Anulare act. Decizia 866/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE-
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 866
Ședința publică din 9 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Cristina Paula Brotac
JUDECĂTORI: Cristina Paula Brotac, Andra Corina Botez
- -
Grefier -
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de pârâții, toți moștenitori ai defunctului, domiciliați în B, sector 2,- A, împotriva deciziei civile nr.391/27.05.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanții, ambii domiciliați în P,-, jud.P și intervenientul, domiciliat în P,-,.14,.75, jud.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 2 noiembrie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la această dată, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Curtea, pentru a da posibilitatea părți]lor să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 9 noiembrie 2009, când a dat următoarea decizie:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față;
Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr- reclamanții și -. au chemat în judecată pe pârâtul solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să se constate nulitatea absolută parțială a Certificatului de moștenitor din data de 20.03.1962, emis de notariatul de stat Regiunea P în dosarul nr.24/1962 și în consecință să se constate că -. are calitatea de moștenitor al defunctei.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că la data de 20.03.1961 a, de pe urma căreia au rămas ca bunuri un teren în suprafață de 200 mp și o casă edificată pe acest teren compusă din două camere, imobile situate în municipiul P, str. - - (fostă ), nr. 5, jud. Potrivit Certificatului de moștenitor din data de 20.03.1962, emis de Notariatul de stat Regiunea P în dosarul nr.24/1962, s-a constatat că,
fiu, este străin de succesiune potrivit art.700 Cod pr.civilă, iar, și au renunțat la succesiune potrivit declarațiilor autentice nr. 62, 63, și 64/1962, singurul moștenitor acceptant fiind pârâtul.
Au precizat reclamanții că la data întocmirii certificatului de moștenitor din data de 20.03.1962 emis de Notariatul de Stat Regiunea P în dosarul nr. 24/1962, G efectua o pedeapsă privativă de libertate de 12 ani închisoare corecțională și 5 ani de interdicție corecțională, aplicată prin sentința nr. 379/15.04.1959 a Tribunalului București, împrejurare cunoscută de familia acestuia, motiv pentru care au declarat că este străin de succesiune, întrucât prin sentința sus amintită se dispusese și confiscarea totală a averii personale a inculpatului.
Totodată, reclamanții au arătat că la data eliberării certificatului de moștenitor, respectiv la data de 30.07.1964, acesta a revenit în casa părintească din P,-, județ P, unde a locuit cu familia până la deces. Mai arată că familia cunoștea faptul că G era încarcerat, dar pentru că prin sentința se dispusese și confiscarea totală a averii, frații lui au declarat că ar fi străin de succesiune.
În dovedirea cererii reclamanții au depus înscrisuri: sentința nr. 379/15.04.1959 a Tribunalului București, biletul de eliberare nr.426/1964, Certificatului de moștenitor din data de 20.03.1962, fișa personală de deținut politic, certificat de naștere G.
În temeiul art. 115 Cod procedură civilă, pârâtul a formulat în termen legal întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului de opțiune succesorală al autorului reclamantului, apreciind că potrivit disp.art. 700 alin. 2 Cod civil, dacă moștenitorul este împiedicat din motive de forță majoră să își exercite dreptul său de opțiune, instanța judecătorească poate prelungi termenul de prescripție cu cel mult 6 luni de la data când a luat sfârșit împiedicarea, respectiv odată cu ispășirea pedepsei la data de 30.07.1964.
La termenul de judecată din data de 25.06.2008, reclamanții au formulat răspuns la întâmpinarea pârâtului prin care au solicitat în principal respingerea excepției privind prescripția dreptului de a accepta succesiunea, având în vedere că acesta a acceptat tacit succesiunea, potrivit art. 689 Cod Civil, neputându-se invoca, ca și motiv de admitere a excepției, faptul că nu a solicitat repunerea în termenul de opțiune succesorală.
Au mai arătat reclamanții că autorul acestora a luat în stăpânire bunurile succesorale după eliberare, pe care le-a administrat în mod continuu, manifestându-se ca un moștenitor acceptant, plătind impozitele pentru imobil, racordând imobilul la rețeaua de gaze, apă, edificând gard împrejmuitor, o bucătărie, și baie.
Reclamanții și-au completat acțiunea, solicitând să se constate un drept de proprietate asupra terenului și imobilului ca efect al uzucapiunii de lungă durată.
