Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 328/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE Nr. 328
Ședința publică de la 10 Aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Gabriela Ionescu
JUDECĂTOR 2: Tania Țăpurin
JUDECĂTOR 3: Paula Păun
Grefier - -
Pe rol, judecarea contestației în anulare formulate de contestatorii -, - împotriva deciziei civile nr. 1362 din 11 decembrie 2007, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata, având ca obiect partaj judiciar.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns contestatoarea -, asistată de avocat, același avocat reprezentând și contestatorul s-, și intimata -, asistată de avocat.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se că a fost depus un memoriu de către contestatori.
Avocat, pentru contestatori, a depus un set de înscrisuri, ce au fost comunicate.
Avocat, pentru intimată, a invocat excepția inadmisibilității contestației în anulare, întrucât instanța nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor, având posibilitatea comasării acestora.
Instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra contestației în anulare și asupra excepției de inadmisibilitate.
Avocat, pentru contestatori, a susținut oral motivele contestației în anulare, arătând că instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra celor 11 motive de recurs, pronunțându-se doar asupra a două dintre acestea, care erau comune cu motivele de recurs formulate de reclamantă. Astfel, a fost reținută o stare de fapt ce excede cadrului procesual.
A pus concluzii de admitere a contestației în anulare, în temeiul art. 318. anularea deciziei și să se dispună rejudecarea recursului, pentru ca instanța să se pronunțe asupra tuturor motivelor de recurs.
A solicitat respingerea excepției de inadmisibilitate a contestației în anulare, invocate de intimată.
Avocat, pentru intimată, a arătat că instanța a analizat toate motivele de recurs, grupând argumentele prin considerente comune. Faptul că instanța nu a enumerat pur și simplu aceste motive, nu înseamnă că nu s-a pronunțat asupra acestora. A solicitat în principal admiterea excepției de inadmisibilitate. În subsidiar, a solicitat respingerea contestației în anulare.
CURTEA
Asupra contestației în anulare de față:
Reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul -, solicitând ieșirea din indiviziune asupra bunurile rămase de pe urma defuncților și.
În cauză s-a formulat cerere reconvențională de către pârâtul, precum și cerere de intervenție de către -.
Prin încheierea de admitere în principiu din 14 mai 2004, pronunțată în dosar nr.5937/2003, Judecătoria Craiovaa admis în parte și în principiu acțiunea astfel cum a fost modificată, cererea reconvențională și cererea de intervenție; a constatat deschisă succesiunea autorilor și, masa succesorală, calitatea de moștenitori a reclamantei și pârâtului, cotele succesorale; s-a dispus ieșirea din indiviziune și efectuarea unei expertize pentru evaluare și lotizare.
Împotriva acestei încheieri s-a declarat apel d e către reclamantă, pârât și intervenientă, iar prin decizia civilă nr.412 din 28 aprilie 2005, Tribunalul Dolja admis apelurile, a anulat IAP și a reținut cauza pentru evocarea fondului.
La data de 05 iulie 2005, Tribunalul Dolja pronunțat o nouă încheiere de admitere în principiu, prin care a admis în parte și în principiu acțiunea precizată și a respins cererea reconvențională și cererea de intervenție.
Împotriva acestei încheieri de admitere în principiu au declarat recurs reclamanta, pârâtul și intervenienta, iar prin decizia civilă nr.1445 din 05 aprilie 2006, Curtea de APEL CRAIOVAa admis recursurile, a casat IAP pronunțată de Tribunalul Dolj și a trimis cauza pentru rejudecare la aceeași instanță.
În rejudecare, prin decizia civilă nr.163 din 02 aprilie 2007, pronunțată în dosar nr-, Tribunalul Dolja admis în parte acțiunea precizată și complinită formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul reclamant și terțul intervenient -.
S-au respins capetele de cerere din cererea de intervenție formulată de intervenienta -, privind constatarea dreptului de proprietate și nulitatea contractului de întreținere. Capătul de cerere din cererea de intervenție privitor la deducerea din valoarea imobilului a cheltuielilor de reparații și îmbunătățiri va fi soluționat odată cu fondul.
