Anulare act. Decizia 325/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 325
Ședința publică de la 10 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Ionescu
JUDECĂTOR 2: Tania Țăpurin
JUDECĂTOR 3: Paula Păun
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta împotriva deciziei civile nr. 566 din 15 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanta și pârâta, având ca obiect anulare act.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurenta pârâtă și intimata reclamantă, asistată de avocat, lipsind intimata pârâtă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei.
Avocat, pentru intimata reclamantă, a depus întâmpinare, ce a fost comunicată.
Recurenta pârâtă a solicitat lăsarea dosarului la a doua strigare, pentru a observa întâmpinarea, arătând că nu solicită termen în acest sens.
La al doilea apel, făcut în ședință publică, au răspuns recurenta pârâtă și intimata reclamantă, asistată de avocat, lipsind intimata pârâtă.
La interpelarea instanței, intimata reclamantă a arătat că folosește terenul, ce provine de la autor, din anul 1991, respectiv dinaintea decesului autorului, dar și după decesul acestuia, aspect confirmat și de către recurenta pârâtă.
Instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra recursului.
Recurenta pârâtă a susținut oral motivele de recurs formulate în scris, arătând că plătește impozitul aferent terenului în litigiu, iar reclamanta îl folosește în mod ilegal, după ce acesta a fost atribuit de către Comisia Locală de Fond Funciar. Totodată, a mai precizat că locuiește în C, nu în comuna.
A pus concluzii de admitere a recursului.
Avocat, pentru intimata reclamantă, a arătat că instanța de apel a analizat cu obiectivitate modul în care au fost citate părțile la notariat. A mai arătat că intimata a acceptat succesiunea în mod tacit, folosind o parte din terenurile tatălui său. A solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr.4498 din 02 aprilie 2007, pronunțată în dosar nr-, Judecătoria Craiovaa respins acțiunea având ca obiect nulitate certificat de moștenitor, formulată de reclamanta împotriva pârâtelor și.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că din probele administrate în cauză, nu rezultă o manifestare a intenției de acceptare tacită a succesiunii în termen de 6 luni de la data decesului autorului, astfel încât reclamanta este străină de succesiune prin neacceptare; în consecință, cererea pentru anularea certificatului de moștenitor emis în dosarul notarial nr.2287/1993 este neîntemeiată, având drept consecință respingerea cererii ce vizează și anularea actelor subsecvente.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta și, prin decizia civilă nr.566 din 15 noiembrie 2007, pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Dolja admis apelul și a schimbat în tot sentința atacată, în sensul că a admis acțiunea. S-a constatat nulitatea absolută a certificatului de moștenitor nr.2736/1993 eliberat de fostul Notariat de Stat și a certificatelor de moștenitor nr.102 și 103/2005, emise de BNP. S-a înlăturat dispoziția privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată de 300 lei. Au fost obligate intimatele la 318,15 RON cheltuieli de judecată către apelantă.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele:
Analizând cu prioritate excepția prescripției dreptului la acțiune, tribunalul constată că această excepție este neîntemeiată, deoarece sunt incidente motive de nulitate absolută, imprescriptibile sub aspectul invocării lor. Astfel, în materie de ieșire din indiviziune, citarea tuturor persoanelor interesate este obligatorie, iar disp. Art. 12 din Decretul nr. 40/1953 - aplicabil în speța pendinte- prevăd în mod imperativ că notarul de stat, după ce a constatat ca de pe urma unei persoane decedate au ramas bunuri, cheamă înaintea sa pe toti moștenitorii presupuși si pe legatari, pentru împărțirea bunurilor succesiunii. Cu toate că reclamanta și-a precizat acțiunea ca fiind o acțiune in nulitate relativă, după ce inițial solicitase constatarea nulității absolute, instanța este obligată a califica în mod corect motivul de nulitate cu care este sesizată, în raport de dispozițiile legale în materie și de regimul juridic al nulităților potrivit căruia nulitatea absolută se poate invoca și din oficiu de către instanța de judecată.
Cu privire la acceptarea succesiunii în termenul legal de 6 luni de la data decesului autorului reiese din ansamblul probator aflat la dosar că reclamanta a muncit o parte din terenurile tatălui său atât în timpul vieții acestuia, cât și după decesul acestuia. În aceste condiții, se poate interpreta în mod neîndoielnic faptul că reclamanta a intenționat să accepte în mod tacit succesiunea autorului său, iar din acest punct de vedere prima instanță a dat o interpretare eronată probatoriului administrat în cauză.