La termenul de judecată din data de 07.07.208 pârâtul a depus răspuns la cererea completatoare a reclamanților prin care a arătat că se opune acesteia, având în vedere că nu se mai află în termenul legal pentru a formula o astfel de cerere.
La același termen de judecată, numitul a formulat cerere de intervenție în interesul reclamanților, prin care a solicitat admiterea acțiunii principale
precizate și completate, învederând că, în calitate de descendent al defunctei și de persoană prezentă la data încheierii certificatului de moștenitor din data de 20.03.1962 emis de Notariatul de Stat Regiunea P în
dosarul nr. 24/1962, a cunoscut că G, fratele său era condamnat politic și întreaga avere a acestuia urma a fi confiscată, motiv pentru care membrii familiei au hotărât ca întreaga avere rămasă de pe urma autoarei să fie trecută fictiv pe numele celui mai mic frate, respectiv pârâtul din prezenta cauză.
Precizează intervenientul că, în realitate, adevăratul proprietar al averii a fost G, care a locuit de la data eliberării din penitenciar, permanent în imobil împreuna cu soția și fiul, iar până la decesul său nu a putut acționa pentru a-si fructifica dreptul deoarece era permanent urmărit, fiind fost condamnat politic.
La termenul de judecată din data de 24.09.2008, instanța a admis în principiu cererea de intervenție în interesul reclamanților și a unit în temeiul art. 137 alin. 2 cod procedură civilă excepția privind prescripția dreptului de a accepta succesiunea, invocată de pârât pe cale de întâmpinare cu fondul cauzei.
În dovedirea cererii, precum și în apărare, părțile au solicitat instanței încuviințarea probei cu înscrisuri, interogatorii și proba testimonială cu doi martori.
Instanța a încuviințat probele solicitate pe care le-a considerat pertinente, concludente și utile soluționării cauzei.
Părțile au depus la dosar înscrisuri. La termenul de judecată din 19.11.2008 instanța a dispus decăderea pârâtului din proba cu martori, deoarece deși se obligase să-i aducă personal, nu a îndeplinit obligația, fiind audiați martorii reclamanților, și martorul intervenienților.
Prin sentința civila nr. 11103/21.11.2008 Judecătoria Par espins excepția prescripției dreptului de opțiune succesorală a autorului reclamanților, admițând acțiunea formulata de reclamanții si -., in contradictoriu cu paratul si cu intervenientul.
Astfel, prima instanța a dispus anularea certificatului de moștenitor nr.24/20.03.1962 si a constatat că -. avea calitatea de moștenitor al defunctei, alături de în calitate de descendenți de gradul I, fiecare cu o cotă de, luând act că reclamanții nu solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța aceasta sentința, instanța de fond a reținut ca la data de 20.03.1961 a, de pe urma căreia au rămas ca bunuri imobile terenul în suprafață de 200. situat în P,-, județ P și imobilul edificat pe acesta.
Potrivit certificatului din data de 20.03.1962 emis de Notariatul de Stat Regiunea P în dosarul nr. 24/1962 s-a constatat că este străin de succesiune potrivit art. 700 cod civil, și au renunțat la succesiune potrivit declarațiilor autentice nr. 62, 63, și 64/1962, rămânând ca unic moștenitor, pârâtul din prezenta cauză.
Potrivit înscrisurilor depuse la dosar, coroborate cu declarațiile martorilor audiați în cauză și cu răspunsurile la interogatoriu, instanța a reținut că la data întocmirii certificatului de moștenitor din data de 20.03.1962 emis de Notariatul de Stat Regiunea P în dosarul nr. 24/1962, G efectua o pedeapsă privativă de libertate de 12 ani închisoare corecțională și 5 ani de interdicție corecțională, aplicată prin sentința nr. 379/15.04.1959 a Tribunalului București, fiind condamnat pentru convingerile și manifestările sale anticomuniste, împrejurare cunoscută de familia acestuia, motiv pentru care au declarat că este străin de succesiune, întrucât prin sentința sus amintită se dispusese și confiscarea totală a averii personale a inculpatului.
De la data eliberării din penitenciar, respectiv 30.07.1964, acesta a revenit în casa părintească din P,-, județ P, unde a locuit împreună cu reclamanții: soția și fiul, a luat în stăpânire bunurile succesorale pe care le-a administrat în mod continuu, manifestându-se ca un moștenitor acceptant, plătind impozitele pentru imobil, racordând imobilul la rețeaua de gaze, apă, edificând gard împrejmuitor, o bucătărie, și baie. Până la decesul său nu a putut acționa pentru a-si fructifica dreptul deoarece era permanent urmărit, fiind fost condamnat politic.
