Anulare act. Decizia 605/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
- SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ -
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 605/2008-
Ședința publică din 15 aprilie 2008
PREȘEDINTE: R - - judecător
- - - judecător
- - - judecător
- - - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de pârâtul SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ S M cu sediul în S M,-, jud. S M, în contradictoriu cu intimata reclamantă CAMERA DE COMERȚ, INDUSTRIE ȘI AGRICULTURĂ S M cu sediul în S M,-, jud. S M, intimații pârâți SERVICIUL MEDICO LEGAL S M cu sediul în S M, str. -. -, jud. S M și DIRECȚIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ S M cu sediul în S M, jud. S M, împotriva deciziei civile nr. 321/Ap din 10 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în dosar nr-, prin care a fost schimbată în totalitate sentința civilă 4307/2007 pronunțată de Judecătoria Satu Mare, în dosar nr-, având ca obiect anulare act.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă pentru recurentul pârât Spitalul Județean de Urgență S M, reprezentanta acestuia consilier juridic în baza împuternicirii nr.30/272 eliberată de Colegiul Consilierilor Juridici S M, pentru intimata reclamantă Camera de Comerț, Industrie și Agricultură S M, reprezentantul acesteia avocat G în baza împuternicirii avocațiale nr.78 din 8.IV.2008 emisă de Baroul Satu Mare - Cabinet Individual de avocat, lipsă fiind intimatele pârâte.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței cele de mai sus, precum și faptul că la data de 07.04.2008, prin registratura instanței a parvenit la dosar întâmpinare din partea intimatei Camera de Comerț, Industrie și Agricultură S M, după care:
Reprezentantul intimatei reclamante Camera de Comerț, Industrie și Agricultură S M, învederează că intimatul care este prepusul Camerei de Comerț, nu a fost citat în cauză, dar că îl reprezintă și pe acesta.
Reprezentanta recurentului pârât Spitalul Județean de Urgență SMa rată că acesta a fost prezent în fața instanței de apel și a pus concluzii pe apel.
Instanța, constată că numitul nu apare ca parte citată în apel.
Reprezentantul intimatei reclamante Camera de Comerț, Industrie și Agricultură arată că interesează raportul de cauzalitate și nu are relevanță că a fost sau nu citat, solicitând anularea actului. Depune la dosar adresa emisă de Ministerul Administrației și Internelor - Inspectoratul de Poliție al Județului S M - Serviciul Poliției Rutiere nr.45899 din 08.10.2004, adresa și instrucțiunile emise de Institutul de Medicină Legală " Minovici" nr.540.29 din 19.III.1999.
Reprezentanta recurentei pârâte Spitalul Jud. de Urgență SMd epune la dosar: foaia de observație clinică generală și foaia de evoluție și tratament a numitului.
La întrebarea instanței, reprezentanții părților arată pe rând că nu mai au probe sau cereri de formulat.
Nemaifiind probe sau cereri de formulat, instanța consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta recurentului pârât Spitalul Județean de Urgență SMs olicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate ca fiind netemeinică și nelegală, în sensul respingerii acțiunii, cu cheltuieli de judecată. În motivare arată că, la data de 02 octombrie 2004 s-a prezentat la Spitalul Județean SMn umitul căruia i s-a recoltat proba de alcoolemie, dar din cauza politraumatismului cu multiple fracturi care a necesitat tratament imediat, ce-a de a doua probă nu s-a putut executa. La prima probă alcoolemia a fost de 0,65 gr./1000 și este proba care are relevanță în cauză, cea de-a doua probă fiind considerată doar ca și probă retur, putând rezulta o alcoolemie cu ceva mai mică sau mai M decât prima și nicidecum nu putea să rezulte alcoolemia 0. Recoltarea se face în eprubete de unică folosință, sterilizate, etc. iar perioada de contestare este de 15 zile, perioadă în care aceste probe se păstrează în frigidere anume prevăzute, dar după această perioadă de 15 zile acel sânge se degradează. În momentul prezentării pacientului la spital, acesta era conștient, era orientat temporar, spațial, așa cum rezultă din foaia de observații filele 4,7,1, acesta fiind conștient de cele întâmplate.