S-au respins capetele de cerere din cererea principală complinită, privind raportul bunurilor imobile (fila 47). Asupra cererii privind îmbunătățirile aduse imobilului din comuna, instanța se va pronunța odată cu fondul.
S-a constatat nulitatea absolută a contractului de întreținere autentificat sub nr.23/1997.
S-a constatat deschisă succesiunea autorului, decedat la 25.05.1963, cu ultimul domiciliu în C, având ca moștenitori legali acceptanți pe, desc.gr.I, cu cotă de și, soție supraviețuitoare, cu o cotă de .
S-a constatat că reclamanta este străină prin neacceptare față de succesiunea autorului.
S-a constata că masa succesorală se compune din:
- 1. Cota de 1/3 din imobilul situat în C,-, identificat conform certificatului de moștenitor nr.43/1963, compus din teren în suprafață de 1120 mp.și construcție.
- 2. teren în suprafață de 10 ha.pe raza comunei, conform titlului de proprietate nr.2144-47900/2001.
- 3. imobil în comuna, compus din construcție și teren identificat conform deciziei civile nr.827/1997 a Tribunalului Dolj;
- 4. teren în suprafață de 14,25 ha. pe raza comunei, conform titlului de proprietate nr.2401-1957/2002.
S-a dispus ieșirea din indiviziune în următoarele cote:
- pentru pârâtul și pentru soția supraviețuitoare, potrivit cotelor stabilite în certificatul de moștenitor nr.43/1963 pentru bunurile de la pct.1 și 3.
- cote de pentru reclamantă și pârât, fiecare pentru imobilul de la pct.4.
- cota de 1/1 pentru, soția supraviețuitoare, pentru imobilul de la pct.2.
S-a constatat deschisă succesiunea autoarei, decedată la 01.07.1999, cu ultimul domiciliu în C, având ca moștenitori legali acceptanți, cu cote de fiecare, pe desc.gr.I reclamantă și pârât.
S-a constatat că în masa succesorală intră următoarele bunuri:
- cota de 1/1 din terenul identificat la pct.2 din masa succesorală a autorului.
- cota de pentru imobilul de la pct.3 din masa succesorală a autorului.
S-a dispus ieșirea din indiviziune conform cotelor arătate.
S-a dispus efectuarea de expertize specialitatea topo și construcții civile pentru identificarea bunurilor, evaluarea și întocmirea de propuneri de lotizare, cu mai multe variante.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta, pârâtul și intervenienta, iar prin decizia civilă nr.1362 din 11 decembrie 2007, pronunțată în dosar nr-, Curtea de APEL CRAIOVA a pronunțat următoarea soluție:
Admite recursurile declarate de reclamanta, pârâtul - și intervenienta -- împotriva deciziei civile nr. 163 din 02 aprilie 2007, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr- (nr. în format vechi 2429/civ/2006), având ca obiect partaj judiciar.
Modifică în parte decizia menționată.
Constată ca moștenitori ai autorului pe, soție supraviețuitoare, cu o cotă de din succesiune, și, în calitate de descendenți, fiecare cu o cotă succesorală de 3/8.
Constată că masa succesorală a autorului se compune și din: - cota de din imobilul situat în C,-, teren în suprafață de 15 ha. situat în Comuna, identificat potrivit TP 1163/01.09.2003, menținând dispozițiile deciziei privitoare la includerea în masa succesorală a bunurilor de la punctele 2, 3, 4.
Dispune ieșirea din indiviziune a moștenitorilor, în cotele de pentru soția supraviețuitoare, câte 3/8 pentru descendenți, în ce privește imobilul din C, imobilul din comuna, în cote de câte pentru descendenți pentru terenurile din și terenul de la pct.4 din decizie, și cota de 1/1 pentru soția supraviețuitoare pentru terenul de la pct.2.
Constată că prin contractul de întreținere din 17.09.1992, a înstrăinat reclamantei și soțului acesteia (în prezent decedat), cota sa de 5/8 din construcții și din suprafața de 837 mp. teren, din imobilul situat în C,-.
