Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 1655/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
completul - II/ Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR. 1655/2008-
Ședința publică din data de 19 noiembrie 2008
PREȘEDINTE: Maria Galeș | - - | - JUDECĂTOR 2: Dana Cigan |
- - | - JUDECĂTOR 3: Aurora Popa | |
- - | - judecător | |
- - | - grefier |
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurenții pârâți, domiciliat în S M,-,. 6, județul S M, și, ambii cu domiciliul în S M,-, județul S M, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în S M,-,. 7, județul S M și intimatul pârât INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI S, cu sediul în S M, 25 Octombrie, nr. 1,. 6, județul S M, împotriva deciziei civile nr. 130/R din 10 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, prin care a fost modificată în parte sentința civilă nr. 5466 din 2 octombrie 2007 pronunțată de Judecătoria Satu Mare în dosar nr. 6074/2006, având ca obiect: revendicare imobiliară.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi nu se prezintă nimeni, părțile fiind lipsă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței faptul că prezentul recurs este legal timbrat cu suma de 9 lei achitată conform chitanței seria - - nr. -/15.04.2008 și timbre judiciare în valoare de 0,15 lei, precum și faptul că la dosarul cauzei au parvenit prin Serviciul Registratură, la data de 19.11.2008, concluzii scrise din partea recurenților, fiind depuse concluzii și de către intimatul reclamant, părțile solicitând totodată judecarea prezentei căi de atac și în lipsa acestora, în conformitate cu prevederile art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă, după care:
Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și trece la soluționarea recursului de față, față de solicitarea părților și față de prevederile art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 544/02.10.2007 pronunțată de Judecătoria Satu Mare în dosar nr. unic de mai sus, au fost admise excepțiile de fond, absolute și peremptorii ridicate de pârâți, privind lipsa calității procesuale active a reclamantului și lipsa interesului acestuia, respingându-se cererea reconvențională a reclamantului pârât reconvențional privind anularea Ordinului 47/2003 a prefectului, ca fiind formulate de o persoană fără calitate și lipsită de interes. A fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamantul împotriva pârâților, și și au fost admise acțiunea reconvențională formulată de pârâta reclamantă și cererea de intervenție în favoarea pârâtei formulată de intervenienții și și în consecință:
S-a dispus parcelarea terenului înscris în CF 54856 S M cu nr. top 4328/1 în două parcele cu nr. top noi create 4328/1/a în suprafață de 65 mp și top 4328/1/b în suprafață de 280 mp și a nr. top 4327/7 în alte două parcele cu nr. top noi create 4327/7/a în suprafață de 84 mp și 4327/7/b în suprafață de 333 mp, conform schiței de dezmembrare întocmită de inginer - fila 99 - din dosar ce face parte integrantă din hotărâre, constatându-se că pârâta reclamantă este proprietară asupra parcelelor de teren cu nr. top noi 4328/1/a și 4327/7/ A fost stabilită linia de hotar între proprietatea reclamantului înscrisă în CF 54856 SMt op 4328/1/b și 4327/7/b și proprietatea pârâtei reclamante înscrise în CF 8512 SMt op 4328/2, 4326/7 și 4327/9, respectiv parcelele înscrise în CF 54856 SMt op 4328/1/a și 4327/7/a, pe aliniamentul X-Y cu lungimea de 16,44 și Y-Z cu lungimea de 24,16, dispunându-se înscrierea în CF conform celor de mai sus.
S-au respins restul capetelor de cerere, reclamantul pârât fiind obligat să plătească pârâtei și intervenienților suma de 1089 lei cheltuieli de judecată, restul cheltuielilor de judecată fiind compensate
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Pe excepție, reclamantul nu are calitate de a cerceta dreptul de proprietate al pârâtei asupra unui teren față de care el este terț și față de care reclamantul nu are nici un interes. Cele două suprafețe de teren (proprietatea pârâtei și terenul revendicat de reclamant) nu se suprapun - fila 56 - din dosar, pagina 2 expertizei. În litigiu se află numai suprafața de 65 mp din top 4328/1 și suprafața de 84 mp din top 4327/7, proprietate tabulară a reclamantului.
Reclamantul nu este titular al vreunui drept asupra terenului aflat în proprietatea tabulară a pârâtei, nu are nici un folos material sau moral din anularea ordinului nr. 47/2003 al prefectului, iar cererea sa de anulare a acestui ordin nu are nici o legătură cu pretenția formulată.
