura pricinii. Pe de altă parte, a calificat corect actul dedus judecății de reclamantă.
Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art.312 al.1 pr.civ. raportat la art.307, 306 al.2 pr.civ. instanța va respinge recursul declarat de reclamant împotriva deciziei civile nr.278/A/18.03.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamant împotriva deciziei civile nr.278/A/18.03.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18.11.2009.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 3: Florin Șuiu
G - - - - -
Grefier,
- -
Red.FȘ/20.11.2009
Tehnored.MM/2 ex/16.12.2009
Instanță fond: Judecătoria Timișoara - jud.
Inst.apel: Tribunalul Timiș - jud.,
Președinte:Gheorghe OberșterescuJudecători:Gheorghe Oberșterescu, Rujița Rambu, Florin Șuiu