Constată că în masa succesorală a autoarei se includ bunurile culese din succesiunea autorului și neînstrăinate și anume: cota de 1/1 din terenul menționat la pct.2 în decizie, cota de din imobilul din, identificat în decizia 827/09.04.1997 a Tribunalului Dolj și procesul verbal de predare-primire nr.169/07.-05.1998, precum și cota de 5/8 din suprafața de 283 mp. teren situat în C,-.
Menține restul dispozițiilor deciziei.
Înaintează dosarul la Judecătoria Craiova pentru administrarea probei cu expertiză tehnică și soluționarea fondului.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de recurs a motivat următoarele:
Prin acțiunea introductivă, reclamanta a solicitat partajarea bunurilor rămase la decesul părinților săi, caz în care procedura partajului judiciar era supusă dispozițiilor art. 673/1 și urm., în forma în vigoare la data introducerii acțiunii.
La data de 14 mai 2004 judecătoria a pronunțat o încheiere de admitere în principiu, potrivit dispozițiilor art. 673/5 și 673/6, care, în conformitate cu art. 673/8 c, în forma în vigoare la data respectivă, anterior modificării codului d e procedură civilă prin OUG 65/2004, era supusă apelului separat de fondul cauzei și mai înainte de pronunțarea hotărârii de fond.
În primul ciclu procesual, tribunalul, investit cu apelul declarat de ambele părți, a admis calea de atac și, făcând aplicarea dispozițiilor art.297 alin 2 c, a anulat încheierea și a reținut cauza spre judecarea pe fond, în rejudecare pronunțând corect o nouă încheiere de admitere în principiu, ce a fost casată de curtea de apel, cu trimiterea spre rejudecare.
Primind procesul spre rejudecare, tribunalul a ignorat faptul că, după admiterea apelului printr-o decizie ce nu a fost casată, era, practic, instanță de fond și trebuia să pronunțe o încheiere de admitere în principiu, pronunțând greșit o decizie.
Ambele recursuri conțin critici cu privire la acest aspect, critici care sunt fondate, cât timp tribunalul a încălcat prevederile art. 673/5 și 673/6 c Aceasta nu duce însă la nulitatea deciziei, pentru că este o chestiune care ține de un formalism juridic, neavând relevanță dacă instanța a intitulat hotărârea sa decizie, încheiere sau sentință. Nulitatea unei astfel de mențiuni greșite ar putea fi invocată numai în condițiile art. 105 alin 2 c, însă curtea constată că părților nu li s-a adus o vătămare a drepturilor procesuale.
Desigur, se are în vedere faptul că tribunalul este investit doar cu pronunțarea încheierii de admitere în principiu, nu și cu administrarea probei cu expertiză tehnică, pe care a încuviințat-o în finalul deciziei sale. O astfel de probă se administrează de prima instanță, judecătoria, după rămânerea irevocabilă a încheierii de admitere în principiu, prin prezenta hotărâre. Ca urmare, mențiunea din finalul deciziei privind încuviințarea expertizei este inutilă sau, în orice caz, pentru a fi lămurite părțile, tribunalul putea să facă precizarea că proba va fi administrată la judecătorie, pentru a respecta dreptul părților la toate gradele de jurisdicție.
O altă critică cuprinsă în ambele recursuri și apreciată ca fondată este cea privind includerea în masa partajabilă a suprafeței de 15 ha teren. Tribunalul a considerat că acest teren nu poate fi reținut la partaj deoarece nu a fost emis titlul de proprietate, fără sesiza că la fila 26 din dosarul 31/2006 al Curții de APEL CRAIOVA este depus titlul de proprietate nr. 1163/2003.
Prin urmare, constatând că părțile au dovedit includerea în masa succesorală a acestor terenuri, se va schimba compunerea masei partajabile prin includerea în succesiunea autorului a suprafeței de 15 ha teren situat în com., cu privire la care ambii descendenți au cotă egală, de .
În ambele recursuri s-a făcut referire la nerespectarea dispozițiilor de casare, însă reclamanta a interpretat aceste dispoziții în sensul că stabileau că ea a acceptat succesiunea tatălui cu privire la toate bunurile, în timp ce pârâtul a interpretat-o în sensul că reclamanta trebuie considerată străină de succesiune prin neacceptare pentru toate bunurile din masa succesorală.