Față de aceste motive instanța admis excepțiile ridicate de pârâtă privind lipsa calității procesuale active a reclamantului și lipsa interesului acestuia privind acțiunea sa reconvențională și în consecință a fost respins capătul de cerere privind anularea Ordinului 47/2003 al prefectului ca fiind introdus de o persoană fără calitate și lipsită de interes.
În ceea ce privește legea aplicabilă uzucapiunii, s-a considerat că pârâta-reclamantă a invocat corect prevederile legale cuprinse în codul civil, din următoarele considerente:
Pârâta-reclamantă a invocat prescripția achizitivă de 30 de ani, cu joncțiunea posesiilor cu proprietarii tabulari ai casei cumpărate de ei, respectiv și familia. Deoarece a fost înscrisă în cartea funciară ca proprietar tabular al casei, la data de 7 august 1975 - CF nr. 8512 SMp oziția, fila 21 din dosar - s-a considerat că aceasta este data care se invocă de pârâtă ca dată certă a începerii prescripției.
Conform art. 58 din Legea nr. 7/1996 "în regiunile cu carte funciară supuse Decretului-Lege nr. 115/1938, pentru unificarea dispozițiilor privitoare la cărțile funciare înscrisurile privitoare la imobile, cuprinse în cărțile funciare vor continua să fie trecute în aceste cărți, cu respectarea și în condițiile dispozițiilor prezentei legi".
Doctrina consideră că în prezent prevederile Codului civil cu privire la uzucapiune au devenit aplicabile în întreaga țară în măsura în care prescripția achizitivă s-a împlinit sau își urmează cursul după data de 24.06.1996, data intrării în vigoare a Legii nr. 7/1996, ca atare prescripția achizitivă este guvernată de legea în vigoare la data la care a început prescripția.
Prima instanță a considerat că ar fi discriminatoriu să se admită constatarea uzucapiunii în cazul unei posesii începute după data de 24.06.1976 (30 de ani înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 7/1996) și să se respingă constatarea prescripției în cazul unei posesii, mai lungi, începute înainte de această dată.
În lumina celor de mai sus, instanța de fond a apreciat că acțiunea în uzucapiune se va judeca în baza dispozițiilor Codului civil.
Prin Legea nr. 58/1974 și 59/1974, terenurile nu au fost scoase din circuitul civil, ci a avut loc doar o severă restrângere a atributului de dispoziție juridică din conținutul dreptului de proprietate asupra terenurilor. Legea a interzis doar înstrăinarea prin acte juridice fără a cuprinde dispoziții care să cuprindă expres că posesia utilă asupra terenurilor nu are nici un efect. Prin urmare prescripția achizitivă a curs și a putut să curgă și sub imperiul acestor reglementări.
Pe fond, s-a reținut că reclamantul este proprietar tabular asupra imobilului înscris în CF 54856 S M cu nr. top 4328/1 și 4327/7, iar pârâta este proprietară a imobilului înscris în CF 8512 SMt op 4328/2, 4326/7 și 4327/9 asupra căruia au drept de uzufruct viager pârâții și. Cele două proprietăți sunt învecinate și despărțite de un gard.
La cercetarea capetelor de cerere formulate de reclamantul pârât și pârâta reclamantă, s-au avut în vedere următoarele:
Reclamantul nu a cumpărat cele două parcele de teren din litigiu, fapt recunoscut de el însuși în interogatoriu - fila 118 pct. 5 - unde recunoaște că vânzătorul i-a spus că terenul este mai mic.
Expertul, în pagina 3 din expertiză, a constatat că pârâta are în folosință din terenul proprietate tabulară a reclamantului suprafața de 65 mp din top 4328/1 și 84 mp din top 4327/7.
Aceste parcele au fost folosite de peste 30 de ani de către proprietarii succesivi ai casei situate în S M,- înscrisă în CF 8512 S M, în mod neîntrerupt, public, continuu, sub nume de proprietar și neconturbați în posesie.
Pentru a ajunge la această concluzie, instanța a coroborat mai multe probe ale dosarului: schița întocmită în anul 1971 de SC Montaj S M - filele 133-135 - gardul care desparte cele două proprietăți ale părților este evidențiat pe același amplasament identificat de expertul, ca existând azi; a devenit proprietară tabulară a casei la 07.08.1975 - fila 21 - când s-a preluat terenul de Statul Român în baza Decretului 58/1974. Conform adresei nr. 6360/2005 emisă de SC SA S M - fila 123 - a executat la 13.10.1977 lucrările de branșament apă și canal care sunt amplasate pe terenul din litigiu (planșa foto - fila 82); din constatările expertului - fila 43 - la aliniatul 4 din concluziile din expertiză "gardul a fost construit de către fostul S M" care în anul 1971 deținea în folosință terenul proprietate a reclamantului. (schițele de la filele 133-135).
