Anulare act. Decizia 1450/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A IV A CIVILĂ
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1450
Ședința publică de la 12 noiembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Gavriș Dumitru Marcel
JUDECĂTOR 2: Ciobanu Dordea Ana
JUDECĂTOR -
GREFIER -
Pe rol soluționarea recursului formulat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 420A/11.03.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a Va civilă, în contradictoriu cu pârâtul.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul-reclamant personal și asistat de avocat, intimatul-pârât personal și asistat de avocat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Recurentul solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, arătând că dorește să probeze că până în anul 2004 nu a fost deschisă procedura succesorală.
Curtea, deliberând, în baza art. 305.pr.civ.încuviințează proba cu înscrisuri solicitată de recurent, apreciind-o utilă cauzei.
Se depune la dosarul cauzei certificat emis de Camera Notarilor din care rezultă că la data de 20.10.2004 încă nu se deschisese procedura succesorală de pe urma defunctului, se comunică un exemplar al înscrisului către intimat.
Recurentul solicită instanței a se dispune efectuarea unei adrese către camera Notarilor pentru a se obține relații privind revocarea expresă a testamentului întocmit de defunct în favoarea reclamantului, aspect ce urmează a se corobora cu probele existente la dosar din care rezultă că în anul 2004 când s-a deschis succesiunea de către reclamant testamentul din anul 1992 nu era revocat, sens în care s-a întocmit certificat de moștenitor. Totodată, urmează a se constata că înscrisul autentic denumit Declarație întocmit în anul 1997 privind revocarea testamentului este un fals grosolan este emis în urma presiunilor exercitate de pârât asupra defunctului, respectiv violențe verbele și fizice precum și șantaj.
Curtea solicită a se indica dacă acțiunea a fost precizată, obiectul cererii de chemare în judecată fiind anularea actului pe aspectul violenței și lipsei discernământului și nu pe fals.
Recurentul prin apărător arată că acțiunea nu a fost precizată în sensul arătat.
Curtea respinge solicitarea privind emiterea unei adrese către Camera Notarilor în raport de faptul că se solicită a se constata nulitatea unui act, relațiile fiind inutile în raport de motivul invocat.
Recurentul având cuvântul, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea hotărârii instanței de apel și pe fond anularea certificatului de moștenitor nr. 91/2006. Arată că declarația de revocare se referă la un testament din anul 1993 și nu din 1992 prin care reclamantul a fost instituit legatar universal,; solicită a se constatată că declarația de revocare a testamentului din 09.04.1997 este un fals, în condițiile în care pe testamentul revocat mențiunea s-a făcut în 20.01.1997 iar înregistrarea revocării apare ca fiind 17.01.1997, respectiv aceeași dată cu cea a întocmirii declarației la notar.
Intimatul, prin apărător, invocă excepția inadmisibilității recursului și în subsidiar solicită respingerea acestuia ca neîntemeiat. Arată că recurentul indică formal în preambulul motivelor de recurs anumite dispoziții legale, art. 304 pct. 7, 8 și 9, însă motivarea nu se încadrează în aceste texte legale, de altfel, în niciunul din textele prevăzute de art. 304.pr.civ. Arată că din probele administrate de instanța de fond rezultă dorința testatorului în ceea ce privește desemnarea moștenitorului.
Recurentul solicită respingerea excepției inadmisibilității recursului invocată de intimat.
Intimatul, prin apărător, apreciază că instanța de apel a răspuns criticilor formulate, nefiind ținută să răspundă și față de teoriile expuse.
Ambele părți, la solicitarea Curții, declară că nu solicită cheltuieli de judecată.
Curtea reține cauza în pronunțare pe aspectul excepției inadmisibilității recursului, precum și pe fondul cererii de recurs.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sector 3 B la data de 20.02.2007, reclamantul a chemat în judecată pe pârâtul solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate nulitatea absolută a înscrisului autentic certificat de moștenitor nr. 91 din 18.05.2006 emis de BNP sub nr. 108/17.01.1997 și să constate faptul că înscrisul autentic testament nr. 23944/1992 își produce efectele fiind de actualitate, respectiv să constate că reclamantul este singurul moștenitor testamentar al defunctului și să constate deschisă succesiunea de pe urma acestuia.
În motivarea cererii, reclamantul arată că defunctul i-a lăsat prin testament toate bunurile mobile și imobile. Fratele lui, respectiv, pârâtul din prezenta cauză a exercitat însă presiuni asupra defunctului ce au îmbrăcat forma violenței verbale și fizice, precum și forma șantajului pentru revocarea acestui testament.
În urma acestor presiuni, la BNP a fost încheiat un înscris autentic numit declarație, înregistrat sub nr. 108/17.01.1997 prin care testatorul a revocat testamentul inițial instituit în favoarea reclamantului. După decesul autorului său în baza testamentului nr. 23944/1992 a obținut certificatul de moștenitor nr. 184/22.02.2004.
Reclamantul arată că în cadrul unui proces anterior, instanțele au dispus anularea certificatului de moștenitor nr. 184 dând eficiență declarației de revocare a testamentului.
Pârâtul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, invocând totodată excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului pe primele două capete de cerere, respectiv excepția autorității de lucru judecat cu privire la primele două capete de cerere.
Prin încheierea de la termenul din 12.06.2007, prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale active, iar prin încheierea de la termenul din 16.10.2007, prima instanță a respins excepția autorității de lucru judecat.