Reprezentantul intimatei reclamante Camera de Comerț, Industrie și Agricultură S M, solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată. În motivare arată că, nu au știut de actul respectiv, pacientul aflând că s-a luat probă de sânge târziu și nu a avut cunoștință de posibilitatea formulării contestației. Recurenta pârâtă a comunicat un înscris poliției, fără ca acesta să fie solicitat, înscris ce nu a fost comunicat și părților pe care le reprezintă, motiv pentru care solicită anularea actului emis nelegal, cu încălcarea legii. Învederează că proba de urină nu a fost recoltată, motiv pentru care înscrisul respectiv este nul, iar în acele situații agentul de poliție a fost preocupat de starea de sănătate a intimatului și nu de recoltarea sângelui. Poliția nu avea dreptul să comunice actul, atâta timp cât dosarul se afla la procuror.
În replică, reprezentanta recurentei pârâte arată că, rezultatul se află la fila 6 și nu consideră relevant faptul că s-a luat sau nu proba de urină.
Reprezentantul intimatei reclamante arată că și recoltarea de sânge s-a făcut nu din vene ci din catetă.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 4307/29.06.2007 pronunțată de Judecătoria Satu Mare în dosar număr unic de mai sus, a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanta CAMERA DE COMERȚ, INDUSTRIE ȘI AGRICULTURĂ SMî mpotriva pârâtei DIRECȚIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ S Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin rezoluția din 01.07.2005 pronunțată în dosar 3612/P/2004 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mares -a dispus neînceperea urmăririi penale în cauză față de numitul pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 alin. 2, 4 Cod penal, deoarece fapta nu este prevăzută de legea penală, apreciind astfel că acțiunea promovată de către reclamantă este lipsită de temei legal și fără a justifica vreun interes.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, solicitând admiterea căii de atac promovate și casarea hotărârii atacate.
Prin decizia civilă nr.321/Ap din 10 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în dosar nr-, a fost respinsă excepția dreptului material la acțiune.
A fost admis apelul declarat de reclamanta CAMERA DE COMERȚ, INDUSTRIE ȘI AGRICULTURĂ S M-, împotriva Sentinței civile nr. 4307/2007, pronunțată de Judecătoria Satu Mare în contradictoriu cu SPITALUL JUDEȚEAN S M - SERVICIUL MEDICO-LEGAL și DIRECȚIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ S M, a fost schimbată în tot sentința în sensul că s-a admis acțiunea promovată de S M în contradictoriu cu pârâtele-intimate și a fost anulat buletinul de analiză toxicologică nr. 1268/05.10.2004.
Spitalul Județean S a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 510,15 lei către recurentă.
Pentru a pronunța în acest mod, tribunalul a reținut următoarele:
Calea de atac a fost calificată ca fiind cea a apelului.
Analizând cu prioritate excepția prescripției dreptului material la acțiune, a respins- ca nefondată întrucât, pe de o parte, nu s-a dovedit că actul contestat ar fi fost comunicat persoanei în cauză în scopul parcurgerii procedurii de control administrativ, pe de altă parte, accesul liber la justiție garantat prin art. 21 din Constituție fundamentează demersul părții interesate de a sesiza instanța în condițiile Decretului 167/1958 privind prescripția extinctivă, termenul de 15 zile introdus prin Instrucțiuni fiind prevăzut doar pentru declanșarea procedurii administrative, facultativă, care nu condiționează exercitarea dreptului de acces la instanță.
Apelul declarat de reclamantă a fost fondat.
Normele legale ce reglementează procedura recoltării și analizării probelor de sânge în scopul determinării alcoolemiei au fost încălcate, aspect recunoscut și de către partea intimată, apărările circumstanțiale nefiind de natură a înlătura aplicarea sancțiunii instituite deart. 15 din Instrucțiunile IML " Minovici" nr. A8/3/36/99(fila 4 dosar fond), respectiv anularea caracterului probator al buletinului de analiză toxicologică întocmit cu nerespectarea formelor legale. În consecință, acest act nu poate produce efecte juridice și nu probează prin el însuși existența sau nivelul alcoolemiei persoanei analizate.
