Anulare act. Decizia 1760/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
completul - II/ Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR. 1760/2008-
Ședința publică din data de 3 decembrie 2008
PREȘEDINTE: Aurora Popa | - - | - JUDECĂTOR 2: Florica Roman |
- | - JUDECĂTOR 3: Dana Cigan | |
- - | - judecător | |
- - | - grefier |
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S M, cu sediul în S M, Romană, nr. 3-5, județul S Mpentru Statul Român reprezentant deMINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B, sector 5,-, în contradictoriu cu intimații pârâți și -ambii cu domiciliul în S M,-, județul S M, MUNICIPIUL S, cu sediul în S M, 25 Octombrie, nr. 1, județul S M, SC SA, cu sediul în S M,-, județul S M, intimații reclamanți, domiciliată în S M, str. - -, nr. 32, județul S M, (născută ), domiciliată în S M,-/5, județul S M, domiciliată în S M, -,. 36,. 24, județul S M și, domiciliată în S M,-/7, județul S M, împotriva deciziei civile nr. 193/Ap din 2 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, prin care a fost menținută în totalitate sentința civilă nr. 7189 din 7 decembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Satu Mare în dosar nr. 4193/2004, având ca obiect: anulare act.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă reprezentanta intimaților reclamanți, (născută ), și -toți lipsă, avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 313/17.10.2008 emisă de Baroul Satu Mare -Cabinete asociate de avocați " și asociații", lipsă fiind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței faptul că prezentul recurs este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și al timbrului judiciar, precum și faptul că la dosarul cauzei s-a depus prin Serviciul Registratură, la data de 21.10.2008 întâmpinare din partea intimaților reclamanți, după care:
Reprezentanta intimaților reclamanți, întrebată fiind, arată că nu mai are alte probe și solicită cuvântul asupra prezentului recurs.
Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului de față.
Reprezentanta intimaților reclamanți solicită respingerea recursului promovat de partea recurentă, ca neîntemeiat, menținerea hotărârii recurate, cu acordarea cheltuielilor de judecată.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.7189 din data de 7.12.2007 pronunțată de Judecătoria Satu Mare, s-a respins excepția de tardivitate în promovarea cererii.
S-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanții, (născ. ), și, împotriva pârâților și, Statul Român prin Municipiul S M, Ministerul Finanțelor Publice B și SC "" SA și în consecință, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 823 din data de 13.12.1996 încheiat între pârâții SC "" SA S M,- înscris în CF colectivă nr. 48939 nr. top.1132 căreia în natură îi corespunde apartament cu suprafață utilă de 69,96 mp. și boxă în suprafață de 13,35 mp.
Au fost obligați pârâții la plata cheltuielilor de judecată pe seama reclamanților în cuantum de 900 lei.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că, prin acțiunea civilă înregistrată la 02.04.2003 la Judecătoria Satu Mare obiect al dosarului nr. 1966/2003, reclamanții au promovat acțiunea pentru constatarea nulității absolute a contractului de vânzare- cumpărare nr. 823 din 13.12.1996, termenul limită pentru depunerea acțiunilor pentru constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare- cumpărare încheiate de stat, potrivit art.46 republicat, art. 50 alin. ultim din Legea nr. 10/2001 era data de 14.08. 2002.
Pentru prima dată apare pe lista Serviciului Public de Exploatarea Locativ nr. 524/21.03.2003 pârâtul cu contract de vânzare-cumpărare, după care se înregistrează acțiunea față de pârât imediat ce reclamanții, au avut cunoștință de contract fiind justificată repunerea în termen și judecarea în fond cauzei ( conf. art. 19 din 167/1958).
Așa cum releva coala CF nr.3857 a localității S M și a noi coali CF colectivă nr. 48939 S M, proprietari tabulari sunt născută, asupra cotei de din imobil întabulat în 1911 și născută întabulat în 1911, dată când nu era reglementata încă prezumția comunității de bunuri.