Potrivit art. 315 c, dezlegările de drept date de instanța de casare sunt obligatorii pentru instanța de trimitere, ca efect al aplicării principiului autorității de lucru judecat de care se bucură hotărârile judecătorești irevocabile.
Prin decizia civilă 1445/5 aprilie 2006 a Curții de APEL CRAIOVAs -au admis recursurile declarate de părți și s-a trimis cauza spre rejudecare la tribunal, una din problemele de drept dezlegate fiind cea acceptării succesiunii autorului de către reclamantă. Curtea a avut în vedere principiului indivizibilității patrimoniului succesoral și al dreptului de opțiune succesorală, ceea ce presupune că toate bunurile rămase în patrimoniul autorului trebuie supuse aceluiași regim juridic în ce privește acceptarea succesiunii de către reclamantă. În hotărârea curții nu se stabilește expres că reclamanta a acceptat succesiunea, însă din modul în care decizia fost motivată și din faptul că a fost admis recursul reclamantei, rezultă că s-a considerat că aceasta este acceptantă a întregii succesiuni, atât cu privire la bunurile existente în patrimoniu la deces, cât și cu privire la bunurile viitoare( terenurile agricole și casa din ).
Dacă s-ar considera că instanța anterioară de recurs a dat doar îndrumări tribunalului pentru a analiza acesta dacă reclamanta este sau nu acceptantă, fără a se pronunța explicit cu privire la acceptare sau neacceptare, singura dezlegare fiind aceea că trebuie aplicat un regim unitar, este evident că dezlegarea dată a fost nesocotită de tribunal, care a apreciat că reclamanta este acceptantă a succesiunii doar cu privire la terenurile pentru care a fost emis titlu de proprietate. Printr-o astfel de soluționare a problemei acceptării succesiunii de către reclamantă au fost încălcate prevederile art.315
Aprecierea că reclamanta nu a acceptat succesiunea la decesul tatălui său este în contradicție cu probele cauzei. Astfel, tribunalul a absolutizat un răspuns la interogatoriu al reclamantei, consemnat la fila 88 din dosarul judecătoriei, care a fost dat în sensul că reclamanta a renunțat la succesiunea tatălui. Considerând că prin aceasta s-a dovedit neacceptarea succesiunii de către reclamantă, tribunalul nu este consecvent propriei sale păreri, exprimată în considerente( și corectă, de altfel) în sensul că nu se poate considera că reclamanta a renunțat la succesiune, deoarece renunțarea putea fi făcută doar în termenul de 6 luni de la decesul autorului și doar prin declarație autentică, dată în fața notarului și consemnată de acesta într-un regim special. Așadar, răspunsul reclamantei în sensul că a renunțat la succesiune este lipsit de eficiență juridică, neputând fi vorba în speță despre renunțare, în sensul art 700 civ.
Mai mult, curtea apreciază că un astfel de răspuns a fost de reclamantă din eroare, cât timp prin cererea de chemare în judecată și cererile ulterioare, aceasta susținut constant că este moștenitoare a ambilor părinți și a solicitat a i se reține o cotă de din toate bunurile acestora. Prin probele administrate la propunerea aceleiași reclamante ( declarațiile martorilor consemnate la filele 290, 291 dosar judecătorie) s-a dovedit că reclamanta locuia cu părinții săi la data decesului tatălui, fiind căsătorită și având un copil și că a continuat să locuiască în imobilul proprietatea autorului încă un an după decesul acestuia. Stăpânirea bunurilor succesorale, administrarea acestora și însușirea unor bunuri constituie acte de acceptare tacită a succesiunii.
Ulterior, pe numele reclamantei s-a emis titlul de proprietate, prin care a fost reconstituit dreptul de proprietate funciară asupra terenurilor deținute de autor, iar emiterea acestuia constituie dovada că reclamanta a uzat de prevederile art.8-12 din legea 18/1991 și de drepturile decurgând din calitatea sa de moștenitor.