Această situație de fapt este confirmată de martorii propuși de pârâți: martorul (fila 91) arată că a cumpărat în urmă cu 28 de ani terenul de la și l-a vândut în urma cu 2 ani pârâtei. În toată această perioadă a folosit terenul în mod neîntrerupt, continuu, public, sub nume de proprietar și neconturbată în posesie, iar "la data cumpărării, gardul din planșa foto exista așa cum l-am preluat de la. Tot în același an a pus gard nou -ul, împrejmuitor pe același loc unde a fost gardul vechi. De 28 de ani de când a folosit, linia de hotar nu s-a schimbat absolut deloc. Martorul (fila 92) vecin de 50 de ani cu terenul din litigiu arată că "de când se știe acolo, gardul împrejmuitor a fost în același loc, nu a fost mutat nici măcar la o distanță de câțiva centimetri, a fost doar reînnoit", nu a tulburat nimeni posesia și nu cunoaște ca cineva să fi emis pretenții asupra imobilului. Martorul (fila 140) care locuiește în vecinătatea terenului folosit de din anul 1954 arătat că moștenitoarea familiei a vândut "casa și terenul aferent" familiei, care în urmă cu 2-3 ani le-a înstrăinat numitei. că familia, familia și pârâta reclamantă "au folosit terenul în mod pașnic și netulburat, toate familiile s-au comportat ca adevărați proprietari" și "afirmă cu certitudine că gardul prezentat în planșa de la fila 81 din dosar a avut aceeași poziție încă de pe vremea familiei, înainte pe același aliniament era un gard de lemn".
S-a considerat că actele oficiale invocate, confirmate de depozițiile martorilor propuși de pârâți (toți vecini cu imobilele din litigiu) au forță probantă incontestabilă și nu pot fi răsturnate de singurele probe propuse de reclamant, doi martori dintre care unul la o vârstă fragedă și angajat al reclamantului, iar celălalt ambiguu, cu posibile cunoștințe indirecte. Toate aceste probe, la care se adaugă declarația reclamantului în interogatoriul său (fila 118, la punctul 5) care a recunoscut că "în momentul cumpărării știam că terenul este mai mic decât cel înscris în coala funciară. Am aflat de la vânzător înainte de a se încheia tranzacția", ca atare reclamantul a știut, înainte de cumpărare, că cele două parcele din litigiu nu fac obiectul contractului de vânzare cumpărare pe care l-a semnat.
Față de cele de mai sus prima instanță a constatat că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 1860 cod civil care prevede că "orice posesor posterior are facultatea spre a putea opune prescripția, să unească posesia sa cu posesia autorului său". În speță familia și familia, ca și pârâta care invocă uzucapiunea nu sunt titulare a dreptului de proprietate sau a unui alt drept real și sunt îndeplinite cele două condiții cumulative: o posesie propriu-zisă, iar posesorul actual a dobândit posesia imobilului de la autorul său pe baza unui raport juridic, nu a uzurpat posesia altuia. Posesia celor 3 familii asupra terenului din litigiu îndeplinește condițiile prevăzute și de art. 1890 Cod civil, pentru ca dreptul de proprietate să poată fi dobândit prin uzucapiune de 30 de ani, respectiv este o posesie utilă (propriu-zisă și neviciată) și este exercitată prin joncțiune neîntrerupt timp de 30 de ani.
De asemenea, față de cele de mai sus s-a considerat întemeiată și acțiunea reconvențională formulată de pârâta reclamantă fiind admisă conform dispozitivului hotărârii și drept consecință a fost admisă și cererea de intervenție în interesul pârâtei reclamante formulată de intervenienții și.
Capetele de cerere formulate de reclamant în petitul său, respectiv obligarea pârâților să-i lase în deplină proprietate și posesie cele două parcele de teren din litigiu, mutarea gardului dintre cele două proprietăți și sistarea lucrărilor, sunt neîntemeiate instanța respingându-le, admițând în parte acțiunea cu privire la stabilirea liniei de hotar între cele două proprietăți.