Având în vedere situația de fapt menționată, judecătorul fondului a respins excepția prescripției dreptului de opțiune succesorală, reținând că autorul reclamanților a acceptat în mod tacit succesiunea, potrivit art. 689 cod civil.
Împotriva acestei sentințe, în termenul legal, reglementat de art.284 alin.1 Cod pr.civilă a declarat apel pârâtul, precizând ca motivele căii de atac exercitate vor fi prezentate printr-un memoriu separat, până la prima zi de înfățișare.
Apelul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova sub nr-, la dosar fiind depuse la data de 01.04.2009 o cerere de transmitere a calității procesuale pasive, dar si motivele de apel formulate de moștenitorii paratului - la data de 08.01.2009, respectiv, si, care au arătat ca hotărârea este nelegala si vădit netemeinica, întrucât prima instanța a soluționat greșit excepția prescripției dreptului de opțiune succesorala în condițiile în care nu a solicitat niciodată repunerea în termenul de prescripție de 6 luni ce a început sa curgă de la momentul decesului autoarei, așa cum acesta a recunoscut la interogatoriul propus de parat.
Mai mult decât atât, autorul intimaților - reclamanți a rămas în pasivitate pe întreaga perioada a vieții sale fără a contesta validitatea certificatului de moștenitor, după consumarea împrejurării de forță majora invocata constând în detenția politica.
Instanța de fond a justificat pasivitatea lui printr-un factor subiectiv si anume pretinsă urmărire a defunctului care a încetat încă din decembrie 1989, eliminându-se orice posibilitate de a mai susține că pana la decesul sau in anul 2007 ar mai fi existat o asemenea împiedicare.
De asemenea, apelanții au arătat ca in mod greșit s-a reținut ca fiul defunctei a acceptat tacit moștenirea, pentru ca intre sezina si mecanismul de transmitere a succesiunii nu se poate face o legătura, sezina neavând înrâurire a modalităților de acceptare sau renunțare la succesiune.
Apelanții au solicitat sa se interpreteze corect materialul probatoriu in sensul ca ar fi contestat validitatea certificatului de moștenitor daca ar fi fost nemulțumit de conținutul acestuia, ceea ce nu a realizat, pasivitatea defunctului având valoarea juridica a unei renunțări tacită.
construcțiilor, edificarea unor încăperi si plata parțială a impozitelor si utilitarilor sunt numai acte de administrare a imobilului, ce au fost efectuate fie fără acordul proprietarului fie în baza unei înțelegeri personale a lui cu fratele sau, autorul apelanților neîncetând sa-si exercite calitatea de unic proprietar al imobilului.
Declarațiile martorilor audiați în cauza trebuie înlăturate ca neconcludente, subiective si nepertinente pentru ca sunt date în baza discuțiilor purtate cu alți vecini sau cu familia lui, necunoscând detalii ale încheierii certificatului de moștenitori.
În dovedirea motivelor de apel, au fost depuse la dosarul cauzei înscrisuri.
Prin încheierea pronunțată la termenul din 01.04.2009 în baza art. 243 pct.1 Cod pr.civilă, s-a dispus introducerea în cauză a moștenitorilor paratului in calitate de apelanti.
Intimatii- reclamanti, dar si intimatul- intervenient au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea căii de atac exercitate ca fiind nefondata.
La data de 27 mai 2009 Tribunalul Prahovaa pronunțat decizia civilă nr.391 prin care a respins ca nefondat apelul, luând act că intimații - reclamanți nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut că, potrivit probelor dosarului, autorul reclamanților a efectuat în mod indubitabil asupra bunurilor susccesorale, imediat după momentul încetării stării de detenție, acte pe care nu le-ar fi putut realiza decât în calitatea sa de moștenitor, echivalând cu o acceptare tacită a moștenirii lăsată de mama sa,.
Tribunalul a reținut că, în condițiile în care, spre deosebire de art.19 din Decretul nr.167/1958, art.700 alin.2 cod civil nu obligă pe moștenitorul aflat în imposibilitate de a-și exercita drepturile succesorale să formuleze cererea de repunere în termenul de prescripție într-un anumit interval de timp, reclamanții, în mod implicit, invocând starea de detenție a autorului lor, au pretins și repunerea acestuia în termenul de acceptare.