Conform arborelui genealogic și actelor de stare civilă anexate, se relevă că antecesorii și moștenitorii reclamanților, și faptul că bunica reclamanților căsătorită era sora lui căsătorită, iar după decesul lui la 06.10.2006, moștenitoarele acestuia fiind și, născută.
Certificatul de moștenitor nr.178/2002 reflecta calitatea de moștenitori a reclamanților după defuncta.
Contractul de închiriere nr.742 din 19.06.1975 releva faptul că SA în reprezentarea Statului, a închiriat imobilul în speță și apoi prin contractul de vânzare-cumpărare nr.23 din 13.12.1996, l-a vândut titularilor de contract de chirie, ignorându-se prevederile art. 9 din HG nr.11/1997 conform cărora este nul absolut contractul de vânzare-cumpărare încheiat de Stat, având ca obiect imobile intrate în patrimoniul acestuia prin încălcarea legii.
În tabelul despre imobilele naționalizate, în conformitate cu Decretul 92/1950, la poziția 15 figurează doar soția lui - care a fost proprietara doar pe cota de, cealaltă cotă de din imobil nefiind naționalizată, iar Statul nu putea să vândă întrucât nu s-a făcut ieșirea din indiviziune, ca atare nu sunt individualizate în materialitatea lor apartamentele vândute, de altfel Statul R nu era titularul dreptului de proprietate asupra imobilului supus vânzări nefiind niciodată intabulat în CF.
Sub nr. 301 din 22.07.1996 reclamanții au depus cerere pentru restituirea în natură a imobilului care, a fost soluționată parțial prin dispoziția primarului nr.669/28 04.2006 prin restituirea în natură a părții din imobil, neînstrăinată, iar pârâții cu o minimă diligență aveau posibilitatea consultării înscrierilor în cartea funciară, unde statul nu era proprietar, astfel pârâții persoane fizice sunt cumpărători de rea-credință.
Potrivit deciziei civile nr. 1354/R/2006 a Curții de APEL ORADEA, pârâții contestând certificatul de moștenitor și certificatele de calitate de moștenitor li s-a respins definitiv și irevocabil acțiunea.
S-a mai reținut că spiritul și rațiunea Legii nr. 112/1995 este de a restitui cu prioritate dreptul de proprietate foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora și numai în măsura în care aceste imobile nu se restituie foștilor proprietari, chiriașii pot opta pentru cumpărarea apartamentelor deținute cu contract de închiriere.
Date fiind cele de mai sus instanța în baza dispozițiilor Legii 112/1995, HG 11/97, art. 1 din Decretul 31/1954, art. 966 și 968 cod civil a admis acțiunea conform dispozitivului.
Împotriva acestei hotărâri pârâții și precum și Statul Român au declarat apel.
Prin decizia civilă nr. 193/Ap din 2 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, s-a respins apelul declarat de pârâții, împotriva sentinței civile nr.7189/7.XII.2007 a Judecătoriei Satu Mare, precum și apelul declarat de Statul Român prin reprezentant Ministerul Economiei și Finanțelor Publice B prin - S M în contradictoriu cu intimații, (), și Municipiul S M, SC SA - S
Apelanții au fost obligați să plătească intimaților de ordin I-IV - suma de 500 lei cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a pronunța în acest mod, instanța de apel a reținut următoarele aspecte:
Cu adresele nr.920/13.07.2001 respectiv, 524/21.03.2003 Serviciul Public de Exploatare a Locativ, a comunicat la solicitarea intimaților-reclamanți situația locatarilor din imobilul situat în S M,- compus din mai multe apartamente.
În prima adresă respectiv pe lista comunicată nu se regăsește și contractul de vânzare-cumpărare încheiat de apelanții - pârâți și cum în cartea funciară (CF 3857 S M, transcris în CF colectiv 48939), Statul nu și-a notat dreptul de proprietate dobândit prin naționalizare, de asemenea nici apelanții nu și-au înscris dreptul de proprietate în cartea funciară, rezultat din contractul de vânzare-cumpărare 23/13.12.1996, intimații au revenit cu adresă la aceeași instituție pentru reverificarea situației locative.