Referitor la cheltuielile de judecată instanța de fond a considerat echitabil ca părțile (reclamantul pe de o parte și pârâții pe de altă parte) să suporte în egală parte onorariul achitat expertului. Reclamantul a achitat 225 lei, iar pârâții au achitat 365 lei, astfel că pentru egalizare reclamantul a fost obligat să plătească pârâților suma de 70 lei diferență și 900 lei onorariu de avocat în cele trei faze procesuale.
Împotriva sentinței civile cu nr. de mai sus, a declarat recurs reclamantul, solicitând admiterea căii de atac promovate și în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 8 și 9 Cod procedură civilă, modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.
Prin decizia civilă nr. 130/R din 10 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-, s-a admis recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr. 5466/02.10.2007 a Judecătoriei Satu Mare, în contradictoriu cu, și și INSTITUȚIA PREFECTULUI S
A fost modificată în parte sentința în sensul că:
S-a respins acțiunea reconvențională în constatarea uzucapiunii și dezmembrarea terenului urmată de înscrierea dreptului de proprietate formulată de în contradictoriu cu.
S-a respins cererea de intervenție accesorie în interesul pârâtei-reclamante reconvențional, promovată de și.
S-a admis în parte acțiunea în revendicare și cererile accesorii exercitată de și obligă pârâta și intervenienții să lase reclamantului în deplină proprietate și posesie terenul cuprins în parcela de 65 mp identificată sub nr. top. 4328/1/a și de 84 mp identificată sub nr. top. 4327/7/a prin schița întocmită de expert ing. ce face parte din prezenta hotărâre.
A fost stabilită linia de hotar pe aliniamentul AB-B-C conform expertizei întocmite de expert ing., expertiză aflată la fila 47 dosar 6074/2004 și care face parte integrantă din hotărâre.
A fost respins capătul de cerere privind sistarea oricăror construcții și lucrări, formulat de reclamant.
S-a dispus pârâtei să mute gardul existent, greșit amplasat pe proprietatea reclamantului.
Au fost menținute dispozițiile sentinței referitoare la anularea Ordinului Prefectului nr. 47/2003.
Pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 2027 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța în acest mod, tribunalul a reținut următoarele aspecte:
S-a apreciat că recursul este fondat, fiind admis pe temeiul art. 312 raportat la 304 pct. 9 Cod procedură civilă, cu consecința modificării în parte a sentinței.
Problema litigioasă în cauză este aceea a stabilirii titularului dreptului de proprietate asupra parcelei de teren revendicate, grănițuirea fiind susținută ca cerere accesorie atât prin cererea introductivă, cât și prin acțiunea reconvențională.
Potrivit art. 17 Cod procedură civilă, cererile accesorii și incidentale sunt în căderea instanței competente să judece cererea principală, operând prorogarea legală de competență.
Petitul având ca obiect grănițuirea, vizând doar marcarea prin semne exterioare a liniei de hotar, este în strânsă interdependență cu celelalte capete de cerere, revendicarea și uzucapiunea (cerere incidentală în cauză), care pun în discuție însuși dreptul de proprietate și a căror valoare este sub - lei. În ceea ce privește uzucapiunea, prin Decizia civilă nr. 8605/31 octombrie 2005 Înaltei Curți de Casație și Justiție publicată în "Jurisprudența Secției civile pe anul 2005" Ed., B, 2006, pag. 50, s-a statuat că acțiunea în constatarea uzucapiunii, deși poartă denumirea de "acțiune în constatare" este o acțiune în realizarea unui drept real, respectiv a dreptului de proprietate, drept esențialmente patrimonial, evaluabil în bani.
Soluția ce urmează a fi dată grănițuirii depinde în mod necesar de rezolvarea capetelor principale, instanța fiind chemată să stabilească întâi titularul dreptului de proprietate și, accesoriu acestei chestiuni, să determine linia de hotar (în același sens: Decizia civilă nr. 1518/R/25 iunie 2007 Curții de apel Cluj, Buletinul Curților de Apel nr. 3/207; eadem ratio, Decizia civilă nr. 1337/2000 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Codul d e procedură civilă adnotat, Ed., 2007).
În primul ciclu procesual, părțile au declarat de asemenea recurs, cale de atac soluționată ca atare prin Decizia civilă nr. 195/R/2007.
După casarea cu trimitere pronunțată prin decizia de mai sus, prima instanță a administrat probe cu privire la calitățile posesiei și data la care aceasta a început.