Criticile privind calitatea de moștenitor a reclamantei și acceptarea succesiunii autorului sunt critici care țin de legalitatea hotărârii, chiar dacă pentru a stabili dacă succesiunea a fost acceptată, instanța de recurs face referire la probele ce au fost administrate.
Așadar, în conformitate cu decizia anterioară de casare și cu situația de fapt stabilită prin probele cauzei, se va reține că reclamanta a acceptat succesiunea tatălui său cu privire la toate bunurile, fiind eronată și dată cu aplicarea greșită a legii decizia tribunalului privind moștenitorii autorului.
Cum reclamanta se reține ca fiind moștenitoare și a tatălui său, apare ca lipsită de interes critica acesteia privind reținerea casei din ca fiind bun comun al părinților săi, cât timp cu privire la acest imobil autoarea nu a făcut acte de dispoziție în timpul vieții.
Analizând însă critica, pentru a răspunde integral motivelor de recurs, curtea reține că nu este fondată.
Astfel, anterior adoptării codului familiei în anul 1954, în România nu exista regimul matrimonial al comunității de bunuri, ca regim legal, potrivit cu care bunurile dobândite în timpul căsătoriei se prezumă că sunt bunuri comune ale soților, ci la căsătorie soții alegeau dacă se supun regimului separației de patrimonii sau altui regim matrimonial, fie chiar și cel al comunității. Dacă nu exista convenție matrimonială expresă, dobândirea de bunuri în timpul căsătoriei era guvernată de principiul separației de patrimonii. Acest regim presupunea ca bunurile să fie dobândite ca bunuri proprii de fiecare dintre soți.
Imobilul din, dobândit în jurul anului 1942, în timpul căsătoriei autorilor, nu se prezumă ca fiind bun comun, iar toate probele duc la concluzia că a aparținut autorului, chiar dacă s-ar considera că a făcut obiectul uni schimb cu soții ( sora și cumnatul autorului ) cum susține reclamanta, sau dacă s-ar aprecia că a fost dobândit de autor de la părinții săi, anterior căsătoriei, cum susține pârâtul.
Ceea ce are relevanță este faptul că reclamanta nu a făcut dovada că bunul a fost dobândit de ambii părinți, iar regimul matrimonial existent nu instituia o prezumție a comunității. Un argument în plus pentru a considera că bunul a fost proprietatea lui îl constituie demersurile în justiție făcute de autoarea, care, promovând acțiune în revendicarea imobilului ce fusese preluat de stat, a invocat permanent că acționează în calitate de moștenitoare a soțului său, iar nu ca proprietar.
Prin decizia civilă 6046/19.12.1997 al Curții de APEL CRAIOVAs -a reținut că în anul 1942 autorul a făcut un schimb cu familia surorii sale, primind imobilul dobândit de sora sa prin act dotal în anul 1914 și care a fost ulterior preluat de stat prin naționalizare și stăpânit de Grupul Școlar Industrial din localitatea. Instanța a reținut, cu putere de lucru judecat, că imobilul a aparținut exclusiv autorului, așa încât se consideră legală soluția tribunalului dea constata că imobilul din, identificat potrivit deciziei civile 827/9.04.1997 a Tribunalului Dolj și în procesul verbal de predare primire nr. 196/7.05.1998 trebuie inclus doar în succesiunea autorului.
Hotărârea tribunalului este greșită în ce privește includerea la partaj a imobilului din C, str. - - într-o cotă de 1/3. Imobilul, compus din teren în suprafață de 1120. și casă cu 3 camere și dependințe, a fost cumpărat de și potrivit contractului 684/1951. Nu are relevanță dacă la data respectivă soții erau divorțați, așa cum s-a susținut la dezbaterile pe fond, cât timp în contract s-a prevăzut că ambii cumpără imobilul, în cote egale, așa încât este lipsit de importanță pentru cei doi moștenitori dacă asupra imobilului părinții lor au avut o proprietate devălmașă, ca soți, sau o coproprietate pe cote părți.