În înscrierea din CF 3857 S M de sub A1, nr.top.1132, figurează imobilul casă și curte cu suprafața totală de 735 mp. proprietatea soției lui născută și respectiv a lui - născută în cotă de parte fiecare, după preluare însă imobilul a fost împărțit pe apartamente.
Pentru imobilele identificate în prima adresă comunicată de S M, intimații au promovat acțiune în constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, contracte care au fost înscrise în cartea funciară încă din anul 1998 (exemplu fam. CF 48939 colectiv), și în mod definitiv și irevocabil instanțele au hotărât unanim desființarea contractelor așa cum rezultă din hotărârile judecătorești anexate: sent.civ.nr.1644/2003, sent.civ.nr.1802/2003, sent.civ.nr.5026/2004, sent.civ.nr.5242/2007 pronunțate de Judecătoria Satu Mare, dec.civ.208/2007, dec.civ.nr.21/2007, dec.civ.nr.92/2008, dec.civ.118/2008 ale Tribunalului Satu Mare și respectiv 131/2008 a Curții de APEL ORADEA.
Comunicarea incorectă a datelor de către SMa condus la depășirea termenului prevăzut de art.45 alin.5 din Legea nr.10/2001 republicată, în conformitate cu care:
"Prin derogare de la dreptul comun indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acțiune se prescrie în termen de 1 an" (prelungit succesiv prin OUG 109/2001 și 145/2001 până la 14.08.2002).
Este evident că, promovarea acțiunii din prezenta cauză depășește data limită, aspect care însă nu poate fi imputat reclamanților și nici considerați culpabili în acest sens, câtă vreme datele de carte funciară erau incomplete și, pe de altă parte, instituția abilitată în cauză i-a informat în mod greșit, împrejurări obiective care justifică cu prisosință, așa cum în mod corect a procedat și prima instanță, la aplicarea dispozițiilor art.19 din Decretul 167/1958 - repunerea în termenul de promovare a acțiunii după depășirea acestuia.
Tribunalul a reținut că faptul că legiuitorul a înțeles să deroge de la dreptul comun, nu schimbă natura juridică a termenului de 1 an, apreciat ca termen de prescripție și în consecință supus cauzelor de suspendare, întrerupere, ori repunere în termen prin aplicarea legii-cadru considerată în materie a fi Decretul 167/1958.
Întemeiat pe aceste considerente, tribunalul a respins criticile apelanților sub aspectul excepției de tardivitate, soluționată în mod corect de către prima instanță prin prisma dispozițiilor art.19 din Decretul 167/1958.
Fiind depășită această chestiune esențială, evident că se ajunge la fondul cauzei, adică la verificarea valabilității contractului de vânzare-cumpărare în acord cu dispozițiile Legii nr. 112/1995 și a celor cuprinse în art.45 alin.2 din Legea nr. 10/2001, republicată.
Imobilele preluate fără titlu valabil, cum este și cel în speță și pentru care lipsa titlului s-a stabilit asupra întregului imobil, inclusiv prin sentința civilă nr.1644/2003 a Judecătoriei Satu Mare, respectiv decizia civilă nr.21/9.02.2007 a Tribunalului Satu Mare, nu puteau forma obiectul actelor juridice de înstrăinare în temeiul Legii nr.112/1995, în sensul că nu erau supuse vânzării, fiind exclusă dobândirea dreptului de proprietate asupra acestor imobile în baza actului normativ precitat.
Legiuitorul prin conținutul art.45 al.2 din Legea nr. 10/2001 republicată, a înțeles însă cu caracter de excepție să reglementeze și ipoteza în care aceste acte își mențin validitate dacă au fost încheiate cu bună credință.
