Anulare act. Decizia 543/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

INSTANȚĂ DE RECURS

DECIZIE Nr. 543

Ședința publică de la 16 Iunie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Costel Drăguț Președinte instanță

JUDECĂTOR 2: Ionela Vîlculescu

JUDECĂTOR 3: Marian Budă Președinte Secție

Grefier -

*****

Pe rol, judecarea contestației în anulare formulată de contestatorul împotriva deciziei civile nr. 393 din 30 aprilie 2008, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata Primăria

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit contestatorul și intimata Primăria

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință care a învederat instanței nedepunerea de către contestatorul a dovezii de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 10 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, după care;

Instanța, pentru a da posibilitatea contestatorului de a se prezenta și a depune la dosar taxa judiciară de timbru și timbru judiciar, a lăsat cauza la sfârșitul ședinței de judecată.

La sfârșitul ședinței de judecată, la apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit contestatorul și intimata PRIMĂRIA

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință care a învederat instanței nedepunerea de către contestatorul a dovezii de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 10 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, după care;

Instanța, din oficiu, a invocat excepția anulării contestației în anulare ca netimbrată, potrivit art. 20 alin.3 din Legea nr. 146/1997, având în vedere nedepunerea la dosar de către contestatorul a dovezii de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 10 lei și timbru judiciar de 0,15 lei și a trecut la deliberări asupra excepției.

CURTEA

Asupra contestației în anulare de față;

Prin acțiunea înregistrată la data de 03.03.2006 reclamantul a chemat în judecată pe pârâta Primăria M pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea titlului de proprietate, întrucât a fost întocmit fals.

Prin sentința civilă nr. 598 din 28 martie 2006 pronunțată de Judecătoria M, în dosarul nr. 668/2006 a fost anulată ca netimbrată acțiunea civilă.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel reclamantul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

La data de 09.06.2006, prin încheierea de ședință, s-a suspendat judecarea cauzei în conformitate du dispozițiile art.242 alin.1 pct.2 cod. proc. civ, deoarece părțile nu s-au prezentat și nici nu au solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Tribunalul Mehedinți, prin decizia civilă nr. 30/A din 07 februarie 2008, pronunțată în dosarul nr-, a constatat perimat apelul formulat de reclamant.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, conform dispozițiilor art.301 cod. proc. civ, fără însă a-l timbra cu taxă judiciară de timbru și timbru judiciar.

Prin decizia civilă nr. 248 din 17 martie 2008, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr-, s-a anulat ca netimbrat recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 30/A din 07 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-.

Împotriva acestei decizii, a formulat contestație în anulare contestatorul, fără însă aot imbra.

Prin decizia civilă nr.393 din 30 aprilie 2008, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr-, s-a anulat ca netimbrată contestația în anulare formulată de reclamantul, împotriva deciziei civile nr.248 din 17 martie 2008 pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr-.

Împotriva acestei decizii, a formulat contestație în anulare contestatorul, fără însă aot imbra.

În conformitate cu art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, cu modificările și completările ulterioare, acțiunile și cererile introduse la instanțele de judecată, se timbrează anticipat, fiscal și judiciar, neîndeplinirea acestei obligații, în lipsa unei scutiri legale, fiind sancționată cu anularea.

Cum la dosar nu există dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 10 lei și timbru judiciar de 0,15 lei, deși contestatorul a fost citat legal cu mențiunea expresă a achitării taxei judiciare de timbru și timbru judiciar, acesta nu și-a îndeplinit obligația.

În consecință, contestația în anulare formulată de contestatorul urmează a fi anulată ca netimbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Anulează ca netimbrată contestația în anulare formulată de contestatorul împotriva deciziei civile nr. 393 din 30 aprilie 2008, pronunțată de Curtea de APEL CRAIOVA în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata PRIMĂRIA

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 16 iunie 2008.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

-

Red. 20 iunie 2008; 2 ex.

jud. cont.

-

-a

Președinte:Costel Drăguț
Judecători:Costel Drăguț, Ionela Vîlculescu, Marian Budă

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Anulare act. Decizia 543/2008. Curtea de Apel Craiova