În mod cu totul surprinzător, în certificatul de moștenitor emis la decesul lui s-a consemnat că autorul are o cotă de 1/3 din imobil, iar tribunalul a preluat această cotă, însă nu a sesizat că o cotă de 1/3 a rămas neîmpărțită, nu s-a consemnat cui aparține. din certificatul de moștenitor cu privire la compunerea masei partajabile pot fi îndreptate de instanță la partaj și nu este necesar ca părțile să ceară anularea certificatului sub acest aspect, întrucât acesta nu face dovada dreptului de proprietate. În consecință, se va reține la partaj că autorului a avut din imobil cota de, din care soția supraviețuitoare a cules iar fiecare dintre cei doi descendenți, cota de câte 3/8, fără a fi necesară admiterea cererii de anulare certificat moștenitor formulată de pârât. Certificatul nu este lovit de nulitate absolută în ce privește cotele succesorale, deoarece instanța are posibilitatea de a constata care este compunerea reală a masei succesorale iar cotele succesorale din certificat s-au stabilit în raport de masa succesorală, iar nu pentru imobilul din succesiune.
Din întregul imobil autoarea a avut o cotă de 5/8 ( cota sa proprie de la care se adaugă cota succesorală de din ) iar fiecare descendent o cotă de câte 3/16.
Soluția dată de tribunal cu privire la soluționarea cererilor formulate de reclamantă și pârât pentru constatarea nulității contractelor pe care autoarea le-a încheiat cu fiecare dintre ei este legală.
Prin contractul încheiat cu reclamanta și soțul acesteia în anul 1992, autoarea a înstrăinat o cotă de 27/36( adică ) din imobilul situat în str - -, deși, așa cum s-a arătat, aceasta avea o cotă de 5/8, cu mențiunea că din întreaga suprafață de 1120. s-a înstrăinat doar cota autoarei din suprafața de 827.
Vânzarea unui bun aflat în coproprietate prin consemnarea unei cote mai mari decât aparține coproprietarului vânzător, nu este afectată de nulitate, ci este considerată ca fiind o vânzare sub condiție rezolutorie. Dacă la partaj bunul cade în lotul coproprietarului vânzător, vânzarea se definitivează, în caz contrar, ea este desființată. Deoarece autoarea a vândut o cotă mai mare decât cea pe care o avea, se va considera că ea a înstrăinat cota ce o deținea în mod legal, de 5/8 din imobil, astfel că la decesul său mai avea în patrimoniu din imobilul din C doar cota de5/8 din suprafața de teren rămasă neînstrăinată.
Din toate probele cauzei și susținerile părților este evident că autoarea nu a avut în C alt imobil decât cel din str. - -. Cum contractele trebuie interpretate în sensul de a produce efecte juridice, iar contractul din 1992 trebuie considerat că a fost încheiat de părți cu intenția de se obliga juridic, singura concluzie la care se ajunge este aceea că există identitate între imobilul vândut reclamantei și cel vândut pârâtului.
La această concluzie se ajunge și în raportul de expertiză întocmit de exp., care arată că imobilul din- a fost construit în anul 1930 iar diferența dintre compunerea imobilului expusă în cele două contracte constă în aceea că în contractul din 1992 bucătăria a fost prevăzută ca și cameră separată, fiind trecută casa ca având 4 camere, față de 3 camere și bucătărie, cât s-a prevăzut în contractul încheiat cu pârâtul în anul 1997.
Ca urmare, constatând că autoarea a dispus în anul 1997 de un imobil ce nu mai era în proprietatea sa iar relațiile apropiate dintre părți duc la concluzia că au avut cunoștință despre înstrăinarea anterioară, în mod corect tribunalul a constatat nulitatea absolută a celui de al doilea contract pentru acuza ilicită, părțile urmărind fraudarea intereselor reclamantei.
Prin cererea depusă la 11.02.2004, pârâtul a invocat drept cauză a nulității contractului încheiat cu reclamanta faptul că aceasta nu și-a executat obligațiile de întreținere față de autoare, asumate prin contract. O astfel de motivare constituie cauză de rezoluțiune a contractului, iar nu de nulitate a acestuia iar cererea de rezoluțiune putea fi introdusă de moștenitorul autoarei, însă în termen de 3 ani de la decesul acesteia, cererea având caracter patrimonial este supusă prescripției.