În cuprinsul deciziei nr.191/25.06.2002 Curtea Constituțională analizând textul de lege supus controlului de constituționalitate, pentru a doua teză reține că incidența principiului error communis facit jus, este subsecventă întrunirii cumulative a două condiții privind eroarea cu privire la calitatea de proprietar a vânzătorului eroare care trebuie să fie comună sau unanimă și, de asemenea, invincibilă și a unei condiții privind buna-credință a subdobânditorului care trebuie să fie perfectă, lipsită de orice culpă sau îndoială imputabilă acestuia.
contractului de vânzare-cumpărare printr-o cauză de asanare și prin simpla invocare a bunei-credințe din partea cumpărătorului s-a apreciat că nu este suficientă, câtă vreme nu apare ca fiind susținută de celelalte două condiții evocate anterior.
În conflictul de interese legitime dintre adevărul proprietar și subdobânditorul de bună-credință al bunului său imobil, este adevărat că legiuitorul l-a preferat pe cel din urmă, dar numai în situația în care buna-credință are ca suport o eroare comună, invincibilă, iar în sarcina subdobânditorului, nu a fost reținută nici o culpă sau îndoială imputabilă acestuia.
Împrejurarea că apelanții pârâți au obținut o adresă care confirma prin Arhivele Statului preluarea abuzivă a imobilului de către Stat, s-a reținut că nu constituie un temei suficient care să ducă la respingerea acțiunii reclamanților-intimați, câtă vreme aceștia au criticat și au obținut prin constatările cuprinse în considerentele hotărârilor anterioare tocmai lipsa de validitate a titlului Statului, care nici măcar nu și-a înscris dreptul de proprietate în cartea funciară, operațiune absolut necesară în caz de înstrăinare, inclusiv din perspectiva dispozițiilor art.26 din Decretul -Lege nr.115/1938.
În considerarea argumentelor invocate, tribunalul în baza art.296 Cod procedură civilă a respins apelul pârâților ca nefondat.
Cât privește apelul pârâtului Statul Român, excepția lipsei calității procesuale pasive nu a fost primită, chiar dacă contractul de vânzare-cumpărare s-a încheiat între chiriași și unitatea specializată, respectiv SC SA S M, întrucât ceea ce s-a verificat și în prezenta cauză este chiar validitatea titlului Statului dobândit printr-un act de putere și autoritate și a exercitării funcției legislative de către autoritatea statală, constând în emiterea actului de naționalizare.
Mai mult, unitatea specializată nu a încheiat aceste contracte în nume propriu ci tot ca administrator al Statului, respectând limitele de competență stabilite de lege prin autoritățile statului.
Prin urmare, nu s-a reținut lipsa calității procesuale pasive a Statului Român în acțiunea privind constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare, cu atât mai mult cu cât reprezentarea este în acord cu HG 386/2007, motive pentru care tribunalul a respins și acest apel ca nefondat.
Fiind în culpă procesuală, apelanții deopotrivă datorează cheltuieli de judecată intimaților de ordin I-IV în sumă de 500 lei.
Împotriva hotărârilor pronunțate în cauză a declarat recurs Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor reprezentat de S M, solicitând modificarea acestora în sensul respingerii acțiunii față de recurent, iar în subsidiar, respingerea în întregime a acțiunii.
În motivarea cererii sale, reclamantul apreciază că Statul Român ca subiect de drept, nu a fost implicat în încheierea contractelor de vânzare-cumpărare întemeiate pe prevederile Legii nr. 112/1995 și că orice despăgubire bazată pe răspunderea contractuală revine SC "" SA.
Pe fondul cauzei, recurentul apreciază că nu se pune problema vânzării bunului altuia, în timp ce Statul Român deținea legal cota de din imobil, fiind vorba de o vânzare afectată de condiția atribuirii bunul vândut în lotul vânzătorului cu ocazia partajului.
Mai invocă recurentul, că nu are nici o culpă în generarea acestui litigiu, motiv pentru care nu se impune obligarea sa la suportarea cheltuielilor de judecată.