Totodată, tribunalul a stabilit că, în condițiile în care autorul reclamanților a stăpânit imobilul ca un adevărat proprietar, nu se poate pune problema pasivității acestuia sau a existenței acordului acestuia față de mențiunile expuse în certificatul de moștenitor.
Împotriva deciziei au declarat recurs, în termenul legal reglementat de art. 301 Cod pr.civilă, pârâții, criticând-o ca nelegală.
În primul motiv de recurs s-a susținut că instanța de apel a soluționat litigiul fără a observa că reclamanții nu au formulat un capăt de cerere care să aibă ca obiect repunerea în termenul de acceptare a succesiunii.
Precizează recurenții că justificarea dată de tribunal lipsei acestui capăt de cerere nu poate fi primită, deoarece instituția repunerii în termen are un caracter judiciar și nu produce efecte de drept, iar instanța de apel nu se putea pronunța decât în limitele capetelor de cerere cu care a fost investită.
În aceste condiții, arată recurenții, tribunalul a schimbat însăși cauza cererii de chemare în judecată,încălcând disp.art. 294 alin.1 Cod pr.civilă.
În cel de-al doilea motiv de recurs se susține că instanța de apel a încălcat prevederile art. 700 alin.1 Cod Civil, ale art.700 alin.2 Cod Civil și ale art.19 alin.1 din Decretul 167/1958.
Astfel, arată recurenții, instanța trebuia să coroboreze disp.art.700 al.1 Cod Civil cu norma generală reglementată de Decretul 167/1958. Precizează recurenții că
tribunalul a realizat o aplicare comparativă a disp.art.700 alin.2 Cod Civil și a celor reglementate de art. 19 din decretul 167/1958, deși acestea se aplicau coroborat, unul în completarea celuilalt.
În acest context, arată recurenții, aprecierea instanței de apel, în sensul că cererea de repunere în termenul de prescripție poate fi formulată oricând de partea îndreptățită, este aberantă și contrară legilor imperative de aplicare a instituției repunerii în termenul de prescripție, reglementată de art.19 din Decretul 167/1958.
Potrivit acestui text de lege, arată recurenții, termenul pentru formularea cererii de repunere în termen, cât și pentru introducerea cererii de chemare în judecată, este de o lună de la data la care a încetat cauza care justifica depășirea termenului de prescripție, în speță o lună de zile de la data eliberării din penitenciar.
Al treilea motiv de recurs vizează încălcarea disp.art.129 al.6 Cod pr.civilă, întrucât instanța de apel s-a pronunțat în sensul admiterii implicite a unui capăt de cerere ce nu a fost formulat niciodată de către reclamanți.
Ultimul motiv de recurs se referă la încălcarea prevederilor art.689 Cod Civil și ale art.690 Cod Civil, care reglementează acceptarea tacită a moștenirii de către un erede.
În condițiile în care, autorul reclamanților își pierduse această calitate prin efectul certificatului de moștenitor, actele făcute de acesta după eliberarea din penitenciar nu pot fi apreciate ca acte de acceptare tacită, cum greșit a considerat tribunalul, ci cel mult acte de conservare, în sensul disp.art.690 Cod Civil.
Se solicită admiterea recursului, în principal, modificarea în tot a hotărârilor anterioare și respingerea acțiunii ca inadmisibilă, iar în subsidiar, respingerea acțiunii ca prescrisă extinctiv sau ca neîntemeiată.
În drept recursul a fost întemeiat pe disp.art. 304 pct.9 Cod pr.civilă.
Intimatul, în conformitate cu disp.art.115 Cod pr.civilă, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, susținând, în esență, că înțelegerea fraților a fost ca imobilul să revină autorului reclamanților -intimați, care s- comportat ca un adevărat proprietar, timp de 44 de ani.
Intimații și -. au formulat, la rândul lor, întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, susținând în esență că instanța se poate pronunța din oficiu asupra repunerii în termenul de acceptare, că autorul lor a acceptat tacit succesiunea și s-a comportat ca adevăratul proprietar al bunului.
Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și în raport de normele procedurale incidente, Curtea constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Criticile dezvoltate de recurenți în cadrul primului motiv de recurs, în sensul că instanța de apel a soluționat litigiu, fără a observa că reclamanții nu au formulat un capăt de cerere prin care să ceară repunerea în termenul de acceptare a succesiunii și, respectiv în cel de al treilea motiv de recurs, vizând încălcarea disp.art.129 al.6 Cod pr.civilă, își găsesc confirmarea în actele dosarelor atașate.
Se constată astfel că, prin cererea introductivă, reclamanții-intimați au investit instanța de fond cu soluționarea unei acțiuni având două capete de cerere - constatarea nulității absolute a certificatului de moștenitor eliberat la data de 20.03.1962 de Notariatul de Stat Regiunea P și, respectiv constatării calității autorului lor, -. de moștenitor al defunctei.
Ulterior, reclamanții și-au completat acțiunea, solicitând prin cererea depusă la termenul din data de 25.06.2008( fila 28,29 dosar fond) constatarea dobândirii dreptului de proprietate prin uzucapiunea de 30 de ani asupra imobilului situat în P,-, jud.P, compus din teren în suprafață de 200 și casă formată din 2 camere, baie, bucătărie și.
La termenul de judecată din data de 19.11.2008 (fila 173), avocatul intimaților- reclamanți a declarat că renunță la judecata capătului de cerere privind dobândirea dreptului de proprietate prin uzucapiune, situație validată de cele două instanțe anterioare.
În acest context, nemaiputându-se discuta, în această fază procesuală, declanșată doar de calea de atac a pârâților, despre legalitatea renunțării efectuată la data de 19.11.2008, întrucât s-ar încălca disp.art.296 teza I Cod pr.civilă, aplicabile și în recurs, conform disp.art. 315 alin.4 Cod pr.civilă, Curtea reține că obiectul cererii de chemare în judecată cu a cărei soluționare a fost investită instanța de fond îl reprezentau cele două capete de cerere formulate prin acțiunea inițială aflată la filele 1-3 dosar fond.
Raportat la această situație de fapt, aprecierea realizată de către instanța de apel, în considerentele deciziei atacate, în sensul că prin formularea celui de al doilea capăt de cerere, prin care au solicitat să se constate că defunctul -. a acceptat succesiunea mamei sale, " reclamanții au pretins în mod implicit și repunerea acestuia în termenul de acceptare " (pagina 7 din decizie) este evident nelegală, întrucât încalcă atât disp.art. 129 alin.6 Cod pr.civilă, cât și pe cele reglementate de art.294 alin.1 Cod pr.civilă.
Astfel, potrivit disp.art.129 alin.6 Cod pr.civilă, judecătorii, în toate cazurile, hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății, această obligație fiind menținută și accentuată și pentru fazele apelului de către legiuitor, care a stipulat prin diusp.art.294 alin.1 Cod pr.civilă că " în apel nu se poate schimba cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată".
În condițiile în care instanța de fond s-a limitat la a soluționa strict cele două capete de cerere din acțiunea principală, stabilirea de către instanța de apel a existenței unui capăt de cerere "implicit", altul decât cele asupra cărora s-a pronunțat instanța de fond, reprezintă în realitate o modificare a obiectului cererii de chemare în judecată, și o lărgire a cadrului procesual, măsură evident nelegală în raport de dispozițiile imperative ale celor două texte de lege menționate în paragraful precedent.
Interpretarea dată de judecătorii apelului celui de al doilea capăt de cerere, având ca obiect constatarea calității autorului reclamanților de moștenitor al defunctei, în sensul că ar conține " implicit" și o cerere de repunere în termenul de acceptare a succesiunii este atât nelegală, în raport de textele legale invocate mai sus, dar dovedește și confuzie față de cele două noțiuni juridice distincte - cerere de constatare a calității de moștenitor, întemeiată pe disp.art. 651 Cod Civil și art.111 Cod pr.civilă și cererea de repunere în termenul de acceptare a unei succesiuni, aceasta din urmă constituind o instituție de sine stătătoare, cu caracter judiciar, fundamentată pe un temei de drept propriu, reprezentat de art. 19 din Decretul nr.167/1958.
Fondat este și cel deal doilea motiv de recurs formulat de către pârâți, vizând încălcarea disp.art. 700 alin.1 și 2 Cod civil și respectiv ale art.19 din Decretul nr.167/1958.