Împotriva acestei decizii, în termen a declarat recurs, intimatul recurent Spitalul Județean de Urgență S M, solicitând modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii formulate de reclamantă, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea recursului se arată că instanța de apel a analizat probele existente la dosar în mod unilateral, starea de fapt fiind greșit reținută, iar textele legale greșit aplicate.
Astfel, din concluziile Serviciului medico - legal nr.660/2007 rezultă că nerecoltarea probei a II-a la interval de o oră s-a datorat stării grave prin politraumatismul cu multiple fracturi ce a suferit numitul și care a necesitat tratament imediat și intensiv în secția de reanimare.
Mai arată că și în cazul în care nu ar fi fost respectate instrucțiunile nr. A - consecința este anularea caracterului probator în justiție, și nicidecum anularea buletinului de analiză toxicologică.
În drept invocă dispozițiile art. 304 (8), 9, art. 312 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata Camera de Comerț, Industrie și Agricultură SMa solicitat respingerea recursului ca nefondat, instanțele de fond și apel apreciind în mod corect că buletinul de analiză a încălcat procedura recoltării și analizării probelor de comportament și orientare a celui supus testului.
Examinând recursul, prin prisma motivelor invocate, precum și din oficiu, Curtea apreciază că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit Instrucțiunilor nr. A - pentru determinarea alcoolemiei se vor recolta, cu seringă de unică folosință, câte 2 probe de sânge, a 6-7 ml. fiecare la interval de o oră între probe, notându-se pe fiecare probă ora recoltării .
În situațiile speciale, în care este imposibilă cea de-a doua recoltare, se va specifica acest lucru la rubrica "observație" a buletinului de examinare clinică, precizând motivul nerecoltării. În aceste situații excepționale se vor recolta 10 ml. urină, sub supraveghere, în flacon spălat și care ulterior va fi supus aceleași proceduri de sigilare ca și flaconul cu sânge.
Din actul depus la dosarul de fond (fila 26) de Serviciul medico legal S M, rezultă că în urma accidentului de circulație s-au recoltat probe biologice de sânge, cea de-a doua probă neputând fi recoltată datorită stării grave a pacientului care a suferit un politraumatism cu multiple fracturi, necesitând tratament imediat și intensiv.
Prin urmare nu se poate reține nerespectarea instrucțiunilor mai sus evocate, de natură să atragă anularea buletinului de analiză toxicologică.
În altă ordine de idei, potrivit principiului disponibilității, reclamantul este cel care stabilește cadrul procesului.
Sub acest aspect este de observat faptul că reclamanta a solicitat anularea unui act vizându-l pe numitul, fără a-l chema pe acesta în judecată, punându-l astfel în imposibilitatea de a se apăra, în condițiile în care de soarta actului în litigiu depindea antrenarea răspunderii civile a acestuia față de intimată.
Față de considerentele mai sus expuse, Curtea urmează în temeiul art. 312 alineat 1 combinat cu art. 316 și 296 Cod procedură civilă să admită recursul, să modifice decizia, să respingă apelul și să păstreze în totalitate hotărârea instanței de fond substituind motivarea hotărârii cu considerentele prezentei decizii.
Fără cheltuieli de judecată, nefiind indicat cuantumul onorariului avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 312 alineat 1, combinat cu art. 296 și 316 Cod procedură civilă,
Admite ca fondat recursul civil introdus de pârâtul SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ S M cu sediul în S M,-, jud. S M, în contradictoriu cu intimata reclamantă CAMERA DE COMERȚ, INDUSTRIE ȘI AGRICULTURĂ S M cu sediul în S M,-, jud. S M, intimații pârâți SERVICIUL MEDICO LEGAL S M cu sediul în S M, str. -. -, jud. S M și DIRECȚIA DE SĂNĂTATE PUBLICĂ S M cu sediul în S M, jud. S M, împotriva deciziei civile nr. 321/Ap din 10 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care o modifică, respinge apelul și păstrează în totalitate sentința civilă nr.4307 din 29.06.2007 pronunțată de Judecătoria Satu Mare.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de azi, 15 aprilie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
R - - - - - - -
Red.dec.- /07.05.2008
Jud.fond.
Jud.apel. -
Dact./12.05.2008
Ex.2
Președinte:Roman FloricaJudecători:Roman Florica, Bocșe Elena, Pantea Viorel