De altfel, procedura de citare a reclamantei din dosarul fostului Notariat de Stat în cadrul căruia a fost emis certificatul de moștenitor cu nr. 2736/1993 este viciată, pentru că domiciliul acesteia este indicat în mod incomplet ca fiind în comuna, fără a se trece și satul, iar reclamanta locuiește în satul din comuna. Ținând seama că procedura de citare a fost făcută prin afișare nu există nici o dovadă a faptului că reclamanta a luat cunoștință despre dezbaterea succesiunii autorului său.
Se poate astfel concluziona că reclamanta nu a fost în mod legal citată la dezbaterea succesiunii, potrivit disp. Art. 12 din Decretul nr. 40/1953, iar certificatul de moștenitor cu nr. 2736/1993 eliberat de fostul Notariat de Stat este afectat de un motiv de nulitate absolută.
Cum celelalte certificate de moștenitor nr. 102/2005 și nr. 103/2005 emise de BNP au fost emise în baza acestui act lovit de nulitate absolută, se impune ca o consecință a principiului "rezoluto iure dantis rezolvitur ius accepientis" a se constata și nulitatea absolută a acestora.
Împotriva deciziei pronunțată de instanța de apel, în termen legal a declarat recurs pârâta, motivând că s-au apreciat eronat probele administrate în cauză, considerându-se că procedura de citare din dosarul notarial este viciată, iar reclamanta a acceptat succesiunea; în realitate, procedura a fost legală, iar eliberarea certificatului de moștenitor a fost procedurală, reclamanta fiind considerată străină de succesiune, atâta timp cât nu a făcut demersuri în sensul acceptării succesiunii. S-a solicitat reevaluarea probelor administrate în cauză.
Intimata reclamantă a formulat întâmpinare, motivând în esență că nu există motive de nelegalitate deciziei atacate, având în vedere că procedura de citare la notariat a fost viciată, reclamanta locuind în satul, unde nu a fost citată, iar pe de altă parte, a acceptat succesiunea, muncind o parte din terenurile tatălui său, după decesul acestuia.
A solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat.
Recursul se va respinge pentru următoarele considerente:
Examinând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate de recurenta pârâtă, dar și în raport de prevederile art.306 alin.2 pr.civ. se constată că în cauză nu subzistă niciunul din motivele de casare sau modificare prevăzute expres și limitativ de art.304 pct.1-9 pr.civ.
Astfel, în ceea ce privește critica referitoare la procedura de citare a reclamantei la notariat, aceasta este nefondată; în dosarul notarial nr.2287/1983 există dovada de citare (fila 93), din care rezultă cu certitudine citarea reclamantei în Comuna, fără a se menționa și Satul, unde aceasta locuiește, fapt necontestat de recurentă.
Prin urmare, sub acest aspect, în mod corect, în raport de prevederile art.12 din Decr.40/1953, Tribunalul a constatat că certificatul de moștenitor emis în dosarul notarial nr.2287/1983, este lovit de nulitate.
Cât privește neacceptarea succesiunii de către reclamantă, critica este de asemenea nefondată; Tribunalul a dat o interpretare corectă situației de fapt privind posesia și folosința terenului autorului, de către reclamantă (situație de fapt necontestată de recurentă), în sensul acceptării succesiunii, prev.de art.685 și urm.civ.
Având în vedere dispoz.art.304 pr.civ. care impun promovarea recursului numai pentru motive de nelegalitate, instanța de recurs nu poate face o reexaminare și reapreciere a probelor dosarului, după cum solicită recurenta pârâtă, astfel încât, și sub acest aspect, critica nu va fi primită.
Față de considerentele expuse, în baza art.312 alin.1 pr.civ. se va respinge recursul, iar în baza art.274 pr.civ. recurenta va fi obligată la 600 lei cheltuieli de judecată către intimata, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta împotriva deciziei civile nr. 566 din 15 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanta și pârâta.
Obligă recurenta la 600 lei cheltuieli de judecată către intimata.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 Aprilie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
16.04.2008
Red.jud.-
Tehn.MC/2 ex.
Președinte:Gabriela IonescuJudecători:Gabriela Ionescu, Tania Țăpurin, Paula Păun