Curtea reține sub acest aspect că, prin primul capăt de cerere, reclamanții intervenienți au solicitat să se constate nulitatea absolută a certificatului de moștenitor emis la data de 20.03.1962, motivat de faptul că autorul lor " acceptat succesiunea mamei sale, la data întocmirii certificatului de moștenitor, fiind încarcerat pe motive politice".
Prin urmare, în condițiile în care în actul contestat, autorul reclamanților este menționat ca străin de succesiune, conform disp.art.700 Cod Civil, iar reclamanții susțin prin acțiune că în realitate autorul lor a acceptat succesiunea, dar nu și-a putut exercita opțiunea succesorală deoarece era încarcerat la data emiterii actului, ne aflăm în situația invocării unui caz de forță majoră, ce a împiedicat exercitarea dreptului de opțiune succesorală și deci, a incidenței disp.art.700 alin.2 Civil.
Astfel, potrivit disp.art. 700 alin.2 Cod civil, în situația în care moștenitorul a fost împiedicat de a se folosi de dreptul său de a accepta succesiunea din motive de forță majoră, instanța judecătorească, la cererea moștenitorului, poate prelungi termenul de prescripție cu cel mult 6 luni de la data când a luat sfârșit împiedicarea.
Acest text de lege se coroborează cu norma reglementată de disp.art.19 alin.2 din Decretul nr.167/1958, potrivit căreia, cererea de repunere în termen trebuie făcută numai în termen de o lună de la încetarea cauzelor care au justificat depășirea termenului de prescripție.
Prin urmare, prin invocarea cazului de forță majoră care l-a împiedicat pe autorul reclamanților să își exercite dreptul de opțiune succesorală în termenul de 6 luni de la data deschiderii succesiunii autoarei sale, în speță trebuia să se dovedească,că acesta a formulat cerere de repunere în termenul de acceptare a succesiunii conform disp.art.19 alin.2 din decretul 167/1958 într-un termen de o lună de zile de la momentul încetării cauzei majore.
Această cerință nu este însă îndeplinită în speță, întrucât, astfel cum a arătat chiar instanța de apel, autorul reclamanților nu a formulat până la data decesului său - 8.01.2008, o cerere de repunere în termen de acceptare a succesiunii mamei sale, deși a avut cunoștință atât de decesul acesteia (după eliberarea din penitenciar a locuit în imobilul ce i-a aparținut mamei sale) dar și de existența certificatului de moștenitor, astfel cum a rezultat din răspunsul la interogatoriu al reclamantei (fila 57 dosar fond).
În acest context, chiar dacă s-ar considera ca moment al încetării cazului de forță majoră data de 22 decembrie 1989, care a marcat căderea regimului comunist în care autorul reclamanților fusese persecutat și condamnat politic, se constată că ulterior acestei date autorul reclamanților nu a înțeles să solicite repunerea în termenul de acceptare a succesiunii mamei sale, situație în raport de care, dreptul său de opțiune succesorală a fost stins prin efectul prescripției extinctive.
Nu se poate considera, astfel cum a argumentat instanța de apel, că în cauză ar exista o cerere de repunere în termen, formulată prin cel de al doilea capăt de cerere, deoarece, pe lângă aspectele argumentate în cadrul analizării motivelor I și III de recurs că nu există o astfel de cerere, ea nici nu ar putea fi formulată de către reclamanți în calitate de moștenitori ai defunctului -. întrucât dreptul de opțiune succesorală reprezintă un drept personal, care nu poate fi exercitat de moștenitorii titularului său, decât în cazurile în care fie autorul lor este preE. și atunci intervine reprezentarea succesorală, fie în situația în care acesta înainte de împlinirea termenului de prescripție.
În ceea ce privește cel de al doilea raționament juridic invocat, sub acest aspect de instanța de apel în considerentele deciziei, în sensul că art.700 alin.2 Cod Civil, spre deosebire de disp.art.19 al.2 din Decretul 167/1958,nu obligă moștenitorul aflat în imposibilitate de a-și exercita drepturile succesorale să formuleze cererea de repunere în termenul de prescripție într-un anumit interval de timp, cum este termenul de o lună, instituit de art. 19 din Decretul 167/1958, Curtea constată că este în mod evident eronat, întrucât textul art.700 alin.2 Cod Civil trebuie raportat în mod evident la norma generală instituită de art.19 din Decretul 167/1958.În caz contrar ar însemna că s-ar crea o situație de neacceptat, în care cererea de repunere în termenul de acceptare succesiunii ar putea fi formulată oricând, fără limita de timp, în absența oricărei sancțiuni extinctive, caz în care dreptul material la o astfel de acțiune ar deveni în accepția instanței de apel imprescriptibil extinctiv, deși ar viza valorificarea unui drept de opțiune succesoral, drept personal, eminamente prescriptibil, conform art.700 Cod Civil.