În mod greșit însă, judecătoria a admis cererea reconvențională în constatarea uzucapiunii, fără a respecta regula de drept referitoare la aplicarea legii civile în timp, rezumându-se la a considera discriminatorie aplicarea altei legi decât Codul civil.
Din probele testimoniale valorificate de prima instanță, rezultă că termenul prescripției achizitive a început să curgă în anul 1975, 7 august, (fila 4 par. 2 din sentință), dată la care era în vigoare Decretul Lege 115/1938.
Actul normativ în vigoare în momentul începerii posesiei reglementează doar două cazuri de uzucapiune, tabulară și extratabulară, prin art. 27 și art. 28.
Nefiind îndeplinită situația premisă a uzucapiunii tabulare, reclamanta reconvențional putea să invoce doar uzucapiunea extratabulară, situație în care trebuia să facă dovada că a posedat util cel puțin 20 de ani de la moartea ultimului proprietar tabular. Calculând perioada de 20 de ani de la 7 august 1975 (data nu a fost contestată, reclamanta reconvențional achiesând la hotărârea primei instanțe), s-a apreciat că raționamentul judecătoriei este greșit fie și numai pentru că termenul de prescripție s-ar fi împlinit în anul 1995, adică anterior intrării în vigoare a Legii 7/1996.
În speță, cererea reconvențională s-a apreciat că nu este întemeiată prin prisma prevederilor în vigoare la data începerii prescripției deoarece, conform înscrierilor succesive din cartea funciară nu rezultă situația premisă cerută de art. 28, aceea a morții ultimului proprietar înscris în cartea funciară; dimpotrivă, începând din anul 1974 încă, s-au reflectat în cartea funciară o serie de transmisiuni ale dreptului de proprietate, în anul 1981 proprietari tabulari ai terenului fiind și, de la care terenul a fost preluat de stat în anul 1985. În anul 1998 s-a dispus prin hotărâre judecătorească restabilirea situației anterioare.
În speță, raportat la momentul începerii posesiei, tribunalul a apreciat că nu sunt aplicabile prevederile Codului civil invocate prin acțiunea reconvențională. Jurisprudența constantă a instanței în materia uzucapiunii s-a fundamentat pe respectarea principiului aplicării legii civile în timp, dând eficiență juridică datei la care a început să curgă prescripția, sub aspectul stabilirii legii aplicabile.
De altfel, s-a subliniat că interpretarea adoptată de tribunal a fost confirmată de către Înalta Curte de casație și Justiție care, judecând recursul în interesul legii, prin Decizia LXXXVI (86) din 10 decembrie 2007 (obligatorie pentru instanțe), a statuat că și în situația prescripțiilor achizitive începute sub imperiul Decretului Lege nr. 115/1938 și împlinite după intrarea în vigoare a Legii nr. 7/1996 (24 iunie 1996), acțiunile în constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiune în regim de carte funciară sunt guvernate de dispozițiile legii vechi, respectiv cele ale decretului lege. În aceste condiții, chiar dacă reclamanta ar fi posedat timp de 30 de ani terenul, intrarea în vigoare a Legii nr. 7/1996 nu sprijină demersul său, întrucât legea aplicabilă rămâne tot legea în vigoare la data începerii curgerii termenului de prescripție.
Pentru aceste argumente, instanța a respinge ca nefondată acțiunea reconvențională în constatarea uzucapiunii.
Fiind neîntemeiată acțiunea reconvențională, a fost respinsă și cererea de intervenție formulată de și în condițiile art. 49 Cod procedură civilă în interesul reclamantei pe cale reconvențională.
Nefiind îndeplinite condițiile uzucapiunii, instanța a constatat că dreptului de proprietate al reclamantului, drept real opozabil erga omnes, nu i se mai opune nimic pentru a fi exercitat în plenitudinea sa, respectiv pentru a fi admisă acțiunea în revendicare pe temeiul art. 480 Cod civil, cu consecința redobândirii posesiei asupra terenului deținut de pârâtă.
Împrejurarea că reclamantul a declarat la interogatoriu că "în momentul cumpărării știam că terenul este mai mic decât cel înscris în coala funciară", nu a condus la concluzia că acesta a cumpărat doar parte de teren, dreptul de proprietate fiind transmis în favoarea sa în întregime prin contract, astfel cum rezultă atât din convenție (fila 5), cât și din înscrierea în cartea funciară (fila 4). Prin urmare, reclamantul este îndreptățit să obțină protecția dreptului său.