Cât privește critica pârâtului privind bunurile mobile, se reține că bunurile solicitate în prima parte a cererii reconvenționale depusă la fila 27 dosar fond sunt, așa cum menționează și pârâtul, cele arătate în testamentul încheiat de autoare la 6.01.1997, despre care se arată că au fost deja date de autoare reclamantei. Aceasta presupune că autoarea a înțeles să facă fiicei sale o donație sub forma darului manual, iar celălalt descendent era îndreptățit să formuleze o cerere de raportare a donațiilor. Cererea de raport a privit și suma de 30 000 lei donată de autoare reclamantei prin contractul de donație încheiat în anul 1974 ( fila 133 fond), contract în care s-a prevăzut scutirea de raport. Pentru această sumă, pârâtul avea posibilitatea formulării unei cereri de reducțiune a liberalităților excesive.
Cererea de raport donație și cea pentru reducțiunea liberalităților excesive sunt cereri cu caracter patrimonial și sunt supuse prescripției extinctive, termenul de prescripție de 3 ani începând să curgă de la data decesului autorului care a făcut donația, pentru că atunci se naște interesul moștenitorului care nu a profitat de donație de a aduce bunurile donate în patrimoniul succesoral.
Deși este strâns legată de partaj, cele două cereri sunt supuse prescripției, deoarece dispozițiile art. 741 civ. care stabilesc că partajul este imprescriptibilă se referă strict doar la acțiunea de partaj, nu și la alte cereri incidentale sau accesorii acestuia și nu pot fi aplicate prin extindere altor instituții de drept.
În speță, autoarea a decedat în anul 1999 iar acțiunea și cererea reconvențională au fost introduse în anul 2003, după împlinirea termenului de prescripție, așa încât curtea va menține soluția de respingere a cererii privind raportul donațiilor dar cu o altă motivare decât cea făcută de tribunal.
Existența altor bunuri mobile în succesiune nu fost dovedită.
Pârâtul a solicitat prin cerere reconvențională reținerea pasivului succesoral care constă în cheltuieli făcute pentru înmormântarea autoarei și plata sumei de 12 000 lei în anul 1970 către, care a avut asupra imobilului succesoral din C un drept de uz și o creanță de întreținere, transmisă soților la data cumpărării imobilului de fostul proprietar. Cererea pentru suportarea cheltuielilor de înmormântare a fost corect respinsă de tribunal, dat fiind faptul că probele administrate au dus la concluzia că ambii descendenți au făcut cheltuieli la înmormântarea autoarei și ulterior, pentru pomenile creștinești, datoriile reciproce ale acestora compensându-se.
Este corectă și soluția privind respingerea cererii de reținerea la pasiv a sumei de 12 000 lei, întrucât din actul încheiat la 26 mai 1970 cu creditorul obligației de întreținere rezultă că suma a fost primită de acesta de la, iar nu de la fiul și nora acesteia. Niciuna din probele cauzei nu a dus la concluzia că suma respectivă a fost plătită de pârât. Acesta nu a formulat nici măcar o cerere cu caracter subsidiar, prin care să se arate că, locuind împreună cu autoarea, a contribuit la economisirea sumei respective. Dealtfel, în anul 1970 pârâtul era încă tânăr, posibilitățile sale materiale erau reduse și nu avea posibilitatea economisirii unei sume foarte mari pentru perioada respectivă, la nivelul a 10 salarii medii.
Față de considerentele expuse, s-au constatat ca fondate motivele de recurs întemeiate pe prev.art.304 pct.9 pr.civ.
S-a motivat de asemenea că menționarea unor cote diferite din bunuri este corectă, deoarece pentru terenul agricol din, pentru care doar autoarea a formulat cerere de reconstituire, titlul de proprietate s-a eliberat numai acesteia. Cum dispoz.art.8 - 12 din lg.18/91 sunt în sensul că de prevederile legii profită doar acei moștenitori care formulează cerere de reconstituire, nu se aplică principiul unicității cotei succesorale, având loc o divizare a patrimoniului, ca efect al legii speciale.