Fondat este și ultimul motiv de recurs formulat de către pârâți, întrucât în condițiile în care autorul reclamanților - intimați nu a formulat niciodată cerere de repunere în termenul de acceptare a succesiunii, iar aceasta a determinat, pentru considerentele arătate în paragrafele precedente, prescripția dreptului său de opțiune succesorală, nu se mai poate discuta despre eventuale acte de acceptare tacită, astfel cum au reținut instanțele anterioare.
În acest sens, Curtea invocă disp.art.701 Cod pr.civilă, potrivit cărora " în tot timpul în care prescripția dreptului de a accepta nu este dobândită în contra erezilor ce au renunțat, ei au încă facultatea de a accepta succesiunea, dacă succesiunea nu este deja acceptată de alți erezi".
Totodată, articolele 689 și 690 Cod civil, care reglementează instituția acceptării, impun existența condiției de erede pentru definirea noțiunii de acceptare tacită, condiție pe care, în mod evident, autorul reclamanților intimați nu o mai îndeplinea după emiterea certificatului de moștenitor, prin care fusese considerat străin de succesiune.
În acest context, invocarea de către reclamanții-intimați a actelor efectuate de autorul lor asupra imobilului în perioada ulterioară eliberării sale din penitenciar se circumscrie mai degrabă dispozițiilor reglementate de art. 1837 și urm. Cod Civil, texte de lege care nu sunt însă incidente în speță, în condițiile în care la fond s-a renunțat la acest capăt de cerere.
În considerarea tuturor acestor argumente, constatând că în cauză recurenții au dovedit incidența cazului de modificare reglementat de art. 304 pct.9 Cod pr.civilă, pe care și-au întemeiat calea de atac exercitată, Curtea, în conformitate cu disp.art. 312 alin.1 2 și 3 Cod pr.civilă va admite recursul și va proceda la modificarea în tot a deciziei nr.391/27.05.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova și a sentinței civile nr.1103 din 21.11.2008 a Judecătoriei Ploiești.
În baza disp.art.137 rap.la art.700 alin.2 Cod civil, coroborat cu art.19 din Decretul 167/1958 Curtea va admite excepția prescripției dreptului de opțiune succesorală a autorului reclamanților, invocată de intimați.
Pe cale de consecință, în baza aceluiași text de lege coroborat cu disp.art.651 Cod Civil, Curtea va respinge acțiunea ca neîntemeiată, reținând că stingerea prin prescripție a dreptului de opțiune succesorală a autorului reclamanților înlătură atât posibilitatea invocării unui motiv de nulitate absolută a certificatului de moștenitor emis la data de 20.03.1962, cât și pe cea de apreciere ca întemeiată a cererii de constatare a calității de succesor a autorului acestora.
Curtea va lua act că recurenții nu au solicitat obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâții, toți moștenitori ai defunctului, domiciliați în B, sector 2,- A, împotriva deciziei civile nr. 391/27.05.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanții, ambii domiciliați în P,-, jud.P și intervenientul, domiciliat în P,-,.14,.75, jud.P și în consecință:
Modifică în tot decizia civilă nr. 391/27.05.2009 pronunțată de Tribunalul Prahova și sentința civilă nr. 11103/21.11.2008 pronunțată de Judecătoria Ploiești și pe fond admite excepția prescripției dreptului de opțiune succesorală invocată de pârâți.
Respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanții, G, în contradictoriu cu pârâții, în calitate de moștenitori ai pârâtului, pe parcursul procesului și cu intervenientul.
Ia act că recurenții nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 9 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Cristina Paula Brotac, Andra Corina Botez
- - - - - - -
GREFIER,
/VM
9 ex/10.11.2009
nr- Judec.
nr- Trib.
, -
operator de date cu caracter personal
notificare nr.3120/2006
Președinte:Cristina Paula BrotacJudecători:Cristina Paula Brotac, Andra Corina Botez