Având în vedere expertiza întocmită de ing., instanța a admis în parte acțiunea introductivă, în sensul că a obligat pârâta să lase reclamantului în deplină proprietate și posesie parcelele de teren individualizate în schița ce face parte integrantă din expertiză, prin topograficele noi cu nr. 4328/1/a de 65 mp și 4327/7/a de 65 mp și, conform art. 584 Cod civil, stabilind linia de hotar pe aliniamentul A-B-B-C marcat prin aceeași expertiză și obligând pârâta să mute gardul amplasat cu nerespectarea acesteia.
Instanța a respinge capătul de cerere din acțiunea principală referitor la sistarea oricăror construcții și lucrări, având în vedere că în primul ciclu procesual s-a respins această cerere iar reclamantul nu a declarat recurs. În recursul părții adverse, care a determinat reluarea întregii proceduri, nu poate fi admisă cererea pentru a nu încălca principiul neagravării situației în propria cale de atac.
De asemenea, instanța a menținut dispoziția judecătoriei, privind respingerea cererii de anulare a Ordinului Prefectului, cerere de asemenea accesorie, întrucât din raportul de expertiză rezultă că terenul atribuit prin ordin nu se suprapune cu terenul reclamantului, în mod corect stabilindu-se că acesta nu are interes în promovarea cererii în anulare.
În baza art. 274, 276 Cod procedură civilă, tribunalul a obligat pârâta să plătească recurentului suma de 2.027 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxe de timbru, onorariu de avocat și J din cheltuielile grănițuirii.
Împotriva deciziei au declarat recurs pârâta-reclamantă reconvențională și intervenienții și, solicitând casarea deciziei și trimiterea cauzei la Tribunalul Satu Mare pentru soluționarea în apel.
Prin întâmpinarea depusă intimatul, a solicitat respingerea recursului, în principal ca inadmisibil.
Analizând lucrările dosarului, instanța reține că obiectul acțiunii îl reprezintă revendicarea a 149 mp. teren, a cărui valoare nu poate depăși suma de 100.000 lei. Celelalte capete de cerere respectiv, stabilirea liniei de hotar, mutarea gardului greșit amplasat și sistarea lucrărilor, care se realizează de către pârâții din acțiunea inițială, sunt capete de cerere neevaluabile în bani, dar, calea de atac nu poate fi alta decât ceea prevăzută de lege pentru capătul principal de cerere care este acțiunea în revendicare.
Prin acțiunea reconvențională s-a invocat prescripția achizitivă a aceleiași suprafețe de teren, astfel încât și această cerere este evaluabilă, intrând în categoria acțiunilor exceptate de la calea de atac al apelului în baza art. 2821al. 1 Cod procedură civilă.
Mai mult, împotriva sentinței civile nr. 4385/2006 a fost exercitată calea de atac a recursului, soluționat prin decizia civilă nr. 195/27.03.2007, hotărâre care nu a mai fost atacată de recurenta din prezentul dosar, ceea ce înseamnă cu aceasta a achiesat la unicitatea căii de atac.
Cum prin decizia civilă nr. 195/2007 a Tribunalului Satu Mares -a casat sentința primei instanțe și s-a trimis cauza spre o nouă soluționare la instanța de fond, sentința civilă nr. 5466/02.10.2007 este supusă aceleiași căi de atac a recursului, fiind inadmisibilă o altă cale de atac decât deja soluționat într-un prim ciclu procesual.
Față de cele reținute, recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 130/10.03.2008 a Tribunalului Satu Mare, prin care a fost soluționat recursul reclamantului, va fi respins ca inadmisibil.
Se constată că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibil recursul civil declarat de recurenții pârâți, domiciliat în S M,-,. 6, județul S M, și, ambii cu domiciliul în S M,-, județul S M, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în S M,-,. 7, județul S M și intimatul pârât INSTITUȚIA PREFECTULUI JUDEȚULUI S, cu sediul în S M, 25 Octombrie, nr. 1,. 6, județul S M, împotriva deciziei civile nr. 130/R din 10 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din data de 19 noiembrie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - - - -
- judecător fond -
- judecători recurs -
Melita
- redactat decizie - judecător -11.12.2008
- dactilografiat grefier -11.12.2008-2 ex.
Președinte:Maria GaleșJudecători:Maria Galeș, Dana Cigan, Aurora Popa