Prin sentința civilă nr.605/22.01.2008 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 B, în dosar nr-, a fost respinsă ca nefondată acțiunea reclamantului, reținându-se că declarația de revocare a testamentului s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale și că din probele administrate nu se poate ajunge la concluzia că pârâtul l-a amenințat pe defunct în vreun fel.
Împotriva sentinței judecătoriei, a declarat apel reclamantul.
Prin decizia civilă nr. 420/A/11.03.2009, a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamant.
Tribunalul nu a găsit întemeiat motivul de apel privitor la nulitatea relativă a declarației de revocare a testamentului, deoarece din probele administrate în cauză, nu a rezultat că intimatul pârât ar fi exercitat violență psihice asupra defunctului pentru a-l determina să dea declarația de revocare a testamentului.
Tribunalul nu a reținut ca fiind relevante în cauză susținerile apelantului referitoare la dorința defunctului de a-l desemna moștenitor testamentar, în condițiile în care legea română nu cunoaște efecte juridice testamentului nuncupativ.
Împotriva deciziei tribunalului, a declarat recurs reclamantul.
În susținerea recursului, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 7,8 și 9 Cod procedură civilă.
Recurentul susține că esențial pentru aflarea adevărului în acest dosar este ultima dorință a testatorului, care a fost aceea de a-l gratifica pe recurent.
Recurentul arată că declarația de revocare se referea la un testament din anul 1993, și nu la testamentul din anul 1992, prin care a fost instituit legatar universal. De asemenea, recurentul arată că declarația de revocare a testamentului nu există la mapa de acte autentice a Biroului arhivă notarială din cadrul Judecătoriei sector 3
Recurentul mai arată că pe testamentul revocat și pe declarația de revocare s-au trecut date diferite.
În fine, recurentul susține că tribunalul a motivat sumar și incoerent hotărârea atacată, interpretând greșit actul juridic dedus judecății.
Recursul a fost declarat în termen și a fost legal timbrat cu suma de 22 lei taxă de timbru și 0,5 lei timbru judiciar.
Intimatul a depus note scrise solicitând respingerea recursului ca inadmisibil în principal și ca nefondat în subsidiar.
În recurs nu au fost administrate probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs, Curtea reține următoarele:
Excepția inadmisibilității recursului invocată pe motiv că, criticile recurentului nu se încadrează în dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, nu poate fi primită, în condițiile în care din chiar cuprinsul cererii de recurs rezultă că acesta se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 7,8 și 9 Cod procedură civilă.
Faptul că dispozițiile legale invocate nu sunt reflectate în dezvoltarea motivelor de recurs, poate duce la respingerea recursului ca nefondat și nu ca inadmisibil.
Susținerea recurentului conform cu care hotărârea tribunalului nu cuprinde motivele pe care se sprijină, nu este conformă cu realitatea, deoarece instanța de apel a răspuns punctual tuturor criticilor aduse de către apelant hotărârii judecătoriei.
Procedeul tribunalului d e a-și însuși argumentele primei instanțe cu privire la unele dintre susținerile apelantului, nu este de natură a duce la concluzia că hotărârea din apel este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă.
Motivarea succintă (nu sumară) a hotărârii din apel, nu dovedește temeinicia pretențiilor recurentului și nu impune modificarea hotărârii recurate în condițiile în care soluția pronunțată este legală și temeinică.
Deși invocă dispozițiile art. 304 pct. 8 Cod procedură civilă, recurentul nu arată care este actul juridic interpretat greșit de către instanța de apel.
Relativ la criticile încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea le găsește neîntemeiate, deoarece pe de o parte, prima instanță și instanța de apel au făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 956 și art. 858 Cod civil, iar pe de altă parte, susținerile recurentului privind greșita interpretare a probelor, nu constituie aspecte ce pot fi analizate în cadrul căii extraordinare de atac a recursului.
Important în speță este faptul că motivul de nulitate invocat în acțiunea introductivă este vicierea consimțământului prin violență și șantaj. Or, din probele administrate nu se poate deduce că declarația de revocare autentificată sub nr. 108/17.01.1997 ar fi fost dată de o persoană ce avea consimțământul viciat.
Invocarea în apel și în recurs a unor critici care tind a demonstra falsul declarației de revocare, în condițiile în care acțiunea introductivă nu a fost precizată conform legii, nu poate fi primită, atâta timp cât în căile de atac nu se poate judeca mai mult sau altceva decât s-a judecat în prima instanță. De altfel, reclamantul a formulat o plângere penală prin care susținea falsul declarației de revocare a testamentului, acest aspect fiind analizat inclusiv în litigiul finalizat prin decizia civilă nr. 2177/28 noiembrie 2006 (filele 20-22 dosar fond).
Cât privește aserțiunea recurentului conform cu care relevantă în speță este ultima dorință a defunctului, Curtea constată că aceasta poate fi corectă din punct de vedere juridic doar dacă respectiva "ultimă dorință" este materializată în formele prevăzute de lege pentru a produce efecte juridice. Or, sub acest aspect instanța de apel arătat expres că legea română nu recunoaște testamentul nuncupativ ( prin grai).
Pentru motivele arătate, Curtea va respinge excepția inadmisibilității recursului și va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția inadmisibilității recursului.
Respinge ca nefondat recursul declara de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 420A/11.03.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a Va civilă, în contradictoriu cu intimatul.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 12.11.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
Tehnored. GC - 2 ex
20.11.2009
Președinte:Gavriș Dumitru MarcelJudecători:Gavriș Dumitru Marcel, Ciobanu Dordea Ana