Împotriva deciziei civile nr.1362 din 11 decembrie 2007, pronunțată de instanța de recurs au formulat contestație în anulare pârâtul și intervenienta -, invocând prevederile art.318 teza II-a pr.civ. în sensul că instanța nu s-a pronunțat asupra motivelor de recurs formulate de contestatori, mai exact, nu s-a pronunțat asupra nici unuia din cele 11 motive de recurs, nefiind nici enumerate în considerentele deciziei, nefăcându-se nici o trimitere la acestea și, ca urmare, nu s-a pronunțat în nici un mod asupra lor.
Între cele 11 motive de recurs invocate de recurenți, contestatorii au făcut trimitere în cuprinsul contestației numai la motivul de recurs potrivit căruia reclamanta este străină de succesiunea autorului, pentru toate bunurile rămase în această succesiune.
La dosarul cauzei s-a depus și un memoriu al contestatorilor, ce cuprinde aspecte ce vizează fondul litigiului.
Examinând excepția inadmisibilității contestației, se constată că aceasta este neîntemeiată, motivul invocat de contestatori încadrându-se în prevederile art.318 pr.civ. urmând ca instanța să examineze și să se pronunțe în ce măsură, pe fond, acest motiv, respectiv, omisiunea, din greșeală, a cercetării vreunuia dintre motivele de modificare sau de casare, este sau nu este întemeiat.
Contestația în anulare se va respinge, pentru următoarele considerente:
Potrivit art.318 pr.civ. hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Textul art.318 teza II-a pr.civ. se referă expres la omisiunea cercetării vreunuia dintre motivele de modificare sau de casare, ceea ce nu impune în mod obligatoriu enumerarea, în considerentele deciziei, a acestor motive, sau o trimitere expresă la acestea, cum susține contestatorii, ci exprimarea punctului de vedere al instanței, într-o formă sau alta, asupra motivelor de casare sau modificare, formulate.
Textul are în vedere motivele de casare sau modificare, și nu criticile sau susținerile părților, ceea ce înseamnă că instanța de recurs trebuie să grupeze și să reformuleze criticile, argumentele și susținerile părților în sensul în care se pot încadra în categoria motivelor de casare sau modificare, și să le cerceteze numai în atare situație.
Prin urmare, față de textul legal menționat, contestația este întemeiată numai în măsura în care instanța nu examinat motivele de casare sau modificare ce se desprind din motivarea recursului, și nu toate criticile, susținerile, argumentele și expunerile de motive ale recurentului.
În speță, din considerentele deciziei contestate, rezultă că instanța de recurs a examinat exhaustiv și s-a pronunțat asupra tuturor motivelor ce se încadrează în categoria, de casare sau modificare, prevăzută de lege, invocate de recurenții și -, care vizează în esență nerespectarea deciziei de casare, elementele de bază ale partajului (masa succesorală, activ, pasiv, cote, acceptarea succesiunii), și existența unor motive contradictorii sub acest aspect, nerespectarea dispozițiilor legale la încheierea contractelor, nepronunțarea asupra unor capete de cerere, cum ar fi raportul donațiilor.
Este relevantă sub acest aspect, cercetarea exhaustivă a motivului ce vizează neacceptarea succesiunii autorului de către reclamantă (fila 13-14 din decizia contestată), deși contestatorii susțin că acest motiv de recurs nu a fost examinat de către instanța de recurs.
Față de considerentele expuse, constatând că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele art.318 teza II-a pr.civ. contestația în anulare va fi respinsă ca nefondată.
În baza art.274 pr.civ. contestatorii vor fi obligați la 500 lei cheltuieli de judecată către intimata, reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorii - și - împotriva deciziei civile nr. 1362 din 11 decembrie 2007, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata.
Obligă contestatorii la 500 lei cheltuieli de judecată către intimată.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 10 Aprilie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
15.04.2008
Red.jud.-
Tehn-MC/2 ex.
rec. -;;
Președinte:Gabriela IonescuJudecători:Gabriela Ionescu, Tania Țăpurin, Paula Păun