Prin întâmpinarea depusă, reclamantele au solicitat respingerea recursului și obligarea recurentului la suportarea cheltuielilor de judecată, considerând că niciuna din criticile formulate nu sunt întemeiate.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin hotărârea instanței de fond s-a admis acțiunea reclamanților și s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat de pârâții și cu SC "" SA S M, având ca obiect apartamentul înscris în CF colectivă nr. 48939 S M, situat în M,-, în temeiul Legii nr. 112/1995.
Într-o astfel de cauză, Statul Român are calitatea procesuală pasivă, deoarece aceste locuințe au făcut parte din fondul locativ de stat, și, mai mult decât atât, este vorba de imobile care au fost preluate în perioada în perioada 1945-1989, astfel încât Statul Român garantează pentru cumpărători valabilitatea titlului său respectiv, pentru persoana îndreptățită la restituire, acordarea măsurii reparatorii, indiferent de forma acesteia.
În ceea ce privește fondul cauzei, reclamanții au făcut demersuri pentru retrocedarea imobilului încă din 1996, astfel încât, o corectă administrare și gestionare a procedurii instituite prin acest act normativ ar fi impus indisponibilizarea imobilului până în momentul soluționării cererii formulate de fostul proprietar sau moștenitorii acestuia.
Faptul că cererea formulată la 22 iulie 1996 și reiterată în temeiul Legii nr. 10/2001, a fost soluționată la 28 aprilie 2006, reprezintă un aspect care implică culpa reprezentanților instituțiilor abilitate să soluționeze astfel de cereri, sub nici o formă această întârziere neputând fi imputată reclamanților.
Este adevărat că, în principiu jurisprudența consideră, înstrăinarea întregului bun de către un coproprietar ca fiind o operațiune afectată de condiția atribuirii imobilului în lotul vânzătorului, dar în cazul imobilelor intrate în patrimoniul Statului Român în perioada 1945-1989, principiul era acel al restituirii în natră în favoarea persoanelor îndreptățite, înstrăinarea către chiriași fiind o opțiune doar în măsura în care proprietarii sau moștenitorii acestora nu formulau o astfel de cerere. Fiind vorba de o situație specială, în speță în mod corect instanțele au aplicat sancțiune specifică vânzării bunului altuia.
Soluția este corectă și prin prisma faptului că în cazul altor apartamente din același imobil, instanțele prin hotărâri judecătorești irevocabile au lipsit de efecte contractele de vânzare-cumpărare încheiat cu chiriașii pe perioada 1945-1989, astfel încât nu este posibil ca în prezenta speță soluția să fie diferită, cu atât mai mult cu cât beneficiarii contractului înșiși nu au formulat recurs, astfel încât recurentului îi sunt opozabile soluțiile deja pronunțate.
Față de toate cele reținute, în temeiul art. 312 al. 1 Cod procedură civilă, instanța va respinge recursul ca nefondat, iar în baza art. 274 Cod procedură civil îl va obliga pe recurent în favoarea intimaților reclamanți la 1.500 lei, reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul civil declarat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE S M, cu sediul în S M, Romană, nr. 3-5, județul S M pentru Statul Român reprezentant de MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B, sector 5,-, în contradictoriu cu intimații pârâți și -ambii cu domiciliul în S M,-, județul S M, MUNICIPIUL S, cu sediul în S M, 25 Octombrie, nr. 1, județul S M, SC SA, cu sediul în S M,-, județul S M, intimații reclamanți, domiciliată în S M, str. - -, nr. 32, județul S M, (născută ), domiciliată în S M,-/5, județul S M, domiciliată în S M, -,. 36,. 24, județul S M și, domiciliată în S M,-/7, județul S M, împotriva deciziei civile nr. 193/Ap din 2 iulie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menține în întregime.
Obligă partea recurentă să plătească părților intimate, (născută ), și suma de 1.500 lei cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 3 decembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - - -
- judecător fond -
- judecători apel -
- redactat decizie - judecător -11.12.2008
- dactilografiat grefier -11.12.2008-2 ex.
Președinte:Aurora PopaJudecători:Aurora Popa, Florica Roman, Dana Cigan
